H. D. Hartmann si POPA CU BINOMUL , chelul cu tichie de margaritar

Intrarea în anul nou părea ușoară, până cînd Sputnik a publicat o analiză despre actorii media din România. Nimic special, pentru orice om normal învățat la școlile occidentale, astfel de analize se fac în mod regulat, la finalul oricărui an, în orice țară. O facem și noi în SUA, ba chiar o și folosim apoi pentru a înțelege dinamica dintr-o regiune anume. Astfel încât, Sputnik, fără să o vrea, a declanșat o mânie a rusofobiei, care este conform dicționarului, parte a manifestărilor umane ce țin de patologii medicamentate. După ce ambasada rusă a București ne-a făcut cadoul cu comunicatul despre armata roșie eliberatoare, negând adevărul și insultând poporul român, oferindu-ne șansa să punem istoria la locul ei real, iată că, în același mod, Cartianu (mai sunt și alții ca el, dar nu le facem publicitate) iese la atac. Cartianu face parte dintre intelectualii decadenți ai acestei perioade, pentru că ei reprezintă precaritatea culturala și artistică pe care epoca Ceaușescu ne-a lăsat-o. Intelectuali de mâna a șaptea, aflați, în momentul colapsului sistemului comunist românesc, la periferia mișcărilor culturale, aceștia au urcat pe un val de mediocritate a informației și un vid al noutății, care i-a impus ca baricade propagandistice neo-marxiste. Decadența intelectuală post comunistă este reliefată tocmai de artificialitatea procesului de promovare a unor nulități literare, de tip Cartianu, scriitorul preferat al izbitorilor cu capul în zidul minciunii, bisexualizate de banii unora ca Soros sau academiilor care dau diplome după cum le dictează cartea roșie a lui Mao. Pentru aceștia, Biblia este prea grea de citit (deși se închină și pupă moaște cu tonele), Aristotel prea burghez, iar Shakespeare prea rasist. Noul marxism le impune ce să citească, ce să vorbească, ce să respire. Iar Cartianu este un astfel de specimen, arierat ca structură moleculară și fundamental ratat ca substanță morală.

”Ciclul infernal al minciunii”

Pe acest fond intelectual redus la microni și lipsă de abecedar, cu reprezentanți abulici și comunicând în semnele pictate prin grotele omului preistoric, România se pregătește să intre, în următorii doi ani, în ciclul electoral infernal al minciunii. România se află într-o luptă crucială între globalismul neomarxist nivelator și energiile descătușate ale unor mase de oameni pe care nici internetul, nici cozeria reducționistă și analfabetă, nici șpaga indecentă din banii contribuabililor, nu le mai pot ține pe loc.

”Intelectualii decăderii”

În următorii doi ani România și electoratul românesc vor avea de a face cu acești faisseurs de rien, cum limba franceză i-a reținut binemeritat. Sunt intelectualii decăderii sau deja căzuți în groapa uitării, ăia care publică mult și prost, fără logică sau fără a acoperi integral alfabetul latin al limbii române. Sunt acești îmbuibați cu mediocritate intelectual-elitară, care, copiind de prin mode literare pe la cafenele pariziene sau prin fumul drogat german, au inventat noua scindare a opțiunilor electorale românești.

Vom asista la o propagandă marxistă care ne va diviza între noi și ei. Ei cei moderni, europeni, analfabeți, promovați pe merite subculturale, decadenți moral și lipitori la recepțiile cu mâncare gratuită. Noi, ceilalți care nu înțelegem să ne lăsăm modelați după valori inexistente și idei care mor imediat în contact cu aerul. Ei sunt europenii. Habar nu au ce este Europa, habar nu au să creeze valoare, dar primesc sume de bani uriașe pentru a ne înjura la fiecare colț de stradă. Tipic Liiceanu sau Pleșu, Cartianu sau alții, acești neo-marxiști au învățat temeinic cum să se vândă în capitalism.

”Ei vor să ne arunce valorile la gunoiul de coș al istoriei. Ei vor să ne spună că a fi european înseamnă a fi slugile altora”

Noi, ceilalți, credem încă în valorile noastre, alea învățate de la familiile noastre. Noi credem în statul națiune, pentru care părinții și bunicii noștri au murit în războaie, în țară, în biserica unde am fost botezați, în identitate sexuală și lingvistică, în muncă. Ei ne atacă permanent, inventând dejecții lingvistice ca fiind podoabe cu diamante. Ei vor să ne arunce valorile la gunoiul de coș al istoriei. Ei vor să ne spună că a fi european înseamnă a fi slugile altora, înseamnă a fi plecați cu cortul, nomazi permanenți ai unui deșert material, cultural și ideologic, resentimentar la adresa oricărui cetățean care vrea să fie liber.

”Subtilitatea bolovanului neo-marxist este atât de inexistentă încât modelul dintre ei și noi va fi vizibil și clar demarcat”

Acesta este Cartianu.

