relief România, natura, Atoli cu peșteri mari

continuare de la

La ieșirea Văii Visterna din calcare, aval de Peștera Liliecilor, se află un important izvor carstic, captat, numit Şeremet (imaginea 15). Apele din calcarele în care sunt săpate cele două peșteri se drenează către sud-est, spre Lacul Taşaul (vezi hărțile 1 și 2).

De la gara Târguşor, spre directia Tulcea (nord), după 300 metri se ajunge la șoseaua dintre localitățile Târgușor și Mihail Kogaăniceanu. Intrăm acum pe șoseaua aceasta și mergem spre sud, către Mihail Kogălniceanu. Imediat ajungem la o ramificație de unde se desprinde, către nord-est, drumul pietruit spre avalul Văii Visterna. După 300 metri parcurși pe acest drum ajungem în dreptul gării Târgușor. De aici mai avem 2,7 kilometri până în dreptul Peșterii La Adam (65 metri altitudine/ imaginea 5). (Peștera se află la aproximativ 20 metri în linie dreaptă față de talvegul Văii Visterna, cu 2 metri mai sus de acesta.) Din dreptul peșterii, pe drum, mai sunt 300 de metri până la un podeț de beton (55 metri altitudine) peste valea care vine din stânga, de sub viaductul căii ferate.

De la acest podeț, spre aval, mai sunt aproximativ 300 metri până la următorul pod de beton (aproximativ 55 metri altitudine), situat de data aceasta peste apa Visternei (imaginea 15). Trecem podețul și spre dreapta se desprinde un drum pietruit, scurt, către amontele Visternei, pe malul drept geografic al acesteia. Ajungem după câteva zeci de metri la resturile unui mic grup de încăperi (fost canton forestier). De la acestea mergem înspre amonte aproximativ 150 metri, pe cărarea din păduricea de pe malul apei. Vom urca apoi spre stânga noastră, 40 metri diferență de nivel, pe potecă, până pe brâna pe care se află trei dintre cele patru intrări în Peștera Liliecilor (imaginea 10).

Peştera La Adam 

Aflată spre centrul și în baza falezei din imaginea 5, spațioasa intrare în cavitate (circa 8 metri înălțime) este ușor de observat în sezonul fără frunză; iar în afara acestuia, chiar și ochiul versat al unui speolog nu o poate descoperi chiar imediat, dincolo de arborele de corn, tufele și lianele care se încâlcesc în fața ei.

Dincolo de intrare urmează o galerie amplă (imaginile 6 și 7), înaltă (până la 11,5 metri), puternic ascendentă, cu pereți care ba se desfac, ba se apropie, pierzându-se treptat în profund întuneric (vezi și hărțile 8 și 9). Prin tavanul galeriei mai vine lumină și din alte spații de comunicare cu exteriorul.

Cândva, tare de mult, prin peștera asta a curs o apă, la început mai strânsă în spațiul fisurii din tavan, apoi lărgind, scobind pereții, cascadând pe podea. Iar apoi (vezi hărțile 8 și 9, imaginile 6 și 7) s-au adunat, strat peste strat urme ale timpurilor în care a trăit această regiune; cu vremuri mai calde sau mai reci, cu oameni sau nu prin preajmă. Paleontologii au săpat în unele locuri până la 5 metri adâncime și uite așa cunoaștem acum o serie de date despre evoluția Dobrogei. La Muzeul Geologic din București, la etaj, într-una din săli se află o reconstituire a uneia dintre săpăturile din Peștera La Adam; se vede cum arătau stratele puse la locul lor iar alături, pe mese, mai multe piese osteologice scoase din capcana de pământ în care au fost prinse de timpuri ne permit să ne imaginăm fauna care a trecut prin aceste locuri.

Deosebit de interesant - prin amplele studii pe care le oferă despre zona - este tomul I-II din Lucrările Institutului de Speologie „Emil Racoviță”: Nicolae Orghidan - Bazinul Văii Casimcea, observații geomorfologice, paginile 209-227; Margareta Dumitrescu, Petre Samson, Elena Terzea, Costin Rădulescu, Matei Ghica - Peștera La Adam, stațiune pleistocenă, paginile 229-284; Olga Necrasov - Date cu privire la mugurele dentar uman descoperit în stratul paleolitic superior din Peștera La Adam, paginile 285-291.

