Iubirea este iubire atunci cand nu are nevoie de dovezi!
Citeam zilele trecute o postare pe Facebook despre cei care nu merita iubirea pentru ca sunt indiferenti la dovezile de iubire venite inspre ei. M-a distrat! Si m-a distrat pentru ca am fost intr-o astfel de situatie de indiferenta. Ma curta un tip destul de romantic care, cand a vazut el ca nu-i ies socotelile, n-a gasit nimic mai bun de facut decat sa-mi reproseze cate a facut pentru mine. Spre marea lui surprindere, s-a lovit de un zid: “Ok, spui ca te-am folosit, DAR TU UNDE ERAI?”. Nu poti cumpara un partener cu dovezi de iubire. Nici nu-i poti pune celuilalt in carca comportamentul tau, este al tau, in viata ta, ca alegere proprie. Nu ti-a pus nimeni pistolul la tampla. Acum, nu ma intelegeti gresit: nu sunt nici pro nici contra a ceea ce s-ar numi dovada de iubire – doar ca eu inteleg altfel fenomenul.
Dovezile de iubire sunt cu adevarat dovezi atunci cand nu mai sunt dovezi!
Totul incepe cu o deschidere… O deschidere inspre ceva necunoscut, nou, diferit, altfel… O curiozitate, o emotie, o explorare. O alta lume! Daca am deschide ochii de la bun inceput multe am salva. Ne-am bucura de ceea ce celalalt este, de ceea ce ne impartaseste, de gustul unic si parfumul propriu cu care intra in viata noastra. Poate e doar in trecere… sau poate decide sa ramana. Indiferent de ce alege, experienta impartasita n-ar trebui sa fie mai putin valoroasa. Daca ramanem impreuna, plimbarile, cuvintele si versurile sunt amintiri placute… Daca nu ramanem, sunt motiv de repros. Oare suntem nebuni?
Explorandu-ne unul altuia lumile, nu se stie ce gasim. Poate gasim compatibilitati, poate nu… Dar cu siguranta orice gasim e unic, descoperim ceva nou, nemaiintalnit, fascinant. Si poate iesim si azi, si maine, si poimaine… Daca nu ne-am murdari pe maini de asteptari, ci doar ne-am bucura de clipa… Daca n-am deveni nerabdatori si plictisiti… Cele mai multe relatii se termina inainte sa inceapa. Suntem prea nerabdatori sa mai incepem cu inceputul, sarim direct la angajament. Cum altfel ti se poate reprosa ceva? Stai un pic ca n-am promis nimic… ce sari ca ars/arsa?
Cea mai importanta compatibilitate pentru mine este cea sexuala. Daca sexul e bun, avem o fundatie pe care putem construi… sau nu. Dar cine lasa un amant grozav? Daca sexul nu este extraordinar, orice altceva am avea nu va compensa frustrarea sexuala.
Cand incepe iubirea? In momentul in care sexul e atat de bun incat stii ca nu mai poti trai fara el. De abia atunci esti apt sa iti iei un angajament.
Cand devine iubirea neconditionata? Cand egoul cedeaza, cand realizezi ca iubirea si sexualitatea e a ta cu tine, vizavi de celalalt, cand poti multumi pentru oglindire pentru ca te-ai vazut pe tine in el. Cand devii atat de constient/constienta de cine esti, ca stii ca oriunde te-ai oglindi, tot pe tine te vezi… Iubirea nu mai are obiect, subiect sau motive, doar este…
Orice expresie a iubirii o faci pentru ca asa simti, pentru ca este expresia ta, pentru ca pe tine te umple de dai pe dinafara inspre celalalt… N-ai nevoie nici de feedback, n-ai facut-o pentru el sau raspuns, era doar expresia ta fireasca din acel moment. Ce uimita am fost cand m-am regasit stergand o urma de la cana de cafea pe care ceva din mine nu vroia s-o sterg pentru ca urma era o parte din el… Sau sa te vezi zambind la diverse lucruri care stii ca poarta amprenta celuilalt… tu le-ai fi facut altfel… Este fascinant sa te experimentezi tu pe tine din acest punct, sa scoti din tine ce nu stiai ca e acolo, sa te cunosti si din perspectiva asta. Cu atat mai mult cu cat ai plecat din ego si bucatica cu bucatica s-a tot destramat. Relatiile sunt o calatorie… Una frumoasa, de punere in comun a doua lumi ce treptat treptat devin una. Dar da, procesul de armonizare, de slefuire, de multe ori este dur… ego-ul nu se lasa cu una cu doua… daca intr-o relatie nimic nu surclaseaza ego-ul ca valoare, relatia se duce.
Eu: “- Te iubesc!”
El: “- Si eu!”
Eu: “- Nu conteaza, important e ca te iubesc eu!”
Octav zambeste: “- Corect! Asa se pune problema!”
Cine ar fi crezut ca eu voi ajunge in acest punct? Nici macar eu. Si da, este minunat sa redescoperi iubirea… Spunea Octav candva ca pana cand cineva nu te iubeste neconditionat, tu nu poti scoate din tine iubirea neconditionata. Dar da, cat verifica ego-ul daca iubirea celuilalt e neconditionata… si eu ma mir de unde a avut atata rabdare cu mine. Nebun sa fii, noroc ca esti! Am precizat ca relatiile sunt o calatorie? O calatorie de reintoarcere la Sine? Cata vreme nu te ai pe tine, esti dependent de celalalt. Cand ai ajuns la tine, doar te bucuri de oglinda pe care celalalt ti-o ofera. O relatie trece prin infinite etape, fiecare etapa cu gustul ei. Nu poti sa judeci niciun cadru, n-ar mai avea continuitate filmul vietii daca acel cadru ar lipsi. Te uiti in urma si toate cadrele iti sunt dragi, inclusiv alea in care ai intrat adanc in fricile si mizeriile proprii si ai facut-o de cacao. Si ce? Nu erai tot tu? Si intunericul e parte din tine. Intelepciunea incepe atunci cand te cunosti de la lumina la intuneric pe deplin, ai trecut prin toate si stii ca esti inca aici. Cunoaste-te pe tine insuti si ii vei intelege pe toti ceilalti. De unde credeti ca se naste compasiunea? Da, te inteleg, si eu am trecut pe acolo. Daca te inteleg, nu te mai judec. Daca te judec, pe mine ma judec de fapt, pentru ca nu ma cunosc/accept in totalitatea care sunt.
Dovada iubirii? EU SUNT! Daca eu nu sunt, nimic nu este. Doar cand dai pe dinafara poate reveni ceva si celuilalt si numai ca o manifestare fireasca a ceea ce esti!
TE IUBESC! – nu pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce EU SUNT. Si iti multumesc pentru ca esti langa mine, oferindu-mi ocazia sa ma vad in tine!
Sa mai spun ca simt asa vizavi de oricine?