Acesta este sensul acțiunilor abjecte și pline de ură a indivizilor decadenți din cultura romanească. Următorii doi ani va trebui să decidem dacă dorim să ne integrăm în Facebook sau să ne continuăm drumul nostru ca popor și națiune. Ei vor spune că suntem cu Rusia, noi vom spune că suntem cu Europa. Important este să înțelegem ce înseamnă Rusia și ce înseamnă Europa. Dacă Europa înseamnă Macron atunci nu este continental nostru. Dacă Rusia înseamnă Merkel și înțelegerile secrete de tip Hitler-Stalin, atunci nu avem ce discuta. Subtilitatea bolovanului neo-marxist este atât de inexistentă încât modelul dintre ei și noi va fi vizibil și clar demarcat. Căci este frumos să fi cu Germania merkeliană, dar a stat careva dintre acești intruși subculturali să pună întrebarea cheie: care sunt înțelegerile actuale și secrete dintre Berlin și Moscova și ce efecte dezastroase au asupra viitorului României? Nu îi văd pe acești neo-marxiști punând întrebările esențiale și cerând răspunsuri pe măsură. Ei vorbesc de România europeană. Cum va arăta acea Romanie când peste Polonia și țările baltice Merkel dorește să treacă cu o țeavă de gaz care va mătura, pentru secole, independența energetică a Europei, aruncând-o integral în brațele Moscovei. Ce viitor vrea Macron pentru România europeană, când acesta propune taxarea la sânge a săracilor ca el să se plimbe cu mașina electrică? Sau când provoacă violențe de stradă în București pentru a pune presiune pe guvernul român (acuzat mincinos că este cu Moscova) ca să îi dea lui contractul de cumpărare a corvetelor (inexistente ca efect de echilibru militar în Marea Neagră și inexistente ca forță de atac). Este interesul european acela de a cere Romaniei ca Franța să facă 1.5 miliarde euro din banii contribuabilului român? Ne facem mai europeni dacă dăm acești bani Franței? Este Romania în alianță cu Rusia dacă refuză acest târg ideologic nerușinat, căutand cu adevărat soluții eficiente militare si nu răspunzând propagandei mincinoase îndreptate împotriva ei?

Acestă subcultura europeană, care te declară omul rușilor pentru că ai curajul sa pui birocrației marxiste europene întrebări serioase despre viitorul copiilor tăi, despre viitorul națiunii tale, s-a extins prin promovarea unei propagande unidirecționale, reducționiste și clorate, cu efect de ochelari de cal. Astfel de specimene umane de tip Cartianu, fără spirit critic și fără cultură adevărată promovează o inchiziție eliminatorie, unde a fi fiu de evreu născut în Rusia este echivalentul uciderii lui Isus și a nu urla o înjuratură, tipică târfelor de pe Sena, la adresa primei femei prim-ministru din România este dovada comunismului transmis prin sânge. Cartianu și intelectuaii decadenți ai României postcomuniste ne propun un astfel de mesaj criminalizat și fundamental ieșit din istorie. Mesajul însă este plătit de către europenii marxiști, iar desenatorii din grotele istoriei primesc banii, declamând din manualul tanărului Moist.

(H. D. Hartmann)

Şi că tot veni vorba de împuţitul ăsta de Cartianu. Mi-am adus aminte de alt împuţit: MĂLIN BOT. De curând am intrat pe FB-ul lui:

Mi-a atras atenţia o chestie. Împuţitul ăsta doar "A fost ....". Dacă priviţi stânga paginii veţi observa şi voi ceea ce am observat eu: "A fost ....", "A fost ....", "A fost ....", ......... , "A fost ....". Orice individ cu doagele drepte ar întreba:

ĂSTA "A FOST ....", "A FOST ....", "A FOST ....",

DAR ACUM MAI ESTE?

Eu nefiind un individ cu doagele drepte, întreb altceva:

BĂ ÎMPUŢITULE,

DE CE ÎN ÎNŞIRUIREA DE "AI FOST"-uri L-AI OMIS PE CEL MAI IMPORTANT?

DE CE AI OMIS SĂ SPUI CĂ:

AI FOST CU MÂNILE BĂGATE PÂNĂ LA UMERI ÎN VUITTON-ul UDREI!

MULT TIMP! MUUUUULTE MII EUROI!

SAU ASTA CU VUITTON-u' UDREI NU SE PUNE

CĂ NU DĂ BINE LA #REZIST?

PS Cine este H. D. Hartmann?

Sunt fiul unui necunoscut de origine germană din Sibiu. Nemțălăul la 26 de ani a lăsat o fată gravidă de numai 17 ani (în orice civilizație asta se numeste pedofilie) și, ca orice bun creștin, a șters-o în Germania. Acolo s-a căsătorit și, conform rezultatelor unei anchete cerute de către mine după trei decenii, a mai avut trei copii. Curat tradițional, heterosexual și perfectă familie tradițională. Omul și-a facut casă, mașină, casă de vacanță, și-a dat copii la școli, i-a învățat disciplină germană, a cântat în corul bisericii, a înjurat Romania cat mai mult și pe unde a apucat, desigur ștergând din existența sa de stâlp al societății doi copii. Efectiv, cum ar spune englezul: erased.

