Vârful Ghiţu Mare, 1622 metri, ascensiune dinspre nord
text şi fotografii: Nicolae Cristian Bădescu (Bucureşti)
Arhicunoscuta grupa montana fagarasana, parte a Meridionalilor, inglobeaza pe langa Muntii Fagarasului propriu-zisi o sumedenie de alte unitati geografice. Avem, astfel: Masivele Cozia, Poiana Spinului, Fruntii si Ghitu, Culoarul Central Fagarasan (mai cunoscut sub numele de Depresiunea Lovistei) si Masivul Iezer-Papusa, care se desprinde din creasta principala a Fagarasului, in partea de sud-est a acesteia.
1a Reprezentare in perspectiva aeriana a grupei montane Făgărașului (arhitect Dan Oprescu)
1b Reprezentare in perspectiva aeriana a grupei montane Fagarasului (arhitect Dan Oprescu)
1c Reprezentare in perspectiva aeriana a grupei montane Fagarasului (arhitect Dan Oprescu)
Pe ramura sudica a acestei grupe montane, masivele care incep cu Cozia, Poiana Spinului si se termina cu Ghitu au o alura bine detasata in relief, vaile transversale ale Topologului, Argesului sau Valsanului contribuind la individualizarea acestor inaltimi. Probabil acesti munti sunt familiari cel putin la nivel vizual multor iubitori de munte din Romania, fiind usor de intuit atat de pe creasta Fagarasului, cat si de pe muchiile estice ale Lotrului sau din Masivul Iezer.
2 Perspectiva dinspre Varful Negoiu.
3 Perspectiva dinspre Varful Robu (Muntii Lotrului).
4 Perspectiva dinspre Varful Rosu (Masivul Iezer).
Miscarile generale de inaltare ale Meridionalilor de la sfarsitul perioadei neogene si inceputul Cuaternarului nu au ocolit nici seria de culmi sudice ale grupei fagarasene, acestea avand de castigat consistent la nivel altitudinal, pastrandu-si totodata aspectul de horst care le face sa para ca niste insule muntoase ce domina zonele inconjuratoare.
Imi voi indrepta atentia in aceasta relatare asupra celui de-al doilea masiv ca si inaltime de pe latura sudica mentionata, numind aici Muntii Ghitu. Am avut mereu in plan o incursiune pe promontoriile „infratite” Coziei, unul din masivele indragite de mine si de pe care, in cele peste 20 de ascensiuni bifate, am admirat mereu cu placere munti precum Frunti sau Ghitu, ocrotitori ai Lacului Vidraru, prin barajul cu acelasi nume zamislit intre versantii accidentati ai acestora.
Coborand intr-o seara de sfarsit de august din neasemuitul canion al Vaii lui Stan (Muntii Frunti) (vezi) am decis ca este timpul sa descopar o parte din cararile Ghitului, urmand ca la rasaritul soarelui sa pornesc intr-o tura de o zi spre varful cel mai inalt al „coloniei” muntoase din stanga geografica a Argesului. Hotarat lucru, pentru a spune ca „am parcurs Muntii Ghitu” trebuie sa avem in vedere doua ascensiuni tocmite separat, una spre Varful Ghitu Mare si alta spre Muntele Pleasa (Plesa Oii) - Albina, cel din urma fiind parte constituenta a aceluiasi masiv (in extremitatea vestica a lui, spre Cheile Argesului), separatia fata de restul culmii fiind data de adanca Vale Limpedea. In unele surse din mediul online si nu numai, aspectul detasat in peisaj al Muntelui Albina incetateneste ideea ca acest perimetru muntos ar fi o unitate de relief de sine statatoare. Totusi, geografic vorbind, Albina este parte componenta a Muntilor Ghitu, ca un compromis la nivelul condeiului putandu-se accepta si formula Muntii Ghitu-Albina.
Revenind la descriere, Varful Ghitu (denumit si Ghitu Mare sau Ghitu Bradet) are altitudine 1622 m, iar arealul zonei somitale a acestor munti prezinta trene maiestuoase de rasinoase si paduri de amestec, adapost pentru o bogata fauna cinegetica. Interventia antropica a fost puternica in partea de sus a masivului, indeosebi inspre est de Ghitu Mare si pe fata sudica a Ghitului Mic, acolo unde se constata retragerea limitei naturale a padurii si extinderea suprafetelor pentru pasunat. Per ansamblu, muntii sunt bine impaduriti, structura lor este compacta, masiva, iar la nivel litologic formatiunile cristaline (predominant gnaise oculare) apar ca o continuare a unitatii geologice a Coziei.
