Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului
Regulament
din 30/09/2010
Versiune actualizata la data de 20/01/2011
privind atestarea auditorilor energetici pentru cladiri
___________
@Text actualizat la data de 20.01.2011. Actul include modificarile din urmatoarele acte:
- Ordinul nr. 61/2011 publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din 20/01/2011.
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - (1) Prezentul regulament privind atestarea auditorilor energetici pentru cladiri, denumit in continuare regulament, stabileste cadrul legal pentru atestarea tehnico-profesionala a specialistilor - persoane fizice - cu activitate in constructii, ca auditor energetic pentru cladiri.
(2) In intelesul prezentului regulament, specialisti pot fi cetateni romani, precum si cetateni ai altui stat membru al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European care indeplinesc cerintele prevazute in prezentul regulament si care doresc sa acceada la profesia reglementata de auditor energetic pentru cladiri si sa o exercite in Romania in mod independent ori ca angajati ai unor persoane juridice.
(3) Prevederile prezentului regulament se aplica si specialistilor cetateni ai altui stat membru al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European care sunt titularii unor titluri de calificare obtinute pe teritoriul unui stat tert, daca acestia au o experienta profesionala de 3 ani in profesia reglementata de auditor energetic pentru cladiri pe teritoriul statului membru unde au obtinut recunoasterea calificarii profesionale si doresc sa o exercite in Romania.
Art. 2. - (1) Pentru profesia reglementata de auditor energetic pentru cladiri in Romania, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului este autoritatea competenta in conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4), coroborate cu cele ale lit. A i) din anexa nr. 3 la Legea nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, denumit in continuare autoritatea competenta, organizeaza si asigura functionarea sistemului de atestare tehnico-profesionala a specialistilor - persoane fizice - cu activitate in constructii ca auditor energetic pentru cladiri, conform prevederilor art. 5 pct. IV lit. e) din Hotararea Guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 3. - Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Constructii, Urbanism si Dezvoltare Teritoriala Durabila "URBAN-INCERC" din coordonarea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, denumit in continuare INCD URBAN-INCERC, asigura functionarea secretariatului tehnic al comisiilor de atestare a auditorilor energetici pentru cladiri, in conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Hotararea Guvernului nr. 1.398/2009 privind organizarea si functionarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare in Constructii, Urbanism si Dezvoltare Teritoriala Durabila "URBAN-INCERC", cu modificarile ulterioare.
Art. 4. - (1) Persoanele fizice atestate, in conditiile legii, ca auditori energetici pentru cladiri isi desfasoara activitatea in baza certificatului de atestare si a legitimatiei in termen de valabilitate, documente emise de catre autoritatea competenta, precum si a stampilei de auditor energetic pentru cladiri.
(2) Certificatul de atestare, legitimatia si stampila sunt nominale si netransmisibile.
(3) Modelele certificatului de atestare, legitimatiei si stampilei sunt prevazute in anexele nr. 1a, 1b si 1c.
Art. 5. - Auditorii energetici pentru cladiri:
a) desfasoara activitati intelectuale specifice domeniului si potrivit competentelor pentru care au fost atestati, cu respectarea prevederilor Legii nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor, cu modificarile ulterioare, a actelor normative subsecvente acesteia, a reglementarilor tehnice in domeniu, precum si a prevederilor prezentului regulament;
b) raspund pentru realitatea, corectitudinea si completitudinea datelor si informatiilor inscrise in documentele intocmite, semnate si stampilate.
CAPITOLUL II
Grade profesionale, competente, cerinte
Art. 6. - Persoanele fizice care indeplinesc cerintele prevazute in prezentul regulament si promoveaza examenul sunt atestate ca auditori energetici pentru cladiri, pe grade profesionale, specialitatile constructii si instalatii, dupa cum urmeaza:
a) auditor energetic pentru cladiri, grad profesional I, specialitatile constructii si instalatii - simbol AE Ici;
b) auditor energetic pentru cladiri, grad profesional II, specialitatile constructii si instalatii - simbol AE IIci.
Art. 7. - (1) Auditorii energetici pentru cladiri, grad profesional I, au urmatoarele competente:
a) elaboreaza certificatul de performanta energetica pentru toate categoriile de cladiri prevazute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 372/2005, cu modificarile ulterioare, care se construiesc, se reabiliteaza termic, sunt vandute sau inchiriate inclusiv pentru cladirile care se incadreaza in prevederile art. 14 din lege;
b) realizeaza auditul energetic pentru toate categoriile de cladiri existente, prevazute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 372/2005, cu modificarile ulterioare, care se reabiliteaza termic.
(2) Auditorii energetici pentru cladiri, grad profesional II, elaboreaza certificatul de performanta energetica pentru cladirile tip locuinta unifamiliala si blocurile de locuinte care se construiesc, precum si pentru cladirile tip locuinta unifamiliala si apartamentele din blocurile de locuinte care se vand sau se inchiriaza.
Art. 8. - Specialistul - persoana fizica care solicita atestarea ca auditor energetic pentru cladiri, denumita in continuare solicitant, este eligibila in vederea sustinerii examenului de atestare in situatia in care indeplineste, cumulativ, urmatoarele cerinte:
a) capacitatea deplina de exercitiu;
b) starea de sanatate fizica si psihica corespunzatoare;
c) lipsa antecedentelor penale;
d) nivelul de pregatire, reprezentand atat pregatirea profesionala generala, cat si pregatirea specifica in domeniul performantei energetice a cladirilor si a instalatiilor aferente;
e) experienta profesionala.
Art. 9. - Starea de sanatate fizica si psihica prevazuta la art. 8 lit. b) se atesta pe baza de examen de specialitate si se dovedeste prin adeverinta medicala semnata si parafata, in conditiile legii.
Art. 10. - Lipsa antecedentelor penale prevazuta la art. 8 lit. c) se confirma cu certificat de cazier judiciar pentru solicitantii cetateni romani sau document echivalent, emis in conditiile legii, pentru solicitantii cetateni ai altui stat membru al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European.
Art. 11. - (1) Pregatirea profesionala generala a solicitantului prevazuta la art. 8 lit. d) se dovedeste cu diploma de inginer/arhitect - absolvent al unei institutii de invatamant superior acreditata, in urmatoarele profiluri/specialitati absolvite: instalatii pentru constructii, constructii civile, industriale si agricole, arhitectura, alte profiluri/specialitati cu conotatie energetica aplicabila in domeniul constructiilor si instalatiilor pentru constructii.
(2) Conotatia energetica prevazuta la alin. (1) se demonstreaza prin existenta in foaia matricola/suplimentul de diploma, dupa caz, care insoteste diploma de studii universitare pentru profesia de inginer/arhitect sau diploma de master/studii aprofundate in domeniul eficientei energetice a cladirilor a uneia ori mai multor discipline de invatamant, cu o durata de minimum un semestru, promovata/promovate in anii de studiu, dupa cum urmeaza: higrotermica constructiilor, energetica cladirilor, termodinamica, termotehnica, transfer de caldura si masa, constructii, materiale de constructii, masini termice, instalatii termice, instalatii frigorifice, instalatii de ventilare/climatizare, aparate electrice, instalatii electrice si automatizari pentru cladiri.
Art. 12. - (1) Pregatirea specifica a solicitantului prevazuta la art. 8 lit. d) se dovedeste cu certificat de absolvire a unui curs de specialitate in domeniul performantei energetice a cladirilor si a instalatiilor aferente acestora, cu o durata de minimum 80 de ore, finalizat cu proiect corespunzator gradului profesional pentru care solicitantul va sustine examenul de atestare.
(2) Cursul de specialitate prevazut la alin. (1) se bazeaza pe detinerea de catre cursanti a unui nivel de cunostinte generale teoretice/practice in domeniul constructiilor si al instalatiilor aferente acestora si are drept scop aprofundarea si sintetizarea cunostintelor necesare aplicarii legislatiei si metodologiei de calcul al performantei energetice a cladirilor, in vigoare la data organizarii cursului.
(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), specialistii, absolventi ai cursurilor de master/studii aprofundate cu o durata de minimum doua semestre in domeniul eficientei energetice a cladirilor/confort si eficienta in cladiri/performanta energetica a cladirilor/tehnica auditului energetic pentru cladiri/energie, confort si dezvoltare durabila sau care detin titlu stiintific de doctor in inginerie civila/mecanica/arhitectura, dovedesc pregatirea specifica cu diploma de absolvire, insotita de foaia matricola/suplimentul de diploma.
