Așteptându-l pe Klaus…

Viorica Dăncilă la Mioveni

LIPSA EMPATIEI ESTE SURSA CELOR MAI MARI CRIME DIN ISTORIE

Am văzut într-unul dintre multele filme dedicate Procesului de la Nürnberg un psiholog care încerca să explice rațional crimele nazismului săvârșite sau măcar tolerate de un popor atât de educat și instruit, atât de sofisticat în filosofie și atât de subtil în artă, atât de onest în muncă și atât de creator în știință, precum poporul german. Răspunsul la întrebarea obsedantă „cum a fost posibil?”, oferit de respectivul expert, a fost acela că nemților le-a lipsit empatia; le-a lipsit capacitatea de a comunica și a se pune în locul celuilalt spre a-i înțelege stările, spre a armoniza tradițiile și aspirațiile, și astfel spre a face ca toți să conviețuiască în siguranță.

Nu doresc să generalizez și să condamn în bloc națiunea germană. Nici nu vreau să fac vreo apropiere forțată între nazism și Klaus Iohannis, autodeclarat, totuși, ca succesor al Grupului Etnic German, condamnat și acesta la Nürnberg. Ceea ce putem afirma fără greș este că pentru cel care vrea să ne fie baci timp de încă cinci ani, celălalt este identificat doar cu o năpârcă ieșită în cale și care trebuie strivită pentru ca El să poată merge mai departe.

Ca noțiune teoretică și ca atitudine practică, deopotrivă, empatia îi este total străină. Pentru el lumea se reduce la sine. Celălalt este un rău inutil. De aceea trebuie exterminat.

În pușcării, de tratamentul cel mai rău au parte pedofilii și traficanții de copii. Penalii au și ei morala lor și în consecință le aplică acestora un tratament crunt. La această categorie de infractori ceea ce frapează este lipsa oricărei emoții, oricărei empatii. Până și ucigașii în serie sau teroriștii înrăiți se emoționează în prezența copiilor. Traficanții de copii, nu. Ei au sufletele cele mai serbede și de aceea și ceilalți răufăcători îi exclud.

Nu pot formula nici o acuzație la adresa lui Klaus Iohannis cu privire la implicarea sa, în anii 1990, în procesul vânzării pe sub mână de copii români către presupuși părinți adoptivi din străinătate; ocupație la modă în zorii României postcomuniste, aspru criticată de UE. Ceea ce se poate spune este că lipsa sa cronică de empatie, dovedită și prin obsesiva sa preocupare de a scoate iertarea (grațierea), altminteri expresie a iubirii creștine, în afara legii, îl face perfect potrivit pentru o asemenea îndeletnicire.

IOHANNIS REFUZĂ DIALOGUL CU POPORUL IAR NU DOAR CU DĂNCILĂ

Fără empatie nu există, însă, dialog, căci dialogul nu este alăturarea a două monologuri. Fără empatie, nu există pluralism. Or, fără pluralism și fără dialog nu există democrație.

Partidele sunt principalii actori ai democrației. Iohannis este împotriva partidelor. Pentru el partidele sunt acceptabile doar ca niște cutii de rezonanță ale muțeniei sale (sic!). Celelalte trebuie distruse.

Deocamdată trebuie distrus PSD. Dar nici USR/Plus nu are motive să se simtă mai bine.

Cuplul tragicomic Barna-Cioloș simte deja pe șira spinării fiorul rece al crivățului justițiar-populist, iar în urechi începe să le sune un tot mai apropiat clinchet de cătușe. Aceștia nu au fost în realitate aliații lui Iohannis, ci doar niște „tovarăși de drum” de care este pe punctul de a se despărți brutal, de îndată ce va trece puntea.

Istoria este plină de exemple care ar trebui să îi lumineze și să le deschidă mintea fanilor useristo-plusiști. Ejov, Iagoda și alții au fost șefii poliției politice staliniste cu mâna cărora dictatorul de la Kremlin a trimis la moarte toată elita culturală, politică și militară a Rusiei sovietice. După ce și-au făcut treaba, după ce Buharin, Lunacearsky, Kirov sau Troțki au fost lichidați în diferite chipuri, Stalin însuși i-a executat pe executanți, chiar sub acuzația cinică de a fi pactizat cu dușmanul prin excesul lor de zel.