Iată câteva dintre descoperirile care au rezultat prin săpare în stratele din peșteră: două basoreliefuri cu suporturi și trei altare consacrate cultului zeului persan Mithra (datând se pare din secolul al IV-lea era noastră, expuse la Muzeul de Arheologie din Constanța), lespede cu inscripții, silexuri, ceramică veche, ceramică dacică, ceramică romană, oase de ren, castor, mamut, hienă de peștera, hienă de stepă, panteră, leu de peșteră, urs de peșteră, urs brun, cerb roșu, bizon, cal, rinocer lânos, hârciog, un mugure de molar uman etc. etc. Se apreciază că Peștera La Adam conține cea mai importantă stațiune pleistocenă din România.

În martie 1992, echipa Clubului de Speologie „Emil Racoviță” București, compusă din Bogdan Constantinescu, Valentin Țintea și Cătălin Căzănaru a parcurs și cartat Peștera la Adam (vezi harta 8). Față de bibliografia existentă (harta 9 și datele din Cristian Goran - Catalogul sistematic al peșterilor din România - București, CNEFS, 1982), adică 43 metri dezvoltare și -3 metri denivelare, s-a obținut o dezvoltare totală de 103,6 metri și o denivelare de +15,8 metri.

În imaginea 15, unde captarea din centrul pozei este făcută pe apele Izvorului Șeremet, se vede în dreapta începutul falezei calcaroase din malul drept geografic al Pârâului Visterna. Imediat amonte de imaginea 15 este situată imaginea 10, iar pe centrul acesteia vedem cum suie o potecă aflată pe grohotiș; imediat cum panta se îmblânzește, către stânga se derulează o potecă îngustă, mai mult orizontală, care trece pe la cele trei intrări ale Peșterii Liliecilor de la Gura Dobrogei.

Harta 16 (Margareta Dumitrescu, Traian Orghidan, Jana Tanasachi) indică 500 metri lungime și -15 metri denivelare iar harta 17, realizată de Clubul „Emil Racoviță” (Valentin Țintea și Bogdan Constantinescu) are 656 metri dezvoltare totală și 26,2 (-14,2/ +12) metri denivelare; pe harta 17 sunt subliniate cu roșu locurile unde se ating cota cea mai joasă și cea mai ridicată din interiorul peșterii. 

Dincolo de intrarea C (cota -7,6 metri, vezi harta 17 și imaginea 12/ aflată la aproximativ 40-50 metri diferență de nivel față de baza falezei calcaroase din imaginea 10) pătrundem în primul spatiț important al peșterii (imaginea 18), adică Sala b pe harta 17, de unde se desprind (către sud și est) cele două galerii principale ale cavității. Formele ample de pe tavan și pereți ne arată deja că Peștera Liliecilor a fost creată în regim inundat (adică într-o vreme când toate spațiile ei, pe cât de mari erau atunci, în formare, erau pline ochi cu apă). A urmat în evoluția cavității o etapă când deasupra apei au început să apară spații aerate, in timp ce lichidul circula/ curgea - probabil către direcția nord - lăsând pe pereți (vezi imaginea 19/ la sud de Sala b) urme deosebit de evidente ale acestei etape. În fine, a urmat o vreme când sursa de apă care a trecut prin această peșteră a secat (ori din cauza înălțării generale a blocului în care se află acum cavitatea, ori din cauza trecerii scurgerii care a format peștera către un nivel inferior de curgere). Noi am mai constatat că în prezent (vezi imaginea 23), doar pe galeria din estul cavității (Galeria cu ceramică) se mai formează un curs temporar, larg de până la un metru și adânc de câțiva centimetri.

Continuând să avansăm spre sud prin Galeria cu fosile, dincolo de Sala b apar și alte locuri care ne arată foarte clar că modelul de evoluție a peșterii a fost cel detaliat de noi mai sus: în imaginile 20 și 21 sunt urme de curgere în regim total inundat în zona tavanului iar apoi, mai jos, modelări ale pereților prin curgere cu nivel liber; iar în imaginile 22 și 22a vedem forme ample pe tavan, dezvoltate în regim inundat. 

