Peștera din Pârâul Pietrele Albe (cu un schelet de ursoaică Ursus spelaeus) și Avenul din Scocu, în Muntele Piva din Masivul Vâlcan

Peștera din Pârâul Pietrele Albe (harta 39, 40), 2114/33 (https://sites.google.com/site/romanianatura80/home/speologie/catalogul-pesterilor-din-romania-muntii-valcan-vilcan) (numărul 9 pe harta 3)

De la confluența Șipot - Scărișoara, 850 metri altitudine (harta 3), se merge în amonte pe drumul forestier care însoțește Valea Scărișoara. La aproximativ 200 metri de confluență, pe stânga geografic, Scărișoara primește un minuscul afluent, sosit pe o vale destul de largă (imagini 34, 35). Urcând până la capătul ei, vedem intrarea Peșterii din Pârâul Pietrele Albe (6 x 3 metri), la aproximativ 1000 m altitudine (imagini 36-38).

Imediat după intrare, un târâș pe pietre cu muchii ascuțite permite accesul într-o sală largă (40 x 15 metri, harta 40, extremitatea sud-estică a cavității), a cărei podea este, periodic, fund de lac. Din sală se poate continua pe un târâș, puțin vizibil, din peretele sudic (T), sau printr-o galerie puternic descendentă, ramură aval a sifonului temporar prin care este alimentat lacul amintit.

De la fundul acestui coridor în U (cota -7, harta 40) o escaladă de 2,5 metri permite joncțiunea cu galeria joasă care pleacă din sala de la intrare și de asemenea continuarea avansării amonte, pe o galerie spațioasă, cu bancuri masive de argilă și formațiuni. După 15 metri, în peretele sudic apare o galerie îngustă, terminată cu lac (L) (harta 40).

Ajungem în sala C, de 25 x 10 x 5 metri (harta 40). În partea ei nordică a fost găsit, îngropat în cea mai mare parte de depuneri de argilă, scheletul unei femele de Ursus spelaeus (determinare realizată, pe probele aduse de noi, de paleontologii Petre Samson și Costin Rădulescu, de la Institutul de Speologie).

Din B pleacă, spre sud-vest, o galerie cu porțiuni strâmte și joase, care se inundă complet la creșterea debitelor și se dezamorsează foarte greu. Ea a fost parcursă până la o curgere de apă care vine dintr-o diaclază impenetrabilă și alimentează un lac de 1 metru diametru, adânc de 0,3 metri, aflat la cota minimă a peșterii, -10,1 metri.

Galeria principală continuă din B spre nord-vest (harta 40), sub formă de culoar superior, cu prăbușiri. În D apare un bloc uriaș, desprins din peretele sudic; poate fi trecut mai greu pe dedesubt, mai ușor pe deasupra, pe o muchie ascuțită. Imediat urmează o porțiune joasă, după care peștera devine spectaculoasă: largă, înaltă, cu bancuri de argilă care pot atinge zeci de metri lungime și câțiva metri înălțime.

Urmele inundațiilor se disting până la câțiva centimetri de la tavanul plan orizontal. După ce urcăm și coborâm o zonă de prăbușiri, cu depuneri de calcit (E) ajungem, după aproximativ 40 metri la Lacul A, adânc de peste 2 metri, cu nivel menținut de o scurgere din avalul său. De la cota -7 metri până aici galeria a urcat treptat, lacul aflându-se la cota -1 metru. El deversează peste o săritoare de 3,5 metri, într-o scurtă galerie la capătul căreia se atinge cota -5 metri.

În decembrie 1978, după o ploaie de 12 ore, galeria principală a devenit activă aval de Lacul A, apa pierzându-se într-un sorb situat la 15 metri amonte de săritoarea de 2 metri de la cota -7. Până la Lacul A, peștera avea 495,3 metri de galerie (374 metri cartați la 29 octombrie 1978 - Ică Giurgiu, Costel Roman, Eva Roman, Niki Sandeschi, Dan Nanu, Mariana Rebigan Sandeschi; 63 metri la 1 mai 1980 - Gabriel Silvășanu, Costel Roman, Adriana Niță; 43 metri la 13 martie 1982; 15,3 metri cartați la 15 mai 1982).

La 28 octombrie 1978, echipa formată din Ică Giurgiu, Costel Roman, Niki Sandeschi, Dan Nanu, Eva Roman și Mariana Sandeschi (imaginea 41) a început golirea Lacului A cu ajutorul a două găleți de pânză, cu gură armată cu sârmă groasă. După cinci ore de muncă continuă și susținută, nivelul apei a fost coborât cu 30 de centimetri (14 metri cubi deplasați în regim dinamic). Echipați cu costume de neopren fără brațe și picioare, Ică Giurgiu și Costel Roman au trecut terminusul cunoscut până în acel moment, explorând și cartând 147 metri de galerii.

După Lacul A, aspectul peșterii se schimbă radical. Pârâul curge printr-o galerie în general înaltă, cu pereți curați și forme de eroziune pe podea. În F trecem printr-un nou lac (harta 40), iar în G urmele din tavan arată că ridicarea nivelului apei produce și aici inundarea galeriei.

Din sala de la cota +3 metri, urcând o treaptă de 3 metri intrăm pe o galerie puternic ascendentă, cu prăbușiri, în capătul căreia se atinge cota cea mai înaltă a peșterii, +15 metri. Tot din sala de la cota +3, pârâul subteran mai poate fi urmat în amonte încă aproximativ 20 metri, până la o strâmtoare dincolo de care galeria pare că se lărgește suficient; pentru a trece de acest punct trebuie persoane nu neapărat suple dar mici de statură (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura73/home/carpatii-meridionali-ghiduri-harti-marcaje-pesteri/valcan/pestera-din-paraul-pietrele-albe-in-muntii-valcan-golire-sifon-in-septembrie-2017).

Întoarcerea celor doi exploratori a fost mai dificilă. Colegii rămași să lucreze la golirea lacului nu mai aveau randamentul necesar menținerii apei la același nivel, așa că două pasaje au fost trecute cu capul prin apă. Peștera urca la 642 metri dezvoltare, extensia (distanța în plan dintre cele mai îndepărtate două puncte ale cavității) devenind 382 metri, iar indicele de ramificare 1,68 (642/ 382).

Bibliografie

Cornel Belecciu, Ică Giurgiu - Cheile Gropului - revista Munții Carpați, nr. 3, Bucureşti, pagina 39

Cornel Belecciu, Adrian Rădulescu - Peștera 1001 descoperită de Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București - Galerii, numărul 13, 1991, Federația Română de Turism, Salvamont, Speologie, Comisia Centrală de Speologie

Ică Giurgiu, Horia Mitrofan - Peșterile din Muntele Piva - buletinul Carst, Cepromin Cluj-Napoca, Cluj-Napoca, nr. 2, 1982, pagina 44

Ică Giurgiu, Horia Mitrofan - Peșterile din Muntele Piva - revista Munții Carpați, nr. 36, Bucureşti, anul 2002, pagina 49

Horia Mitrofan - Rezultate preliminare ale explorărilor întreprinse în sud-estul M. Vâlcan - buletinul Comisiei Centrale de Speologie Sportivă, nr. 4, 1980, pagina 96

Horia Mitrofan - Defileul Gropului cu Apă - revista Munții Carpați, nr. 36, Bucureşti, anul 2002, pagina 60

Donează 30 de lei