Vârful Ineu, iarna, Munţii Rodnei
participanti: Ciprian Bârsan, Cristi Schipor, Vasile Bouaru
Ineul este al doilea varf ca inaltime din Muntii Rodnei, avand altitudinea de 2279 m (vezi harta, extras din lucrarea autorilor Iuliu Buta, Ana Aurelia Buta - Muntii Rodnei - Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1979). Este destul de izolat si de aceea e mai dificil de ajuns pe el, ceea ce ii sporeste farmecul.
1
Am avut o prima incercare de a-l sui iarna, la sfarsitul lui decembrie, acum 4 ani. Am ales un traseu clasic, cel care urmareste indeaproape paraul care izvoraste din Lacul Lala Mare, marcat cu punct albastru. Atunci, intrarea pe acest drum arata ca in foto 1 (in ultimul plan se observa crestele care duc spre Varful Ineut). Am ajuns doar pana la stana parasita din foto 12, unde am pus cortul, iar tentativa de inaintare ne-a fost zadarnicita de zapada foarte mare si umeda. Asa ca a trebuit sa renuntam.
O alta incercare am facut-o in ianuarie 2007. La inceput, totul parea ca merge bine si ca vremea tine cu noi. Zapada era destul de mare. Traseul ales a fost acelasi, pe la Gura Lalei, pe drumul forestier care urmareste Paraul Lala. Foto 2 e facuta nu departe de intrarea pe acest drum forestier. Varful care se observa in ultimul plan se afla de cealalta parte a drumului care duce spre Borsa, adica in sens invers fata de sensul nostru de urcus spre Ineu. Peisajul era superb (foto 3). Noaptea a nins puternic si a doua zi locul de campare arata asa - foto 6. Atunci am reusit sa ajungem pana in golul alpin, insa acolo ne-a intampinat un viscol asa de puternic si o zapada atat de mare incat practic nu se mai putea inainta.
2
3
6
Asa ca in decembrie 2009 am facut o noua incercare. Stiam ca avem un “adversar” pe masura. Planuiam aceasta tura de mult timp si credeam ca nu vom mai putea pune in aplicare planurile din cauza ninsorilor abundente din saptamanile trecute. Dar vremea s-a incalzit si zapada s-a topit in mare masura asa ca am pornit iar la drum. Din Radauti am traversat cu o masina Obcinile Bucovinei si de la Iacobeni ne-am inscris pe soseaua care duce spre Borsa. La un popas, in apropiere de Carlibaba, fotografiem o stanca care parca sta sa cada in Raul Bistrita (foto 7). Zapada nu este aproape deloc si e destul de cald. Pe crestele muntilor pe langa care am trecut, in Suhard in special, nu se vedeau decat petice de zapada. Dupa iesirea din amonte din Carlibaba fotografiem Piatra Tibaului (foto 8). Ajungem in curand la podul care traverseaza Raul Bistrita la Gura Lalei, de unde intram in traseu.
7
8
Aici vremea se schimba putin, adie si vantul si cade o lapovita slaba. Urcam incet, depasim o cabana forestiera, pe partea stanga in sensul de urcus si undeva mai sus lasam masina si ne echipam. Drumul e destul de lung si pe alocuri este acoperit cu gheata. La un moment dat drumul se termina si mai departe are aspectul unui drumeag de munte (foto 9). Are si portiuni rupte de apa dar pe acestea le depasim fara probleme. Dupa circa o ora de la locul in care am lasat masina observam, pe partea dreapta in sensul de urcus, o poteca care duce ceva mai sus, la o poiana vasta. Putem urca si pe aceasta poteca insa noi am preferat sa continuam pe traseul marcat, inainte. Imediat dupa aceasta poteca se afla un podet din barne, singurul de pana aici. Trebuie mentionat ca pana in acest loc Paraul Lala s-a aflat tot timpul pe partea stanga a noastra in sensul de urcus. Din acest loc si pana la Lacul Lala Mare, unde intentionam sa ajungem seara asta, Paraul Lala se va afla pe dreapta noastra in sensul de urcus.
Imediat dupa ce traversam podetul drumeagul se termina si mai departe urmam doar poteca marcata (foto 10). Marcajul apare destul de des asa ca nu exista pericol de ratacire. Ne inscriem pe poteca si in scurt timp ajungem in aceeasi poiana mentionata mai inainte. In partea opusa poienii fata de locul pe unde am intrat in ea se afla o stana parasita (sau un fost refugiu?). Asa arata azi (foto 11), asa arata in 2007 (foto 12). Pe un perete al acestei stani apare din nou marcajul punct albastru. Aici facem un mic popas.
