Ah, DA! Rolurile noastre cele de mai toate zilele. Ce ne-am face fara ele? EVIDENT, s-ar imputina distractia, ego-ul, suferinta si satisfactia, emotionalul… Ce teatru ar mai fi fara cei doi actori principali pe scena vietii, victima si agresorul? De fapt unul si acelasi, doua fete ale aceleiasi monezi, doua atitudini cu aceeasi cauza: NEINTELEGEREA propriei persoane si o PROASTA POZITIONARE in raport cu un ceva, orice. In plus, usor de jonglat intre cele doua, pentru ca agresorul se va justifica de multe ori prin faptul ca a fost victimizat anterior si asta l-a inrait, iar victima se va gandi adesea ca probabil e vorba de vreo karma ceva, sigur plateste pentru ceva anterior, si cum victima perfecta nu exista, probabil va varia cu perioade de agresor: inghiti,inghiti, pana cand ceva din tine se revolta si da inapoi.
Stati linistiti, toti am jucat si aceste roluri. Fac parte din omenesc si asigura tot circul. Si exista in fiecare o parte mare amatoare de circ, drama, scandal… parte omeneasca evident, facand parte din iluzie, care n-are nimic de-a face cu constiinta care suntem care stie ca UNIVERSUL ESTE MENTAL. Cum ajungi sa fii distribuit intr-un astfel de rol? Ai nevoie de doua instrumente in principal: incapacitatea de a-ti gestiona propriile emotii si o poveste faina, din aia credibila, ca mai toate povestile pe care ni le spunem, fiecare lui insusi mai intai.
VICTIMA
Nimeni, niciodata nu poate fi trecut intr-un astfel de rol in mod automat. Dar da, exista propuneri de joc din mai toate partile care doresc sa-ti cadoriseasca rolul. Totodata, un rol facil, preferabil, unde “vai, saracul” e la el acasa. De ce il jucam? Pentru ca ne place, ne satisface gustul pentru drama, ne pune in raport de baieti buni fata de baietii rai, putem arata cu degetul desi stim ca nu-i frumos si ca atunci cand un deget e indreptat catre altul, patru sunt totusi indreptate catre tine. Ne absolva totodata de oglindiri si ne justifica neasumarile. In plus, primim ATENTIA, si deci ENERGIA celorlalti, un vampirism energetic facil si mai ales scuzabil. Nu conteaza ca ne dam puterea in afara noastra, ca nu ne recunoastem contributia, incapacitatea de a vedea partea noastra de lectie de acolo. Totodata marim ego-ul, ne suim peste ceilalti considerandu-ne mai buni, mult prea buni chiar, si daca ne mai imbracam si in haina milei si iertarii fata de agresor parca am atins apogeul bunatatii omenesti. In marea ta marinimie, chiar si cu inima zdrobita, iti ierti agresorul. Construieste cineva statui? Aici e mare nevoie de una, avem un suflet al naibii de nobil. Bineinteles unde domneste sufletul, emotia, mintea, lipseste constienta, dar ce mai conteaza? Statuie sa fie, AM ZIS!
Putem intalni si victime partiale, care nu au ajuns la marinimia de a-si ierta agresorul, dar si-au strans toate puterile si vor sa faca dreptate, sa nu fie si altii victime ale PROPRIEI ASUMARI a unui astfel de rol.
Exista si victime totale, care cred asa cu tarie in PROPRIA VICTIMIZARE incat aleg sa se distruga doar ca sa-si justifice cat mai bine rolul si sa-si puna al naibii de bine in lumina agresorul. Acum, fiecare victima are si un rol de agresor de care nu e intotdeauna constient (aici exceptia o fac rolurile de victima asumate constient doar pentru a scoate in evidenta un agresor, majoritatea rolurilor de victima insa sunt asumate din dezechilibre emotionale). Victima emite in primul rand o vibratie joasa, chit ca tine gura inchisa. Daca o si deschide, agreseaza si mai tare. In al doilea rand, vampirismul energetic si contributia la crearea iluziei ca cineva poate fi victimizat nu e deloc de trecut cu vederea. Faine povesti, si mai faine neintelegeri. Rol facil si preferabil totusi.
