Reșița - Carașova - Cheile Carașului - Prolaz - Comarnic - Poiana Beții - Crivaia - Vf. Gozna - complexul Semenic - Baia Vulturilor - Poienile Begului - Coșava - Izbucul Carașului - Anina, prin Munții Aninei, Domanului și Semenic
Banatul romantic
Marius Terchilă (Timișoara)
Fotografii, Paul Ionescu (Arad).
Reșița - Carașova - Cheile Carașului - Prolaz - Comarnic - Poiana Beții - Crivaia - Vf. Gozna - complexul Semenic - Baia Vulturilor - Poienile Begului - Coșava - Izbucul Carașului - Anina
Față de articolul care ne-a prezentat atracția Cheilor Carașului în porțiunea lordin aval, cea mai străbătută de altfel, continuăm decrierea parcursului începând din Lunca Prolazului.
De aici, pentru a ne îndrepta spre Peștera Comarnic, trecem pe malul drept al Carașului, optând pentru ineditul traversării pe cabluri. Ele trebuie bine întinse, prin forța brațelor și picioarelor, pentru a limita balansul. Cei de pe mal ne „încurajează“ cu bolovani aruncați în apă și așa, în puzderia de stropi cristalini, înaintăm spre liman. Cei mai puțin curajoși trec direct prin albie, asta dacă apa nu e prea mare.
Urcăm ușor prin poiană, pătrundem în pădure și înaintăm vreo 50 metri, apoi facem 90 grade la dreapta, suind abrupt prin pădurea tânără de pe Cracul Ciobanului. Trebuie bocanci cu priză bună. Panta, deosebit de pronunțată, pare a nu se mai termina. Ajungem pe Platoul Iabalcei de unde aruncăm o privire spre Cheile Carașului. Pe platou, peisaj derutant, avem senzația că ne-am rătăcit. Marcajul nu are suporturi, poteca se pierde în pășunea uscată. În apropiere se află un șir de pomi. Orizontul este închis de o culme domoală, Dealul Pavana.
Relieful este divers, există o varietate de forme și roci. Groapa Iepii, din stânga noastră, este formată prin unirea dolinelor. Cheile au rămas undeva în urmă. Înaintăm descriind un arc de cerc spre dreapta, până în apropierea unor doline mărginite de arbuști printre care sclipește albul calcarului. Părăsim bănuita potecă și ne îndreptăm spre aceste forme ale reliefului. Brusc, admirăm de la mare înălțime cheile, spectaculoase, sălbatice. Pe direcția noastră de înaintare, zarea culmină cu pieptul puternic al Semenicului. Versantul stâng al cheilor, o uriașă faleză, este dominat de Culmea Socolovăț.
Revenim în Platoul Iabalcea, la traseu și găsim un drum de căruță. Trecem pe lângă sălașul pădurarului din Iabalcea și facem aici un popas pentru a umple bidoanele cu apă. După 150 metri de la sălaș întâlnim drumeagul care vine din Iabalcea. Cotim la dreapta, la 90 grade și urmăm acest drum 10-15 minute; apoi o luăm la stânga, urcând prin livada de pruni. Atenție mare la orientare, locurile sunt ideale pentru rătăciri.
Ne-am mai apropiat de relieful grandios al Cheilor Carașului dar cine nu știe locurile nu le bănuiește prezența. Traversăm ținutul Crno Pole și ajungem la Trei Brazi, pâlc cu mai mulți copaci. Peisajul rămâne derutant, dar păstrăm poteca, aici fermă; rar ne bucură apariția marcajului bandă albastră și nu riscăm să ne rătăcim. Ne apropiem de pădurea care împrejmuie săgețile de calcar ale piscurilor izolate. Coborâm accentuat spre cantonul Comarnic, loc de popas. Am făcut de la Prolaz, pe bandă albastră, 2-2½ ore.