Art. 13. - (1) Cursul de specialitate precizat la art. 12 alin. (1) se organizeaza de catre institutiile de invatamant superior in cadrul carora functioneaza facultati/sectii/catedre de constructii civile si instalatii pentru constructii, de catre institutele acreditate de cercetare-dezvoltare in constructii si instalatii pentru constructii, in cadrul carora functioneaza departamente/laboratoare de constructii si instalatii pentru constructii, precum si de catre asociatiile profesionale cu atributii/activitati relevante in domeniul constructiilor si arhitecturii, instalatiilor pentru constructii, eficientei energetice a cladirilor, cu avizul autoritatii competente privind programa de desfasurare a cursului.
(2) Predarea cursurilor de specialitate se asigura, de regula, de catre cadre didactice universitare din cadrul catedrelor de specialitate ale institutiilor de invatamant superior precizate la alin. (1). In scopul predarii cursurilor pot fi cooptati:
a) cercetatori stiintifici gradul I/II care detin titlul stiintific de doctor din cadrul institutelor acreditate de cercetare-dezvoltare in constructii si instalatii pentru constructii precizate la alin. (1);
b) specialisti atestati ca auditori energetici pentru cladiri grad profesional I, specialitatile constructii si instalatii, din cadrul structurilor tehnice de reglementare in constructii ale autoritatii competente;
c) alte cadre didactice universitare, atestate ca auditori energetici pentru cladiri, cu activitate recunoscuta in domeniul eficientei energetice a cladirilor.
(3) Cursurile de specialitate cuprind minimum doua module, astfel:
a) modulul de teorie, cuprinzand, in principal prezentarea metodologiei de calcul al performantei energetice a cladirilor, a surselor regenerabile de energie, a legislatiei specifice si a reglementarilor tehnice aplicabile, in vigoare la data organizarii cursului;
b) modulul de aplicatie, cuprinzand elaborarea de catre fiecare cursant a unei documentatii, diferentiate in functie de optiunea cursantului privind atestarea prin examen in gradul profesional I sau II.
(4) In aplicarea prevederilor alin. (3) lit. b), pentru gradul profesional I, cursantul va elabora certificatul de performanta energetica si va realiza auditul energetic ale unei cladiri nerezidentiale dintre cele prevazute la art. 7 alin. (1) lit. c)-g) din Legea nr. 372/2005, cu modificarile ulterioare.
(5) In aplicarea prevederilor alin. (3) lit. b), pentru gradul profesional II, cursantul va elabora certificatul de performanta energetica a unui bloc de locuinte si a unui apartament din blocul de locuinte.
Art. 14. - (1) Experienta profesionala a solicitantului prevazuta la art. 8 lit. e) se refera la activitati desfasurate in profilul/specialitatea absolvita.
(2) Experienta profesionala prevazuta la alin. (1), in functie de gradul profesional pentru care persoana fizica solicita atestarea, este de:
a) minimum 5 ani, pentru atestarea ca auditor energetic pentru cladiri, grad profesional I;
b) minimum 3 ani, pentru atestarea ca auditor energetic pentru cladiri, in grad profesional II, cu respectarea nivelului de pregatire profesionala generala prevazut la art. 11 alin. (1).
(3) Experienta profesionala minima prevazuta la alin. (2) se dovedeste prin cumularea perioadelor de activitate desfasurata si se atesta prin adeverinte emise de catre persoanele juridice pentru care solicitantul a desfasurat/desfasoara aceste activitati pe baza contractuala.
CAPITOLUL III
Documente necesare inscrierii la examenul de atestare
Art. 15. - Solicitantul, cetatean roman, in vederea inscrierii la examenul de atestare ca auditor energetic pentru cladiri, inregistreaza cererea la autoritatea competenta, intocmita conform modelului prevazut in anexa nr. 2a, insotita, in mod obligatoriu, de urmatoarele documente:
a) act de identitate al solicitantului, precum si certificatul de nastere/casatorie, in cazul schimbarii numelui, in copie;
b) adeverinta medicala din care sa rezulte starea de sanatate fizica si psihica a solicitantului pentru exercitarea atributiilor profesiei de auditor energetic pentru cladiri;
c) certificat de cazier judiciar, in termenul de valabilitate la data inregistrarii cererii, din care sa rezulte ca solicitantul nu este inscris in cazierul judiciar;
d) diploma de absolvire a institutului de invatamant superior si foaia matricola/suplimentul de diploma, dupa caz, in copii legalizate, precum si documentul de recunoastere/echivalare a acesteia, emis in conditiile legii de catre autoritatea administratiei publice centrale competente, in copie legalizata, in cazul absolventilor romani cu diploma in domeniile prevazute la art. 11 alin. (1), obtinuta in strainatate;
e) curriculum vitae, conform modelului prevazut in anexa nr. 3, cuprinzand detaliat pregatirea profesionala si experienta profesionala dobandita in activitati corespunzatoare profilului si specialitatii absolvite;
f) adeverinta/adeverinte emisa/emise de persoanele juridice pentru care solicitantul a desfasurat/desfasoara activitati pe baza contractuala, conform modelului prevazut in anexa nr. 4, din care sa rezulte experienta profesionala in profilul si specialitatea absolvita;
g) certificat de absolvire a unui curs de specialitate in domeniul performantei energetice a cladirilor si a instalatiilor aferente sau, dupa caz, diploma de master/studii aprofundate/doctor in inginerie civila/mecanica/arhitectura, in copie;
h) document de plata a tarifului in contul INCD URBAN-INCERC in cadrul caruia functioneaza secretariatul tehnic al comisiilor de examinare, in original;
i) doua poze color, format 5/4 cm.
Art. 16. - Solicitantul, cetatean al altui stat membru al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European, in vederea inscrierii la examenul de atestare ca auditor energetic pentru cladiri, inregistreaza cererea la autoritatea competenta, intocmita conform modelului prevazut in anexa nr. 2b si insotita, in mod obligatoriu, de urmatoarele documente redactate in limba romana sau in traducere legalizata in limba romana, dupa caz, astfel:
a) dovada nationalitatii;
b) certificat lingvistic sau orice alt mijloc de proba concludent prin care solicitantul face dovada cunoasterii limbii romane, necesara exercitarii atributiilor profesiei de auditor energetic pentru cladiri pe teritoriul Romaniei;
c) adeverinta medicala din care sa rezulte starea de sanatate fizica si psihica a solicitantului pentru exercitarea atributiilor profesiei de auditor energetic pentru cladiri;
d) document prin care solicitantul declara pe propria raspundere ca nu a savarsit o infractiune sau o greseala profesionala grava; declaratia se face de catre solicitant in fata unei autoritati judiciare ori administrative competente sau, dupa caz, in fata unui notar ori a unui organism profesional calificat al statului membru de origine sau de provenienta, care elibereaza un certificat ce atesta respectiva declaratie;
e) diploma de absolvire a unui institut de invatamant superior de specialitate si foaia matricola, insotite de documentul de recunoastere/echivalare a acestora emis in conditiile legii de catre autoritatea administratiei publice centrale competente, in copie legalizata;
f) document de atestare a experientei profesionale privind natura si durata activitatii, eliberat de autoritatea sau de organismul competent al statului membru de origine ori de provenienta;
g) curriculum vitae intocmit conform modelului prevazut in anexa nr. 3, cu prezentarea detaliata a pregatirii profesionale si experientei profesionale dobandite;
h) certificat de absolvire a unui curs de specialitate in domeniul performantei energetice a cladirilor si a instalatiilor aferente acestora, in copie;
i) document de plata a tarifului in contul INCD URBAN-INCERC in cadrul caruia functioneaza secretariatul tehnic al comisiilor de examinare, in original;
j) doua poze color, format 5/4 cm.
Art. 17. - (1) Autoritatea competenta confirma primirea dosarului solicitantului, cuprinzand cererea si documentele prevazute la art. 15 sau 16, dupa caz, in termen de 30 de zile calendaristice de la data inregistrarii cererii, si informeaza solicitantul in scris, cu confirmare de primire, la adresa de corespondenta indicata in cerere, cu privire la:
a) documentele lipsa ori neconforme cu prevederile prezentului regulament;
b) obligatia solicitantului de a inregistra la autoritatea competenta completarile solicitate in termen de 30 de zile de la data solicitarii acestora. Neprezentarea completarilor in termenul precizat conduce la restituirea dosarului.
(2) Procedura de examinare a cererii si a documentelor anexate acesteia se finalizeaza prin comunicarea, in scris, a solicitantului, la adresa de corespondenta indicata in cerere, a deciziei, motivate, de admitere sau respingere a cererii, in termen de maximum 3 luni de la data prezentarii dosarului complet de catre solicitant.
(3) In cazul aplicarii regimului general de recunoastere a titlurilor de calificare si al recunoasterii experientei profesionale, termenul prevazut la alin. (2) pentru finalizarea procedurii de examinare a cererii si a documentelor anexate acesteia poate fi prelungit cu 30 de zile calendaristice.
