”Legea pentru acordarea celor 20.000 euro:
Mai țineți minte această lege? Nu? E de înțeles. Nu a intrat niciodată în vigoare. A fost propusă la televizor, seară de seară, vreo doi ani, de defunctul Partid al Poporului – Dan Diaconescu și a rămas doar în faza de proiect.
Cu toate astea, ar merita să vă reamintiți de ea. Pentru că a contribuit la scorul de 10% obținut de ”partidul OTV” la alegerile locale din 2012. Rezultat care a făcut din formațiunea de garsonieră a lui Diaconescu a treia forță politică a țării, la doar 5% distanță de partidul situat pe locul secund – PDL.
”Legea pentru acordarea celor 20.000 de euro” nu a fost singura producție fantasmagorică marca OTV – PP-DD. A mai fost și ”Legea pentru recuperarea averilor țării.” Cum suna legea? Fermecător de simplu: ”Articolul 1: Luăm înapoi Petrom – OMV de la austrieci; Aurul de la canadieni; Romtelecom de la greci; Băncile de la austrieci; Sidex de la indieni; Gazele de la GDF şi EON; Curentul electric de la ENEL; Apa de la francezi.”
Poate vă vine să râdeți, dar a fost și promisiunea că va da 30.000 de euro pentru fiecare vot, reafirmată de creatorul PP-DD în fiecare deplasare electorală. Ce găleți, ce zahăr, ulei și făină?! 30.000 de euro pentru un vot! Și în loc să fie huiduit de amărâții pe care îi mințea în față, i se pupau mâinile pe ulițele României ”profunde.” Așa a luat PP-DD 14% la alegerile parlamentare, cu doar 2,5% în urma locului 2, ocupat de ARD.
De ce dezgropăm morții (vorba vine, Dan Diaconescu este bine mersi, liber și se bucură în continuare de agoniseala strânsă cu televiziunea-tomberon: vilă, Rolls-Royce și iaht)? Pentru că la Caracal, orașul care ni l-a dat pe Dan Diaconescu, s-a născut și o dramă din care se înfruptă acum Alexandru Cumpănașu, cel care aspiră să devină noul Dan Diaconescu.
Aparent, doar punctul de plecare este același. Geografic, dar și conceptual. Moartea Elodiei i-a oferit lui Dan Diaconescu o trambulină mediatică de proporții și i-a permis să pozeze în erou justițiar, după cum moartea Alexandrei Măceșanu este exploatată de Cumpănașu pentru a replica succesul de acum 7 ani al patronului OTV.
Chiar și cinismul cu care aspirantul de azi la președinție refuză să admită moartea Alexandrei își are resortul în dorința de a prelungi, în ciuda evidențelor, suspansul pe care îl generează ”căutarea” ei pentru aceeași categorie de oameni care aștepta cu sufletul la gură și găsirea Elodiei. Audiențele ieșite din comun generate de spectacolul grotesc al căutării victimei polițistului Cioacă, pus în scenă de Diaconescu, le vânează și Cumpănașu.
Însă, nu doar punctul de plecare îi unește pe Diaconescu și pe Cumpănașu. Dacă ar fi așa, modul mizerabil în care Cumpănașu exploatează tragedia nepoatei sale ar fi doar umilitor și trist pentru familia sa. Din păcate, ce face inventatorul ”Asociației pentru Implementarea Democrației”, sau, mai bine spus, ce fac cei care îl dirijează ne privește pe toți. Pentru că dacă își ating obiectivul final, păpușarii lui Cumpănașu vor fi o prezență activă pe scena publică și vor deveni o forță politică pentru o perioadă mult mai lungă decât ne imaginăm acum. Iată de ce.
De ce candidează Cumpănașu? Părerile sunt împărțite. Ca și la ceilalți candidați care nu au nicio șansă să câștige și șanse infime să intre în turul doi, explicațiile posibile oscilează, în principal, între: ”vor să își vândă voturile primite candidatului din finală care le oferă mai mult, bani, funcții, etc” și ”vor să pună mâna pe subvenția de 10 milioane de dolari pe care statul o oferă candidaților care obțin minim 3% din voturi, în turul unu.”
La Cumpănașu, ambele explicații sunt valide. Dacă în turul doi va intra un candidat vopsit ”antisistem”, gen Mircea Diaconu, voturile pe care Cumpănașu le poate dirija spre un aspirant la președinție ”curat,” ”cinstit,” ”din popor,” ”care nu a fost nici cu mafia, nici cu Securitatea (uitați rolul său în episodul masacrului de la Otopeni, din 23 decembrie 1989)” s-ar putea să conteze. Nu decisiv, dar suficient cât să merite recompensate. Pentru că narațiunea justițiară pe care o vinde seară de seară se aliniază cu profilul lui Diaconu.
Și mai plauzibilă este explicația cu vânarea subvenției de 10 milioane de dolari. Dezvăluirile despre averea lui Cumpănașu indică un om care a muls la maxim toate instituție de stat care au fost dispuse (convinse) să îi facă un favor. A scos bani și din piatră seacă, iar potul 10 milioane de dolari este suficient de mare ca să reprezinte, în sine, un motiv suficient pentru a candida.
Sigur, acești bani reprezintă cheltuieli de campanie și pentru a-i obține va trebui să aducă documente doveditoare. Însă, la ce industrie s-a dezvoltat în jurul candidaturilor la prezidențiale, cu echipe specializate care strâng semnături (sau le falsifică), e greu de crezut că Alexandru Cumpănașu nu s-ar descurca să facă niște înțelegeri fie cu televiziuni, fie cu producători de materiale promoționale, care să-i dea facturi cu prețuri umflate în schimbul unui procent din pradă.