Pe Galeria cu ceramică, unde pătrundem din Sala b (imaginea 18, harta 17), după ce trecem de galeria care duce la intrarea B a Peșterii Liliecilor, intrăm pe un culoar bine reprezentat în imaginile 23 și 27, unde contururile nu mai sunt din roca compactă pe care am întâlnit-o pe galeria care ducea către sud (Galeria cu fosile). În extremitatea vestică a acestui culoar, lângă peretele drept în sensul de înaintare către est, într-o adâncitură a podelei se mai află un bloc masiv de piatră, cu laturi ce par prelucrate prin cioplire. De abia după ce am trecut către est de spațiile prinse în imaginile 23 și 27 regăsim pe o scurtă distanță (vezi imaginea 25) roca compactă, cu urme de săpare sub presiune la partea dinspre tavan și cu urme de curgere cu nivel liber la partea dinspre podea. Podeaua acestei galerii (Galeria cu ceramicaă este deformată de câteva gropi săpate de om (vezi și imaginile 26 și 27).

Strat de guano (gunoi de liliac) exista in locuri din ambele galerii principale. Din pacate, din diverse motive (nici unul dintre ele logic), coloniile de lilieci sunt agresate violent de oameni. Exceptind zonele din jurul celor trei intrari, temperatura din pestera se mentine in tot cursul anului in jurul valorii de 12 grade Celsius.

In Galeria cu fosile sunt locuri unde peretii contin resturi de animale care au trait in marile jurasice (potrivit lui Dan Patrulius si Traian Orghidan, 1964); astfel de resturi fosile se gasesc si in roca de la exterior. In Galeria cu ceramica au fost gasite silexuri, obiecte de ceramica, monezi etc. ramase de la populatiile care au folosit pestera incepind din paleoliticul superior si pina in secolul al XVIII-lea. Exista parerea (Pesteri din Rominia, 1976, pagina 405) ca tunelul din imaginile 23, 27 a fost amenajat de om; personal, nu mi se pare ca peretii au suferit prelucrari.

Misterioasa Peşteră Keiris 

Unii arheologi sunt de parere ca pestera despre care vorbeste Dio Cassius (cartea LI, vezi textul de mai jos) este fie cea de la Gura Dobrogei (Vasile Pirvan) fie cea de la Limanu (Vasile Boroneant). 

Sa parcurgem intii textul lui Dio Cassius, reprodus de pe www.sarmizegetusa.org (unde gasim foarte multe alte informatii interesante) si completat cu informatii din Mic dictionar enciclopedic, Editura enciclopedica romina, Bucuresti, 1972. 

Dio Cassius. Istoric grec si om politic roman, nascut pe la 155 e.n. Senator, edil, consul in doua rinduri, proconsul in Africa si guvernator in Panonia Superioara. S-a retras (229 e.n.) la Niceea, unde a scris Istoria Romana, in 80 de carti, pastrate pina la noi fragmentar (a murit in anul 236 e.n.).

LI, 22

7. Dacii locuiesc pe ambele maluri ale Istrului. Dar cei care sunt dincoace de fluviu - linga tara tribalilor - tin cu plata birurilor de Moesia si se numesc moesi, afara de cei asezati foarte aproape de tribali. Cei de dincolo poarta numele de daci, fie ca sunt geti, fie ca sunt traci din neamul dacilor care locuiau odinioara in Rodope.

8. Dacii acestia trimisesera mai inainte vreme soli la Cezar (100-44 i.e.n.) dar nu capatara nimic din cite cerusera si trecura de partea lui Antoniu (82-30 i.e.n.), fara a-i fi insa de mult folos, caci erau dezbinati.

LI, 23

2. Chiar in vremea in care aveau loc aceste evenimente, Marcus Crassus (115-53 i.e.n.) fu trimis in Macedonia si Grecia si porni un razboi impotriva dacilor si a bastarnilor.

3. Bastarnii sunt socotiti sciti. Trecind atunci Istrul, ei au supus Moesia (denumirea romana a regiunii dintre Balcani si Dunare), care se afla in fata lor; apoi i-au supus pe tribali, vecinii Moesiei si pe dardani, care locuiesc in regiunea tribalilor. In vreme ce savirseau ei acestea, nu s-au lovit de romani.

4. Dar dupa ce trecura muntii Haemus si navalira in Tracia (denumire a regatului elenistic condus de Lisimah in secolele 4-3 i.e.n.) denteletilor, aliati ai Romei, Crassus porni impotriva lor… fiindca se temea pentru Macedonia. Ingrozindu-i doar cu sosirea sa, el ii alunga din tara, fara lupta.

5. Dupa aceasta, pe cind se retrageau in tara lor, i-a urmarit. Si astfel aduse sub stapinirea romanilor tinutul numit Segetica.