(4) In cazul in care exista dubii asupra unor documente prevazute la art. 15, autoritatea competenta poate cere solicitantului completari/clarificari, iar atunci cand exista dubii asupra unor documente prevazute la art. 16, autoritatea competenta romana poate cere autoritatii competente din statul membru emitent confirmarea autenticitatii acestora.
(5) Autoritatea competenta poate decide, dupa caz, anterior sustinerii examenului de atestare, parcurgerea de catre solicitant, cetatean al altui stat membru al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European, a unui stagiu de adaptare, in conditiile art. 25 din Legea nr. 200/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru o perioada de pana la un an.
(6) Informarea scrisa prevazuta la alin. (1) si decizia prevazuta la alin. (2) se afiseaza pe pagina de internet a autoritatii competente in termen de 15 zile de la data emiterii acestora si produc efecte de la data comunicarii.
(7) Decizia prevazuta la alin. (2) sau absenta acesteia, dupa caz, poate fi atacata in fata instantelor romane de contencios administrativ, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
(8) Sub sanctiunea nulitatii, decizia de respingere prevazuta la alin. (2) va cuprinde obligatoriu termenul si instanta jurisdictionala unde aceasta poate fi contestata.
CAPITOLUL IV
Comisiile de examinare
Art. 18. - (1) Comisiile de examinare pentru atestarea specialistilor ca auditori energetici pentru cladiri, denumite in continuare comisii de examinare, se constituie fiecare din 5 membri, astfel:
a) un membru, specialist selectat din cadrul autoritatii competente;
b) 4 membri, specialisti selectati dintre propunerile formulate de catre institutiile de invatamant superior de profil arhitectura/constructii/instalatii pentru constructii acreditate si de catre asociatiile profesionale reprezentative ale inginerilor de instalatii pentru constructii si ale auditorilor energetici pentru cladiri.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 1. din Ordinul nr. 61/2011 incepand cu 20.01.2011.
(2) Membrii fiecarei comisii de examinare, cu exceptia reprezentantilor autoritatii competente, sunt cadre didactice universitare - profesori/conferentiari -, atestati auditori energetici pentru cladiri grad profesional I, specialitatile constructii si instalatii, cu activitate recunoscuta in elaborarea reglementarilor tehnice si diseminarea informatiilor tehnice din domeniul performantei energetice a cladirilor.
___________
Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 1. din Ordinul nr. 61/2011 incepand cu 20.01.2011.
(3) Membrul reprezentant al autoritatii competente in fiecare dintre comisiile de examinare este specialist - inginer/arhitect -, atestat auditor energetic pentru cladiri, grad profesional I sau absolvent cu diploma de master/studii aprofundate in domeniul eficientei energetice a cladirilor.
Art. 19. - Componenta nominala a comisiilor de examinare, desemnarea presedintilor si a vicepresedintilor din randul membrilor acestora, precum si a reprezentantilor autoritatii competente in comisii se aproba si se modifica ori de cate ori este necesar prin ordin al ministrului dezvoltarii regionale si turismului.
Art. 20. - (1) Comisiile de examinare se organizeaza si functioneaza in centrele universitare Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara in care exista organizate si functioneaza facultati/sectii de arhitectura, constructii civile si instalatii pentru constructii in localitati in care si INCD URBAN-INCERC, care asigura secretariatul tehnic, are sucursale.
(2) Membrii comisiilor de examinare isi desfasoara activitatea pe baza de conventii incheiate cu INCD URBAN-INCERC.
Art. 21. - Membrii comisiilor de examinare au, in principal, urmatoarele atributii:
a) propun autoritatii competente bibliografia pentru examinarea candidatilor, actualizata in functie de progresul tehnic in domeniul performantei energetice a cladirilor;
b) elaboreaza testele de evaluare pentru proba scrisa, distinct pentru fiecare grad profesional;
c) evalueaza raspunsurile candidatilor la proba scrisa;
d) evalueaza raspunsurile candidatilor la interviu;
e) semneaza fisele individuale de evaluare ale fiecarui candidat, precum si procesul-verbal al sedintei de examinare, al caror continut-cadru este prevazut in anexele nr. 5a si 5b.
CAPITOLUL V
Procedura de atestare
SECŢIUNEA 1
Inregistrarea cererilor si verificarea documentelor
Art. 22. - Cererile, insotite de documentele prevazute la art. 15, respectiv 16, constituind dosarul solicitantului, se inregistreaza de catre solicitant la registratura generala a autoritatii competente.
Art. 23. - (1) In vederea respectarii termenelor prevazute la art. 17, compartimentul de specialitate din cadrul autoritatii competente:
a) constata completitudinea documentelor din dosarul solicitantilor si, dupa caz, solicita, in scris, completari/clarificari;
b) verifica documentele anexate fiecarei cereri pentru atestare, in conformitate cu prevederile prezentului regulament, si intocmeste decizia prevazuta la art. 17 alin. (2);
c) transmite secretariatului tehnic din cadrul INCD URBAN-INCERC dosarele complete ale solicitantilor in vederea planificarii examenelor de atestare.
(2) Dosarele complete ale solicitantilor care nu se incadreaza in prevederile prezentului regulament, insotite de motivarea restituirii, precum si dosarele solicitantilor care nu au fost completate in termenul legal prevazut la art. 17 alin. (1) se restituie solicitantilor de catre compartimentul de specialitate din cadrul autoritatii competente.
SECŢIUNEA a 2-a
Planificarea si organizarea examenelor de atestare
Art. 24. - INCD URBAN-INCERC planifica si organizeaza examenele de atestare cu avizul autoritatii competente, scop in care organizeaza, in conformitate cu dispozitiile legii, secretariatul tehnic al comisiilor de examinare pentru atestarea ca auditori energetici pentru cladiri.
Art. 25. - (1) Personalul desemnat al secretariatului tehnic prevazut la art. 24 indeplineste, in principal, urmatoarele atributii:
a) anterior sedintei de examinare:
1. analizeaza documentele cuprinse in dosarele solicitantilor;
2. intocmeste fisele individuale de examinare a candidatilor, cuprinzand datele de identificare ale acestora;
3. planifica si organizeaza examenele de atestare in localitatile prevazute la art. 20 alin. (1);
4. convoaca solicitantii care intrunesc conditiile prevazute in prezentul regulament, precum si membrii comisiilor de examinare;
5. transmite autoritatii competente, in vederea afisarii pe pagina proprie de internet, si afiseaza pe pagina de internet a INCD URBAN-INCERC informarile scrise si deciziile prevazute la art. 17, datele si informatiile referitoare la programarea examenelor de atestare pe locatii si comisii, inclusiv bibliografia corespunzatoare pentru fiecare grad profesional;
b) in timpul sedintei de examinare:
1. asigura secretariatul comisiilor de examinare;
2. completeaza fisele individuale de examinare cu rezultatul obtinut de fiecare candidat la proba scrisa si, respectiv la interviu, pentru candidatii care au promovat proba scrisa;
3. intocmeste procesul-verbal al sedintei de examinare cu rezultatele obtinute de fiecare candidat la cele doua probe de examinare - proba scrisa si interviu;
4. prezinta spre semnare membrilor comisiei de examinare documentele prevazute la pct. 2 si 3;
c) ulterior sedintei de examinare:
1. intocmeste pontajul corespunzator participarii membrilor comisiei de examinare la pregatirea si elaborarea testelor de examinare pentru proba scrisa, precum si pentru participarea in comisia de examinare;
2. transmite catre autoritatea competenta rezultatele obtinute de candidati la examenul de atestare, in forma electronica, in termen de 24 de ore de la finalizarea acestuia, in vederea postarii acestora pe pagina de internet a autoritatii competente;
3. posteaza pe pagina de internet a INCD URBAN-INCERC rezultatele examenelor de atestare;
4. completeaza si editeaza certificatele de atestare si legitimatiile pentru candidatii care au promovat, in conditiile legii, examenul de atestare, pe care le transmite, in termen de maximum 15 zile, autoritatii competente in vederea semnarii;
5. actualizeaza baza de date cu specialistii - persoanele fizice atestate si transmite, lunar, autoritatii competente datele actualizate in vederea publicarii pe pagina de internet a acesteia;
6. tine evidenta candidatilor atestati/respinsi si actualizeaza baza de date cu specialistii - persoanele fizice atestate;
7. scaneaza toate documentele primite si elaborate in legatura cu persoanele fizice atestate si le transmite autoritatii competente in vederea realizarii arhivarii electronice;
8. transmite autoritatii competente toate documentele, in original si arhivate electronic, in termenele prevazute de prezentul regulament.
(2) Persoanele desemnate in secretariatul tehnic contrasemneaza fisele individuale de examinare si procesele-verbale ale sedintelor de examinare.
(3) Persoanele desemnate in secretariatul tehnic si procedurile de lucru ale acestuia se aproba prin decizie a directorului general al INCD URBAN-INCERC.