Vă propunem să campați pe malul drept al Topliței, afluent al Comarnicului. În apropiere, la cotul de 90 grade al șoselei este un izvor cristalin care își păstrează debitul și răcoarea chiar în perioadele de mare secetă. Primăvara putem asculta concertul privighetorilor.
Nu departe se află Peștera Comarnic (https://sites.google.com/site/romanianatura36/home/carpatii-apuseni/anina/pestera-comarnic-harta-muntii-anina), cea mai renumită din carstul bănățean (ea aparține geografic tot de Munții Domanului; are 6201 m dezvoltare (https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/cele-mai-mari-pesteri-din-romania-greatest-romanian-caves/cele-mai-lungi-pesteri-din-romania-indiferent-felul-rocii-the-longest-caves-in-romania) și -78 m denivelare (https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/cele-mai-mari-pesteri-din-romania-greatest-romanian-caves/cele-mai-denivelate-pesteri-din-romania-indiferent-felul-rocii-2). La 25 m de căsuța peșterii țâșnește din stâncă, formând o cascadă, apa Comarnicului, artizanul cavității. Pentru a ajunge la gura peșterii ocolim prin stânga, pe o potecă bine întreținută și, după ce traversăm terasamentul fostei linii ferate forestiere, distingem poarta metalică. Vizitarea se face cu ghid.
11 Peștera Comarnic.
Poiana Comarnic este punct de plecare pentru cel puțin următoarele trasee turistice: 1. Cheile Comarnicului - Cheile Carașului - Peștera „Emil Racoviță“. Cei mai îndrăzneți pot continua în aval, străbătând cheile până la Prolaz.; 2. Comarnic - tunel - Peștera Popovăț - podul de la Mediureca (cei care pot trece podul, cu prudență și curaj, pot continua în amonte prin Cheile Buhui, până la Mărghitaș, traseu cu multe obstacole, dar foarte frumos).; 3. Comarnic - Poiana Beții - Crivaia;. 4. Comarnic - stânca Țapului - Peșterile Omul și Speosport.; 5. Comarnic - Șaua Baciu - cantonul Minda - Reșița. Toate rutele de mai sus încântă prin varietate și surprize presărate cu dărnicie la tot pasul.
Alegem a treia variantă. După ce umplem bidoanele, urmăm malul drept al Pârâului Comarnic înspre amonte, 250 metri, îl traversăm și urcăm drept înainte poteca de pe Cracul Moronului.
Avem două marcaje, rare și șterse: bandă albastră, spre cabana Crivaia și cruce roșie, spre vila Klaus (numită în unele publicații vila Semenic). Ele ne conduc în urcuș dur prin pădurea de fag până în Poiana Beții, timp de 1½ ore. În poiană, cele două marcaje mai merg împreună 250 m, pe un drum de căruță, apoi se despart. Continuăm pe traseul mai circulat, mai accesibil, spre cabana Crivaia. Coborâm ușor, lăsăm în dreapta o stână mare, apoi coborâșul se accentuează și în 20 minute ajungem la podul peste Bârzava. Intrăm aici pe șoseaua forestieră care coboară încă 1-1,5 km până la cabana hotel Crivaia.
De la Crivaia, poteca marcată cu bandă albastră urcă o diferență de nivel de 750 m până pe Vf. Gozna (1447 m). Când întâlnim linia telescaunului folosit pe vremuri, ghid ne devine banda roșie, până pe Vf. Gozna. De pe vârf urmăm drumul de pe platou până la complex; lăsăm în stânga schitul de pe Muntele Semenic. De la Crivaia am parcurs pe potecă 5,5 km, în 2½ ore.