9
10
11
12
Din spatele acestei stani poteca intra in padure si incepe sa urce mai accentuat. Depasim o serie de doboraturi de copaci, probabil din cauza vantului sau a unor avalanse, deoarece pe versantul aflat pe partea stanga a noastra in sensul de urcus, care este foarte abrupt, se observa portiuni care par sa fi fost trasate de avalanse. Vantul incepe sa se inteteasca si de asemenea si ninsoarea, semn ca ne apropiem de golul alpin. Intr-adevar, portiunea de padure pe care o strabatem nu este prea lunga si la un moment dat iesim din ea (foto 14). Peste tot se vad jnepeni si doar cateva palcuri de brazi se mai incumeta sa supravietuiasca aici. Muntele este acoperit cu strat gros de ceata. Ceva mai sus intalnim temelia unei constructii (foto 15), pe care o depasim si intram intre jnepeni uriasi. Apoi urcam incet spre niste copaci aflati mai sus, dupa care urmeaza doar jnepeni. Asa ajungem langa albia Paraului Lala (foto 16), pe langa care vom urca pana la Lacul Lala Mare. Din loc in loc apa trece pe sub poduri mici de zapada inghetata. Poteca urca accentuat, iar vremea devine foarte capricioasa (foto 18). Depasim si portiunea cu jnepeni si vantul incepe sa sufle cu putere dar stim ca suntem aproape de locul unde vom pune cortul (foto 19). Ajungem in cateva momente pe malul Lacului Lala Mare, care este inghetat (foto 20). Aici montam cortul, pe o vreme destul de potrivnica (foto 21).
14
15
16
18
19
20
21
Dupa ce punem totul in ordine si mancam ceva ne gandim ca pana se insereaza avem timp sa urcam Varful Ineut (2222 m), care se afla in stanga noastra daca stam cu spatele la valea pe care am urcat (foto 22). Varful are pante destul de accentuate si, in plus, desi zapada nu este mare e inghetat totul si de aceea folosim echipament adecvat (coltari si pioleti). Urcam incet, cu atentie (foto 23). Seara se apropie dar apreciem ca avem timp sa ajungem pe varf. Din cauza viscolului aparatul de fotografiat nu mai raspunde la comenzi asa ca mai departe nu am mai putut face poze pana a doua zi. Ajungem pe varf dar nu zabovim foarte mult si incepem sa coboram. Ne uitam uimiti la noi caci avem hainele pline de promoroaca. Initial voiam sa coboram spre saua de legatura cu Varful Ineu dar am considerat traseul prea lung, asa ca am preferat sa ne intoarcem pe creasta marcata cu banda rosie, care vine de la Pasul Rotunda pana intr-o sa adanca, aflata ceva mai jos. In vecinatatea acelei sei ne-a prins noaptea; paradoxal, s-a inseninat partial. Oricum eram echipati cu frontale, asa ca nu am avut probleme la coborare. Numai varful pe care intentionam sa-l suim a doua zi inca era ascuns privirilor noastre, de nori.
Ajungem la cort si, desi vantul s-a intetit din nou, un ceai cald si caldura sacului de dormit ne-au facut sa uitam de vremea de afara.
22
23
A doua zi ne trezim plini de sperante caci vremea pare sa fie buna. Plafonul de nori s-a ridicat suficient si ne da sperante ca vom reusi. Dupa masa de dimineata ne echipam din nou (foto 24). De la cort zarim in ultimul plan Ineul (2279 m) (foto 25). Spre deosebire de ieri, azi este mai frig si totul e inghetat, de aceea fara coltari ar fi imposibil de urcat. Urcam mai intai o panta destul de mare, dar nu prea lunga, aflata in spatele cortului si o data depasita aceasta panta facem o fotografie spre cort (foto 26) si din nou spre Varful Ineu (foto 27). Lacul Lala Mica este si el inghetat (foto 28). In foto 27 se observa o parte din Creasta Picioru Plescutei care urca, spre stanga in aceasta fotografie, spre Ineu.
