Vârful Sterpu, 2142 metri, în Munţii Lotrului
harta 1
text şi imagini: Dinu Boghez (Râmnicu Vâlcea)
18-20 iulie 2012. Din gara Ramnicu Valcea am luat spre nord trenul cam amarat, cu „aroma” de navetisti matinali si precupete venite dinspre Dragasani cu zarzavaturi pentru piata orasului. La halta anonima a Betelului, pierduta in lunca Oltului, am coborat sa cautam masinile care se indreptau catre padurile de unde aveau sa duca la vale brazii falnici, doborati de drujbe. Am trecut prin satul Calinestilor si mai apoi pe Lotrisorul Calinestilor, urcand din greu marele ocolis, pufaind vapori de motorina in aerul proaspat, de abia iesit din intunericul nocturn. Pe sub umbrarul fagilor batrani, din drumeagul care avea sa ne scoata in Saua Izvorului Frumos (vezi harta 1, extras din Constanta Trufas, Valer Trufas, Gheorghe Ploaie, Gabriela Apostol - Muntii Steflesti (Lotrului) - Editura Carro, Bucuresti, 1996), am pasit cu teama, sa nu deranjam linistea padurii.
O pauza scurta, cat sa ne ajunga din urma soarele venit peste frunzarul copacilor, cu freamatul vanticelului din zori. Mai apoi ne-am avantat pe drumul urcator pe coasta muntelui, cu panta cam mare pentru rucsacii dolofani pe care-i duceam in spate. N-am mai avut norocul intalnirii cu „miriapodul” care urca pe munte dupa lemne (vezi) si tot amarul de drum anevoios l-am suit pe picioare. Pe de laturi mai sclipea iarba verde, proaspata, in cate-o poienita nefireasca, dupa atata drum scormonit de utilajele grele care stricasera linistea.
Am depasit mai repede decat altadata locurile mai obositoare si am ajuns la plaiul alpin din preajma Murgasului (vezi harta 1), acoperit inca de paduri de brad neatinse. Pe langa Izvorul din Zanoaga am trecut fara sa ne oprim si am facut asta doar cand am ajuns la casa darapanata a vechiului centru de cules fructe de padure. Ne-am incropit repede salasul nocturn. Peste cetina veche am mai adaugat cate ceva, sa ne fie bine peste noptile pe care aveam sa le petrecem aici. Macar sa ne fie ceva mai moale, ca despre gaurile din sita de deasupra avea sa aiba grija Dumnezeu sa nu dea o ploaie prea deasa.
A venit inserarea, cu plaiul Coastei Cainenilor in fata, cu zumzet de talanga adus pe aripa vanticelului din creste. A trecut noaptea si catre ziua ne-a incercat racoarea muntelui, care a cam strabatut adapostul sacilor de dormit. Poate de aceea scularea mai matinala a fost mai usoara. Afara, sulitele soarelui trecusera de varfurile brazilor si pe iarba poienii licarea roua diminetii. Aveam in ziua aceea de facut un drum ceva mai lung. Ne propusesem sa ajungem pe Varful Sterpului si pana acolo aveam de intins, nu gluma.
In racoarea diminetii ne-am pregatit pentru ascensiunea varfului dorit. Ceva haine potrivite pentru racoarea diminetii, altele pentru eventuale descarcari ceresti, un pic de mancare cat sa nu ne chinuie foamea si ceva recipiente din care sa ne potolim setea daca izvoarele din cale or fi secate de vremurile astea uscacioase. Pe sub Sarbinu (imaginea 1) si apoi Sasa Mandrei (imaginea 2), pe la izvoarele din cale, cam firave acum, am ajuns repede in Saua Mandrei, acolo unde se despart drumurile inaltimilor.
1
2
Acolo, la rascrucea zarilor, altadata ne intinsesem cortul. Am apucat pe ramura urcatoare a drumului alpin, construit cam prin vremurile primului razboi mondial. Pentru batalii amarnice fusese facut, pentru oameni multi si cai, victime sigure, din armate vrasmase, care se duceau si carau atelaje in varf de munte. Mai greu de inchipuit astazi, cand moartea vine teleghidata.
