„Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume.”
(Ghandi)
„O realitate ia nastere atunci cand este privita.”
(Fizica cuantica)
Pe foarte multe cai si in foarte multe moduri ni se reaminteste acelasi adevar: ochii privitorului sunt cei ce modeleaza lumea. Fiecare are parte de propria rezonanta si de reflectarea propriilor credinte. „Cum este sus/inauntru, asa si jos/in afara.” (Kybalion)
Cunoastere avem, intelegerea scartaie, iar in experienta suntem orbi. Nu suntem dispusi sa credem ca asa este si din cauza asta avem zero atentie la corelatia dintre ceea ce gandim si simtim, dintre starea noastra si ce apare in experienta noastra. In plus, nu stim ce inseamna propria experienta si ce inseamna experienta co-creata, cata responsabilitate avem si cata nu avem. Ne lipsesc cu desavarsire interesul, deschiderea, cunoasterea, discernamantul si consecutiv lor, reflectarea in experienta. Ne incanta ideile, dar le pastram ca si concepte memorate pe care le impartasim celorlalti ca si cultura generala. Stiti voi, gramada aia de informatii care te fac cult, citit si care nu serveste la nimic altceva. Asta este modul mintii de a invata: citim, memoram, redam si dupa ne intoarcem la hipnoza noastra zilnica, unde avem grija sa ne ocolim fricile si sa ne imbatam emotional cu diverse ca sa avem impresia ca traim.
Si revenim la ochii privitorului... Ce simtim a fii adevarat despre lume si viata? Viata este o lupta, trebuie sa muncesti din greu, viata este grea, munca l-a facut pe om, fiecare are atata cat merita, tot ce e bun fie e ilegal, fie imoral, fie ingrasa.... etc. Au rezonanta in noi? Avem emotii fata de astfel de afirmatii? Le folosim? Le gandim? Le credem?
Viata ar trebui sa inceapa cu o INTROSPECTIE. Am inceput-o de mici, fara discernamant, fascinati de lumea care se revela in fata ochilor nostrii. Am invatat sa fim aici, sa vorbim, sa ne miscam, sa gandim, sa mancam... Viata dupa viata am luat-o de la un aparent zero. Doar ca... am purtat amprenta vietilor trecute. Si nu, n-am stiut. Dar viata dupa viata am purtat aceleasi idealuri, aceleasi batalii, aceleasi separari, concurente... ACEEASI HIPNOZA. Si ne-am obisnuit atat de mult cu ea incat acum pare a fi singura cale de a trai pe pamant. Doar ca... NU MAI FUNCTIONEAZA. Frecventa pamantului se schimba, intuitia apare spontan in noi, ne sunt al naibii de familiari oameni pe care ii vedem pentru prima oara... Propria noastra frecventa se schimba si asta are impact asupra corpului fizic. In plus, ne trezim in mijlocul unor constientizari foarte noi care ar trebui sa incapa in niste vieti prestabilite si invechite. Mai exact NE TREZIM...
Si daca tot ne trezim, si numai in cazul in care nu tinem mortis sa ne culcam la loc sa fim in rand cu lumea,... VIATA AR TREBUI SA INCEAPA CU O INTROSPECTIE. Daca nu suntem atenti la noi si nu ne permitem o coerenta interioara, vom trai in propriul haos. Adica in dezordinea interioara. Degeaba ne dedicam unor vise plantate de altii in noi, care chipurile ne vor face fericiti, care juram ca sunt ale noastre si pentru care ne-am da si viata – nu vom intalni decat piedici. Sinele daca decide sa se reveleze tranteste toate usile din lume in nasul personalitatii poate poate o pricepe ca nu ala e drumul. Noi identificandu-ne cu rolul, cu persoana/personalitatea, cu chestia aia programata si contrafacuta... Mai bine viata viitoare, in asta n-am noroc, n-am aia, n-am cealalta... Cunoasteti? Ce nu poti azi, lasa pe maine. N-am accepta nicio secunda ca caracterul de joc trebuie rescris, ca rolul nu e in acord cu armonia universala. Si nici ca exista o vibratie/”realitate” mai inalta de descoperit. Cine esti tu daca nu ce ai, ce faci si ce vrei? Si da, ne impotmolim.
Trecem la un nivel mai sus. Daca „eu”-l care sunt nu ma satisface, il pun pe pauza si ma uit macar dupa niste upgrade-uri. E adevarat ca de fapt ii trebuie un reset total, dar resetul nu-l poate da decat Sinele. Cata vreme suntem pe calea catre Sine, facem upgrade-uri. Upgrade-urile depind de deschiderea noastra, de atentie, de rezonanta, de DISCIPLINA. Lenea nu ajuta, chit ca mintea o mascheaza sub forma relaxarii si o imbraca in concepte frumoase. Daca te lasi in voia sortii – adica a programarii – viata trece, tu acelasi chipurile ramai. Totul e in continua transformare, ce merge pe valurile schimbarii evolueaza, ce merge sub val se degradeaza. Nimic nu sta pe loc in Univers. Perpetum mobile.