Acum și aici, Liviu Dragnea îi poate deja ura, de la Rahova, lui Dan Barna, „bun venit în club”; așa cum, de pe eșafod, Danton i-a strigat celui care îl dusese acolo: „Robespierre, mă vei urma!”. Și Robespierre l-a urmat. Barna și ai lui nu vor face excepție. Ei nu au cum scăpa legităților istoriei și medicinei, al căror purtător este Klaus Werner Iohannis. Tăriceanu și Ponta pot depune și ei mărturie.

În mod paradoxal, Guvernul Dăncilă a fost ultimul obstacol dintre USR/Plus și neant, dintre Barna și Jilava. Când Klaus Iohannis va prelua întreaga putere – în cazul câștigării celui de al doilea mandat prezidențial – nimic nu se va opune distrugerii USR/Plus, ca bonus sau ca măsură complementară la distrugerea PSD. Cine nu suportă opoziția și vrea să o distrugă, vrea să facă dispărut tot ceea ce nu i se supune, tot ceea ce este diferit, tot ceea ce nu îi este asemenea.

Dincolo de multe alte motive ale refuzului de a dialoga cu Viorica Dăncilă, unul este chiar incapacitatea lui Klaus Iohannis de a accepta că poate exista și altceva sau altcineva decât el însuși. Iar dacă acela există el este o anomalie cu care nu ai ce conversa, ci pe care trebuie să o elimini.

Ar fi prea trufaș și superficial din partea noastră să îl considerăm pe Iohannis pur și simplu prost. El înțelege perfect că Dăncilă nu epuizează PSD. Nici Mihai Fifor, Olguța Vasilescu sau Codrin Ștefănescu. PSD este format din toți militanții, simpatizanții și votanții săi stabili. Partidul nu este doar elita politică a unei comunități de cetățeni. Liderii și structurile instituționale de partid sunt doar avangarda acelei comunități. Dacă îi distrugi pe ei, din bază va răsări o altă elită care va exprima aceleași idealuri. De aceea, știind aceasta, prin distrugerea PSD, Klaus Iohannis are în vedere distrugerea întregii lui baze sociale. Adică între un sfert și o treime, dacă nu mai mult din populația țării. Cum? Izolându-o, inducându-i sentimentul rușinii și neîncrederii de sine, pauperizându-o, gonindu-o să emigreze, internându-o în lagăre și pușcării. Este o nebunie? Desigur! Dar o nebunie pe care au pus-o în aplicare și alții înainte. Citiți istoria Germaniei din anii 1930. Cine nu o învață riscă să o repete.

Acea istorie ne spune că aceia care au început cu distrugerea „ciumei roșii”, au sfârșit cu eliminarea tuturor partidelor politice. De aceea se poate spune că votând Iohannis, alegătorii USR îi vor oferi acestuia funia cu care să îi spânzure; fără săpun, căci nu avem bani pentru lux.

Iohannis nu înțelege că o confruntare electorală cu Viorica Dăncilă, chiar dacă ea va asocia broșa cu pantalonii, iar el va veni îmbrăcat în fustă, nu este un fel de tacla amicală cu inamicul, ci un dialog indirect cu alegătorii. Cu cei care deja îl susțin, dar mai ales cu cei care încă mai reflectează asupra votului lor. Refuzându-o pe Dăncilă, de fapt Iohannis îi refuză pe aceștia.

Un refuz care, însă, nu ar trebui să îi lase rece nici pe adepții iohannismului. În ultimă instanță și ei sunt parte a electoratului. Refuzând să se adreseze celorlalți, Iohannis refuză inclusiv să își legitimeze pe propriii susținători și să îi înarmeze cu argumente. Făcându-o praf pe „analfabetă” în fața întregii țări la oră de maximă audiență, Iohannis le va oferi celor care îl votează legitima mândrie de a le spune vecinilor pesediști, useriști, pemepiști etc.: „V-am spus noi! Klaus este cel mai bun!” Așa însă, ceilalți le vor da cu tifla în drum spre serviciu și le vor spune iohanniștilor în drum spre miting: „Proasta noastră l-a pus pe fugă pe plăvanul vostru!”

De fapt, lăsând gluma la o parte, democrația ori este ori nu este. Nu putem fi puțin democrați și puțin dictatori, tot așa cum o fată nu poate fi puțin virgină și puțin gravidă. Refuzând dialogul cu Dăncilă și cu alte partide, Iohannis refuză orice interacțiune respectuoasă cu întregul popor român. Asta întrucât pentru el democrația este un ghinion. De aceea nici demosul (poporul) nu merită mai mult decât un zâmbet strâmb din fuga limuzinei prezidențiale.