(4) Persoanele desemnate in secretariatul tehnic raspund disciplinar, material, civil si penal, dupa caz, pentru legalitatea, realitatea si exactitatea documentelor intocmite, precum si pentru integritatea tuturor documentatiilor arhivate la sediul INCD URBAN-INCERC, in temeiul prevederilor art. 39.
Art. 26. - Sedintele de examinare a candidatilor in cadrul comisiilor prevazute la art. 20 se organizeaza de catre secretariatul tehnic din cadrul INCD URBAN-INCERC, de regula trimestrial, in a doua jumatate a fiecarui trimestru sau ori de cate ori se intrunesc conditiile pentru organizarea examenelor.
SECŢIUNEA a 3-a
Examinarea candidatilor
Art. 27. - (1) Examenele de atestare se desfasoara conform programului publicat pe pagina de internet a autoritatii competente si a INCD URBAN-INCERC, cu cel putin 7 zile inaintea datei de desfasurare a acestora.
(2) La examenele de atestare participa solicitantii cu dosare complete, care intrunesc conditiile de eligibilitate prevazute in prezentul regulament si carora li s-a comunicat decizia de admitere la examen.
(3) Membrii comisiei de examinare se convoaca in sedinte de examinare, cu minimum 5 zile lucratoare anterior datei stabilite pentru examinarea candidatilor, de catre secretariatul tehnic, comunicandu-se locatia, data si ora inceperii examenului de atestare.
(4) Comisia de examinare isi desfasoara activitatea in prezenta a minimum 3 membri, cu participarea obligatorie a presedintelui/vicepresedintelui si a reprezentantului desemnat al autoritatii competente.
___________
Alineatul (4) a fost modificat prin punctul 2. din Ordinul nr. 61/2011 incepand cu 20.01.2011.
(5) Membrii comisiei de examinare propun, pentru fiecare candidat examinat, admiterea/respingerea acestuia si hotarasc, cu votul a minimum 2/3 din numarul membrilor prezenti, in care trebuie sa se regaseasca votul presedintelui/vicepresedintelui si al reprezentantului desemnat al autoritatii competente.
Art. 28. - (1) Procedura de examinare a candidatilor este unitara, se desfasoara in limba romana, in doua etape, dupa cum urmeaza:
a) proba scrisa, eliminatorie, consta in rezolvarea unui chestionar cu 20 de intrebari din bibliografia specifica, in vederea evaluarii cunostintelor referitoare la performanta energetica a cladirilor. Fiecare intrebare din testul de evaluare este cotata cu un punct. Timpul alocat probei scrise este de 60 de minute. Conditia de promovare a probei scrise este obtinerea a minimum 16 puncte;
b) interviul consta in prezentarea si sustinerea proiectului elaborat in cadrul cursului de specialitate prevazut la art. 11, precum si din intrebari din bibliografia specifica, dupa caz.
(2) Candidatul este declarat admis daca, dupa sustinerea interviului, in urma deliberarii, comisia de examinare hotaraste, in conditiile art. 27 alin. (5), acordarea calificativului "ADMIS".
(3) Candidatul care, din motive obiective, independente de vointa sa, nu se poate prezenta la examenul de atestare urmeaza a fi reprogramat in urmatoarea sesiune de examinare numai daca transmite autoritatii competente, in scris, anterior datei de desfasurare a examenului, solicitarea motivata in acest sens.
SECŢIUNEA a 4-a
Comunicarea rezultatelor si emiterea documentelor de atestare
Art. 29. - (1) Fiecare candidat semneaza fisa individuala de examinare, pentru luarea la cunostinta a rezultatului probei scrise si, respectiv, a rezultatului interviului, in cazul candidatilor care au promovat, in conditiile prezentului regulament, proba scrisa.
(2) Fisa individuala de examinare, precum si copia procesului-verbal al sedintei de examinare, completate si semnate, fac parte integranta din dosarul candidatului.
(3) Candidatul care nu a promovat examenul de atestare poate inregistra o noua cerere pentru inscriere la examenul de atestare, insotita de documentele prevazute la art. 16 sau art. 17, dupa caz, dupa o perioada de minimum 6 luni de la data nepromovarii examenului de atestare.
Art. 30. - (1) In termenul prevazut la art. 25 alin. (1) lit. c) pct. 2, INCD URBAN-INCERC transmite autoritatii competente, cu adresa de inaintare, completate si editate, certificatele de atestare si legitimatiile candidatilor declarati "ADMIS" la examenul de atestare, in vederea semnarii acestora de catre conducerea autoritatii competente.
(2) Pentru verificarea de catre autoritatea competenta a datelor si a informatiilor cuprinse in certificatele de atestare si legitimatiile editate, INCD URBAN-INCERC transmite aceste documente insotite de procesul-verbal al sedintei de examinare si fisele individuale de examinare a candidatilor, in original, precum si de dosarele candidatilor in original si arhivate electronic.
Art. 31. - (1) Certificatele de atestare si legitimatiile aprobate de catre conducerea autoritatii competente, stampilate, cu timbrul sec si sigiliul de securizare aplicate, se transmit INCD URBAN-INCERC in vederea eliberarii acestora auditorilor energetici pentru cladiri atestati.
(2) Certificatele de atestare si legitimatiile auditorilor energetici pentru cladiri atestati se elibereaza de catre INCD URBAN-INCERC in termen de cel mult 60 de zile de la data promovarii examenului de atestare si pot fi ridicate de titulari, sub semnatura, de la sediul INCD URBAN-INCERC - Bucuresti.
(3) Auditorul energetic pentru cladiri atestat va achizitiona stampila realizata conform modelului prevazut in anexa nr. 1c, pe care vor fi inscrise datele si informatiile corespunzatoare gradului profesional si al specialitatii mentionate in certificatul de atestare.
(4) Eliberarile certificatelor de atestare si ale legitimatiilor se inscriu in registrul unic de eliberari care se gestioneaza de catre INCD URBAN-INCERC. Matca certificatelor de atestare eliberate, insotita de o copie "conform cu originalul" a registrului de eliberari, se transmite autoritatii competente in vederea arhivarii.
(5) Pentru actualizarea bazei de date cu persoanele fizice atestate, acestea au obligatia de a informa in scris autoritatea competenta asupra oricarei modificari a datelor personale inscrise in cererea pentru atestare.
SECŢIUNEA a 5-a
Contestatii
Art. 32. - (1) Candidatii care nu au promovat proba scrisa conform prevederilor art. 28 alin. (1) lit. a) sau au fost declarati "RESPINS" la interviu pot formula contestatie, motivata.
(2) Contestatia se inregistreaza la registratura generala a autoritatii competente in termen de maximum 5 zile de la luarea la cunostinta a rezultatului.
(3) In termen de 30 zile de la inregistrarea contestatiei, aceasta se solutioneaza de catre o comisie numita de autoritatea competenta.
(4) Comisia analizeaza, solutioneaza si comunica autoritatii competente decizia luata, in vederea transmiterii acesteia tuturor partilor interesate.
(5) Deciziei de solutionare a contestatiei ii sunt aplicabile prevederile art. 17 alin. (8).
Art. 33. - (1) In cazul in care au fost formulate contestatii, autoritatea competenta constituie o comisie pentru analiza si solutionarea acestora, alcatuita din 3 membri, auditori energetici pentru cladiri gradul I, care nu au facut parte din comisia de examinare a candidatului care a formulat contestatia.
(2) Comisia prevazuta la alin. (1), numita prin ordin al autoritatii competente, are urmatoarea componenta:
a) un membru desemnat de autoritatea competenta;
b) un membru desemnat de Comisia Auditorilor Energetici pentru Cladiri din cadrul Asociatiei Inginerilor de Instalatii din Romania;
c) un membru desemnat de Asociatia Auditorilor Energetici pentru Cladiri.
CAPITOLUL VI
Prelungirea valabilitatii dreptului de practica al auditorului energetic pentru cladiri
Art. 34. - Auditorul energetic pentru cladiri isi desfasoara activitatea ca expert independent, persoana fizica autorizata sau ca angajat al unei persoane juridice, conform legislatiei in vigoare si are obligatia de a se conforma prevederilor codului de conduita a auditorului energetic pentru cladiri, prevazut in anexa nr. 6.
Art. 35. - (1) Calitatea de auditor energetic pentru cladiri se dovedeste prin certificatul de atestare emis de autoritatea competenta.
(2) Dreptul de practica se dovedeste cu legitimatia aflata in termen de valabilitate, emisa de autoritatea competenta odata cu certificatul de atestare prevazut la alin. (1).
(3) Valabilitatea legitimatiei este de 5 ani de la data emiterii certificatului de atestare, iar dreptul de practica se poate prelungi din 5 in 5 ani, in conditiile prezentului regulament, prin emiterea unei noi legitimatii cu acelasi termen de valabilitate.
