In fiecare dimineata ma uit in oglinda. Si ce vad? Acelasi APARENT EU care n-are nicio legatura cu mine. E identificarea zilei de ieri, pe care o actualizez azi ca sa beneficiez de ea si maine. Oare cat am inteles noi din oglindiri? Si ce inseamna o oglinda? Ce oglindeste ea? Cu oglinda din baie e simplu: corpul fizic, cel ce ar trebui sa reflecte moment de moment nivelul de constienta si de armonie la care am ajuns. O reflexie foarte ajustabila. Noroc ca tinem cu dintii de imaginea de ieri ca s-o avem si maine.
Acum, si cei din jur se jura, iar daca nu se jura ei se jura cunoasterea spirituala, ca ne oglindesc. Dar ce ne oglindesc? Nimeni nu ma poate oglindi in complexitatea care eu sunt pentru ca atunci ar renunta la unicitatea proprie ca sa devina un “eu”, o copie. Si doi de “eu” eu inca n-am vazut. Prin urmare oglindeste ceva, nu totul. Are si oglinda partile ei, cum si eu le am pe ale mele, pe care nu ni le oglindim intre noi… poate in alte oglinzi. Fiecare iti oglindeste cate ceva.
La cel mai inalt nivel nu exista oglindiri pentru ca nu exista separare, exista doar CONSTIINTA UNICA, cea in cadrul careia iluzia ia nastere. Coboram un nivel mai jos si avem iluzia existentei – eu imi inchipui ca exist, tu iti inchipui ca existi si astfel existam toti, dar fiecare cu ILUZIA ca doar el exista. Fiecare dintre noi este un Univers, o lume intreaga, formata din propriile credinte, de unde decodifica iluzia in baza credintelor continute, dandu-i o forma PERSONALA, de unde traieste o experienta a propriei versiuni a presupusei “realitati”, asa cum se vede prin ochii lui/ei, tragand concluzii care ii definesc din nou credintele – fie le confirma pe cele deja existente, fie le infirma si se nasc incet, incet credinte noi. Nu ne putem experimenta decat pe noi insine, la infinit! Nu putem vedea ceea ce noi nu suntem! Am putea spune ca continem totul, dar cine si ce poate contine daca eu traiesc ILUZIA existentei mele si tu traiesti ILUZIA existentei tale? Constiinta care ne anima contine ILUZIA TOTULUI, inclusiv iluzia existentei mele si iluzia existentei tale. Acum, fiecare se raporteaza in MODUL LUI UNIC la aceasta Constiinta, functie de ceea ce are ILUZIA ca este in fiecare moment viu, si asa se naste un punct de existenta (iluzorie, desigur) EU SUNT!
Acum, ca tot mi-am dat nastere, asa cum si tu ti-ai dat, ne putem juca impreuna. CHIPURILE! Eu nu ma pot vedea decat pe mine in tine, asa cum si tu nu te poti vedea decat pe tine in mine! OGLINDA MEA SUNT EU! Eu, vizavi de tine, ma oglindesc pe mine prin PERCEPTIA MEA SUBIECTIVA A CEEA CE TU ESTI! Eu nu te vad pe tine, cum nici tu nu ma vezi pe mine, FIECARE SE VEDE PE EL INSUSI IN OGLINDA! Logic, nu? Asa stand lucrurile, oglinda fiind eu, la propriile credinte si perceptii ma intorc mereu.
Dincolo de ILUZIA existentei pe care fiecare o are, totusi, exista si CONSTIINTA UNICA care ne anima pe toti. Si are si ea rolul ei in joaca asta pretins “a noastra”. Din cauza asta NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR! Doar ca… intamplarea nu exista la nivelul ei, nu la al nostru. Fiecare are locul lui in cadrul acestei constiinte, si, functie de acel loc, are si o anumita experienta. Neintamplarea nu poate fi inteleasa mental, doar intuitiv, prin raportare la CONSTIINTA UNICA.
De ce ne oglindim? Pentru frumusetea jocului. Eu nu te pot impiedica pe tine sa te vezi in mine, nici tu nu ma poti impiedica pe mine sa ma vad pe mine in tine. Fiecare cu perceptia lui. Prin urmare, FIECARE VORBESTE,GANDESTE SI SE RAPORTEAZA DOAR LA EL VIZAVI DE CEILALTI! N-avem niciodata nimic cu ceilalti, doar cu propriile perceptii.
Dar hai sa spunem ca renuntam la perceptiile proprii si la iluzia existentei unui “eu”. Inteleg ca asa functioneaza si decid sa renunt la ideea de eu, devin intuitiv si ma raportez la CONSTIINTA UNICA pentru a procesa viata. Astfel, ma identific cu acea constiinta, ducandu-ma in punctul in care ea se manifesta prin mine. Ce se intampla? Imi ocup locul in puzzle-ul Creatiei, devenind ARMONIE, PACE, IUBIRE! Cine ma vede? Foarte buna intrebare dat fiind ca fiecare nu se vede decat pe el insusi. Dar, in anumite momente, in care si cel din fata mea renunta la propria perceptie, temporar sau permanent, dupa CUM ALEGE, si in loc de “eu” devine CONSTIINTA, da, atunci Dumnezeu se uita la Dumnezeu.