PREȘEDINTELE ESTE GOL!

Pentru o echipă de campanie normală, confruntarea directă a candidaților este ocazia visată spre a-și pune omul în situația de a-și dovedi superioritatea prin comparație cu concurenții săi. Poate că mulți nu l-ar vota în veci pe Iohannis, dar văzându-l alături de Dăncilă și-ar schimba opinia și ar spune că, până la urmă, decât Dăncilă mai bine Iohannis, căci el este fie binele cel mai mare fie răul cel mai mic.

Faptul că toți chibiții iohanniști nu se reped să susțină realizarea întâlnirii Iohannis-Dăncilă dovedește că eu știu realitatea, iar aceasta nu oferă avantaje comparative candidatului Klaus Iohannis. Iată de ce își spun șmecherește că fuga este rușinoasă dar este sănătoasă.

Această tactică ar trebui să îngrijoreze PSD. Candidatului său i se răpește posibilitatea de a-și dovedi superioritatea. Indecișii nu vor avea o probă evidentă care să arate cine este de fapt prostul și analfabetul – analfabet nu doar în sens literal, ci și politic, economic, managerial etc.

Pe de altă parte, PSD are și motive de bucurie. Absenții sunt totdeauna de vină – spune un vechi proverb francez. Pentru marele juriu al indecișilor, Iohannis va pierde prin neprezentare. Pe bună dreptate, indecișii în căutare de argumente vor spune că Iohannis are ceva de ascuns dacă nu vrea să se arate la față. În consecință, prudenți de felul lor, vor refuza să îi dea un cec în alb. În alegeri, dacă nu ceri votul nu îl primești. „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană.”

Cu adevărat insultați și în maximă alarmă ar trebui să fie, însă, electoratul pro Iohannis care în primul tur i-a acordat un vot de o masivitate cu totul aberantă.

De fapt, acesta nu este în cea mai mare parte a lui un electorat pro Iohannis, ci unul anti Dăncilă. De ce este anti? Îi nemulțumesc pensiile sau salariile, creșterea economică sau soliditatea leului, lipsa șomajului sau moderația inflației? Nu se teme și acest electorat, care statistic trebuie să fie majoritar creștin, de un regim al urii, al negării valorilor tradiționale, al vieții într-o țară în care se propune exterminarea partidelor, deci a pluralismului politic etc?

Se teme, dar aceste temeri raționale au fost covârșite de un orgoliu stupid care a reacționat la propaganda care spune că Viorica Dăncilă este „proastă” cum nu s-a mai văzut și „analfabetă” cum nu s-a mai aflat. Or, cum, Doamne iartă-ne, noi, acești munți de inteligență și aceste oceane de cultură, să votăm „proasta satului”?! Mai bine cu mutul orașului!

În epoca post-adevărului, a stupidității propagate prin internet și a minciunii puse în locul adevărului pe rețelele sociale, deșteptul poate trece drept prost iar prostul poate trece drept deștept fără mari eforturi. Cum poți spune despre cineva că este prost dacă nu l-ai cunoscut direct? Cum poți trage concluzia că cineva este analfabet numai pentru că nu are talent oratoric și tu îl evaluezi numai din discursul public?

Chiar dacă ar vrea, Klaus Iohannis nu ar fi lăsat să apară într-o confruntare directă care ar putea dovedi, independent de prestația sa, că Viorica Dăncilă este un om cu o inteligență și cultură normale, dar mai ales cu un bun simț exemplar. Nu doar Iohannis, ci tot sistemul diversiunii și intoxicării mediatice, pe care se bazează astăzi politica oligarhică, care a făcut din democrație o impostură și care vrea să transforme cetățenii din subiect în obiect al istoriei, riscă să fie devoalat.

Dacă „Președintele este gol” și dacă asta se va afla, înseamnă că sistemul care l-a umflat pe el și a demonizat-o pe Dăncilă este antidemocratic și antiromânesc.

Asta este de fapt marea miză și marea morală a acestei confruntări sau, mai bine zis, a refuzului ei. Iohannis împotriva românilor, dar mai ales „statul oligarhic” ilegitim, așa zis paralel, împotriva poporului român. Ei apără minciuna, pentru că ei au produs-o și trăiesc din ea. Minciuna ca sistem.

Vorba băsescului: „Ardeți-i la vot!”

Articol preluat de pe QMagazine.ro