Acest articol se adreseaza celor care au deja o perioada de studiu si cercetare a “spiritualitatii”. Bineinteles, poate folosi si celor la inceput de drum, asa, ca nota informativa, cu mentiunea: NU EXISTA PUNCTE DE EXPERIENTA OBLIGATORIU DE ATINS, fiecare are drumul lui, daca la majoritatea exista un anume popas, nu inseamna ca este obligatoriu. Oricine poate oricand sa devina exceptia care confirma ca regula nu se aplica in mod obligatoriu!!!
Imi amintesc si acum de inceputurile drumului meu. Un pic de Qilingong – ca deschidere -, niste clipuri ale unor iluminati de pe YouTube, vreo 2 amici de conversatie pe net despre cele “spirituale” si majoritatea vechilor prieteni care observau schimbarea de gandire si considerau ca am innebunit. Da, la inceput de multe ori pornim de la concepte. Trebuie sa pornim de undeva, nu? Toate bune si frumoase, dar nu te poti imbata cu apa rece si sa consideri ca rotirea unor concepte e suficienta. Bineinteles, in punctul in care eram imi dadeam seama ca trebuie sa fie mai mult. Ce faci cand nu stii in ce directie sa apuci, cand nu vezi pasul urmator? Intuitiv, fara sa realizez macar constient ce am facut de fapt, mi-am pus o dorinta – am crezut eu, de fapt era o intentie – “vreau sa ma iluminez si dupa mai vad”. De ce iluminare? Pentru ca iluminatii au ceva aparte, o anume energie, o anume lumina, care se vede, care cucereste, care te face sa te intrebi mai mult, sa realizezi ca viata este cu siguranta mai mult decat ti s-a spus. Au niste ochi clari, limpezi, din care emana atat iubirea, calmul si linistea, cat si puterea interioara, verticalitatea, cunoasterea, pofta de viata si vitalitatea. Asta am vazut in acele clipuri si asta am vrut sa traiesc, sa inteleg. “Intai ma iluminez si dupa mai vad”. Am fost si corecta: tot ceea ce faceam faceam din inertie, pana cand avea sa apara pasul urmator. Asa a aparut Octav.
Cand intalnesti un iluminat ai impresia ca Dumnezeu ti-a pus mana in cap – cel putin la mine asa a fost. Faptul ca mi-a propus sa fiu si partenera lui de viata chiar a fost o propunere mult peste asteptari. In special pentru ca viata mea intra pe o linie pe care nici macar s-o cer n-as fi stiut pentru ca nu stiam ca este posibil, in micul meu orizont nu intra asa ceva. Bineinteles, fiind si maestru tantric, dupa o viata de tantra si experienta – tare as multumi celei ce l-a initiat, mi-a facut un dar enorm si nu numai mie – multe orizonturi magice s-au deschis.
Stii cum e cand esti la inceput si ai impresia ca ai lumea la picioare? Cam aici ma incadram eu.
