Scufundări în Peștera Izbuc de la Coliba Ghiobului

Cristian Liviu Cristea (Alba Iulia)

 

Izbucul (3404/12) este situat la aproximativ 2,7 km în amonte de cătunul Casa de Piatră, la 1095 metri altitudine. A fost explorat pentru prima dată de Gabor Halasi, în anul 1982; el s-a oprit în fața sifonului 2. Ulterior au mai fost efectuate câteva scufundări, în anii 2009, 2011, 2015, fără a depăși restricția de la intrarea în sifonul 1. De remarcat că tot în anul 2009 s-a efectuat o golire a sifonului 1, prin pomparea apei în decursul a două zile, fapt care a permis accesul în galeria aerată de după sifon. În urma acestei acțiuni s-a constatat faptul că galeria fosilă de deasupra sifonului 2 se închide după câțiva metri, sigura continuare posibilă fiind sifonul 2.

Prima vizită am efectuat-o pe 21 august 2017, imediat după scufundarea în Izbucul Gura Apei. Spre surprinderea personală, restricția de la intrare a fost trecută cu ușurință, după îndepărtarea câtorva pietre. După trecerea restricției, galeria se bifurcă. În dreapta galeria se deschide într-o cameră de dimensiuni mari, în tavanul căreia s-a observat existența unei clopot mic de aer, neinspectat. Continuarea se face urmând galeria din stânga, de dimensiuni reduse, care după ocolirea unor roci prăbușite debușează în galeria aerată. Ieșirea din sifon se face la baza unei cascade mici, de aproximativ 2 metri înălțime, care s-a escaladat cu ușurință pe partea dreaptă, după lăsarea buteliilor și a labelor de înot la bază.

După cascadă galeria continuă ascendent, pe o porțiune joasă, deschizând-se din nou la baza unui ochi de apă, reprezentând începerea sifonului 2. La o scurtă inspectare, s-a constatat că intrarea în sifon este colmatată cu bolovani de diverse dimensiuni, fiind necesară îndepărtarea acestora. Totodată s-au identificat 3 posibile rute, cea din stânga având dimensiunile cele mai mari. Deasupra acestuia, galeria continuă ascendent, fiind lipsită de apă. După trecerea unei porțiuni joase prin târâș, galeria se termină într-un horn înfundat. Întreaga galerie aerată este modest decorată cu formațiuni calcaroase. La întoarcere s-a efectuat cartarea firului ghid din sifonul 1, reieșind o lungime de 30 metri și adâncime maximă de 5 metri. Acest fir a fost amarat permanent pentru a facilita o trecere rapidă, pe viitor, a sifonului.

A doua vizită a avut loc pe 22 august 2017, având obiectiv principal explorarea sifonului 2. Sifonul 1 a fost trecut repede, pentru a economisi gaz. Pe cascadă s-a amplasat o coardă pentru o cățărare mai în siguranță cu echipamentul de scufundare, mai ales în condițiile explorării solitare. O dată ajuns la sifonul 2, s-a început deblocarea pasajului din stânga, dar acesta a fost abandonat în favoarea pasajului mijlociu, deoarece acesta din urmă prezenta roci de dimensiuni reduse, fiind mai ușor de îndepărtat. După o sesiune de aproximativ 10 minute, s-a efectuat o pauză pentru a permite limpezirea apei. După încă o sesiune de derocare de 6-7 minute, s-a reușit cu greu forțarea restricției. Galeria oarecum seamănă cu cea a sifonului 1, dar de dimensiuni mai mici. Imediat după restricție pe dreapta se află o mică cameră înfundată, continuarea făcându-se pe galeria din stânga. După parcurgerea a aproximativ 19 metri, s-a debușat într-o cameră aerată, cu diametrul de aproximativ 1,5 m și o înălțime de 8-9 m, înfundată. Continuarea s-a identificat a fi situată pe partea stângă a galeriei imerse, cu 3 metri înainte de camera aerată nou găsită. Aceasta la rândul ei fiind blocată de o îngrămădire de bolovani. În acel moment s-a luat decizia amânării investigării acesteia în favoarea cartării firului ghid din sifonul 2, în urma căreia a rezultat o lungime de 21 metri și adâncime maximă de 3,4 m, având o orientare S-E la 150 grade (din 360 diviziuni pe cadran). La ieșirea din sifonul 2 s-a constatat că mosorul de siguranță a fost pierdut, probabil în timpul trecerii restricției.

Ultima vizită a avut loc în data de 15 septembrie 2017, cu scopul de a forța sifonul 3. După trecerea restricției din sifonul 2, s-a găsit mosorul pierdut data precedentă. De asemenea, la jumătatea sifonului s-a observat existența unui clopot de aer. O dată ajuns la sifonul 3, s-a trecut la înlăturarea bolovanilor care împiedică accesul. După înlăturarea câtorva, s-a reușit coborârea până la adâncimea de 3 metri, unde galeria este blocată de un bolovan mai mare. Peste acesta se vede un gol, deci galeria continuă. Există o posibilitate de depășire a acestei restricții, printr-un tub vertical strâmt, tot imers, la 2 metri în amonte. Începerea sifonului 3 a fost marcată prin amplasarea unui indicator direcțional pe firul ghid din sifonul 2. Durata scufundării a fost de 30 minute, temperatura apei fiind de 7 grade Celsius.

Echipament de scufundare cu montaj lateral, cu două butelii de 3 litri încărcate la 200 bari.

 

Trei filmulețe editate în urma vizitelor pot fi vizionate aici:  

- Sifonul 1: https://youtu.be/xXpHFUDC0G8

- Sifonul 2: https://youtu.be/IHQXPc944_8

          - Sifonul 3: https://youtu.be/6v_TQVV-QJU

 

Bibliografie:

-          corespondență email cu Liviu Vălenaș

-          www.speosub.ro

1.   Iesirea din pestera

2.   Intrare in sifonul 1

3.   Iesirea din sifonul 1

4.   Stalactite amonte sifon 1

5.   Lac intrare sifon 2 cu restrictia vizibila

6.   Vedere imersa a restrictiei de la intrarea in sifonul 2

7.   Stalactite aval sifon 2

8.   Decorațiuni tavan aval sifon 2

9.   Echipare scafandru amonte sifon 1

10.   Restrictia la intrarea in sifonul 1

11.   Camera mare cu clopot de aer dupa trecerea restrictiei sifonului 1

12.   Galerie imersa sifon 1

13.   Camera aerata amonte sifon 2, cu bolovani instabili

14.   Horn vertical camera aerata amonte sifon 2

15.   Lac iesire din sifonul 2

16.   Galerie fosila ascendenta, deasupra intrarii in sifonul 2

17.   Galerie imersa sifon 2

18.   Galerie imersa sifon 2 cu doua clopote de aer

19.   Galerie imersa sifon 2

20.   Restrictie intrare sifon 3