El se napusti si asupra Moesiei, pe care o devasta. La atacul unei pozitii intarite, avangarda lui a suferit o infringere. Moesii crezura ca oamenii aceia sunt singuri si pornira la atac. Dar Crassus veni in ajutorul avangarzii cu restul armatei si-l zdrobi pe vrajmas iar cetatea o impresura si o cuceri.

LI, 24

1. In vreme ce savirsea acestea, bastarnii s-au oprit din fuga si au ramas pe malurile riului Cedros, asteptind sa vada ce se va petrece. Si fiindca biruindu-i pe moesi, Crassus mergea si impotriva lor, bastarnii ii trimisera soli si-i cerura sa nu-i urmareasca.

2. Crassus ii tinu pe loc, sub cuvint ca le va da raspunsul a doua zi. De altfel i-a primit si i-a imbatat, incit le-a aflat toate planurile.

3. Intre timp, Crassus merse in timpul noptii linga o padure si aseza in fata ei iscoade. Lasase armata lui sa se odihneasca. Apoi bastarnii crezura ca iscoadele sunt singure si se napustira asupra lor. I-au urmarit pe aceia in retragerea lor pina in desisul padurii. Pe multi Crassus i-a ucis acolo, iar pe multi i-a omorit pe cind fugeau.

4. Caci ei se impiedicasera de propriile lor carute, din spate. In afara de asta, vrind sa-si scape copiii si femeile, au fost zdrobiti. Crassus insusi ucise pe regele lor, Deldon.

LI, 26

1. Pe cind infaptuia acestea, ii chema in ajutor Rholes (Conducator geto-dac de pe teritoriul Dobrogei. Pentru ajutorul dat lui Crassus in luptele cu bastarnii, 29/ 28 i.e.n., August i-a acordat titlul de „prieten si aliat al poporului roman”.), care se afla in lupta cu Dapyx, regele unor geti. Crassus porni sa-i ajute. El arunca cavaleria vrajmasilor peste pedestrimea lor. Inspaimintindu-i, facu un mare macel in rindurile unora si ale altora, care fugeau.

2. Apoi il impresura si pe Dapyx - refugiat intr-o fortareata. Unul din cei aflati in fortareata il saluta de pe zid in limba greaca, intra in vorba cu el si hotari sa-i predea fortareata. Prinsi in felul acesta, barbarii pornira unii impotriva altora. Dapyx si multi altii isi gasira moartea.

3. Dupa ce a savirsit acestea, Crassus s-a indreptat apoi spre pestera numita Keiris. Aceasta era atit de incapatoare si totodata atit de trainica, incit se povesteste ca titanii, cind au fost biruiti de zei, s-au refugiat acolo. In locul acesta, bastinasii - veniti in mare numar - adusesera cu ei printre altele lucrurile cele mai de pret si toate turmele lor.

4. Crassus cauta si astupa toate intrarile intortochiate si greu de aflat (ale pesterii) de aceea ii infrinse pe acestia prin foame. Biruitor, el nu cruta nici pe ceilalti geti, desi intre Dapyx si ei nu era nici o legatura.

Dio Cassius scrie asadar despre evenimente istorice petrecute pe teritoriul Dobrogei dupa 200 de ani de la desfasurarea lor, intr-o perioada (inceputul secolului al III-lea) cind circulatia informatiei si calitatea continutului erau incerte (pentru comparatie sa ne gindim ca nu aflam repede si mai ales corect, astazi, care dintre stirile media sunt cu adevarat reale, nedistorsionate de diverse interese). Ar fi fost apoi imposibil, dupa 200 de ani, ca autorul sa armonizeze toponime din diverse limbi si dialecte, sa dea localizari sigure (hartile nu erau prea detaliate), sa deosebeasca intotdeauna fabulatia de adevar.

In lucrarea Arheologia pesterilor si minelor din Rominia (Institutul de Memorie Culturala, Bucuresti, 2000), la prezentarea Pesterii Limanu, Vasile Boroneant scrie, printre altele: „Romanii ii asediaza, le inchid intrarile (cavitatii) pentru a-i obliga prin asfixie sa iasa din pestera”. Asistam in felul acesta la o denaturare a textului lui Dio Cassius, care nu vorbeste de asfixie ci de infometare. De altfel, cu exceptia unor cavitati unde topoclimatul local permite ca fumul facut la intrarile lor sa circule in subteran - ceea ce ar provoca dificultati de respiratie oamenilor din interior, aerul din pesteri este mai bun de respirat decit aerul de afara; iar o pestera, oricit de bine ar fi astupate intrarile ei, tot primeste aer suficient de la exterior.