.......................

Atunci când avocații mei l-au gasit, a cerut acelorași autorități germane democratice și pline de stat de drept, să ii apere familia de cei doi copii din România. Să vezi necaz, tradiționalul nostru neamț se simțea amenințat de proprii copii. Conform documentelor, neamțul, când a cerut azil politic, după ce a plans, pe umerii fraților săi de sânge, că ce sărac a fost el sub autoritățile românești a uitat să spună că lăsase în Sibiu doi copii. Unul efectiv pe stradă, la o mama care dormea pe o bancă în parcul din fața primăriei si pe mine la orfelinat. Cu civilizația germanică în sânge, femeia care ne-a dat viață a sters-o și ea, de data aceasta în Austria. Pe cea care mi-a dat viață am revăzut-o după 35 de ani, dintr-o sadică curiozitate. Pe tradiționalul căsătorit german nu am avut o(n)roarea.

Cei doi copii au avut destine diferite. Recuperată cu greu de catre o bunică, fata a rămas la familia sa de sânge. A ajuns și ea un fel de nemțoaică, trecută prin sita distrugerii identitare patronată de către germanii tradiționali din Sibiu, unde ea nu era copil ci era o orfană. Din ceea ce știu eu, nu era considerată om și egala cu ceilalți, căci nu avea părinți.

.......................

Eu am fost înfiat de o familie căreia îi port numele astăzi, refuzând ipocrizia numelui german, deși legal aveam dreptul să trec cu tractorul peste mincinosul care acum are o vârstă venerabilă și o la fel de lipsită de valoare familie tradițională, pe care a exhibat-o cu nerușinare.

Familia tradițională nu se intemeiază pe sânge și legi referandare. Am avut o copilărie excepțională și o tinerețe superbă alături de familia mea adoptivă. Primul meu copil a știut despre micul meu secret abia la vârsta maturității. Pentru el, părinții mei erau bunicii lui. Pentru mine nu bezmeticul german este părinte, ci cei care mi-au dat numele, m-au dus la prima zi de școală, m-au certat când luam note mici sau simplu, au stat în spital cu mine când năzdrăvăniile adolescenței mai și provocau accidente. Aceia care mi-au vorbit prima dată despre mine, ca om, aceia care m-au lasat să aleg prima cravată sau mi-au plătit prima carte de colorat. Aceia doi, care mi-au dat voie, preluând grija vieții mele, la vise, la iubiri, la tristețe, la bucurie. Aceia care au fost lângă mine la botezul propriului meu copil, născut (atenție) fără ca eu sa fiu căsătorit, aceia mi-au fost părinți. Si au fost familia mea.

.......................

Astăzi eu am trei frați germani pe care nici numele nu îl cunosc si nici nu doresc. Probabil că din Berlin până în Sibiu am rude de sânge, veri, matuși, nepoți de care habar nu am și nici nu doresc să am habar. Dar pot scrie romane despre rudele părinților mei adoptivi, până în umbra secolului XVII. Coborând secole, urmărind, în interiorul nealterat de minciună, pașii luminați de dragostea unor oameni, care au cules un suflet de copil, trădat și aruncat în praful ulițelor murdare ale tradiționalismului heterosexual, pot să zugrăvesc chipurile tuturor membrilor familiei pe care eu am avut-o. A fost familia mea biologică mai reală, conform unor stupizenii spuse, decât familia mea adoptivă? Au fost unchii și mătușile, bunicii sau, doar, ecourile vacanțelor mele sub cireșii Ardealului, mai puțin familie decât zidurile și porțile trădării sibianului? Vă las să răspundeți singuri.

Familia mea fost și este un miracol făcut din și de către oameni. A fost un mănunchi de hărăzite si adânci gesturi, surprinse în doar secunde, portrete pictate în uleiul mântuirii, ale unei femei mândre si educate, care alături de un barbat puternic ca o stâncă dintr-un ocean, au crescut un orfan. În drumul lor către stele, au zăbovit cât să crească și să dea sens unei vieți, salvând (încă odată, simplu, flacăra mereu plăpândă a candelei) pe unul trădat, caruia i-au dat și familie, și nume, și destin. Această realitate arsă în piatra umanității stă să salveze familia. Nicidecum isteriile idologice sau ipocrizia cântărilor din strană. Așa cum copii mei vor fi salvat umanitatea din mine, declarandu-ma tată, așa doi oameni străini, femeie si bărbat mi-au salvat sufletul, declarandu-mă om. Și pentru asta, pentru mine, ei doi sunt familia mea. Și singura.

(H. D. Hartmann)