22. ROLUL Depresiei

Zilele astea am fost pusa din nou fata in fata cu deja faimoasa depresie. De ce faimoasa? Pentru ca este al naibii de des intalnita, si totodata si normala in “societatea” in care traim. De data asta nu a fost “a mea”, ci mi-a fost oglindita. Pe scurt, povestea oglinzii mele suna cam asa: dintr-o situatie familiala extrema a ajuns la depresie si cu ganduri de sinucidere. In tentativa de a-si depasi punctul reuseste in final sa dea peste un doctor bun care ii da medicamentele potrivite si scapa de depresie. Asta cu un mic asterix: medicamentele trebuie sa le ia pentru tot restul vietii – doar e un caz grav, iar depresia doar asa poate fi tinuta sub control – si totodata de la medicamente are stari de somnolenta mai tot timpul si nu gandeste limpede. Prima mea reactie? Compasiune si furie: compasiune pentru oglinda mea si furie pe modul in care alegem sa tratam astfel de lucruri. Stateam si ma gandeam cum ar fi aratat fiinta asta daca ar fi dat peste o fiinta UMANA, si nu una conditionata de sistem, care sa-l bata pe umar si sa-i spuna: “E absolut normal ce traiesti data fiind situatia ta. Si eu in locul tau probabil m-as simti la fel.” Cum ar fi fost sa fie inteles si ajutat intradevar sa gaseasca o solutie la povestea in care se afla? Asta in loc de sintetismul de a-i baga pe gat un pumn de pastile, in beneficiul financiar atat al medicului cat mai ales al industriei farmaceutice, si a-l mai si anunta ca asta ii va fi viata de acum inainte? Cum de isi permite o fiinta umana sa decida in viata altuia si sa-i picteze intr-un mod atat de monstruos viitorul? EVIDENT ca nu asa ar fi trebuit tratat. Si m-am uitat in mine: stiu al naibii de multe despre depresie pentru ca m-am confruntat cu ea, am avut “norocul” sa dau de cine trebuie in viata si sa inteleg superior fenomenul, sa-l intorc pe toate partile si chiar as putea sa-l explic in detaliu. Dar am facut-o? Evident, NU. De ce? Pentru ca in lumea in care traim absolut fiecare omulet incearca sa dea bine. Intalnim mai multe masti si infinit mai putini oameni. Si chiar si cei care aparent sunt buni, au ego-ul ala de om bun – “hai prostule ca te ajut eu, ca e vai de capul tau” – si ti-a furat puterea. Acum, poti da de Octav, asa cum am dat eu, care o sa-ti spuna ca n-ai nicio problema, doar te faci. Si bineinteles aici sare ego-ul tau de victima care cauta intelegerea absoluta – pe cineva care sa-ti planga de mila langa tine si sa te inteleaga, eventual lasandu-te acolo si ascultandu-ti de fiecare data of-ul. Nimeni nu vrea sa fie victima, dar cand intri in rol asa ii prinzi gustul… si cum sa te trezesti tu asa brusc din rol la ASUMARE si sa recunosti ca ai fost de cacao? In conditiile in care cei din jur te vor manca de viu, te vor arata cu degetul si vei ajunge subiect de distractie… Mastile lor de baieti cool au ramas, a ta a cazut… Ptiu, drace! Ce, esti prost? Bun si rolul de victima, mai bine un “vai saracul” decat “opa, prostul”… Doar n-o sa cari tocmai tu pe umeri povara asumarii cand toti ceilalti o refuza. Asa ca n-am scris nimic despre depresie. Si in cazul asta, pe cine sunt furioasa de fapt? Pe propria mea neasumare sau pe o fiinta pe care n-o cunosc, nu stiu ce a impins-o la un astfel de act de “ajutor”, n-am nici cea mai mica idee in ce punct de constiinta se afla si ce fel de viata duce? E asa usor sa judeci pe altii… De fapt fiecare are treaba numai cu el, iar impacat cu el insusi va fi in momentul in care isi ASUMA TOT CE ISI POATE ASUMA. Acel sa stii ca ti-ai facut partea, ce tinea de tine. Asa ca aici vom vorbi despre depresie.

