Pietrele Arse, în Munţii Rarău

1

2

Vasile Bouaru (Rădăuţi)

Participanţi: Vasile Bouaru (Rădăuţi), Petruţa Savu (Hurjueni), George Sireţchi (Rădăuţi).


Unul dintre traseele frumoase şi dificile care duc spre Vârful Rarău (descarcă harta masivului) urmăreşte îndeaproape Pârâul Casele. Am descris traseul la şi parţial la. Am pornit pe 4 ianuarie 2017 spre Moara Dracului cu intenţia de a cerceta versantul drept geografic al Văii Casele, aproape ignorat de turişti deoarece se află în partea opusă traseelor care duc spre Vârful Rarău. Pe acel versant, aproape de capătul din amonte al văii pe care urcăm se află un grup de stânci, Pietrele Arse. Iată cum arăta, dimineaţa, intrarea în traseu (foto 1 şi 2). Trecem de casele răspândite de-a lungul văii pe drumul care însoţeşte îndeaproape pârâul (foto 3). Aproape de ultimele case zărim căprioare care fug spre pădure (foto 4).

3

4

Vreme nu se anunţă prea bună, bate vântul destul de tare, chiar dacă suntem într-o vale îngustă. După 40 de minute de la intrarea pe Valea Caselor ajungem la intersecţia din imaginea 5. Există un indicator însă este orientat în aşa fel încât îl putem citi dinspre amonte spre aval. Aflăm că drumul lateral care se desprinde din drumul nostru, spre stânga faţă de sensul de urcuş, se numeşte Pârâul Tudorenilor (foto 6). Pe el ne vom abate spre stâncile vizate dar nu rezistăm tentaţiei de a mai parcurge încă puţin până în Cheile Moara Dracului.

5

6

Aşa că parcurgem şi ultima porţiune de drum. La capătul lui forestier au apărut construcţii noi faţă de tura din 2014 (foto 7). Izvorul de la capătul drumului a fost amenajat. Surpriza mare şi plăcută a venit odată cu intrarea în chei (foto 8). Constatăm că traseul a fost amenajat cu podeţe şi balustrade din lemn ceea ce uşurează parcurgerea cheilor, mai ales iarna (foto 9).

7

8

9

Erau unele porţiuni, mici ca întindere dar greu de străbătut mai ales dacă erau îngheţate (foto 10). Podeţele sunt amenajate până la ieşirea din amonte din chei (foto 11).

10

11

Încântaţi de peisaj, revenim la intersecţia cu drumul Tudorenilor, pe care ne înscriem în urcuş. Câteva sute de metri mai sus, de unde avem vizibilitate, privim spre înapoi, la valea pe care am urcat până aici (foto 12). Mai urcam foarte puţin şi pe stânga în sensul de urcuş este un podeţ care duce spre un loc deschis unde se află o mică construcţie pentru depozitat fân iar mai sus, alte două construcţii. Pe acel podeţ continuăm traseul (foto 13). O căprioară se face repede nevăzută (foto 14).

12

13

14

În urcuş trecem pe lângă prima construcţie din lemn (foto 15) după care panta devine destul de accentuată. Vântul bate mai tare, norii se succed cu repeziciune; privim spre înapoi (foto 16). Urcăm spre pădurea care se vede mai sus, pe lângă o mică vale (foto 17). Cerul se mai degajează şi observăm, tot în ceaţă, Vârful Rarău (foto 18, în dreapta, în ultimul plan). Însă norii acoperă aproape imediat muntele.

15

16

17

18

Ajungem la liziera pădurii şi urcăm mai departe. În urcuş, ne abatem uşor spre dreapta (foto 19). Prin pădure zărim câteva grupuri de stânci. Ceva mai sus trecem peste un drumeag (foto 20) iar imediat mai sus ajungem într-o poiană (foto 21).

19

20

21

Viscolul bate cu furie însă este încă suportabil. Din această poiană ne abatem spre dreapta şi urcăm pe o creastă vizibilă, prin pădure. Panta este încă mare iar după 100 de metri de urcuş întâlnim câteva stânci mai mari, acoperite cu muşchi foarte verde (foto 22). Ne strecurăm printre aceste stânci (foto 23); la unele, cu forme mai interesante, facem mici popasuri pentru a le admira (foto 24).