Acum, upgrade-urile trebuie sa ne devina vizibile si disponibile. E adevarat ca odata cu schimbarea frecventei pamantului, daca nu suntem catari si nu opunem rezistenta, incet incet ne schimbam si noi. Dar una e sa fii tarat si alta sa mergi pe propriile picioare. Nu suntem viermi totusi.
Ca sa anticipam upgrade-urile, avem nevoie sa vedem inainte, adica in sus, adica in nivelul vibrational superior. „Nici o problema nu poate fi rezolvata de pe nivelul de pe care a fost creata.” (Einstein) Adica din orizontala planului. E de bun simt. Daca avem bun simt si pricepem asta, intelegem nevoia atat a noastra cat si a planetei de a se ridica frecventa. Aici intervine meditatia, dar cea non-mind, cu accent pe cresterea frecventei. Nu vorbim doar de relaxare sau de vreo nevoie a mintii de a dicta directia. Vorbim de relaxarea corpului, linistirea mintii, amplificarea vibratiei, deschiderea catre frecventele inalte. Vorbim despre a fii inspirat, conectat la propriul Sine, una cu Sursa. Stiu ca pare complicat, dar suntem deja destui care intelegem ce inseamna frecventa si cum o putem amplifica si ne putem oricand oglindi unii in altii inspre a ne pune cunoasterea in comun. Da, e cea mai rapida cale – EMPATIA. Asta in mod direct. In mod indirect, fiecare dintre noi trimite in baza de date comuna – egregorul colectiv – propria experienta si oricum devine accesibila celor deschisi. Asa functionam, matematic, ca un INTREG. Asta si suntem, dincolo de pretinsele roluri care dau coloratura jocului.
Odata ce ne devin accesibile upgrade-urile si pe masura ce le integram, OCHII PRIVITORULUI SE SCHIMBA – adica perceptia, in sensul ca vedem realitatea mai ampla, vedem cauzele mai clar, vedem planul mai inalt si intelegem cum se leaga toate, de unde vin si incotro merg. Bineinteles, viitorul este o serie de infinite posibilitati, iar viata devine un joc palpitant, cu multe rasturnari de situatii, cu variabile si provocari si cu plictiseala zero. Dar cui ii place sa fie plictisit, in afara mintii care dupa ce bate totul in cuie pentru siguranta arunca totul in aer de plictiseala? De asta avem nevoie de coerenta interioara mai ceva ca de aer.
Ochii care vad sunt si cei capabili sa genereze o schimbare. Nu mai este despre ceea ce faci, ci despre cine esti. Doar din Sine poti alege daca e cazul sa faci ceva sau nu, doar de acolo iti stii locul, doar de acolo vezi Intregul, cu mentiunea ca CEEA CE ESTI ESTE CONTRIBUTIA TA PERMANENTA LA UNIVERS, RESPONSABILITATEA PRIMORDIALA. Ceea ce suntem este pus in comun cu tot universul, si asa cum daca intr-un pahar pui 100 picaturi de apa si una de otrava nu vei bea incantat, de picaturile pe care fiecare le reprezentam beneficiem toti in subtil. Unii au atentia necesara si simt subtilul, altii s-au autoaprins si au devenit emisivi, diminuand astfel impactul subtilului asupra lor, si sunt bineinteles si cei care umbla cu becul stins, care nu inteleg ce e cu ei si nici n-au ajuns sa inteleaga impactul faptului ca totul este interconectat. Asa se nasc fraze de genul „cei care FAC mai mult decat sa mediteze...” si lipsesc cu desavarsire fraze ca „ cei care AU INTELES MAI MULT DECAT SA FACA”! Primordial este ceea ce esti, pentru ca ceea ce esti il schimba si pe adormitul care doar face. Daca nu intelegi asta, nu-ti ramane decat sa te bati cu ceilalti la nivelul planului, irosindu-ti energia contracarandu-i, fara sa-i poti schimba insa. Si tare in somn trebuie sa fim ca sa ni se para a face asta o cale demna de picaturile de Dumnezeu care suntem, dupa chipul si asemanarea. Nu spun insa ca A FII exclude pe a face, ci doar ca impactul major il are ceea ce esti, nu ceea ce faci. Urmatorul impact ar fi punerea in comun a ceea ce esti, adica oglindirea, pentru ca pe empatie, cooperare, deschidere, noi avem posibilitatea de niste salturi enorme in constiinta. Bineinteles, valabil DOAR pentru cei care inteleg puterea lui IMPREUNA, Intregul si cooperarea. Se exclud singuri cei ce asteapta ca personalitatea lor, hainuta, rolul, sa tina loc de Sine si de Dumnezeu, separat bineinteles, si s-o faca SINGURI, intr-un univers in care totul este un INTREG, inseparabil. Dar la ce te poti astepta de la o minte care ea insasi, de capul ei, nu e intreaga?
La sfarsit se afla a face, pentru ca atunci cand fiecare stie cine este si isi cunoaste locul in planul mai amplu, fiecare picatura de Dumnezeu va intrupa planul divin si raiul va deveni manifest. Dar trebuie mai intai sa alegem si sa pasim in acel potential.
SI ASA SI ESTE!