N-a durat mult. Daca la inceput imi placea faptul ca imi mai spune una alta si am ocazia sa ma vad si sa ma corectez, pe masura ce timpul trecea iar eu nu reuseam sa ies din tipare si imi tot reamintea ceva ce deja auzisem, trebuia sa constat din nou si din nou vechiul tipar,iar asta ma umplea de nervi. Nimic nu e mai frustrant decat sa constati ca nu numai tu stii ca desi lucrezi cu tine, nu reusesti sa dai tiparele jos, dar sa te mai si vada cel de langa. Ma simteam al naibii de prost, stiam ca are dreptate si ii spuneam ca nu inteleg: lucrez cu mine, constientizez, meditez, tantra si asta-i rezultatul? Si venea din plin raspunsul: esti neatenta. Da, stiam ca n-am facut tot ce puteam, vedeam si eu la o privire sincera, stiam si ce ma “furase” pe neatentie, dar parca vroiam sa stiu ca celalalt n-a vazut, ca in mod magic i-a scapat. In plus, vedeam ce fac gandurile mele din realitatea noastra. Stiam ce indoieli aveam, ce repede intram in diverse scenarii si vedeam manifestarea cum se schimba. Ok, iar am dat-o in bara. Afurisita minte! Stiam eu, dar oare stia si el? Bineinteles, se citea pe mine ori de cate ori aveam ganduri “negre”, stia. Cum sa te ridici inapoi in ochii partenerului dupa asta decat cautandu-i si lui ceva de reprosat? Nici nu era dificil, mintea e experta in scenarii… Este un mecanism inconstient aici: imi e rusine de tine pentru ca iar am distrus realitatea noastra, asa ca pentru a ma spala pe maini si sa par cineva, iti gasesc si tie un cusur. Fiind bagata in vechile programe si tipare in acel moment, logic ca toata cunoasterea pe care o aveam era undeva departe, iar eu eram aici, la cheremul unei minti ce rula tipare si il acuza pe celalalt ca nu intra in tiparele omenesti – fix alea din care eu vroiam sa ies!!! Da, e haios drumul spiritual! La un moment dat, dupa cateva luni de relatie, am experimentat ceva extrem de haios: dupa o noua cadere, plina de nervi, mi-am cerut eu mie intr-o meditatie o solutie si am si primit-o – iesi din emotional! Emotiile erau cele pe care alunecam drastic, uitam de mine si ma trezeam in tipare. In loc sa gandesc, reactionam direct la te miri ce – dintr-o emotie. Super! In sfarsit intelesesem ce spunea Octav vizavi de emotii, nu ma mai pacalesc! E haios cum auzi de mii de ori acelasi lucru, dar nu-l pricepi pana cand nu-l pricepi, desi esti absolut convins ca l-ai inteles de fiecare data. Ceva s-a intamplat in acea meditatie – am iesit de acolo fara emotional. A lucrat magic constientizarea atunci. Dar, fara emotii, cu un surplus de energie datorat meditatiilor si sexualitatii constiente, m-am trezit brusc ca nu-mi mai vine sa ma ating de mancare: nu imi e foame, nu imi e pofta. Doar n-o sa arunc ceva in mine doar asa, ca trebuie, mananc mai incolo. Octav a insistat, nimic, mananc mai incolo! A 2-a zi la fel – si am primit si o avertizare de la Octav: “intri in bretarianism, mananca”. Nimic. Doar imi era atat de natural totul, nu imi era foame, nu aveam pofte – aici clar e ceva de explorat – vedem ce urmeaza. Stiam de la Qilingong ca te poti hrani cu energie, aveam o verisoara care din cand in cand tinea post negru cate o luna si ceva (facea Qi-Gong), mare filozofie. Floare la ureche! Vedem ce urmeaza si unde duce asta. A naibii curiozitate! Chiar ma simteam buricul Pamantului – ce chestii faine am pe cale! Avertismente? Nu’s pentru mine, e viata mea, eu decid. Asa am intrat in bretarianism. Floare la ureche!