Art. 36. - (1) Pentru prelungirea dreptului de practica, in scopul continuarii activitatii, auditorul energetic pentru cladiri inregistreaza la autoritatea competenta o cerere cu cel putin 30 de zile inainte de data expirarii valabilitatii legitimatiei, in vederea emiterii unei noi legitimatii.
(2) La cererea de prelungire a dreptului de practica, auditorul energetic pentru cladiri anexeaza urmatoarele documente:
a) actul de identitate, in copie;
b) certificatul de atestare, in copie;
c) registrul auditorului completat la zi, in copie, sau, dupa caz, declaratie pe propria raspundere ca, in perioada de valabilitate a legitimatiei, nu a desfasurat activitate ca auditor energetic pentru cladiri;
d) dovada ca a promovat examenul de atestare pentru specialitatea complementara, dupa caz;
e) adeverinta medicala din care sa rezulte starea de sanatate fizica si psihica a auditorului energetic pentru cladiri, emisa cu cel mult 30 de zile inainte de data inregistrarii cererii la autoritatea competenta;
f) certificat de cazier judiciar, in termenul de valabilitate la data inregistrarii cererii, din care sa rezulte ca auditorul energetic pentru cladiri nu este inscris in cazierul judiciar;
g) memoriu de activitate pentru perioada de valabilitate a legitimatiei, din care sa rezulte, explicit:
(i) activitatea desfasurata ca auditor energetic pentru cladiri corespunzator gradului profesional atestat;
(ii) activitatile/actiunile intreprinse privind pregatirea continua in domeniul atestat, dupa caz, prin absolvirea unor cursuri de specialitate, participarea la manifestari stiintifice in domeniu, organizate in tara si/sau strainatate, publicarea de articole/comunicari stiintifice in domeniu, participarea in calitate de cadru didactic la cursuri de pregatire postuniversitara;
h) o recomandare din partea asociatiei profesionale cu atributii/activitati relevante in domeniul constructiilor si arhitecturii, instalatiilor pentru constructii, eficientei energetice a cladirilor privind activitatea desfasurata in ultima perioada de valabilitate a legitimatiei de auditor energetic pentru cladiri;
i) document de plata a tarifului in contul INCD URBAN-INCERC, pentru prelungirea dreptului de practica ca auditor energetic pentru cladiri;
j) o poza color, format 5/4 cm.
(3) Modelul cererii de solicitare a prelungirii dreptului de practica ca auditor energetic pentru cladiri este prevazut in anexa nr. 7.
(4) Compartimentul de specialitate din cadrul autoritatii competente transmite cererea si documentele prevazute la alin. (1) si (2) la INCD URBAN-INCERC pentru analiza in vederea emiterii, dupa caz, a legitimatiei pentru prelungirea dreptului de practica al auditorului energetic pentru cladiri.
(5) INCD URBAN-INCERC, prin personalul desemnat al secretariatului tehnic, verifica documentele prezentate, precum si completitudinea inregistrarilor in baza nationala de date referitoare la certificatele si auditurile energetice inscrise in registrul auditorului si solicita, dupa caz, completari/clarificari.
(6) INCD URBAN-INCERC elibereaza legitimatia de prelungire a dreptului de practica ca auditor energetic pentru cladiri, aprobata de autoritatea competenta, in termen de cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii insotita de documentele complete prevazute la alin. (2), respectiv, dupa caz, de la data completarii documentelor solicitate.
(7) INCD URBAN-INCERC scaneaza cererea si documentele anexate acesteia in vederea arhivarii electronice la autoritatea competenta.
(8) INCD URBAN-INCERC comunica autoritatii competente numele auditorilor energetici pentru cladiri carora li s-a acordat prelungirea dreptului de practica.
CAPITOLUL VII
Dispozitii tranzitorii si finale
Art. 37. - Dosarele solicitantilor, inregistrate la autoritatea competenta pana la data intrarii in vigoare a prezentului regulament si nesolutionate prin programarea la examenul de atestare sau prin respingerea motivata a dosarului, dupa caz, se vor solutiona astfel:
a) solicitantii cu dosarele complete, care indeplinesc conditiile de atestare potrivit actelor normative in vigoare la data inregistrarii cererilor la autoritatea competenta, vor fi programati la examenul de atestare in termen de cel mult 3 luni de la data intrarii in vigoare a prezentului regulament;
b) dosarele solicitantilor, care nu indeplinesc conditiile de atestare potrivit actelor normative in vigoare la data inregistrarii cererilor la autoritatea competenta, se restituie acestora.
Art. 38. - (1) Auditorii energetici pentru cladiri, gradul profesional I sau II, atestati pentru specialitatea constructii ori instalatii pana la data intrarii in vigoare a prezentului regulament, pot solicita completarea atestarii pentru specialitatea complementara, respectiv specialitatea instalatii sau constructii, in conditiile prezentului regulament.
(2) Abrogat prin punctul 3. din Ordinul nr. 61/2011 incepand cu 20.01.2011.
Art. 39. - (1) INCD URBAN-INCERC pune la dispozitia autoritatii competente dosarele candidatilor care au promovat examenul de atestare, in original si arhivate electronic, matca certificatelor de atestare emise, precum si documentele in baza carora a fost efectuata prelungirea dreptului de practica ca auditori energetici pentru cladiri, in vederea arhivarii acestora de catre autoritatea competenta.
(2) INCD URBAN-INCERC este obligat sa puna la dispozitia Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, la solicitarea acestuia, toate documentele solicitate.
(3) INCD URBAN-INCERC raspunde pentru legalitatea, realitatea si exactitatea datelor inscrise in certificatele de atestare si in legitimatiile auditorilor energetici pentru cladiri, emise in conditiile prezentului regulament.
Art. 40. - Dosarele candidatilor care nu au promovat examenul de atestare se restituie solicitantilor de catre secretariatul tehnic, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
Art. 41. - (1) INCD URBAN-INCERC fundamenteaza si aproba, in conditiile legii, tarife pentru examinarea candidatilor si, respectiv, pentru prelungirea dreptului de practica al persoanelor fizice atestate, pentru prelucrarea si interpretarea datelor cuprinse in certificatele de performanta energetica transmise de auditorii energetici pentru cladiri in vederea prelungirii dreptului de practica, potrivit prevederilor art. 8 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 1.398/2009, cu modificarile ulterioare.
(2) Din veniturile constituite din tarifele prevazute la alin. (1), incasate de la solicitanti pentru sustinerea examenului de atestare, respectiv pentru prelungirea dreptului de practica al persoanelor fizice atestate, pot fi efectuate cheltuieli de personal, cheltuieli materiale si de capital necesare desfasurarii activitatilor specifice in sarcina INCD URBAN-INCERC.
Art. 42. - In situatia pierderii/deteriorarii certificatului de atestare si/sau a legitimatiei, posesorul acestora poate solicita eliberarea unui duplicat, sens in care se va adresa autoritatii competente cu o cerere motivata, insotita de copia actului de identitate, dovada si copia publicarii anuntului privind pierderea/deteriorarea certificatului de atestare si/sau a legitimatiei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a, precum si dovada achitarii in contul INCD URBAN-INCERC a tarifului pentru editarea duplicatelor documentelor. Tariful pentru editarea duplicatelor se fundamenteaza si se aproba, in conditiile legii, de catre INCD URBAN-INCERC.
Art. 43. - (1) Sumele reprezentand tariful pentru atestarea specialistilor - persoane fizice ca auditori energetici pentru cladiri nu se restituie in urmatoarele cazuri:
a) candidatul absenteaza nemotivat de la examenul de atestare la care a fost convocat;
b) candidatul nu promoveaza examenul.
(2) Sumele reprezentand tariful pentru atestarea ca auditori energetici pentru cladiri, depuse de solicitantii care nu indeplinesc conditiile de atestare in vigoare la data inregistrarii cererilor, se restituie solicitantilor de catre INCD URBAN-INCERC in contul/adresa de corespondenta mentionate de acestia in cererea de inscriere la examenul de atestare, mai putin contravaloarea taxelor postale pentru restituirea dosarelor, a comisioanelor bancare aferente si a contravalorii serviciilor privind analizarea documentelor depuse de solicitanti pentru inscrierea la examenul de atestare.
Art. 44. - (1) Datele referitoare la auditorii energetici pentru cladiri atestati sunt informatii de interes public si se afiseaza pe pagina de internet a autoritatii competente si a INCD URBAN-INCERC.
(2) Datele prevazute la alin. (1) se refera la: datele de identificare si de contact - numele si prenumele, adresa de corespondenta postala si electronica, gradul profesional si specialitatea in care a fost atestat, seria si numarul certificatului de atestare si a legitimatiei, data emiterii documentelor de atestare, data-limita a dreptului de practica, observatii privind dreptul de practica, dupa caz.