Sa incepem cu inceputul… Tabloul ala deprimant la care ne tot uitam zilnic: lumea in care traim. Functionam cu ideea de “societate” si necesitatea de a ne integra in ideea asta stramba care nu inseamna nimic. Da, da, am zis bine: NIMIC! Daca ar fi s-o definesc, ar fi arta de a fi conform cu credintele nimanui. Povestea asta cu societatea care ne reprezinta e rasuflata. De fapt, noi o reprezentam pe ea, dat fiind ca ea ne conditioneaza pe noi si nu invers. Acum, daca ideile general acceptate (bagate cu piciorul in constiintele tuturor mai corect spus) ti-au ramas mici, ce faci? Eventual te impusti… sau te impusca ceilalti. Dar fereasca sfantu’ sa ai ganduri sinucigase, atunci esti clar bolnav si ti se face cadou tratamentul: o viata de leguma conforma. Mereu mi s-a parut un banc bun fara acoperire, numai un tampit ar putea crede ca o astfel de viata nu te va face si mai sinucigas. Daca la inceput mai aveai o speranta la o viata buna, cand esti absolut convins ca toata viata ta va fi praf ar trebui in mod miraculos sa-ti doresti sa traiesti o asemenea capodopera? Ce, esti sado-masochist? Iar daca erai, oare nu te bucurai de depresie in loc sa vrei sa iesi din ea? Incurcate gandurile omului… Uite, ma “risc” de-o afirmatie pe care mi-o asum pe deplin:

“VIATA NU MERITA TRAITA DECAT IN CONSTIENTA DEPLINA SI NELIMITARE.”

Orice viata de rahat ori ii dai de cap, ori da cu ea de gard. Au fost momente in viata mea cand eram atat de convinsa ca situatia curenta nu merita incat am zis ca prefer sa traiesc orice altceva. Cand mi-am primit comanda – orice altceva – mi-am dat seama ca situatia initiala nu era nici pe departe atat de tragica cum o vedea mintea mea. Si am schimbat suficiente “realitati” cat sa ma conving de asta. NICIODATA NU VEZI OBIECTIV SITUATIA IN CARE ESTI IMPLICAT. De aia nici ceilalti nu te vor intelege – ei nu sunt implicati si vad obiectiv ce traiesti tu, dar bineinteles subiectiv la ei. Imi aminteste Octav mereu: “NIMENI NU SE VEDE”. Din cauza asta, tu lor le vei parea un prost – cum de nu poti vedea ceva atat de simplu – iar ei tie niste tupeisti care nu’s in stare sa se rezolve pe ei, dar fac pe desteptii cu tine. Halal oglindiri! Revenind, FIECARE TRAIESTE REALITATEA SUBIECTIVA A MINTII LUI! Pune-ti la indoiala povestea mentala si fii deschis si inspre alte puncte de vedere. Nu ca solutii, ci ca o extindere a punctelor de vedere asupra situatiei. Asta te va mai relaxa un pic. SOLUTIA NU POATE FI DECAT CONSTIENTIZAREA! A ta cu tine! Nimeni nu iti poate rezolva vreo problema vreodata, numai tu o poti rezolva. Este viata ta si tu te oglindesti in ea. Doar atunci cand tu te schimbi se schimba si viata ta.

Ce inseamna CONSTIENTIZARE? Acel “am luat cunostiinta de” nu face doi bani. Poti fi constientizat permanent si sa nu se prinda nimic. Mai mult, poti roti chiar tu mental presupusa constientizare si rezultatul sa fie zero (vorbeam de depresie cumva? disperare? frustrare?). ADEVARATA CONSTIENTIZARE SE PRODUCE ABIA CAND TU TE SCHIMBI DEFINITIV SI IREVOCABIL. Stiu, suna pompos. Cum ajungi acolo? Simplu, atunci cand esti atat de satul de cine esti ca singura solutie ramane schimbarea. Avem noi o conditionare acolo: FRICA DE NOU, NECUNOSCUT, SCHIMBARE. Stiti cand ne schimbam, nu? Atunci cand frica de a ramane acelasi e mai mare decat frica de schimbare. Asa functionam la nivelul psihicului, CAT TIMP NE IDENTIFICAM CU EL. Dar acum la nivelul asta suntem, ca vorbim de depresie. Esti depresiv? Felicitari, inseamna ca e foarte posibil sa te aproprii de niste schimbari majore in viata ta. Nimic nu e mai motivant la nivelul asta psihologic decat disperarea. Logic ca te vei gandi si la sinucidere – fie chiar ai o rezonanta atat de proasta incat nu sare de nicaieri o umbra macar de speranta de mai bine, fie intuiesti solutia, dar mai bine mori decat s-o aplici. Primii nu se sinucid inca pentru ca totusi mai cauta, iar in a doua situatie… lasitatea de a te schimba… doar n-oi fi mai curajos cu sinuciderea. In plus, daca ratezi? Daca nu reusesti si vei fi toata viata ala care a incercat sa se sinucida si n-a reusit? La asta te-ai gandit?Dar hai sa presupunem ca esti chiar hotarat, curajos si ferm in dorinta ta: te sinucizi si gata. Stii ce se intampla fix in secunda aia? Te relaxezi. Parca ai mai sta 5 minute. Iti vin in cap lucrurile pe care le-ai mai face asa, inainte de plecare. Si te schimbi, chiar atunci, fix in momentul ala. Incepi sa vezi obiectiv si decizi sa mai stai. De sinucis… se sinucid foarte putini si indraznesc cu tupeu sa afirm ca ori sunt sub influenta a ceva, ori au venit in viata asta sa serveasca pe cineva cu moartea lor. Asa sunt eu, mai tupeista in presupuneri…. Ma puteti si impusca daca simtiti nevoia!