Dupa un timp destul de scurt a trebuit sa constat ca nu mai pot face sex: nu duceam surplusul de energie si vibratie. (Renuntarea la mancare creste enorm frecventa). Naspa situatie. Tocmai acum cand descoperisem sexul? Dar totusi, sunt bretarian! Misto, ii dam inainte! Vazandu-ma atat de hotarata, Octav mi-a sugerat sa scriu despre asta, sa impartasesc si cu altii din experienta mea. Raspunsul: “Ai innebunit? Sunt oameni care au ani de zile pe calea asta, ce pot spune eu dupa asa un scurt timp? Cine o sa ma bage in seama pe mine?” Raspunzandu-i lui, mi-am dat seama de 2 lucruri: 1. Aveam un program de lasitate, nu eram in stare sa-mi asum propria experienta si 2. Aveam si un program de anulare de Sine, cum o sa contez tocmai eu? In general, la mine programul concurentei functiona in felul urmator: ma comparam, ma anulam si renuntam inainte sa incerc. Probabil pe principiul: “daca taceai, filozof ramaneai” auzit atat de des in copilarie! Mergand inainte, a trebuit sa schimb multe tipare, am invatat multe, m-am jucat cu intentia – fara emotional merge perfect – pana la punctul in care a trebuit sa constat ca sensibilitatea imi crescuse atat de mult incat aveam probleme in locurile joase vibrator cum sunt magazinele. Ultrasunetele pentru soareci imi dadeau acum dureri de cap si imi venea sa vomit. Simteam toate cresterile de frecventa ale Pamantului, imi venea sa ma sufoc de fiecare data. Octav a insistat: “lasa bretarianismul, il duci din minte, nu din bucurie”. Raspunsul: “Lasa, trece si perioada asta”. Sa recunosc ca nu-l mai duc? Neah. Pana la urma m-am speriat si asa l-am lasat (trecusem de 100 de zile). Octav m-a asistat, mi-a gatit si m-a inteles – in perioada in care nici eu nu ma intelegeam si eram si furioasa pe mine. Imediat a urmat un sindrom bipolar pe care l-am dus foarte prost pentru ca m-am speriat. Dupa toata aventura, desi Octav a fost langa mine mereu si m-a ajutat, acum beneficia de un partener pur mental, care nu mai avea incredere in nimeni si nimic si ii pierise pofta de viata. Simteam ca am luat-o pe un drum gresit, ca am ajuns intr-o fundatura, imi era atat de rusine de el pentru toate prin cate il trecusem, mi-am citit propriul site si am plans – nu intelegeam din fiinta aia desteapta cum reusisem sa ajung atat de proasta, mi-am dat seama ca cunoasterea o mai am vag, dar n-o mai inteleg… Tare as fi luat viata de la capat, in alte circumstante si conjuncturi… Eram convinsa ca nu voi depasi punctul in care ma aflam. Cu extrem de multa rabdare, m-a ajutat sa ma reconstruiesc, desi eram nu numai o epava, dar si foarte reactiva, saream imediat si eram plina de nervi. Si totusi, am iesit si de acolo. A urmat o alta etapa, unde aveam sa-mi fac lectia geloziei. Bineinteles, in cele mai dure conditii, pentru ca veneam dintr-un punct unde increderea in mine era foarte fragila si eram prada usoara pentru cea care avea sa-mi serveasca lectia. Probabil daca as fi stat mai bine la capitolul incredere, i’as fi putut reflecta ego-ul si lectia ar fi aratat altfel pentru ambele. Asa, eu trecand prin umilinta am mai dat drumul la ego, ea fiind aparent castigatoarea se bucura de un ego mai ridicat. Fiecare isi face lectiile cum poate, desi in orice moment ar fi putut alege orice altceva. Bineinteles, viata merge inainte si am mai facut si alte lectii.