Turistic vorbind, Masivul Ghitu devine accesibil celor care vor sa-l strabata la pas in special dinspre Berindesti-Poienari, sat situat in partea de sud a acestuia, acolo de unde porneste un marcaj turistic.
Interesul meu, venind dinspre Valea Calugaritei spre Vidraru a fost sa realizez o incursiune pornind din nordul masivului catre Ghitu Mare, varianta foarte firav descrisa in sursele consultate, fapt pentru care m-am aflat in incercarea de a intui varianta optima spre piscul de 1622 metri altitudine. Impreuna cu trei prieteni (Ionut, Mihai, Andrei) pornesc de la Barajul Vidraru pe DN7C, in cautarea ramificatiei forestiere din dosul Muntelui Albina - Ghitu, care leaga Valea Argesului de Valea Valsanului, prin Poiana Molivis. Din capul locului aveam informatia ca o data patrunsi pe acest drum, o buna bucata din traseul nostru va fi comun cu marcajul cruce rosie al pitorescului traseu care inainteaza dinspre lac spre culmea sudica fagarasana punctata de Muntii Tuica - Picuiata - Scarisoara Mare, pana sus pe Moldoveanu (vezi traseul 71).
Dupa aproximativ 30-40 de minute de la baraj, timp in care am depasit si Hotelul Posada Vidraru (atentie!!!, Casa Argesana nu mai exista ca punct de reper, fiind inlocuita de acest hotel), ne aflam la cateva sute de metri apropiere de punctul terminus al Golfului Lupului, corespondent de sens opus al Golfului Calugaritei, pe aliniamentul de latime maxima a lacului de acumulare. Intr-o curba apare, pe dreapta cum suim, un drum forestier care urca subit in padure, iar la debutul lui, pe un zid de piatra riveran Transfagarasanului se intuieste vag o cruce rosie si o sageata, precum si inscrisul Vf. Moldoveanu, cu aceeasi culoare. Intrarea pe traseu nu poate fi ratata, daca luam in calcul ca este prima ruta laterala de pe tot parcursul inaintarii dinspre baraj. Daca totusi ati fost furati de peisaj si ati omis acest drum lateral, la nici 100 de metri mai sus, pe soseaua principala, aveti doua izvoare amenajate in peretele de roca care strajuieste drumul, precum si o masa de piatra si scaune asemenea, intr-o deschidere pe stanga in sensul la urcare, reper de unde puteti reveni imediat la deviatia forestiera.
Chiar la intrarea pe forestier un muncitor la drumuri si poduri, de prin partile locului, ne indica varianta optima - in opinia sa - spre Varful Ghitului. Aflam cum ca am avea de mers circa 3-4 km pe ruta care se desprinde din Transfagarasan, iar la un moment dat, la o rascruce, vom abandona drumul care inainteaza spre Poienile Valsanului, urmand sa viram la dreapta, pe un pod fara parapeti, care ne trece dincolo de Valea Limpedea si care continua cu un alt forestier, desfasurat ca un brau la poalele Ghitului. Binevenite precizarile omului respectiv, singura informatie dupa care ne ghidam noi fiind ca din varful de 1622 m se poate cobori pe un traiect forestier pana in drumul spre Molivis, unde se intalneste si marcajul cruce rosie spre Moldoveanu.
Pornim pe traseul rutier care prinde brusc altitudine si inainteaza prin padurea de fagi purtandu-ne departe de forfota Transfagarasanului, intr-o lume complet noua pentru noi, putin batuta de pasii drumetilor, inconvenientul fiind situarea intermediara a acestui masiv in raport cu Fagarasii Inalti, multi tratandu-l ca pe o „halta” neobservabila in calatoria spre amontele Vidrarului. Dupa 30 de minute de mers, drumul intra intr-o zona de largire, in dreapta apare un izvor amenajat, iar mai in fata marcajul cruce rosie de pe niste stalpi de curent ne indica pe unde putem scurta, pieptis, drumul forestier care se inscrie in curbe largi printr-o zona de pasune/ poiana foarte pitoreasca, dar presarata cu pet-uri ale picnicarilor...
Traseul ulterior acestei scurtaturi inscrie forestierul nostru intr-o usoara curba la stanga, iar la cateva sute de metri de la poiana prin care am trecut avem ocazia sa observam jos in vale (dreapta cum inaintam) o amenajare hidrotehnica similara cu cea din amontele canionului Vaii lui Stan. Cel mai probabil vorbim despre captarea de pe Valea Limpedea care dirijeaza mare parte din debitul acestui parau spre Lacul Vidraru.