Cotrobaind astazi prin vaile si locurile izolate din Dobrogea de sud, am constatat ca localnicii folosesc aproape exclusiv cuvintele canara (versant, deal) si ceair (vale) pentru a delimita elementele de relief zonal. Fiecare asezare are ceair-ul ei, substantivul comun devenind toponim local (absolut), oamenii nefiind incomodati daca si vecinii isi numesc la fel teritoriile. Ceair... keir... Keiris... Dio Cassius scrie dupa relatarile altora (care este putin probabil sa fi cunoscut in amanunt toponimia locala), dupa 200 de ani de la petrecerea evenimentelor... Si atunci Keiris poate insemna doar vale, toponimul nemaiajutindu-ne sa stim despre care anume vale este vorba.

Daca revedem ce scrie in LI, 26, 3 („In locul acesta, bastinasii - veniti in mare numar - adusesera cu ei printre altele lucrurile cele mai de pret si toate turmele lor.”) Pestera Liliecilor de la Gura Dobrogei este insuficient de spatioasa, pe cind Pestera Limanu ofera conditii generoase cu spatiile multe si ample pe care le gasim in galeriile ei (ca in imaginile 28 si 29). Numai ca (se pare) Dapyx era rege pe un teritoriu situat la nord de cel al lui Rholes; si atunci putem crede ca si-ar fi dus supusii - cu bunuri si turme - tocmai intr-o pestera de pe teritoriul lui Rholes?

Fara alte surse istorice care sa permita o localizare cit de cit sigura a zonei unde se afla pestera de care spune Dio Cassius, ne gindim deocamdata cu scepticism la localizarea acesteia. Dar, cine stie, Dobrogea calcaroasa fiind insuficient explorata, poate ca viitoarele descoperiri vor aduce si indicii in aceasta problema. 

Bibliografie 

Marcian Bleahu, Vasile Decu, Stefan Negrea, Corneliu Plesa, Ioan Povara, Iosif Viehmann - Pesteri din Rominia - Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1976 

Vasile Boroneant - Arheologia pesterilor si minelor din Rominia - Institutul de Memorie Culturala, Bucuresti, 2000  

Bogdan Constantinescu - Pestera La Adam - Cercetari speologice, volum 3, 1995, pagina 47, Bucuresti, Ministerul Tineretului si Sportului, Clubul National de Turism pentru Tineret 

Margareta Dumitrescu, Traian Orghidan, Jana Tanasachi - Pestera de la Gura Dobrogei - Analele Comitetului Geologic, Bucuresti, 1958, tom XXXI, paginile 461-499   

Ică Giurgiu, Cristina Lazăr, Andrei Samoil, Emilia Marinescu, Mircea Vlădulescu - Peştera Limanu - revista Invitaţie în Carpaţi, numărul 55, 2006, paginile 3-28 

Cristian Goran - Catalogul sistematic al pesterilor din Rominia - Consiliul National pentru Educatie Fizica si Sport, Bucuresti, 1982 

Valentin Ţintea - Pestera Liliecilor - Cercetari Speologice, Departamentul Tineretului din Ministerul Tineretului si Sportului, Clubul National de Turism pentru Tineret, volumul 1, Bucuresti, 1992, paginile 11-13  

*** - Simpozionul de carstologie teoretica si aplicata, editia a XI-a, program - rezumate - excursii

Donează 30 de lei

vezi și

Peştera Liliecilor, la Gura Dobrogei, sub atoli

Lilieci din România

Pericol la intrarea în Peştera Liliecilor

Cheile Dobrogei, hartă, descriere

Peştera Casian

Peştera Casian, cercetări arheologice

Peştera Casian şi Cheile Dobrogei, alte cercetări arheologice

Adam, Liliecilor, peşteri celebre pe Valea Visterna

Brândușe albe, roz și portocalii pe Bănuții și în Cheile Dobrogei, în lunile decembrie și februarie

Peștera La Adam, din Dobrogea, noi descoperiri

Peştera La Adam; aici au trăit animale exotice de talie mare

Valea Visterna are atoli superbi

Peşteri din Valea Visterna şi Cheile Dobrogei, descoperiri arheologice

Vezi mai mult despre natura și relief România, speologie și relief carstic.