22

23

24

Mai urcăm puţin şi ajungem pe marginea unui imens abrupt unde o coloană atrage atenţia (foto 25). Suntem în zona Pietrelor Arse. Ne strecurăm cu atenţie pe lângă coloana din imaginea 25 pentru a observa zona mai bine (foto 26). Suntem exact pe marginea superioară a stâncilor. Trebuie să fim foarte atenţi pe unde păşim (foto 27).

25

26

27

Zărim ceva mai sus de locul în care suntem alte stânci, mai mari. Urcăm în câteva minute până acolo şi ajungem cu uşurinţă pe un mic platou, în vârful unei stânci uriaşe (foto 28). Peisaj superb însă vântul bate cu furie; am realizat un scurt film aici. Mai zărim câteva porţiuni de abrupt (foto 29) însă după ce admirăm pe îndelete ce se vede de pe stânca pe care am ajuns (foto 30) decidem să coborâm deoarece vântul pare să se înteţească.

28

29

30

Coborâm pe urmele făcute prin zăpadă în timpul urcuşului şi ajungem în 5 minute în poiana din imaginea 21. De acolo privim mai întâi spre est (foto 31). Între locul unde suntem şi munţii din imaginea 31 se găseşte drumul 177B pe care se poate ajunge de la Câmpulung Moldovenesc la Slătioara, sat în vecinătatea căruia se află celebrii codri seculari. Din poiană ne înscriem spre nord-vest, pe creasta din imaginea 32, cea marcată cu săgeată roşie. Nu mergem decât câteva sute de metri, traversând un foarte mic pâlc de copaci şi ajungem în partea superioară a unei poieni. În partea dreaptă faţă de sensul de mers şi ceva mai jos se află o construcţie din lemn (foto 33). De la ea, spre stânga în imaginea 33, se desprinde un drumeag. Coborâm spre el şi îl urmăm în aceeaşi direcţie, nord-vest. Drumeagul intră în pădure imediat şi de acolo privim spre înapoi, unde surprindem (foto 34), în ultimul plan, vârful unde se găsesc Pietrele Arse.

31

32

33

34

Mergem pe drumeag cam 200 m şi ieşim din pădure în dreptul unui gard (foto 35). Priveliştea care ni se înfăţişează este deosebită. În imaginea 36 se vede, din centrul ei spre stânga, capătul sudic al Obcinii Feredeului, descris la. În penultimul plan, la poalele Obcinii Feredeului, în imaginea 36, se vede o parte din Valea Moldovei, aval de oraşul Câmpulung Moldovenesc.

35

36

Trecem de poarta deschisă din imaginea 36 şi drumeagul merge pe lângă gardul unei stâne (foto 37). De mai jos zărim depresiunea în care se află oraşul Câmpulung Moldovenesc (foto 38).

37

38

Drumeagul coboară pe o pantă lină şi trece prin vecinătatea unei gospodării utilizată doar în anotimpuri mai calde (foto 39). Trecem pe lângă o stână părăsită şi printre doi brazi admirăm din nou Valea Moldovei (foto 40). În ultimul plan în imaginea 40 se vede o parte din extremitatea sudică a Obcinei Mari.

39

40

Drumeagul coboară în continuare şi trecem pe lângă o pădurice tânără de mesteacăn (foto 41). În stânga noastră, ceva mai jos, se află drumul pe care am urcat dimineaţă, respectiv Valea Caselor (foto 42).

41

42

Am preferat să mai mergem câteva sute de metri şi să nu coborâm încă de pe drumeagul care ne-a condus aici. Pentru câteva momente zărim Vârful Rarău şi antenele de pe el (foto 43) apoi muntele se acoperă iar cu nori şi ceaţă. Mai coborâm până întâlnim un alt pâlc de mesteceni (foto 44).

43

44

45

Pe lângă el vom coborî spre drumul Valea Caselor. Zărim ceva mai jos pe unde putem face joncţiunea cu drumul şi spre acel loc ne îndreptăm (foto 45). De acolo mai parcurgem 600 metri şi ieşim la capătul drumului Valea Caselor, la intersecţia lui cu drumul E58.