Art. 45. - Anexele nr. 1-7 fac parte integranta din prezentul regulament.
ANEXA Nr. 1a*)
la regulament
___________
*) Anexa nr. 1a este reprodusa in facsimil.
- fata -
- verso -
ANEXA Nr. 1b1)
la regulament
___________
1) Anexa nr. 1b este reprodusa in facsimil.
- model -
ANEXA Nr. 1c1)
la regulament
___________
1) Anexa nr. 1c este reprodusa in facsimil.
- model -
ANEXA Nr. 2a
la regulament
+----------------------------------------+ |....................................... | | (autoritatea competenta) | |Nr. inregistrare ............ data .....| +----------------------------------------+
CERERE- model pentru solicitanti cetateni romani -
1. Subsemnatul(a), ............................................., CNP +--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+ +--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+, de profesie ....................................................., nascut(a) la data de +--+--+--+--+--+--+--+--+ (inginer/arhitect) +--+--+--+--+--+--+--+--+, z z l l a a a a tara ........................, judetul .............................., localitatea .............................., domiciliat(a) in judetul/sectorul .................., localitatea .........................., str. ............... nr. ........................., bl. ......., sc. ....., et. ...., ap. ....., posesor al/posesoare a documentului de identitate .................................., seria ..... nr ................, eliberat la data de ............., (pasaport/BI/CI) cu valabilitate pana la data de ................................................................................., solicit inscrierea la examenul de atestare ca auditor energetic pentru cladiri, gradul profesional +-------+ +-------+, (I/II) specialitatea (Constructii si instalatii). 2. In sustinerea cererii anexez urmatoarele documente: a) act de identitate, precum si certificatul de nastere/casatorie, in cazul schimbarii numelui, in copie; b) adeverinta medicala din care rezulta capacitatea fizica si psihica pentru exercitarea atributiilor profesiei de auditor energetic pentru cladiri; c) certificat de cazier judiciar, in termen de valabilitate la data inregistrarii cererii; d) diploma de absolvire a institutului de invatamant superior si foaia matricola, in copii legalizate; e) adeverinta/adeverinte emisa/e de persoane juridice, din care rezulta vechimea in profesie si, respectiv, experienta profesionala; f) curriculum vitae cu prezentarea detaliata a pregatirii si experientei; g) certificat de absolvire a unui curs de specialitate in domeniul performantei energetice a cladirilor si a instalatiilor aferente sau, dupa caz, diploma de master/studii aprofundate/doctor in inginerie civila/mecanica/arhitectura, in copie; h) document de plata a tarifului in contul organizatorului examenului de atestare, in original; i) doua poze color, format 5/4 cm. 3. In prezent imi desfasor activitatea in cadrul ............................................................., unde am functia de ...................., cu sediul in tara ..................., judetul/sectorul ................, localitatea ........................., str. ......... nr. ............, telefon /fax ............................, e-mail .................. . 4. Declar ca am luat cunostinta de obligatiile ce imi revin potrivit prevederilor legale si inteleg sa le respect intocmai. 5. Adresa de corespondenta: codul postal ..............., tara ............., judetul/sectorul .............., localitatea ........................, telefon .........................., fax ..................................., e-mail .................. . 6. Tariful se vireaza in contul ..........................................., cod IBAN ........................, deschis la .................................................................. [in conditiile art. 44 alin. (2) din (datele de identificare ale institutiei bancare a solicitantului) Regulamentul privind atestarea auditorilor energetici pentru cladiri, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltarii regionale si turismului nr. 2.237/2010]. Data Semnatura .................... .........................
ANEXA Nr. 2b
la regulament
+----------------------------------------+ |....................................... | | (autoritatea competenta) | |Nr. inregistrare ............ data .....| +----------------------------------------+
CERERE- model pentru solicitanti cetateni ai altui stat membru
al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European -
1. Subsemnatul(a), ............................................., CNP +--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+ +--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+, de profesie ....................................................., nascut(a) la data de +--+--+--+--+--+--+--+--+ (inginer/arhitect) +--+--+--+--+--+--+--+--+, z z l l a a a a tara ........................, judetul .............................., localitatea .............................., domiciliat(a) in judetul/sectorul .................., localitatea .........................., str. ............... nr. ........................., bl. ......., sc. ....., et. ...., ap. ....., posesor al/posesoare a documentului de identitate .................................., seria ..... nr ................, eliberat la data de ............., (pasaport/BI/CI) cu valabilitate pana la data de ................................................................................., solicit inscrierea la examenul de atestare ca auditor energetic pentru cladiri, gradul profesional +-------+ +-------+, (I/II) specialitatea (Constructii si instalatii). 2. In sustinerea cererii anexez urmatoarele documente: a) dovada nationalitatii; b) certificat lingvistic sau orice alt mijloc de proba concludent prin care solicitantul face dovada cunoasterii limbii romane; c) adeverinta medicala din care sa rezulte capacitatea fizica si psihica pentru exercitarea atributiilor profesiei de auditor energetic pentru cladiri; d) document prin care solicitantul declara pe propria raspundere ca nu a savarsit o infractiune sau o greseala profesionala grava; declaratia se face de catre solicitant in fata unei autoritati judiciare ori administrative competente sau, dupa caz, in fata unui notar ori a unui organism profesional calificat al statului membru de origine sau de provenienta, care elibereaza un certificat ce atesta respectiva declaratie; e) diploma de absolvire a unui institut de invatamant superior de specialitate - cursuri de lunga durata si foaia matricola -, insotite de documentul de recunoastere/echivalare a acestora, emis in conditiile legii de catre autoritatea administratiei publice centrale competente, in copie legalizata; f) document de atestare a experientei profesionale privind natura si durata activitatii, eliberat de autoritatea sau de organismul competent al statului membru de origine ori de provenienta; g) curriculum vitae, cu prezentarea detaliata a pregatirii profesionale si experientei dobandite; h) certificat de absolvire a unui curs de specialitate in domeniul performantei energetice a cladirilor si a instalatiilor aferente acestora, in copie; i) document de plata a tarifului in contul organizatorului examenului de atestare, in original; j) doua poze color, format 5/4 cm. 3. In prezent imi desfasor activitatea in cadrul ..........................., unde am functia de ............., cu sediul in tara .................., judetul/sectorul ......................., localitatea ....................., str. ......... nr. ............, telefon /fax ......................, e-mail ................................... . 4. Declar ca am luat cunostinta de obligatiile ce imi revin potrivit prevederilor legale si inteleg sa le respect intocmai. 5. Adresa de corespondenta: codul postal ..............., tara........................, judetul ............., localitatea ......................., telefon ................., fax .............., e-mail ..................... . 6. Tariful se vireaza in contul ................................, cod IBAN ..................................., deschis la .................................................................. [in conditiile art. 44 alin. (2) din (datele de identificare ale institutiei bancare a solicitantului) Regulamentul privind atestarea auditorilor energetici pentru cladiri, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltarii regionale si turismului nr. 2.237/2010]. Data Semnatura .................... .........................
ANEXA Nr. 3
la regulament
+----------------+ CURRICULUM VITAE | | - model - |Fotografie color| | 5/4 cm | | | +----------------+ 1. DATELE DE IDENTIFICARE Numele, prenumele ......................................................................................, CNP +--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+ +--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+ Adresa de domiciliu Tara, localitatea, judetul/sectorul, str., nr. imobil, bl., sc., ap., codul postal Adresa de corespondenta Tara, localitatea, judetul/sectorul, str., nr. imobil, bl., sc., ap., codul postal Telefon(oane) Fix: Mobil: Fax(uri) E-mail(uri) Cetatenia Data nasterii/locul nasterii Starea civila 2. DATELE PRIVIND PREGATIREA PROFESIONALA GENERALA Mentionati separat fiecare forma de invatamant superior absolvita. Perioada Denumirea institutiei de invatamant superior/ denumirea facultatii Diploma obtinuta/ seria/nr./anul absolvirii Profilul/specializarea Disciplinele cu conotatie energetica studiate (denumirea disciplinei/anul, semestrul/nota obtinuta) 3. DATELE PRIVIND PREGATIREA PROFESIONALA SPECIFICA IN DOMENIUL PERFORMANTEI ENERGETICE A CLADIRILOR Mentionati separat fiecare curs absolvit: master/studii aprofundate/curs de specialitate. Perioada Denumirea organizatorului Tipul/Diploma/certificatul obtinut/seria/nr./anul absolvirii Denumirea cursului Alte atestari tehnico-profesionale obtinute (seria si nr. certificat/data emiterii) 4. EXPERIENTA PROFESIONALA RELEVANTA In domeniile: Constructii/Arhitectura/Instalatii pentru constructii/Eficienta energetica a cladirilor/Alte domenii cu conotatie energetica in domeniul constructiilor Mentionati separat fiecare experienta profesionala relevanta. Perioada De la .......... pana la ........, totalizand ......... ani ...... si ............ luni Numele si adresa angajatorului Tipul activitatii sau sectorul de activitate Profesia; ocupatia Activitati si responsabilitati relevante in domeniu 5. PREOCUPARI IN DOMENIUL PERFORMANTEI ENERGETICE A CLADIRILOR SAU IN ALTE DOMENII CU CONOTATIE ENERGETICA IN DOMENIUL CONSTRUCTIILOR Comunicari stiintifice Participari la manifestari stiintifice in tara sau strainatate Publicatii in domeniu Alte activitati relevante in domeniu pentru care se solicita atestarea 6. APTITUDINI SI COMPETENTE PERSONALE Limba materna Limba(i) straina(e) Intelegere Vorbire Scriere cunoscuta(e) Ascultare Citire Participare Discurs oral Exprimare scrisa Limba la conversatie Limba Competente si aptitudini Descrieti aceste competente si indicati contextul in care au fost dobandite. tehnice Competente si aptitudini de Descrieti aceste competente si indicati contextul in care au fost dobandite. utilizare a calculatorului 7. RECOMANDARI (se anexeaza) Din partea unor persoane juridice/asociatii profesionale privind pregatirea profesionala si capacitatea de exercitiu in profesia pentru care solicita atestarea Persoana juridica/Asociatia profesionala Adresa Reprezentata de: Numele si prenumele/Functia Nr. de telefon Informatii suplimentare Includeti aici orice alte informatii utile (relevante), care nu au fost mentionate anterior. Anexe Enumerati documentele anexate CV-ului. Data: Semnatura: .......................... ..........................