Linia de demarcatie intre Muntele Albina si Ghitu este foarte clara in relief, datorita adancirii Limpedei si a sectorului de chei pe care aceasta il formeaza intre cele doua culmi. Mentionez prezenta sectoarelor de defilee si chei inguste pe toate vaile tinere care strabat muntii de pe ramura sudica a Fagarasului (Topolog, Arges, Limpedea, Valsan, Raul Doamnei etc.). Inaltarea si consolidarea lantului muntos fagarasan prin miscarile epirogenetice incheiate la inceputul Cuaternarului au dus la iesirea vailor montane anterior mentionate din stadiul de echilibru, modelarea efectuata de reteaua hidrografica fiind una intensa, pe principiul antecedentei (adancirea vaii pe un curs preexistent miscarilor tectonice).
Reluam traseul nu inainte de a conchide ca o traversare a sectorului transversal, cu ingustimi pe alocuri, a Vaii Limpedei, poate fi mai mult decat o experienta interesanta. La cateva zeci de metri in fata noastra, pe un drum adiacent care se desprinde usor in jos dinspre forestierul principal, este o mica poienita la apa. La cativa metri de acolo se zareste un pod fara balustrade, peste Limpedea, insa directia ulterioara a drumului, in avalul raului, creeaza certitudinea ca nu ne aflam la racrucea descrisa de muncitorul intalnit mai devreme. Dupa alte cateva minute de inaintare pe traiectul forestier al Molivisului suntem iarasi la o raspantie, la dreapta veghind o punte betonata peste vale, fara parapeti, pe care pasim cu oarecare siguranta ca noul drum forestier este cel indicat de muncitor si ne va scoate spre „limanul” numit Ghitu Mare.
Urmeaza mai bine de 2 ore de drum prin padure, din care primii 4 km de inaintare sunt destul de anosti, rutina forestierului punandu-si amprenta asupra starii generale de spirit. Ba, mai mult, cele cateva intersectii cu drumeaguri laterale („opere” ale TAF-urilor care patrund adanc in padure spre zonele de exploatare silvica) ne pun in fata unei loterii a aprecierii variantei optime de abordat in cautarea golului de munte de la est de varf. Intr-un final, dupa 50 de minute de mers iesim intr-o zona de largire, marcata de constructia unui foisor de lemn, proaspat ridicat din barne sanatoase de molid, cu bancute pe margine si acoperis camuflat cu cetina.
5, 6 Foisorul care marcheaza o raspantie, de aici incepand ascensiunea spre varf.
În acest loc, variantele oferite de raspantia drumului pe care am inaintat sunt destul de logice ca si directii ulterioare, in ambele sensuri. Astfel, drumul principal se inscrie intr-un ac de par spre stanga, intr-o mai mult ca sigura directie ce-l apropie de Poiana Molivis. Se subintelege ca vom aborda cealalta varianta, spre dreapta, care patrunde pe versantii muntelui nostru.
Nici nu apucam sa inaintam 100 de metri pe noul traiect, ca acesta se si lanseaza pieptis pe pantele impadurite ale muntelui, drumul forestier transformandu-se brusc intr-o succesiune de ogase si ravene care „musca” adanc din aceasta fosta cale de rulare a utilajelor forestiere articulate, dovedind ca torentialitatea, eroziunea de suprafata in ansamblu s-a instalat destoinic pe acest traseu.
7, 8 Fost drum de TAF-uri afectat de torentialitate.
In 5 minute de la debutul ascensiunii suntem in masura sa admiram dintr-o poiana, privind spre vale, o parte din Poiana Molivisului, acest vast luminis de circa 12 kmp, cu suprafata relativ plana. Pentru zona Ghitu - Molivis s-a elaborat la nivel zonal o strategie de dezvoltare a unui areal turistic care sa includa partii de schi, extinderea retelei de transport si cazare si legarea Vaii Argesului cu cea a Valsanului, prin zona de nord a masivului.
In ce priveste traseul nostru, pana la iesirea din padure nu mai sunt multe de spus, doar ca ne vom lupta aproape o ora cu panta repede a traiectului descris de TAF-uri, slalomand de pe un versant pe altul al ogaselor adanci, pana la izbavirea intalnirii golului montan. O data iesiti in zona de pajiste realizam cat de vasta este panorama de pe aceste plaiuri, desi incursiunile anterioare in Cozia imi formasera o idee clara cum ca „insulele” montane sudice, fagarasene, ofera privelisti incantatoare spre nenumarate unitati de relief inconjuratoare.
