Scleroza hipocampală
este definită ca o glioză severă asociată cu pierdere neuronală în regiunea CA1 a hipocampului și regiunile învecinate, cum ar fi subiculul (Duyckaerts et al., 2009)
Date istorice
Cele mai vechi descrieri ale SH au fost făcute cu aproape 200 de ani în urmă, când Bouchet și Cazauvieilh în 1825 au descris pentru prima dată atrofia severă a hipocampul la pacienții cu o istorie lungă de crize convulsive. În 1880, Sommer a publicat pentru prima dată un studiu detaliat, efectuat pe 90 persoane cu epilepsie post-mortem, care aveau la autopsie pierderi neuronale segmentare la nivelul cornului Ammon.
SH poate să apară de sine stătător sau concomitent cu o mare varietate de boli, inclusiv epilepsia lobului temporal, scleroza multiplă, boala Alzheimer, boala cardiovasculară, demența fronto-temporală și scleroza amiotrofică laterală.
SH este frecvent depistată la persoanele cu epilepsie focală, în aproximativ 65% din cazuri și la persoanele cu epilepsie farmacorezistentă până la 70%. Pentru SH asociată cu epilepsia există unele trăsături distinctive precum: reorganizrea celulelor granulare, alterarea populațiilor interneuronale, crearea rețelelor de fibre neuropeptidice și înmugurirea fibrelor mușchiulare, utile în determinarea originii sclerozei hipocambale și diferențierea de alte cauze de SH, precum și evidențierea mecanismelor potențiale ale epileptogenezei hipocampale. Cauza SH rămâne neelucidată dar poate fi multifactorială; contribuția crizelor febrile, susceptibilității genetice, factoriilor inflamatori și factorilor de dezvoltare neuronală urmează a fi discutate.
Vizualizarea sclerozei hipocampale
Constatările RMN tipice pentru scleroza hipocampală sunt pierderea unilaterală în volum a hipocampului în secvențele T1 ponderate și creșterea semnalului (hiperintensitate ) în secvențele T2 ponderate, lărgirea
Secțiune coronală, RMN T2-ponderat prezintă o pierdere unilaterală de volum și hipersemnal în T2, comparativ cu hipocampul normal (*) asociat și cu o lărgire a ventriculului lateral.
RMN prezintă scleroză temporală mezială. Săgeată indică o pierdere severă în volum a hipocampului stâng împreună cu schimbarea semnalului
În 2013 ILAE a divizat scleroza hipocampală în 2 tipuri: tipul 1 SH tipică și tipul 2 SH atipică, dependentă de pattern-ul histopatologic al pierderilor neuronale și gliozei din diferite straturi ale hipocampului. Această clasificare are ca scop, măsurarea cantitativă a pierderilor neuronale și gliozei și exclude alte modificări neuronale, precum înmugurirea fibrelor mușchiulare, alterări interneuronale, care pot fi dificil de apreciat. În prezent există mai multe dovezi că determinarea tipului de SH poate fi utilă în prezicerea eficienței antiepilepticelor și farmacorezistenței; patterne de SH atipice sunt asociate cu cu un control scăzut al crizelor epielptice.