ANEXA Nr. 4
la regulament
Denumirea ............................................ +-------------------------------------------------+ (persoana juridica) |Nr. iesire ............ data.....................| Sediul: +-------------------------------------------------+ Tara ............., judetul/sectorul ................, localitatea .............., str. ..................... nr. ........., codul postal .......................... Telefon ................................ Fax .................................... Cod unic de inregistrare (CUI) .......................
ADEVERINTA
- model -
......................................................, reprezentata prin ........................................, (denumirea persoanei juridice) (numele si prenumele) avand functia de ........................, adevereste prin prezenta ca dl/dna ......................................., +--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+ identificat(a) prin CNP +--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+, de profesie*) ....................................., (inginer/arhitect) a fost angajat(a) pe o perioada de .................................................................. sau (in ani si luni) este angajat(a) de la data de ......................................................................................., perioada in care a desfasurat activitate de .......................................................................... [Se specifica activitatea desfasurata ca angajat al persoanei juridice.*)] .................................................................................................................... . Prezenta adeverinta s-a eliberat pentru inscrierea dlui/dnei ...................................................... la examenul de atestare ca auditor energetic pentru cladiri. Reprezentant legal, ........................................ (semnatura) LS
___________
*) Activitatea desfasurata in concordanta cu domeniul si/sau specialitatea absolvita precizata in diploma de studii universitare, conform prevederilor Regulamentului privind atestarea auditorilor energetici pentru cladiri, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltarii regionale si turismului nr. 2.237/2010.
ANEXA Nr. 5a
la regulament
COMISIA DE EXAMINARE ..................... Anexa nr. .................... la procesul-verbal al sedintei de examinare din data de .........................
FISA INDIVIDUALA DE EXAMINARE
pentru atestarea persoanelor fizice ca auditori energetici pentru cladiri
1. Datele personale ale candidatului
2. Concluziile comisiei de examinare:
2.1. Comisia constata indeplinirea/neindeplinirea conditiilor impuse candidatului prin Ordinul ministrului dezvoltarii regionale si turismului nr. 2.237/2010 pentru aprobarea reglementarii tehnice "Regulament privind atestarea auditorilor energetici pentru cladiri"
2.2. Rezultatul examinarii
*) Conform art. 28 alin. (1) lit. a) din Regulamentul privind atestarea auditorilor energetici pentru cladiri, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltarii regionale si turismului nr. 2.237/2010.
**) Conform art. 28 alin. (1) lit. b) din Regulamentul privind atestarea auditorilor energetici pentru cladiri, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltarii regionale si turismului nr. 2.237/2010.
***) Legenda: A - admis; R - respins
2.3. Comisia, in urma examinarii, propune:
.......................................................................................................................
.......................................................................................................................
Drept care s-a incheiat prezenta fisa individuala de examinare.
Presedinte comisie,
Secretar comisie,
Secretariatul tehnic si secretarul comisiei de examinare raspund pentru legalitatea, realitatea si exactitatea datelor din prezenta fisa de examinare.
ANEXA Nr. 5b
la regulament
COMISIA DE EXAMINARE ...........................
PROCES-VERBAL,
incheiat astazi ........................ cu ocazia sedintei de examinare pentru atestarea persoanelor fizice ca auditori energetici pentru cladiri
___________
*) ADMIS sau RESPINS.
Anexele nr. 1-n fac parte integranta din prezentul proces-verbal.
Drept care se semneaza prezentul proces-verbal:
Secretar comisie,
..............................
Secretariatul tehnic si secretarul comisiei de examinare raspund pentru legalitatea, realitatea si exactitatea datelor din prezentul proces-verbal.
ANEXA Nr. 6
la regulament
COD DE CONDUITA
a auditorului energetic pentru cladiri
PREAMBUL
• Codul de conduita a auditorului energetic pentru cladiri defineste valorile si principiile de conduita care trebuie aplicate in relatiile cu clientii, partenerii, colegii etc. In acelasi timp serveste drept ghid pentru cresterea raspunderii auditorului energetic pentru cladiri.
• Principiile detaliate in cadrul acestui cod de conduita nu sunt exhaustive, insa, asociate cu simtul raspunderii fata de parteneri, acestea stabilesc reguli esentiale de comportament si de etica.
• Aceste reguli nu se substituie in niciun caz legilor si reglementarilor aplicabile in domeniu.
CAPITOLUL I
Prevederi cu caracter general
Art. 1. - (1) Codul de conduita al profesiei reglementate de auditor energetic pentru cladiri, denumit in continuare cod, cuprinde norme de conduita profesionala a auditorilor energetici pentru cladiri.
(2) Codul are ca scop stabilirea unor principii si reguli de conduita a auditorilor energetici pentru cladiri in scopul prevenirii aparitiei unor situatii care ar putea afecta reputatia si buna practica a acestora in relatiile cu beneficiarii si/sau cu alte categorii profesionale.
Art. 2. - (1) Respectarea prevederilor prezentului cod constituie o obligatie profesionala pentru fiecare auditor energetic pentru cladiri.
(2) Desfasurarea activitatilor de elaborare a certificatului de performanta energetica si a auditului energetic al cladirilor se realizeaza in conditiile respectarii legislatiei in vigoare, precum si ale prezentului cod.
Art. 3. - Principiile care guverneaza conduita profesionala a auditorului energetic pentru cladiri sunt:
a) profesionalismul - principiu conform caruia auditorul energetic pentru cladiri are obligatia de a-si indeplini atributiile cu responsabilitate, competenta, eficienta, corectitudine si constiinciozitate, prin aplicarea prevederilor din reglementarile tehnice referitoare la performanta energetica a cladirilor;
b) impartialitatea - principiu conform caruia auditorul energetic pentru cladiri trebuie:
- sa aiba o atitudine obiectiva, neutra fata de orice interes politic, religios sau de alta natura, in exercitarea atributiilor;
- sa efectueze un audit energetic cu stricta independenta, obiectivitate si impartialitate si fara a considera interesele personale;
- sa nu se bazeze pe informatiile esentiale furnizate de un client sau de orice alta parte, fara o verificare adecvata a acestor informatii ori fara o confirmare a veridicitatii informatiilor din partea unei surse independente, cu exceptia cazului in care natura si importanta gradului de incredere in informatiile primite sunt specificate ca o conditie limitativa;
- sa nu accepte o misiune de evaluare energetica a unei cladiri care presupune raportarea unor opinii si concluzii predeterminate;
c) integritatea morala - principiu conform caruia auditorul energetic pentru cladiri trebuie:
- sa nu redacteze si sa comunice in mod constient un raport de audit energetic care contine opinii si analize false, inexacte sau partinitoare;
- sa nu prezinte denaturat/neadevarat calificarile sale profesionale sau sa sugereze o astfel de prezentare;
- sa nu foloseasca in mod constient pretentii sau reclame false, eronate ori exagerate, cu intentia de a-si asigura efectuarea auditurilor energetice;
- sa raspunda ca salariatii sau colaboratorii subordonati, care iau parte la efectuarea auditului energetic, sa respecte acest cod;
d) libertatea gandirii si a exprimarii - principii conform carora auditorul energetic pentru cladiri poate sa-si exprime si sa-si fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept si a bunelor moravuri;
e) cinstea si corectitudinea - principii conform carora, in exercitarea functiei si in indeplinirea atributiilor sale, auditorul energetic pentru cladiri trebuie sa fie de buna-credinta si sa actioneze pentru indeplinirea conforma a atributiilor;
f) confidentialitatea - principiu conform caruia auditorul energetic pentru cladiri trebuie:
- sa trateze intotdeauna problemele clientului cu discretia si confidentialitatea corespunzatoare;
- sa nu divulge informatiile obtinute de la un client sau rezultatele unei lucrari elaborate pentru un client altor persoane decat celor autorizate de client, cu exceptia cazului in care se solicita acest lucru in conditiile legii;
g) conflictul de interese - principiu conform caruia auditorul energetic pentru cladiri va actiona in sensul evitarii/eliminarii conflictului de interese ce se poate crea in cadrul activitatii desfasurate;
h) competenta profesionala - principiu conform caruia auditorul energetic pentru cladiri trebuie:
- sa posede cunostintele, competenta si experienta necesare pentru a-si indeplini in mod eficient activitatea;
- sa informeze clientul asupra stadiilor lucrarilor pentru care a fost angajat;
- sa isi imbogateasca permanent cunostintele profesionale.