9 Iesirea in golul montan.
Chiar in fata noastra, deasupra unui palc de brazi se zareste releul dezafectat care vegheaza zona somitala a acestor munti, de pe o culme situata la cateva minute departare de varful principal. Inspre nord nebulozitatea ne joaca feste, intuind foarte vag dincolo de ramurile montane sudice ale Fagarasului.
10, 11 Inaintand spre releu.
Inca cateva sute de metri de mers, un mic interval de padure si iesim in perimetrul releului si al constructiei de piatra de langa acesta. Popas, o supa la primus si colectarea zecilor de conserve, peturi sau baterii uzate, parca la ambitie abandonate, vor fi activitatile specifice realizate pe langa impunatoarea structura metalica. Despre constructia/ refugiul de piatra existent aici nu pot sa spun decat ca poate avea un excelent rol de adapost in caz de intemperii. Acest edificiu dispune de un godin functionabil pentru incalzire, in rest... multa cetina de brad pe podeaua rece de beton, desi am aflat ulterior de la un voluntar Salvamont Arges ca au existat si niste amenajari din metal pe post de priciuri, deturnate de ciobani in interes personal...
12 Prin poienile Ghițului Mare.
13 La 1622 metri.
Ceva mai linistiti la inspectia zonei de ansamblu a releului, postecologizare spontana, ne indreptam spre Varful Ghitu Mare, situat undeva la mica distanta, intre molizi. La cei 1622 m ai varfului se adauga trei segmente din beton, improvizatie a carei forma te duce cu gandul la Coloana Infinitului a lui Brancusi.
Incepem sesiunea de poze pe varful cel mai inalt al masivului, bucurosi ca am indeplinit cu succes aceasta ascensiune dinspre partea nordica a Ghitului. Ulterior, urmeaza o extraordinara sesiune de identificare a marcajului cruce albastra, care se vadeste la loc de cinste pe monumentul de pe varf, dar lipseste cu desavarsire in rest, in ciuda eforturilor conjugate ale colectivului nostru de patru persoane, care am „scanat” zona adiacenta piscului fara a gasi o continuare a traseului marcat...
Din ce am retinut si din alte relatari, multi s-au izbit de aceeasi problema a lipsei unei permanente a semnului de pe varf, concluziile fiind aceleasi: nu exista continuare (cel putin pe o distanta de bun simt de la semnul de pe varf), iar de jur imprejur sunt doar abrupturi si bungeturi de rasinoase prin care nu ai nici un spor pentru o eventuala retragere spontana de pe varf. Dupa ce anterior verificasem si zona din jurul releului marcand un alt insucces in a gasi o eventuala poteca sau marcaj pe copaci inspre Varful Ghitu Mic, alegem varianta cea mai eleganta de continuare a traseului de coborare, urmand creasta matematica a Ghitului, prin portiunea de pajiste orientata pe directie sud-est.
14, 15, 16 La coborarea de pe vârf.
Vom parcurge areale foarte pitoresti in primele 20 de minute ale acestui drum de culme, printr-o zona de pasune montana care apare ca un culoar intre trenele de molidisuri care inainteaza de pe pantele muntelui.
Din loc in loc, stivele de ienuperi defrisati sunt dovezi ale asa-zisului reviriment al zootehniei montane, de cand cu subventiile pentru pasunat conditionate de mentinerea pajistilor in conditii optime (obligatie tradusa in spirit mioritic, la modul: radeti jnepenii, ienuperii sau arborii!). O alta dovada a revirimentului despre care am mentionat anterior: incendiile zice-se spontane de padure care afecteaza muntii patriei in ultimul timp...
17 Stive de ienuperi taiati.
Incercam sa facem abstractie de impactul antropic si ne lasam privirea sa zburde dincolo de Valea Valsanului sau a Raului Doamnei, pana spre Muntii Iezer-Papusa care „talazuiesc” grupa fagarasana in partea sa rasariteana. Inspre est, sud-est, depasind Valsanul, urmarim culmile Muntelui Strunga (1167 m), o prelungire spre est a Masivului Ghitu. Coborarea pe plai ne scoate in perimetrul unei stane (constructie solida, adapost sigur!), dincolo de care orizontul incepe sa se ingusteze, falnicele paduri de rasionase mascand vederii noastre culmile sudice care coboara dinspre Muntii Fagarasului.
18, 19 Privind in urma.