Semenic este numele unei flori mici, albe, uneori roză, pufoasă, soră bună cu floarea de colț. Semenicul este singurul munte cu nume de floare de la noi (Zeno Oarcea, Munții Semenicului și Aninei, Editura Stadion, București, 1970). De la complexul Semenic, din fața hotelului Gozna, urcăm ușor pe drumul care străbate platoul, trecem prin apropiere de Vf. Gozna și în ocol ușor spre stânga ne îndreptăm spre Băile Mari ale Vulturilor. Dacă avem noroc, găsim și marcajul cruce roșie. Orientarea pe vreme bună, spre vest și apoi sud sud-vest, nu ridică probleme. Pe ceață sau vreme rea rătăcirea este aproape sigură în imensitatea platoului. Au fost tăiate pădurile falnice de la izvoarele Nerei și Timișului iar golul alpin astfel creat cunoaște vara furtuni năpraznice.
Pe Culmea Goznei ajungem la Baia Vulturilor, ochi de apă cu proprietăți terapeutice; în apropiere, o uriașă cruce metalică. De aici abandonăm marcajul cruce roșie, care coboară la vila Klaus și urmăm triunghiul albastru, până la cantonul Coșava. Până când intrăm în pădure vom depăși Vârfurile Piatra Nedeii (1437 m) și Capul Munților (1383 m). La ½ ore după acesta intrăm în pădure.
Uneori, la începutul lui aprilie am făcut plajă pe Platoul Semenicului; în alți ani zăpada de peste un metru s-a păstrat până la începutul lui mai. Până la cantonul Coșava vom coborî de pe Semenic o diferență de nivel de 320 m, de-a lungul a 9 km, în 3 ore. Vom trece la un moment dat prin Poiana Begului, loc ideal pentru campare. Mai departe, în apropierea unui drum forestier, se aude un vuiet: un canal colector prin care apele superioare ale Nerei sunt trecute în Valea Bârzavei. Cantonul Coșava are poziție frumoasă dar nu se poate campa în apropiere.
Pornim mai departe, urmând drumul forestier, conduși de marcajul cruce albastră. După 30 minute, la cotul mare al drumului ar trebui să cotim pe potecă spre sud, pe cruce albastră; dar de potecă nici vorbă iar defrișările au distrus semnele turistice. Așa că, pentru a ajunge la Izbucul Carașului coborâm pe serpentinele drumului forestier, pe cruce roșie, tot timpul prin pădure, pentru a face joncțiune cu drumul Crivaia - Poiana Maial - Anina. Ajungem la acest drum după o oră; îl urmăm spre stânga, sud-vest, ocolind Culmea Răspițel (888 m). Crucea roșie continuă spre nord, la dreapta, către Crivaia. Urcăm ușor pe drumul forestier, fără marcaj, pe lângă Vf. Poiana Rusului (1023 m). Fagul domină dar, treptat, bradul devine mai numeros, semn că ne apropiem de cantonul lui Cârneală, loc de popas. Pădurea semeață de conifere a fost plantată.
De la cantonul Coșava am făcut până aici 4 ore, străbătând 15 km de drum forestier. O potecă ne cheamă în adâncul pădurii întunecate, către Izbucul Carașului (670 m altitudine). Pârâul este lat de 2-3 m, albia are cascade și mici bazine cu baraje naturale crescute prin depunerea carbonatului de calciu, asemănătoare gururilor din peșteri. Dintr-un perete vertical țâșnesc cu zgomot șuvoaie înspumate.
După ce revenim la cantonul lui Cârneală ne îndreptăm spre Lacul Buhui, pe drumul forestier (3,5 km). De acolo mai avem 4 km până în Poiana Maial (restaurant, cazare, loc de campare) de lângă Anina. De la lac putem să coborâm până la Peștera Buhui (https://sites.google.com/site/romanianatura13/home/carpatii-apuseni/anina-aninei/pestera-buhui-harta-descriere-muntii-anina-aninei), străbătută de apă, spectaculoasă (7429 m dezvoltare, 101 (-49/ +52) m denivelare); de la intrarea aval a peșterii ne putem îndrepta spre Anina.