24
25
26
27
28
Urcam spre saua de legatura dinspre Ineut si Ineu, Saua cu Lac (2140 m) dar intentionam sa ajungem ceva mai sus decat saua propriu-zisa. La un popas facem o fotografie spre Ineut dar surprindem si Varful Rosu (2113 m), in al doilea plan spre dreapta (foto 29). Fotografiem si saua, in care se observa stalpul indicator cu traseele din zona (foto 30). Spre regretul nostru, Ciprian trebuie sa coboare. Zona nu ridica probleme deosebite si este bine echipat. Noi ne continuam urcusul spre niste splendide cornise inghetate, aflate pe marginea crestei care duce spre varf. Vantul incepe sa bata din ce in ce mai puternic. O data depasite cornisele pe care le-am zarit ajungem in traseul marcat tot cu punct albastru, care vine din localitatea Rodna. Aceasta creasta, in aceasta portiune, urca destul de domol spre varf.
Dar aici intampinam o problema care ne-a schimbat complet planurile si care a marcat toate evenimentele care au urmat. Din senin, s-a starnit un viscol cu o furie deosebita. Vantul batea asa de tare incat trebuia sa facem efort sa ne mentinem in pozitie verticala. Inaintam foarte greu spre varf si la un moment dat ne adapostim dupa niste stanci, in speranta ca vantul va mai scadea in intensitate. Dar s-a intamplat exact contrariul, vantul a inceput sa bata si mai puternic. Am reusit sa ajungem pana la acea portiune ingusta, la cativa zeci de metri de varf. Stim ca in stanga noastra se afla un perete vertical dar acum nu se mai distinge aproape nimic. Mai reusim sa facem o singura fotografie, de la circa 30 m de varf (foto 31), dupa care muntele se acopera complet cu ceata si nu mai putem distinge nimic. In plus, vantul spulbera cristalele fine de zapada inghetata, cu o furie neobisnuita. Ratiunea ne spune ca trebuie sa ne intoarcem desi mai aveam cativa metri pana pe varf.
29
30
31
Asa ca renuntam si batem calea intoarsa. Inaintam foarte greu, contra vantului. Ajungem in portiunea pe unde ar trebui sa coboram spre Saua cu Lac dar locul exact nu se vede si in plus dinspre acea sa bate vantul. Gasim stalpul indicator dar traseul exact e imposibil de vazut. Stim ca in sensul de coborare din creasta spre sa, in dreapta noastra, se afla o prapastie. Incercam sa distingem ceva dar viscolul are intensitate extrema. Ne dam seama ca nu vom putea cobori pe unde am urcat, dar singura varianta buna este totusi sa coboram din infernul alb care s-a dezlantuit. Cunoscand totusi muntele, am decis sa coboram de-a lungul crestei, pe marcajul punct albastru, pana in Saua Curatel. Inaintam incet si pe cat posibil in spatele crestei, pentru a fi feriti cat de cat de furia naturii. Depasim mai multe grupe de stanci si ajungem in final in sa. De aici decidem sa coboram spre Paraul Cobasel, pe langa care se afla un drum forestier care duce spre satul Sant. Desi vantul nu a scazut in intensitate incepem sa coboram incet. Versantul muntelui pe care coboram este acoperit cu jnepeni, printre care intalnim si poteci, de aceea am ales sa cobor pe aici.
Ceva mai jos dam peste un lac la fel de inghetat ca si cele intalnite pana acum. Il depasim prin dreapta lui si ne inscriem pe o potecuta care se abate de asemenea spre dreapta in sensul de coborare. Incet, incet ajungem la o portiune de munte golasa, o pajiste alpina si observam si un mic parau pe care intentionam sa mergem pana in vale. O data ajunsi la acest parau intalnim si partea superioara a unei paduri. Coborarea nu ridica probleme, desi panta e destul de mare si pentru ca am intrat intre munti vantul nu mai sufla cu aceeasi intensitate, dar ninsoarea continua. Depasim cateva praguri si ajungem in sfarsit la albia Paraului Cobasel. Dupa cateva sute de metri de-a lungul acestui parau ajungem la un capat de drum forestier. Paradoxal, dar aici intre munti avem semnal la telefon, dar stim ca sus la cort nu este semnal. Ii trimitem totusi cateva mesaje lui Ciprian, ca sa nu se sperie, ca nu am patit nimic. Exact cand incepem coborarea pe acest drum se face si intuneric afara.