Inca ne putem delecta cateva minute cu zona descendenta urmata de noi dinspre varf, pana sa fim „inghititi” de padurea umbroasa care bareaza insolatia indurata in golul de munte. O „bruma” de poteca urmata din loc in loc pe culmea impadurita devine tot mai greu de dibuit sub auspiciile litierei groase care ne-ar duce cu gandul la plina toamna daca n-am vedea verdeata fagilor vigurosi din jurul nostru. Ocazional suntem ghidati pe traiectul nostru descendent de semnele rosii de pe copaci, marcaj silvic (dunga verticala si H). Pentru uzanta generala se impun anumite precizari vis-a-vis de aceste marcaje speciale care pot constitui un aliat de nadejde in cazul in care te ratacesti. Astfel, dunga rosie verticala indica limita de parcela si in majoritatea cazurilor se intalneste pe un picior de munte care coboara spre o apa curgatoare. Urmand un astfel de marcaj se va ajunge la un parau iar mai departe, in aval, la un moment dat se va atinge o localitate. In cazul literei H vopsita cu rosu (reprezentand limita intre doua ocoale silvice) vei sti sigur ca te afli pe o culme care separa doua bazine hidrografice alaturate - deci esti pe cumpana apelor - si nu ai cum sa patrunzi pe vreun versant inclinat sau sa ajungi intr-o situatie de hazard daca te ghidezi dupa aceste semne.
20 In padurile Ghițului.
La 15 minute de la intrarea in padure abandonam culmea marcata silvic in momentul in care prindem spre dreapta o poteca „inghesuita” de crengile brazilor tineri si acoperita de stratul de frunze uscate, dar suficient de conturata si lata pentru a ne convinge ca nu este doar un fagas ocazional. Dupa inca aproximativ o ora de mers, trecand si prin doua poieni in care suntem rasfatati de soare, atingem in jurul orei 17 culoarul defrisat de-a lungul padurii prin care trec liniile de inalta tensiune dinspre Valea Argesului spre Valea Valsanului.
Si iata-ne in punctul cel mai sensibil al acestui traseu, care ne va intrebuinta aproape trei sferturi de ceas pana vom depasi zona. Este vorba de aparitia unor incomensurabile tufisuri de mure desfasurate de-a lungul zonei de luminis, deliciu cazut la fix daca e sa luam in calcul deshidratarea ce incepea sa-si spuna cuvantul. Ne vom lupta mult timp cu hatisurile greu de patruns, in goana dupa ravnitele fructe parguite.
In sfarsit, dupa un nou interval de padure si 15-20 de minute departare de la liniile de inalta tensiune putem afirma oficial ca ne aflam la capatul estic al Depresiunii Subcarpatice Arefu-Corbeni.
21 Iesirea in zona subcarpatică.
Dealul Chicera, masiv si impadurit, ne saluta dinspre sud, de la inaltimea celor 1227 metri ai sai, iar in urmatoarele 25 de minute vom atinge si prima localitate, satul Tulburea. De aici un localnic ne va petrece cu masina pana la Corbeni, marcand astfel sfarsitul acestei interesante ture de 9 ceasuri pe cararile Ghitului.
22 Indicator pe DN 7C, in Corbeni.
23 Traseul aproximativ al ascensiunii dinspre Lacul Vidraru spre Ghitu Mare.
Unele concluzii dupa aceasta tura:
- Ruta dinspre nord spre Varful Ghitu Mare are atat avantaje cat si dezavantaje. In prima categorie se poate bifa diferenta de nivel mai mica decat pe varianta sudica, iar in a doua categorie mentionez ultima ora de traseu ascendent prin padure (se urca pieptis). In ambele categorii pot include factorul „orientare in teren”, care induce o senzatie placuta pentru multi amatori de zone neumblate, dar in acelasi timp poate crea disconfort pentru cei obisnuiti cu comoditatea unui traseu marcat.
- Bucata de drum dintre Varful Ghitu Mare si Ghitu Mic se desfasoara pe o culme impadurita, cu rasinoase compacte, fiind foarte usor de pierdut directia pe traiecte laterale, de versant. Daca descifrati profilul acestei portiuni anevoioase de 20-30 de minute, de pe Varful Ghitu Mic coborarea spre Berindesti se face fara nici un dubiu in ceea ce priveste orientarea.
- Refugiul de piatra de langa releu si stana de la est-sud-est de varf sunt puncte de adapost pe care te poti baza la nevoie.
- In cazul in care te prinde ceata in golul de munte directia de deplasare se poate pierde cu mare usurinta.
- Per total, un masiv interesant, inedit si care deschide un tur de orizont foarte spectaculos in conditii atmosferice propice.