AGRESORUL
Ah, aici vorbim de jocurile puterii. Iluzorii desigur. Agresorul ascunde in spate o nevoie de confirmare din exterior a propriei puteri, datorata tocmai LIPSEI de incredere interioara. De asta se si enerveaza cand nu reuseste sa victimizeze si se angajeaza el cu de la el putere in victimizarea vesnica a cate unuia caruia i se rupe de propunerile lui de joc. Vampir energetic, lipsindu-i in mod iluzoriu de putere pe ceilalti (dupa cum am spus, victima intra singura in rol, dand puterea ei altcuiva si consimtind la acest joc, intarind iluzia de putere a agresorului). Victima a neincrederii in Sine, mascata foarte bine atat fata de ceilalti, cat mai ales fata de el insusi. Un ego cladit pe validari exterioare, fara substanta in interior. Rol preferat de cei ce simt sa-si intareasca puterea, justificat in fel si chip, data fiind gama al naibii de larga a ceea ce putem considera agresiune – in iluzie totusi.
SALVATORUL
“Cand doi se cearta, al treilea castiga.” Aici se regasesc cei ce sunt in viziunea lor prea destepti sa fie victime si prea buni sa fie agresori. Un mod mai elegant de confirmare a puterii personale, ei fura putere si de la agresor si de la victima, bagandu-i pe amandoi sub el, el suindu-se peste ca justitiar. Cine face o statuie pentru o victima marinimoasa, ar trebui sa umple lumea de altare pentru astfel de indivizi. Vampirismul energetic e la el acasa, ei fura ATENTIA tuturor in dorinta lor de dreptate. Iluzorie, desigur. Cel mai interesant este cand, acolo unde nu exista nicio victima si niciun agresor, se gasesc ei sa faca o astfel de proiectie, in dorinta de a face pe salvatorii si in speranta obtinerii de energie si aplauze pentru marea lor descoperire: victima e prea spalata pe creier ca sa stie ca e victima, iar agresorul mult prea abil sa fie descoperit. In general niste indivizi destul de agresivi care functioneaza ca in bancul ala: “Am ajutat o batranica se treaca strada. Dar m-am chinuit ceva, ca ea nu vroia”.
ASUMAREA CONSTIENTA A PUTERII
Infinite jocurile puterii si victimizarii in iluzie. Nu degeaba se vorbeste de a gandi “la rece”, adica FARA EMOTII!!! Cine nu gandeste la rece, nu gandeste deloc. Cea mai mica umbra de emotie poate face muci cea mai sclipitoare minte. Toate jocurile manipularii au la baza instabilitatea emotionala. Avem butoane. Si ne apasam unii pe altii pe ele in draci. Loc de joaca, bineinteles in afara ARMONIEI LEGII. Solutia ego-ului? Ca sa ne ferim de manipulare, ne apucam si o studiem. Astfel participam intr-un mod mai elevat la jocurile puterii, cotizand cu atentia, energia si increderea noastra la ele. Dar ne aparam, la naiba! “Cine se scuza, se acuza.” Singuri ne dam puterea considerand ca putem fi manipulati, validand rolurile si joaca asta iluzorie.
In ADEVAR, toata presupusa mea “realitate” este o versiune a mea proprie, conform mintii mele si capacitatii ei de a vedea realitatea mai in adevar sau mai in iluzie. Emotionalul in mod clar deformeaza realitatea. Ca sa ai O PERCEPTIE cat mai aproape de adevar ai nevoie de detasare emotionala, eliberarea credintelor false si ceva cunoastere si mult discernamant. De ce vorbesc de credinte false? Adesea sarim direct in ego, in iluzie, in separare pe o nevoie interna de a ne apara niste credinte care, desi stim ca sunt false, ne e frica sa le dam drumul, ne simtim descoperiti si vulnerabili fara ele. Asa se face ca ajungem in puncte de intelepciune, dar fara a merge pana la capat, suntem tot pe drum pentru niste credinte de care tinem cu dintii. Detasarea emotionala nu inseamna nesimtire, desi adesea se confunda. Cine uita ca toti suntem UNUL, automat o da in nesimtire. Scuze spirituale de genul “doar eu exist” ascund in spate un ego spiritual si niste lectii pe masura. Ca sa ajungi la iubire neconditionata IN ADEVAR si la tine insuti, ca si punct de constiinta indefinibil, dupa care vezi tu ce loc in puzzle ai, trebuie sa scapi de fricile care mentin credintele false. Fiecare trebuie sa se rezolve pe el mai intai. Cunoasterea e pe toate drumurile si pe toate nivelele, si fiecare RE-CUNOASTE in el adevarul, mai greu cu acceptarea – si aici ne reintoarcem la frici. Discernamantul se obtine usor, dand cu capul, iar cucuie vor fi functie de necesitatile mintii fiecaruia: de cate ori trebuie sa dai cu capul pana reusesti sa duci intelegerea in ABSOLUT? La fiecare cucui mai inveti ceva, mai in iluzie sau mai in ADEVAR, dar se contureaza puzzle-lul la final, stai linistit, viata nu face risipa, iti da fix ce ai nevoie.