Se strecura drumul pe sub coastele Stanisoarei, pe unde altadata cunoscusem izvoare din care ne potolisem setea. Acum erau secate si nici macar umezeala locurilor nu se mai pastrase. Cu profilul Sfarcasului in fata, piramida singurateca, am trecut de stancariile Parcalabului, 2060 metri. In saua care-i despartea pe cei doi am inceput urcusul si coborasul drumului care avea pana la urma sa ne scoata in Saua lui Parghes (imaginea 3), la 1911 metri.
3
Cand am inceput coborasul, in fata noastra statea coama inalta a Sterpului, cu stancarii care sclipeau in bataia soarelui. Coama lunga a Dealului Negru ascundea, spre sud, pe pajistile mai joase, stanele cele mari, statornicite pe aici din vremuri departate. In valcelul pietros dintre Sterpu si Dealul Negru ar fi trebuit sa vedem firul spumos al Pascoaiei, dar acum, la vreme de seceta cumplita, doar fata uscata a stancilor mai putea fi vazuta.
Mai fusesem de cateva ori in saua asta batuta uneori de vantoase amarnice. Ba chiar intinsesem cortul intr-o imprejurare si de abia de-i stapanisem panza firava, sa nu o ia la vale. Acum locurile erau pasnice si nici firicel de vant. Catava vreme am umblat pe intinsul seii, acolo unde altadata erau ochiuri de apa.
5
6
harta 2
Am inceput urcusul. Pe plai mai intai. Era drum lung pana pe crestetul Sterpului. Prin pajistea alpina, la vreme potrivita, sunt intinderi de bujor. Vazute acestea dinspre locurile Prejbei, pare ca arde muntele, intr-atat de aprinsa este pajistea cuprinsa de bujor inflorit. Acum am urcat treptele muntelui oprindu-ma pe prispele stancoase intalnite in cale (imaginea 5) si pana la urma tot pe locul cel mai inalt, 2142 metri, am ajuns (imaginea 6; harta 2).
Cerul era senin de jur imprejur, privirile strabateau zarile. Spre Cindrelul inaltat molcom catre inalturi, cu poiana refugiului Canaia mai spre poale. Spre Sureanul si al sau Patru ridicat peste orizont. Cu varfurile cele inalte ale Parangului, semete, peste altele la fel. Muntii Capatanii, ai Latoritei, ai Lotrului... Dinspre Fagarasul insorit, acum venea dorul crestelor inalte. Pana si tancurile Retezatului se deosebeau din pacla departarilor.
Ne-am saturat privirile cu atatea locuri dragi si pana la urma a trebuit sa ne despartim de ele (imaginea 7).
7
8
Ne-a fost drumul mai greu la intoarcere. Soarele incepuse sa dogoreasca, apa era pe sfarsite si oboseala incepuse sa-si spuna cuvantul. La izvoarele de sub Sasa Mandrei ne-am oprit sa ne potolim setea, dupa care pana la casuta din care plecasem in zori, nici ca ne-am mai oprit (imaginea 8). Promisesem ca ne vom intoarce cam in 7 ore si nu am intarziat decat 15 minute.
In cealalta zi, parca si mai frumoasa, cu imaginile Fagarasilor in fata, am inceput coborarea. La izvorul din Zanoaga am sorbit unda racoroasa si ne-am indestulat cu mancare. In Saua Izvorului Frumos am mai zabovit cat sa ne luam ramas bun pana intr-o alta imprejurare pe care ne-o doream pe aceste meleaguri. Dupa care ne-am indreptat spre vale.
Am coborat prin padure, catre vechiul drum de tractor folosit candva la carat lemne. Prin padurea tanara, cu cate-un „patriarh” fag lasat in picioare, ca sa-si creasca mai apoi odraslele tinere pe care le zamislise, nu prea era poteca. Doar o insailare de franturi si urme proaspete de copite de cal mai aratau locurile prin care trebuia sa ajungem la drumul amintit. Cand am ajuns la firul de apa zglobie a Robestilor, caldura napadise pe vale, asa ca drumul pana la casele satului l-am strabatut cu greu. Si am sosit in cele din urma pe peronul din halta Robestilor, asteptand trenul care avea sa ma aduca din nou acasa.