Revenind la depresie – pentru cei ce nu s-au sinucis inca – sunt varii momente in viata unui om cand ajunge in corzi experientiale. Problema este ca “realitatea ta” este reflexia credintelor tale. Se intampla ceva si tu o iei personal: ai un soc emotional in urma caruia se naste o frica/credinta. O vei tot incasa pana cand inveti sa n-o mai iei personal. Si mai trebuie sa renunti si la setul de frici si credinte generate de acest luat personal. Floare la ureche, nu? Doar daca experimenteaza ala de langa… daca esti tu ala prins in experienta se vezi cum incepe scenarita – da-ti cateva minute tu cu povestea mintii tale si mare noroc ai daca nu ajungi la sinucidere. Mintea ta functioneaza in programul supravietuire, pusa la carma vietii tale va face ce stie ea mai bine: te va feri de pericole! Cum? Previzualizandu-le. Te lasi prins in scenarii? Bravo, lipsea o instanta superioara care sa te bata pe umar si sa-ti reaminteasca ca asta e rolul mintii in cazul extrem in care ai decis s-o lasi pe ea sa conduca. Mintea ta are si ea atributiile ei – LIMITATE! Suprasolicit-o si da eject. Si te mai miri de sinucidere… Acum, daca ai stii ca IN ORICE VARIANTA POSIBILA, IN ABSOLUT ORICE SCENARIU, TU VEI FI BINE MERSI – crezi ca ai mai pica ca fraierul in povesti si frici? Cum se numeste cunoasterea asta? INCREDERE IN SINE! Cum o obtii cand n-o ai? Traindu-ti fricile si dandu-ti seama ca de fapt esti ok. E o experienta interesanta asta, subsemnata aici a trait-o. Incredibil ce poti sa-ti aduci in manifestare… (MANIFEST-STARE). Sa zica careva ca nu-i Universul darnic… sau abundent.

Intorcandu-ne la luatul personal… cati dintre voi sunt mandri posesori ai ideii de PERFECTIONISM? Bai ce destept pari tu cand gasesti fisurile din absolut orice… Cine sa renunte la asa o comoara? Ce e in neregula cu perfectionismul? E STRAMT. RIGID. Si vezi intotdeauna numai partea goala a paharului. Vorbeam cumva de depresie?Perfectionistul traieste in ideea lui de perfectiune si totodata in frica ca nu se va adeveri. E scos din sarite des de faimoasele oglinzi care vin numai sa-l disturbe din ideile lui perfecte. Dificili oameni de suportat. Si se vad greu ei pe ei… Cand constientizeaza? Rolul experientei, depresiei… Ca doar nu era tocmai eu sa n-am si astfel de marete apucaturi.

ORICE DEPRESIE SE INCHEIE PRIN CONSTIENTIZARE. ORICE DEPRESIE SE NASTE DIN NEINCREDERE IN SINE!

Uitati-va la voi cu detasare si daca nu-i dati de cap relaxati-va, va veti oglindi pana cand va fi atat de evidenta solutia de pana si voi va veti mira de ce n-ati vazut-o pana atunci. Sa adaug ca SCHIMBAREA E SINGURA CONSTANTA?