Art. 4. - Auditorul energetic pentru cladiri trebuie sa promoveze si sa respecte valorile profesiei, precum si metodologia exercitarii profesiei.
CAPITOLUL II
Independenta profesionala si responsabilitatea auditorului energetic pentru cladiri
Art. 5. - (1) Auditorul energetic pentru cladiri isi desfasoara activitatea pe baza principiului independentei profesionale, care ii confera dreptul de initiativa si decizie in exercitarea actului profesional, cu asumarea deplina a raspunderii pentru calitatea acestuia.
(2) Independenta auditorului energetic pentru cladiri nu poate prejudicia in niciun fel interesele beneficiarului serviciului profesional.
Art. 6. - Auditorul energetic pentru cladiri isi exercita profesiunea cu responsabilitate, in conformitate cu competentele corespunzatoare specialitatii si gradului profesional dobandit.
Art. 7. - Actul profesional al auditorului energetic pentru cladiri se exercita in mod obligatoriu prin semnarea si aplicarea stampilei profesionale individuale.
Art. 8. - Pentru serviciile prestate in relatiile contractuale stabilite cu beneficiarul acestora, auditorul energetic pentru cladiri beneficiaza de un salariu sau onorariu negociat in mod liber cu beneficiarii serviciilor prestate ori cu alta entitate angajatoare in cadrul careia activeaza, dupa caz.
CAPITOLUL III
Obligatiile auditorului energetic pentru cladiri
Art. 9. - Auditorul energetic pentru cladiri contribuie la promovarea profesiei reglementate de auditor energetic pentru cladiri, precum si la sustinerea spiritului de breasla.
Art. 10. - In spiritul promovarii demnitatii profesiei, auditorul energetic pentru cladiri se va preocupa permanent ca partenerii, asociatii si/sau angajatii sai sa nu lezeze drepturile persoanelor cu care interactioneaza in actul profesional, sa nu diminueze increderea publica in profesionalismul, onestitatea si responsabilitatea breslei.
Art. 11. - (1) Relatiile auditorului energetic pentru cladiri cu beneficiarii serviciilor sale profesionale se bazeaza pe onestitate si confidentialitate, acesta avand obligatia de a informa beneficiarii asupra problemelor specifice si cheltuielilor probabile pe care le implica prestarea serviciilor.
(2) Auditorul energetic pentru cladiri are obligatia de a informa beneficiarul - persoana fizica sau persoana juridica - in timp util asupra oricaror modificari intervenite in legatura cu prestatia sa, care ar putea influenta calitatea, costurile sau termenele de prestare a serviciilor.
Art. 12. - (1) Respectarea principiului autodeterminarii obliga auditorul energetic pentru cladiri sa nu decida in numele beneficiarului.
(2) Auditorul energetic pentru cladiri sprijina beneficiarii pentru identificarea si dezvoltarea resurselor in vederea alegerii celei mai bune optiuni.
(3) La elaborarea auditului energetic si a certificatului energetic, auditorul energetic nu va accepta aplicarea unor date privind valorile, solutiile sau elementele dimensionale impuse de factori externi, diferite de cele constatate ori determinate pe baza analizelor proprii.
Art. 13. - Auditorul energetic pentru cladiri va furniza serviciile sale profesionale beneficiarilor numai in contextul unei relatii profesionale contractuale.
Art. 14. - Auditorul energetic pentru cladiri utilizeaza un limbaj clar si adecvat pentru a informa beneficiarii despre scopul si limitele serviciilor, costurile legate de serviciul respectiv, alternativele existente, dreptul beneficiarilor de a refuza sau de a rezilia relatiile contractuale stabilite.
Art. 15. - (1) Auditorul energetic pentru cladiri va evita/va elimina conflictele de interese in exercitarea profesiei.
(2) Auditorul energetic pentru cladiri nu foloseste relatia profesionala cu beneficiarii serviciilor sale profesionale pentru obtinerea de avantaje sau alte beneficii de orice natura, necuvenite.
Art. 16. - Auditorul energetic pentru cladiri se bazeaza in activitatea profesionala pe principiile respectarii intimitatii beneficiarului si a confidentialitatii.
Art. 17. - Accesul la documentele beneficiarilor se realizeaza astfel incat sa se asigure protectia deplina a informatiilor confidentiale continute.
Art. 18. - (1) Relatiile dintre auditorii energetici pentru cladiri se bazeaza pe respect profesional reciproc.
(2) Auditorul energetic pentru cladiri isi construieste reputatia profesionala pe baza competentei sale profesionale.
Art. 19. - (1) Concurenta profesionala intre auditorii energetici pentru cladiri se bazeaza numai pe competenta si calitatea serviciilor profesionale oferite beneficiarilor.
(2) Sunt interzise si sunt considerate acte de concurenta profesionala neloiala urmatoarele actiuni:
a) tentativa sau actiunea de denigrare ori de discreditare a auditorilor energetici pentru cladiri in scopul atragerii beneficiarilor de servicii;
b) utilizarea unor mijloace de presiune in vederea atragerii beneficiarilor serviciilor.
ANEXA Nr. 7
la regulament
+----------------------------------------+ |........................................| | (autoritatea competenta) | |Nr. inregistrare ............ data .....| +----------------------------------------+
CERERE
pentru prelungirea dreptului de practica ca auditor energetic pentru cladiri
- model -
1. Subsemnatul(a), ............................................., CNP +--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+ +--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+, de profesie ....................................................., nascut(a) la data de +--+--+--+--+--+--+--+--+ (inginer/arhitect) +--+--+--+--+--+--+--+--+, z z l l a a a a tara ........................, judetul .............................., localitatea .............................., domiciliat(a) in judetul/sectorul .................., localitatea .........................., str. ............... nr. ........................., bl. ......., sc. ....., et. ...., ap. ....., posesor al/posesoare a documentului de identitate .................................., seria ..... nr ................, eliberat la data de ............., (pasaport/BI/CI) cu valabilitate pana la data de ................................................................................., solicit inscrierea la examenul de atestare ca auditor energetic pentru cladiri, gradul profesional +-------+ +-------+, (I/II) specialitatea (Constructii si instalatii). 2. In sustinerea cererii anexez urmatoarele documente: a) act de identitate, in copie; b) certificat de atestare, in copie; c) registrul auditorului energetic pentru cladiri, in copie; d) adeverinta medicala, in original; e) certificat de cazier judiciar, in original; f) memoriu de activitate pentru perioada de valabilitate a legitimatiei (sau declaratie pe propria raspundere ca nu a desfasurat activitate in perioada de valabilitate a legitimatiei); g) recomandare din partea asociatiei profesionale privind activitatea desfasurata pe ultima perioada de valabilitate a legitimatiei ca auditor energetic pentru cladiri, in original; h) document de plata a tarifului pentru prelungirea dreptului de practica ca auditor energetic pentru cladiri, in original; i) o poza color, format 5/4 cm. 3. In prezent imi desfasor activitatea in cadrul ............................................................., unde am functia de ......................, cu sediul in tara ................, judetul/sectorul ................., localitatea ......................, str. ..................... nr. ......, telefon/fax .........................., e-mail ............................................. 4. Adresa de corespondenta: codul postal .................., tara ..............., judetul/sectorul .........., localitatea ................, telefon ..................../fax ....................., e-mail ................... . Data Semnatura .................... ........................
Mesaj publicitar : Inginer autorizat întocmesc Certificat Energetic în judeţul Cluj şi zonele invecinate . Auditor energetic pentru cladiri - tel 0724330715 (Click Aici)