Mare degringolada cu iubirea – multe conditionari, si mai multe neintelegeri. Iar experienta va reflecta mereu ceea ce am/nu am inteles. Prin urmare mereu fixeaza ceea ce DEJA ESTE ca intelegere. Si mai grav este ca predam stacheta propriilor neintelegeri mai departe, fiind convinsi prin experienta ca ceea ce stim este valid. Desi, la o privire mai sincera, ne dam si noi seama ca da cu virgula, si in absenta unei intelegeri mai inalte, a unei realinieri la ADEVAR, desfiintam cu totul ceea ce n-am inteles: IUBIREA.
Ca sa intelegem ce nu intelegem, ne intoarcem la acel bebelus care a venit aici plin de iubire, increzator in Sine si cu o dorinta imensa de a experimenta. Lui i s-au taiat aripile, el a fost obligat sa poarte haina conformismului, a fost invatat sa concureze, sa compare, sa judece, si mai ales sa corespunda. Iubirea? S-a terminat cu iubirea odata ce s-a dus increderea in Sine. A coborat frecventa, s-a dus magia si a ramas… o alta lume: cea a separarii, a ego-ului/personalitatii, a mastilor de tot felul. Am dat la schimb magia a ceea ce eram pe circul asta ieftin de fatada.
Totusi, n-am fost lipsiti total de iubire: am beneficiat din plin de iubirea disponibila la circ. Mama aceea capabila sa faca orice pentru copilul ei este totodata si mama care afirma: EU TE-AM FACUT, EU TE OMOR! Aceeasi mama care iti scoate ochii cu fiecare sacrificiu facut pentru tine. Si care totodata, in imensa ei iubire, se sacrifica in continuare. Asta este iubirea cu care crestem si, pentru ca parintii ne iubesc, si noi la randul nostru ii iubim pe ei si ne sacrificam pentru a le indeplini dorintele – adoram sa ii vedem mandri de cine suntem si sa primim validarea lor. Bineinteles, parintii nu sunt totusi o “realitate” fixa, si ei evolueaza in intelegere, deci de la extrema pe minus de intelegere te poti trezi in partea opusa, unde esti sustinut NECONDITIONAT sa fii ceea ce tu esti, chiar daca le dai conditionarile peste cap.
Mergem mai departe in viata. Stim ca nu suntem facuti sa fim singuri, deci ne cautam jumatatea. Doar ca… jumatatea nu mai inseamna complement, nu cautam sa fim completati, nu, nu, noi ne suntem suficienti. Noi cautam – dupa chipul si asemanarea - pe cineva care sa corespunda tuturor cerintelor noastre. Si suntem si corecti – asta-i lista mea de cerinte, te bagi? Te bagi in cutia asta stramta a ceea ce vreau eu? Perfect, atunci te iubesc. Dar sa nu care cumva sa-mi zgarii cutia cu cerinte sau s-o rupi in bucati, sa ii dai foc sau sa razi de ea pentru ca atunci ma vei rani ingrozitor si ma voi inchide si mai tare. De ce va beneficia urmatorul? De bonusul EXTRACERINTELOR menite sa ocroteasca un suflet ranit: o cutie si mai stramta. Si daca ajungi la performanta unei cutii suficient de mici incat sa nu mai incapa nimeni acolo, vei concluziona simplu: iubirea nu se merita! Oare?
Iubirea nu poate fi decat libera! Dar de unde sa rasara iubirea daca nu din izvorul nesecat al IUBIRII DE SINE? Cum pot eu sa-ti ofer ceva ce nici eu n-am? Eu nu ma iubesc, tu nu te iubesti, dar daca ne vom iubi unul pe altul ne-am scos! Sau ne-am bagat? In ce? In borcanul cu dezamagiri. Facem troc cu ceva ce niciunul nu detine. Si ne mai si reprosam ca nu e iubire! Pai de unde sa fie? Logic ca nu e. E comert… CU ILUZII! Fiecare are iluzia ca iubeste si asteapta validarea iubirii lui, magica parafa a celuilalt pe contractul iluzoriei relatii. Iar in lipsa unei validari corespunzatoare, rupem contractul. Bai si cat l-am iubit… NENOROCITUL/NENOROCITA! Nu i-a trebuit iubirea mea! Pai nici tie pe a lui/ei.
Acum vom face un act de magie si ne vom ridica frecventa, amintindu-ne de noi. N-am venit in experienta nici sa cersim, nici sa corespundem, nici sa stam in cutii, nici sa ne facem parintii mandri. AM VENIT CA SA FIM! Ce? NOI INSINE! Nu avem nicio datorie fata de nimeni si totodata avem o datorie fata de Intreg – cu conditia sa-l intelegem mai intai. Noi toti UNA SUNTEM, totul este interconectat si ne “afectam” unii pe altii permanent. Daca cu mana dreapta ti-ai taia mana stanga intr-un razboi concurential, cum te-ai simti? Si totusi, in experienta o facem mereu… Daca mana dreapta ar avea o rana si mana stanga ar refuza s-o ajute, te-ar distra? Sau daca mainile tale s-ar lua la bataie cu restul corpului? Totul este interconectat iar noi toti suntem acelasi Intreg.
