Specii de fluturi din România, Apatura ilia, Argynnis paphia, Inachis io, Nymphalis antiopa

1

Specii de fluturi din România, Apatura ilia, Argynnis paphia, Inachis io, Nymphalis antiopa


text și fotografii: Ștefan Țegher (Gherla)


Fluturii! Colorit viu, aripi de formă regulată sau nu, zbor în zig-zag, petale de flori purtate de vânt. În anotimpurile însorite, pe toată Terra, zboară aceste insecte cu straiele cele mai colorate printre semeni. Totul pornește de la omizi, doar unele cu colorit viu, nu prea atrăgătoare în general. Omizile se transformă în crisalide, care rezistă frigului iernii și primăvara se desfac în fluturi. Îi întâlnim de pe malul mării până în inima munților. În România sunt vreo 3000 de specii.

Apatura ilia (imaginea 1), specie relativ rară, răspândită la noi pe tot teritoriul. Preferă zăvoaiele de salcie și plop, împrejurimile apelor. Masculii coboară uneori pe sol, pe malul apelor, în roiuri numeroase. Anvergura aripilor este 5-6 cm. Masculul se deosebește de femelă prin reflexele violete ale aripilor.

2









Argynnis paphia (imaginea 2), foarte răspândit în toată țara. Are o singură generație, vara. Anvergură la aripi de 6-7 cm, care sunt maroniu - roșcate, cu o broderie de pete verzui.

3






Inachis io (fluturele de zi, ochi de păun) (imaginea 3). Unul dintre primii care apar primăvara. Aripi cărămizii, catifelate, cu doi „ochi” compuși din pete albastre, înconjurate de inele negre și alburii. Fața ventrală a aripilor este colorată uniform în maro-negru și seamănă cu scoarța copacilor pe care se așează, fiind greu de observat.

4





Nymphalis antiopa (imaginea 4), răspândit în zonele de deal și munte, coloritul său depinzând de temperatură. Brun-catifelat, se închide spre margini până la negru și pe acest fond sunt dispuse pete mici, albastru-violete. Marginea aripilor este tivită cu o fâșie care contrastează cu restul.