Pădurea Eminescu și cetatea Seini, în Depresiunea Oașului
Dumitru Iștvan (Baia Mare)
Colțul sud-vestic al Masivului Gutâi (Depresiunea Oașului, din apropierea orașului Seini) adăpostește un obiectiv turistic deosebit. Fruntea Dealului Comja (652 m) a fost împodobită în anul 1939, de soldații generalului Georgescu P. Ion (care executau lucrări de fortificații și amplasare pe munți a unor piese de artilerie), la 50 de ani de la stingerea „Luceafărului”, cu o inscripție realizată din conifere, care caligrafia un nume drag nouă, Eminescu, vizibil astfel de pe șoselele care duc din Seini spre Negrești Oaș și Livada.
Inscripția a fost arsă în timpul războiului. A renăscut în 1964, când silvicultorii ocolului Tăuții Măgherăuș - îndrumați de regretatul profesor Bălaj Mihai, din Seini (cel care a inițiat și marcarea celor două trasee turistice pe care le vom prezenta) - au refăcut inscripția pe vechiul amplasament, plantând 2500 puieți de pin și molid, în litere de 24 metri lungime, cu o lățime de 8 metri, corpul literei având lățimea de 3 metri.
În 1968, prin noua organizare administrativă, limita dintre județele Maramureș și Satu Mare a fost nefericit trasată chiar prin mijlocul lui “Eminescu”. Prima parte a inscripției, de pe teritoriul localității Racșa, din județul Satu Mare, s-a dezvoltat frumos, timp de 20 de ani fiind vizibilă de la distanță. Cealaltă parte, din județul Maramureș, a fost încorporată într-o plantație de pini, verdele mai pal al molizilor fiind treptat estompat de cel al pinilor. După 1989 inscripția practic a dispărut.
În 1996, ca o adevărată pasăre Phoenix, inscripția a reapărut din nou prin munca silvicultorilor. Ei au creat o breșă în pădurea de pini și pe vechiul amplasament au caligrafiat din nou, cu molizi, numele lui Eminescu.
Noua inscripție este protejată de un șanț, având dimensiuni de 120 x 30 metri. În interiorul ei, brăduți de o șchioapă încearcă să se înalțe peste buruienile efemere, dar va mai trece încă multă vreme până ce inscripția va bucura din nou privirea trecătorilor de la distanță. Cu toate acestea, pașii multor turiști străbat cu emoție potecile zonei, magnetul fiind Comja cu originalul monument Eminescu.
Traseul de vizitare începe în centrul localității Seini, de la bifurcația drumului spre Negrești Oaș (cota 145 m), la 26 km de Baia Mare, 41 km de Satu Mare și 23 km de Negrești Oaș. Urmăm spre nord drumul către Negrești Oaș, prin pitoreasca localitate cu multe magnolii și tei. Lăsăm în stânga o școală ce poartă pe fațadă “anul fabricației”, 1912 și după 15 minute ajungem la o curbă a drumului spre stânga.
Ne continuăm drumul spre nord și pe stânga observăm biserica reformată, având înscris deasupra ușii anul 1796, iar pe săgeata de tablă de pe turn anul 1903. În dreapta intrării, un obelisc de andezit lustruit, ridicat în 1903, este dedicat memoriei lui Erdösi Szilvester Janos, seinean care în 1541 a tradus pentru prima dată Noul Testament din limba latină în cea maghiară (carte tipărită la Sighetul Marmației).
Dincolo de biserică drumurile se despart, între ele ridicându-se un conac cu doi platani seculari, clădire care în perioada interbelică a fost locul comandamentului generalului Georgescu P. Ion și unde s-au pus la punct planurile inscripției realizate în anul 1939. Urmăm drumul spre dreapta, pe Valea Seinelului, apoi la stânga după aproximativ 40 minute ajungem la baza Dealului Cetății, la bifurcație de drumuri (aici vom încheia circuitul după ce vom coborî de pe Dl. Cetății).
De aici o luăm la dreapta și ceva mai încolo ajungem din nou la V. Seinelului. Străbatem în amonte valea din ce în ce mai îngustă și după o oră ajungem la ultimele case, la confluența cu Pârâul Cetății (afluent de dreapta). Drumul parcurge apoi un „tunel” prin desișul de conifere și după încă 30 minute ajungem la o bifurcație (în față, pod de beton pe drumul forestier).
Aici o luăm la stânga, pe drumul de tractor care urcă în versantul drept al Pârâului Unguresc. După 10-15 minute drumul se termină și continuăm să urcăm pe firul apei, pe valea pietroasă. Apoi poteca se înfiripă din nou în malul stâng, urcând mai accentuat (în stânga, dincolo de vale, se observă o haldă a unei galerii de prospecțiune, ascunsă de vegetație). Ceva mai sus un drum de care urcă spre dreapta, dar noi vom urma poteca spre stânga, în malul drept al văii.