Parcurgem circa o ora pana in satul Sant. Initial planuiam sa gasim un mijloc de transport pana la Rotunda, care ar fi fost foarte aproape de Gura Lalei, dar un localnic ne spune ca acel drum nu este circulat decat foarte rar, iar iarna aproape deloc. Pe jos iese din discutie, distanta fiind de aproape 30 km. Asa ca singura varianta ramane sa ajungem la Ilva Mica. Prindem destul de repede ocazii, pe bucati, pana la Ilva Mica, de unde la fel de repede prindem un tren pana la Vatra Dornei. De aici, cum iesim din gara, prindem la fel de repede o ocazie pana la Iacobeni, la intersectia cu drumul spre Borsa. De abia aici stam foarte mult pana ne mai ia cineva la ocazie. Si ne duce doar vreo 8 km, pana la Ciocanesti. Intre timp observam ce mult a nins, caci acum drumul este acoperit de zapada spre deosebire de acum doua zile cand am trecut pe aici. Ca sa ne mai incalzim putin mergem pe jos, incet. Ne mai ia o ocazie, dar ne duce doar 4 km. Dar pe la miezul noptii gasim pe cineva care ne duce pana la Carlibaba. De aici stim ca mai sunt circa 13 km pana la Gura Lalei. Desi au trecut cateva masini, in aceasta portiune nu am mai avut noroc, asa ca am parcurs-o pe jos.
Este ora 4,30 dimineata si traversam inca o data podul peste Bistrita si ne inscriem pe drumul forestier care duce la poalele Ineului. Acum este acoperit cu zapada, din plin si inaintam mai greu, dar inaintam. Ne gandim la Ciprian care a ramas singur acolo sus si care desigur trebuie sa fie foarte ingrijorat. La cabana forestiera aflata in drumul nostru ne asezam si atipim pentru cateva clipe, dar apoi pornim iar la drum. Depasim si masina cu care am venit si care acum e acoperita aproape complet de zapada. Treptat se lumineaza si pe la ora 9 ajungem din nou la stana parasita. Aici iar ne odihnim putin si chiar in momentul cand vrem sa intram in padure il vedem pe Ciprian care coboara.
Cred ca a fost cea mai emotionanta intalnire. Ne-a povestit cum a incercat sa ne sune dar nu avea semnal si ca a suit din nou panta din spatele cortului si a incercat sa ne semnalizeze luminos si acustic dar nu avea nici o sansa din cauza conditiilor meteo. Acum vroia sa coboare pana unde avea semnal la telefon si sa alerteze salvamontul. De asemenea a lasat un bilet in cort, sus, prin care anunta acelasi lucru, precum si un numar de telefon. I-am povestit si noi peripetiile prin care am trecut si ne-am bucurat ca nu s-a intamplat nimic grav. Am mancat putin si dupa ce am mai prins puteri am pornit iar la drum, iar Ciprian a coborat la masina. Am ajuns pana la urma la cort, unde am mai poposit catva timp dupa ce am facut un ceai cald.
Vremea era la fel de rea, ningea din abundenta. Acum nici nu s-ar mai fi putut sui varful, din cauza pericolului foarte mare de avalanse. Am strans cortul si am facut cale intoarsa. Ningea la fel de tare si din cand in cand vantul sufla cu putere din aceeasi directie, dinspre varf spre vale. Am ajuns si la masina, unde in sfarsit ne-am regrupat si am putut porni la vale, spre casa.
A fost o tura foarte tare. Au fost esentiale cateva lucruri de care am tinut seama pentru a nu avea accidente. In primul rand echipamentul adecvat. Apoi nu am tinut sa urcam varful cu orice pret. E foarte important ca nu a intrat nimeni in panica, nici eu cu Cristi si nici Ciprian. Pentru asta ne antrenam mereu in Obcini sau pe munti mai inalti. Ba chiar glumeam la un moment dat pe seama vremii. A fost foarte important sa cunoastem conformatia muntelui si diversele trasee din zona iar acestea le-am facut vara, din mai multe directii.
Pe ansamblu am considerat ca am cunoscut o alta fata a muntelui.
vezi și
Vârful Ineu, ascensiune pe schiuri
Valea Vinului - refugiul Curățel - Vârful Ineu, la sfârșit de ianuarie
Ineu, Inău, ascensiune pe creasta nordică
Refugiu metalic sub Vârful Ineu
Recondiţionare refugii (Ineu, Ancuţa) în anul 2014
Panoramă de pe Vârful Ineu cu munţii de la graniţa de nord
Gura Lalei - Vârful Ineu - Pasul Rotunda, anul 2014
Lacurile Lala - Vârful Ineu - Pasul Rotunda, anul 2015