Daca am inteles asta, trecem mai departe. Ca eu sa pot iubi pe un altul, trebuie mai intai sa fiu eu iubire. Nu pot da ceva ce n-am. Totodata, nu pot da ceva ce nici mie nu-mi ajunge. Nu pot darui decat ceea ce mie imi prisoseste! Prin urmare, pana cand eu nu ma umplu de propria-mi iubire de dau pe dinafara, chiar n-am ce da mai departe. IUBIRE = INCREDERE IN SINE. Cum sa ma iubesc daca ma vad mic si prost? Daca cersesc validari si daca bag toata viata mea intr-un ego care niciodata nu va fi satisfacut? Dar ce s-ar intampla daca eu chiar m-as risca sa ma iubesc? Chiar m-as risca dincolo de toate argumentele mintii sa cred nelimitat in mine? Ce s-ar intampla daca eu m-as arunca cu aripile deschise in necunoscut, din nou si din nou, cu MAXIMA INCREDERE, IUBIRE si BUCURIE EXPERIENTIALA? Mi-as recrea lumea, mi-as ajusta rezonanta, m-as autovalida prin asumarea a CEEA CE EU STIU CA SUNT! N-as mai avea nevoie de validari exterioare. Iar de aici incolo jocul devine interesant.
In lipsa nevoii de a fi recunoscut de celalalt, putem vorbi de ADEVARATA IUBIRE: CEA CARE NU CONDITIONEAZA SI NICI NU SE LASA CONDITIONATA! Nu te iubesc pentru ceea ce tu esti, ci TE IUBESC PENTRU CEEA CE EU SUNT! Iubirea este paharul meu plin, de unde eu vars spre tine din preaplinul meu, FARA SA MAI AM NEVOIE DE CEVA LA SCHIMB! Tu oricum nu-mi poti da nimic cata vreme inca cersesti in “realitatea” ta, poti darui de abia dupa ce te umplii. O sa incerci sa ma conditionezi? Cu siguranta, doar asta stii sa faci acum. Dar eu te voi umple de atata iubire pana cand iti vei reaminti de tine si vei incepe sa reflecti inapoi cu aceeasi intensitate, din acelasi prea plin, cu aceeasi INCREDERE IN SINE, ceea ce primesti. Da, NE REAMINTIM IUBIREA!
Hai sa ne gandim ca esti acum multimiliardar in iubire si te decizi sa imparti si cu cei in nevoie, ca sa mai contrabalansezi Intregul, sa nu se mai sufere din iubirea pe care tu o ai in exces. Cui ai da? Altui multimiliardar? Unui milionar mai degraba? Sau unuia atat de sarac ca nu are nici macar un gram, o farama de iubire? Logic ar fi sa dai celui mai in lipsa. Dar cum la noi iubirea nu e de fapt iubire ci comert, voi da celui ce imi da inapoi, adica CUI MERITA! Cum sa traim intr-o lume a iubirii daca toti trecem pe langa cei flamanzi cu sacosele pline si nu le dam nimic, ca nu merita? Din preaplin nu dai oare cui are cea mai mare nevoie? Adica FIX ALUIA CARE NU ARE DE UNDE SA DEA INAPOI! Degeaba vorbim noi de preaplinul nostru si de iubirea neconditionata daca o varsam inspre cei ce merita, lasandu-i deoparte pe cei ce nu merita. Si da, aici ne vom prinde mereu urechile. Suntem noi oare capabili de atata iubire de Sine si de atata preaplin, incat s-o putem revarsa inspre orice ne iese in cale, FARA SA MAI JUDECAM CINE MERITA SI CINE NU? Fara sa mai asteptam ceva inapoi? Sa dam acolo unde nu exista deloc iubire in loc s-o oferim doar de unde ni se intoarce?
Traim vremuri interesante, cu provocari maxime. Treaz nu esti pana cand nu parasesti patul si te apuci de treaba. Sa te autointutilezi treaz numai pentru ca ai auzit alarma ceasului pe care eventual il mai amani un pic, in timp ce stai inca in pat cu ochii inchisi e haios rau. Si mai haios cand chiar te vezi si te intrebi cinstit: si acum ce fac? Mai mor un pic de lene pe treapta asta sau mi-o asum pe urmatoarea? Da, nu-i usoara trezirea. Si totusi, avem altceva mai bun de facut?