http://www.contributors.ro/editorial/psd-sau-locul-de-unde-ne-vine-raul/
Până la un punct, cvasi-inexplicabil faptul că o țară întreagă, cetățeni majori cu drept de vot, jurnaliști și analiști politici au așteptat până spre dimineață deznodământul CExN de marți seară al așa-zișilor șefi ai încă și mai falșilor social-democrați români.
E adevărat, în acte PSD rămâne pe mai departe cel mai mare partid al țării, e suportat de socialiștii europeni, are undeva în jurul a unei jumătăți de milion de membri și trebuie să fii naiv nevoie mare să crezi că va dispărea cu una, cu două. În ceea ce mă privește eu nu mă grăbesc deloc să-i cânt Prohodul. Chiar dacă e posibil ca în perioada următoare tendințele centrifuge din interiorul lui să se amplifice, să apară noi disidențe, noi scandaluri, demisii, ruperi, aripi, așa cum au au stat lucrurile și după eșecul electoral din 1996, atunci când dl. Meleșcanu a creat efemera Alianță pentru România (APR), nu e deloc exclus ca PSD să facă foarte curând zile fripte guvernării liberale. Aceasta în pofida faptului că noul președinte interimar, dl. Marcel Ciolacu, a dat asigurări încă de miercuri că deocamdată PSD nu plănuiește o moțiune de cenzură. Dar câtă încredere poți avea în atât de ahtiatul după ciolan domn Ciolacu sau în tractoristul Paul Stănescu brusc amorezat de intelectuali? Alții decât plagiatorii sau posesorii de diplome de licență sau de doctorat primite de la d-nul Gabi Oprea, de la Universitatea Spiru Haret și instituții de învățământ superior militare.
Cele două tururi ale alegerilor prezidențiale au arătat că izvorul electoral al PSD a început să sece. Pe 10 noiembrie, d-na Dăncilă de abia dacă a adunat 2 milioane de voturi și ele reprezintă adevăratul scor electoral al partidului. Milionul în plus înregistrat pe 24 noiembrie înseamnă voturi anti-Iohannis. Nicidecum pro-PSD. Doar 5 județe din țară încă mai sunt colorate în roșu, printre ele figurând Teleormanul, fieful doamnei Dăncilă, însă nu și Doljul, acela care are mândria, nu mă îndoilesc de asta, de a-i fi dat țării pe Manda și ilustra (sinistra?) lui soție. Cea care i-a înfipt prima și cu voluptate de ahtiată după praz cuțitul în spate doamnei Dăncilă.
Și atunci de unde interesul acesta? De unde focalizarea interesului pe ceva ce, aparent, nu mai contează?
PSD a plătit doar o parte din factura fărădelegilor comise în perioada cât a fost la guvernare. Trecerea în opoziție nu e destul pentru dezastrul pe care el și conducerea lui le lasă în urmă. Or, tocmai în zilele în care la București se petrecea ceea ce în editorialul de ieri din contributors. ro și din adevărul.ro (și nu am nici un motiv să îmi retrag cuvintele) panarama PSD, guvernanții făceau anunțuri care mai de care mai îngrijorătoare. Anul 2019 se va închide cu un deficit bugetar mai mare de 4% (ieri seară la Digi 24, ministrul Finanțelor vorbea despre 4, 4 procente), nici vorbă să se mai pună în practică legea care prevedea creșterea salariului minim pe economie cu 100 de lei, adică cu ceva mai mult peste rata inflației, economiștii au ieșit din buncărele BNR și au formulat avertismente ferme în legătură cu riscurile pe care și le asumă guvernul în cazul în care va mări în anul 2020 pensiile așa cum făgăduiseră pesediștii și nu va îngheța salariiile bugetarilor. Premierul Ludovic Orban face fețe-fețe, încearcă să nu alarmeze populația, știe că orice veste proastă are serioase implicații electorale. Cu toate acestea nu poate să nu admită că va fi aproape o misiune imposibilă ca în anul 2020 să nu se ajungă la un deficit bugetar de 3, 5%.
Acestea și încă multe altele sunt știrile care ar trebui, în realitate, să suscite interesul românilor și nu mizeria, psihodrama, ridicatul poalelor în cap, țigănia, înfiptul cuțitului în spate devenite regulă de viață și de conduită în ceea ce nu mai este decât un fals partid de stânga. O șleahtă.
Aparent, captând cu circul lui de joasă speță interesul public, PSD ajută măcar pentru o vreme guvernarea. De fapt, încearcă să își salveze pielea, Să bombardeze conștiința românilor cu vești de mâna a doua. Sperând că în felul acesta vom uita de unde ne vine răul.