După 5 minute de la halda galeriei Seinel, în stânga prin pădurea curată se ghicește o mică ravenă, de-a lungul căreia urcă accentuat o potecă. Părăsim valea urcând în versant, inițial prin pădure de fag și carpen, apoi trecându-se la stejăret. Aici observăm primele marcaje triunghi roșu, adevărate monumente istorice căci datează din anii 1970, fără a mai fi fost actualizate.
După 10-15 minute de urcuș accentuat, poteca o ia la dreapta pe versant, în urcuș mai „uman”, până în dreptul unei văi suspendate, cu bolovăniș, urcând apoi în onduleuri inițial în versantul drept, apoi în cel stâng. După circa 2,5 km de la plecare (30 minute din vale) ajungem la un drum de care pe nivel, pe care îl urmăm spre stânga. Ajungem pe un picior, apoi cotind la dreapta, pătrundem pe liziera inferioară a unei plantații tinere (domiciliul unei turme de cerbi) și ceva mai încolo ajungem într-o poiană, în stânga zărindu-se silueta unei cabane silvice pe lângă care vom trece la coborâre.
Urmăm drumul la dreapta câteva minute, până la liziera pădurii, la un izvor captat, cu capac de metal (de aici se duce apa la cabana de mai jos). O bancă și o masă de popas ne oferă răgaz de a admira Câmpia Someșului (segment al celei Panonice) de-a lungul Văii Zugăului. În dreapta, un mic pâlc de arbuști marchează fundația unui vechi refugiu.
De aici intrăm în pădure, întâlnind marcaje triunghi albastru, care ne vor însoți drumul de întoarcere. După câteva minute pătrundem pe pășunea de pe versantul vestic al Vf. Comja. În dreapta vedem plantația tânără, îngrădită, în care distingem relativ ușor succesiunea de litere care caligrafiază numele drag. Vederea este frumoasă spre Depresiunea Oașului, bordată de măgurile izolate ale Munților Oașului, dar parcă mai odihnitoare decât câmpia care duce departe, spre Depresiunea Panonică, punctată de drumuri, sate, terenuri agricole, pâlcuri de arbori.
De aici s-ar putea coborî pe Valea Băilor, la Racșa, sau pe Valea Zugăului, între Seini și Viile Apei. Dar circuitul nostru ne va duce în Seini, pe la Dl. Cetății, așa că revenim la izvorul captat, coborând apoi prin poiană, pe lângă cabana silvică din BCA, cu două camere (una deschisă permanent, cu sobă și apă la robinet, dar cu beton pe jos).
De aici coborâm până în capătul de jos al poienii, de unde poteca marcată merge prin stânga crestei, apoi chiar pe creastă. În continuare poteca marcată ocolește un vârf, prin stânga, cotind accentuat la dreapta într-un sector în care drumul de care e adânc săpat în rocă. După o șa prelungă (circa 40 minute de coborâre de la inscripție, 4 ore de la plecare), ajungem la o ramificație de drumuri.
Cel lat coboară în dreapta, spre Seini, pe Pârâul din Mijloc (Közpatak în limba maghiară). Poteca marcată o ia însă spre stânga, traversează un picior și, ocolind pe nivel, ajunge din nou în creastă după ce a ocolit un vârf. Coborâm până într-o șa cu poieniță, urcând apoi ușor pe creastă, pentru a coborî prin dreapta crestei, pe poteca transformată în jgheab de tras lemne, prin desiș. Ajungem din nou în creastă, în dreptul unei livezi cu o locuință permanentă, izolată.
Dacă dorim să vizităm ruinele cetății Seini, o luăm la stânga și după ce depășim casa și livada, în stânga (388 m) ajungem la ruine, protejate cu șanțuri pe versantul dinspre Valea Seinelului. Cetatea este probabil anterioară anilor 1395-1397, din perioada în care turnurile erau ridicate împotriva atacurilor cu săgeți (date furnizate de săpăturile arheologice din anii 1887-1888). Ulterior, cetatea a fost în proprietatea diverselor familii nobiliare (Jagello, Bathory), fiind distrusă în 1653.
Pentru a ajunge în Seini revenim de la cetate la marginea livezii și ne înscriem pe drumul îngust prin desiș, prin dreapta crestei. La prima ramificație o luăm la stânga prin desișul cu „urme” de pomi fructiferi și destul de mulți castani comestibili. Traversăm două porți de lemn rotative (de tipul celor de la intrarea în metrou) - ingenioase construcții de lemn care împiedică ieșirea animalelor aduse la pășunat, fără a îngreuna trecerea persoanelor - și ajungem la o văiugă de-a lungul căreia, după circa 2 ore de coborâre (5,5-6 ore de la plecare) încheiem circuitul în baza Dealului Cetății, la un bufet cu terasă.
De aici mai avem de parcurs circa 30 minute până în centrul localității Seini (declarată oraș). Din centru, autobuze spre Baia Mare sau Negrești Oaș, ocazii sau tren spre Baia Mare și Satu Mare (dar până la gară mai trebuie să mergem încă vreo 30 minute pe strada care trece pe lângă fabrica de oțet și drojdie și pe lângă o monumentală sinagogă, transformată în depozit în lipsa enoriașilor emigrați pe alte continente) (articol scris în anul 2001).