In mare, asa a aratat drumul meu. De totala exceptie, aparenta nebunie, am invatat cum functioneaza realitatea mai mult stricand-o decat construind-o, din simplul motiv ca asta imi era mai la indemana. Cred ca cea mai dura lectie a fost cea a relatiilor, dat fiind ca crestem intr-o lume unde esti invatat ca familia e marea ta valoare, restul sunt dusmani, cine stie ce vor, sigur te manipuleaza, sunt concurenti si isi vor da arama pe fata cand iti e lumea mai draga. In general de asta stam in colivia “familiei”, la loc sigur si ferit, si de abia asteptam sa ne construim propria colivie unde sa ciripim in 2 acelasi limbaj, acompaniati fiind pe drum si de niste “dupa chipul si asemanarea” bebelusi. Daca n-am pus botul la ideea de familie, programele despre lume si viata tot le-am luat. Iar viata are un dar ciudat de a-ti da fix ceea ce meriti si totodata de a-ti demonstra ca te inseli si a-ti da fix opusul. In timp am invatat sa-l inteleg pe fiecare – eu care eram campion la critica si judecata -, am invatat din proprie experienta ca fiecare face fix si exact cat poate, chiar daca poate orice – atata vede, atata face. Nu avem mereu aceeasi vibratie, nici aceleasi orizonturi, si chiar daca este un singur Spirit, functionam cu mii de personalitati. Da, drumul inapoi la tine nu-i usor, nici parasirea vechilor tipare, dar fiecare isi face lectiile, incet-incet, in ritmul lui. Viata e cel mai bun profesor pana cand iti dai seama ca de fapt din Spirit iti slefuiesti personalitatea, mintea, ego-ul, pentru a putea permite Sursei sa se manifeste prin tine si sa fii ceea ce ai venit sa fii pe planeta Pamant: un exemplu viu al perfectiunii jocului, un jucator desavarsit.
Un singur lucru STIU: oricare ar fi fost experienta ta, in orice punct ai fi ajuns, niciodata nu te anula, negandu-ti propria experienta. Nu exista greseala, exista “atat am putut in acel moment”, valabil la oricine. Verticalitatea incepe cu asumarea drumului parcurs, inteleptul de azi este cel ce a "gresit" ieri si a invatat ceva din asta. Mult prea adesea ajungem in momente de disperare vizavi de incapacitatea de a ne rezolva propriile tipare si simtim nevoia sa ne negam drumul, cunoasterea, maestrii, asa mai consolandu-ne propriile frustrari. Mult prea adesea ne uitam la entuziasmul celor ce in acel moment se descurca mai bine si simtim nevoia sa le taiam craca de sub picioare. Mai ales daca este vorba de cei ce sunt la inceput de drum. Spiritualitatea de azi are 2 directii generale: cei ce vand o presupusa cunoastere in ambalaje atractive, pur emotionale, ce te mangaie pe crestet si iti spun ca esti perfect asa cum esti si n-ai nimic de schimbat la tine, pentru ei cuvantul “trebuie” nu exista, nici disciplina, si cei ce au rotit-o pe toate partile, au vazut ce inseamna tipare, ce grea este deprogramarea, care sunt dezamagiti si satui de propriile frustrari, simt nevoia sa nege tot si orice, si sunt gata sa dea in cap oricui crede ca poate reusi ceea ce ei au esuat. Rar gasesti oameni si constienti si sinceri (daca sunt inconstienti degeaba sunt sinceri, iti vor povesti un film pe care nici ei nu l-au inteles), care sa poata impartasi cu tine din experienta lor. Care si-au asumat propria experienta, propriile “greseli”, care reusesc sa integreze totul in pachetul pe care il ai in fata, dezbracati de nevoile ego-ului de a crea o imagine de Sine falsa, care pot fi ei insisi, in punctul lor, total asumat si constienti de faptul ca inca mai au lectii ce pot fi facute cu zambetul pe buze, nu cu dat cu fundul de pamant. Care nu judeca, nu critica, vor doar sa inteleaga pentru a putea merge mai departe pe drumul lor…
Si exista Octav, cel care m-a inteles cand eu nu ma intelegeam, m-a ajutat sa ma cunosc, a fost si dur si iubitor, o combinatie perfecta intr-o armonie totala, cel caruia ii multumesc pentru oglindirea unei perfectiuni pe care de multe ori am dus-o greu, pentru verticalitate si iubire neconditionata. Maestrului meu, cu iubire infinita, NAMASTE!
http://punctulzero-octavian.blogspot.ro/
PS: Sa recunosti pe cel ce deja este nu te anuleaza, nu putem creste calcand la infinit peste ceilalti, nici nu ne vom integra armonios intr-o Creatie pe care o negam la fiecare pas, anulandu-i pe ceilalti. Avem o lume de construit, nu de demolat!