E bine să alocăm 4 zile traseului de la Reșița peste Semenic până la Anina, pentru a ne bucura de frumusețea deosebită a locurilor și pentru a ne apropia de cât mai multe obiective ale zonei. De la Anina ne așteaptă trenul spre Oravița, pe cea mai spectaculoasă linie ferată din țară, iar de la Oravița ne putem îndrepta spre Reșița sau Timișoara.
12 Valea Buhui, Peșterile de la Haldină.
Anina - Mărghitaș - Cheile Buhui - Mediureca - Comarnic
Din Anina, ne îndreptăm pe șoseaua asfaltată spre complexul turistic Mărghitaș, prin locuri pitorești, dominate de pădure. Lacul este de baraj, situat într-o regiune puternic carstificată. Din apropierea hotelului Mărghitaș prindem un drumeag care străbate un podiș calcaros și după 20 minute intrăm în Cheile Buhui, pe terasamentul unei foste căi ferate, desființată în 1950, care făcea legătură între Anina și Reșița. Buhuiul străbate o întindere calcaroasă aridă, neprimitoare. Poteca este la început comodă și relaxantă. Trecem pe lângă două deschideri de peșteră, aflate chiar lângă potecă.Apoi traversăm Buhuiul, urmând poteca fără marcaj, chiar pe terasamentul abandonat. Locurile devin neprietenoase. Buhuiul ne însoțește în stânga, sclipind în pădurea întunecoasă. Stâncile mărețe îmbrăcate în vegetație stufoasă, mendrele apei, creează un sentiment de singurătate. Pădure nepătrunsă, pereți inaccesibili.
Pe Valea Buhui.
13 Cheile Buhui, vechiul drum de decovil.
Ne oprim la intrarea în primul tunel, plin cu apă. Aprindem lămpile. Apa este mai puțin adâncă pe stânga, abia trece de genunchi. La ieșirea din tunel, o cascadă sub formă de perdea... După dușul neprevăzut poteca ajunge într-o zonă umedă, copleșită de vegetație.
Urmează alt tunel, unde apa este mai mare. Lăsăm bagajele și începem să cărăm bolovani, pentru a trece pe ei. Efortul se dovedește fără perspective și renunțăm. Încercăm să trecem pe deasupra. Facem eforturi similare cu avansarea printr-o pădure de jnepeni. Reușim, cu ușoare accidentări.
Ajungem apoi la „podul” de la Mediureca (Între râuri), loc periculos. Podul este peste Caraș, amonte de confluența Caraș - Buhui. Au mai rămas doar grinzile metalice, cu nituri rotunde, pe care se alunecă; din loc în loc mai există câte o traversă putredă. Podul are 35 m lungime și se înalță binișor deasupra brazilor care străjuiesc Carașul.
O dată trecuți pe malul drept al Carașului urmăm poteca săpată în stâncă, la mare înălțime față de apă. Ajungem, prin locuri spectaculoase, la Peștera Popovăț (nu departe de intrare galeria este obturată cu beton – Paul Ionescu, Arad). Intrăm apoi în ultimul tunel (de obicei fără apă) și întâlnim în scurt timp șoseaua forestieră care vine de la cantoanele Jervani și Naveșul Mare, după ce a lăsat în urmă celebre trecători ale Lupilor, Mistreților, Cerbilor.
Urmăm șoseaua la stânga, până la cantonul Comarnic, unde o părăsim și traversăm Pârâul Toplița, pe al cărui mal drept, într-o frumoasă poiană, putem instala tabara. (articol din anul 2000)
vezi și
Cheile Carașului, descriere, parcurgere
Cheile „inaccesibile” ale Carașului
Peştera Osoaia, Cheile Caraşului, cu bogate urme de locuire
Peştera Cuptorul Porcului, în Cheile Caraşului
Peştera Racoviţă, Cheile Caraşului
Peştera Ţolosu - hartă, descriere, imagini, în Cheile Caraşului
14 Cheile Buhui, tunel inundat.