Revenind la ABSOLUT, toata joaca noastra aici se bazeaza pe niste PROPUNERI DE JOC. Eu doresc constient/inconstient sa imi oglindesc aspectele astea si merg cu propunerea in mana pe la altii sa vad cine co-participa. Nu ne putem oferi unii altora decat aceste propuneri de joc, joc din care fiecare va extrage EXPERIENTA conform propriei decodificari a presupusei “realitati” aparent comune.
La nivelul cel mai inalt, ar trebui sa ne oglindim maretia, sa ne imputernicim, stiind ca toti UNA SUNTEM, in perfectiunea CONSTIINTEI care se joaca prin noi toti. De acolo, eu pot sa vad ca tu te joci de-a…. iluzionat fiind, iar daca ma intrebi iti pot oglindi ceva ce stii deja, avand nevoie doar de o confirmare, ca te iluzionezi. Ne putem oglindi si CONSTIIINTA care ne anima pe amandoi in acest joc intr-o meditatie de comuniune, ochi in ochi, cu beneficiul cresterii vibratiei si aport de energie. Vibratie ridicata inseamna o alta banda de frecventa in care mintea devine mai clara, mai nonemotionala si mai detasata de iluzie. Dar te rog, nu veni la mine cu propuneri de joc partiale, menite sa ne duca in iluzie. Iar daca cumva vii astfel, nu te supara prea tare daca nu particip: AM DREPTUL! Exact asa cum fiecare are dreptul sa se joace conform propriei vreri, mai in iluzie sau mai in ADEVAR, mai constient sau mai inconstient, de-a orice. Si cum nu ma joc de-a trece strada o batranica care nu vrea, imi rezerv dreptul de a nu corecta toate propunerile de joc. Din punctul meu de vedere, de pe nivelul de claritate de acum vad cam asa: nu poti ajuta decat pe cine cere, NUMAI DACA VEZI UN DUMNEZEU ACOLO, si DOAR OGLINDINDU-I MARETIA, fara sa te implici in povestile lui, si NUMAI IN CAZUL IN CARE SI EL VEDE DUMNEZEUL DIN TINE. Altfel, o punem de-o minciuna comuna, in care eu ma fac ca te ajut si tu te faci ca chiar vrei. Iluzoriu, desigur. Orice poveste care incepe cu salvarea prostului care esti de ceva din afara ta este un furt masiv de putere si o declinare a co-participarii tale la acel joc, in cazul in care ai comis-o. Fiecare nu-si poate corecta decat propria perceptie si sa-si mute fundul din iluzie in ADEVAR, sa nu mai contribuie la degringolada generala unde ne jucam de-a rolurile, uitand complet de Dumnezeul care fiecare este. Nimeni nu poate trezi pe nimeni DECAT PRIN OGLINDIRE, dar asta presupune sa te fii scos pe tine din iluzie mai intai si discursul tau sa nu inceapa cu blamarea altora. Fiecare este Dumnezeu, un punct de joc jucat de o CONSTIIINTA UNICA, aflat pe un anume nivel de vibratie, cu o anumita versiune a realitatii, care nu emite spre ceilalti decat propuneri de joc. Sa ne jucam constient! NAMASTE!