Adică, dacă ar cheltui 5 milioane de dolari, ar putea băga în buzunar tot pe atâta. El și toți cei care stau în spatele său și care l-au ajutat să mulgă statul de-a lungul timpului. Poate acesta este și motivul scandalului izbucnit între Cumpănașu și RTV, televiziunea care i-a oferit tribună pentru ventilarea teoriilor conspiraționiste care l-au făcut celebru.
Cumpănașu a lansat acuzații furibunde împotriva RTV, după ce televiziunea i-ar fi cerut 2000 de dolari pe minutul de apariție. Este foarte posibil ca pretențiile RTV să-i fi dat peste cap planul de afaceri. Ideea era să cheltuiască cât mai puțin, adică să fie invitat la RTV doar pentru că le face audiență (o realitate), dar fără să i se ceară bani, sau să fie taxat la preț preferențial. La un preț de 2000 de dolari minutul, o mare parte din profitul întreprinderii prezidențiale s-ar duce la RTV, nu în buzunarele chivernisitului candidat.
Din nou, dacă planul lui Cumpănașu și al oamenilor care îl dirijează s-ar opri aici, paguba ar putea fi limitată. Însă, cel mai probabil, vrea mai mult. Vrea să obțină cel puțin cât a obținut Diaconescu de pe urma Elodiei. Mult mai mulți bani decât cele 10 milioane de dolari din subvenție și influență politică pe termen lung.
Cum ar putea obține asta? Foarte simplu. Înființând un partid, după modelul PP-DD. De altfel, Cumpănașu a început să vorbească în aparițiile sale în direct pe Facebook despre un iminent ”congres” dar și despre constituirea unei ”mișcări”, prin ianuarie, februarie. Ce șanse are? Depinde de scorul pe care îl va lua în cursa prezidențială.
Chiar dacă în sondajele date publicității Cumpănașu aproape că nu există, nu este exclus să ia peste 3%. În sondajele interne ale PSD, stă bine în județele din sudul țării. În multe locuri, este cotat peste candidatul PSD. Sigur, asta nu înseamnă că îi va suficient pentru a obține un rezultat bun la nivel național. Din fericire, România nu este definită de polurile sărăciei din sudul stăpânit de baronii roșii.
Interdicția pe care a primit-o recent din partea RTV, după luni întregi în care a fost răsfățat de postul lui Sebastian Ghiță, dar și relativa distanțare de el a Antenei 3, în ultima lună, s-ar putea să nu aibă legătură cu refuzul acestuia de a împărți potențiala subvenție de 10 milioane de dolari, ci cu amenințarea pe care o prezintă pentru candidatul PSD, care riscă să nu intre în turul doi. Chiar și 1% pierdut în favoarea lui Cumpănașu i-ar putea fi fatal Vioricăi Dăncilă.
Însă, chiar dacă nu va trece pragul de 3% și va rata subvenția de 10 milioane de dolari, este greu de crezut că oamenii care îl împing pe Cumpănașu înainte vor abandona speranța că ar putea pune pe picioare un partid, pe modelul PP-DD. De ce? În primul rând, pentru că, surprinzător, Cumpănașu livrează audiență. La TV, dar mai ales pe Facebook. Pentru cine cunoaște parametrii succesului în mediul online, cifra de 20.000 de comentarii la o postare ar trebuie să le spună ceva. Dacă va reuși sau nu să o convertească în voturi, rămâne de văzut. Dar este un început.
Mai important: și dacă nu are prezent, un partid ”anti-sistem” are viitor. Când PNL și USR vor veni la putere, acum sau după alegerile parlamentare, cu un PSD făcut țăndări, cu Ponta și cu Tăriceanu lipsiți de orice credibilitate, va rămâne aproape liber culoarul pentru o formațiune de opoziție care să-i conteste pe toți ceilalți. Adăugați la asta abandonarea luptei anticorupție. Care lasă deasemenea liber culoarul pentru cei care promit, demagogic, justiție.
Sunt atât de abili Cumpănașu și echipa din spate să valorifice oportunitatea? Aș spune că mai degrabă nu. Dar este cert că vor încerca. Pentru că sunt și motivați și susținuți.
Motivația. Cu promisiuni deșănțate și cu spectacolul grotesc de la OTV, Diaconescu a pus, în 2012, 31 de primari, 141 de consilieri consilieri județeni, 21 de senatori și 47 de deputați. A făcut o avere colosală din vânzarea de locuri pe listele partidului. Ar fi făcut o avere și mai mare dacă ar fi rămas în libertate când au început marile târguieli pentru doborârea alianței Ponta – Tăriceanu de la putere, după alegerile prezidențiale din 2014.
Cine ar fi crezut în zilele când OTV a început să exploateze dispariția Elodiei că peste un an Dan Diaconescu își va face partid și va deveni a treia forță politică din România?
Susținerea. Există în continuare numeroase centre de putere în România nemulțumite că nu mai controlează lucrurile așa cum au făcut-o până în 2005. Din 2017, au tot pariat pe Dragnea. Le-au ieșit unele proiecte, altele nu. Sunt permanent în căutare de politicieni care să le promoveze agenda. Nu vor avea nicio ezitare să pompeze bani și informații în Cumpănașu dacă va crește.
Lor li se adugă și forțe externe foarte interesate ca fabulațiile conspiraționiste promovate de Cumpănașu, menite să distrugă încrederea cetățenilor în stat, să rămână cât mai mult și cât mai sus în discursul public.
Poate fi oprit Cumpănașu înainte de a reuși performanța lui Dan Diaconescu? Sigur! Așa cum puteau fi opriți toți mafioții, mici și mari, care au ajuns, chiar și vremelnic, să decidă ce se întâmplă în această țară. Cu ajutorul justiției. Dacă va lua 3%, punctul de plecare poate fi decontul pentru cheltuielile de campanie.