Generalul Leonard Mociulschi, s-a nascut pe 27 martie 1889 in comuna Simincea, judetul Botosani. A fost unul comandantii de vanatori de munte "pur-sange" din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Si-a inceput cariera militara in 1910, cand a fostr admis in Scoala de Ofiteri de Infanterie. A absolvit in 1912 cu gradul de sublocotenent. In timpul primului razboi mondial era locotenent, iar apoi, din 1917, capitan. A fost promovat maior in 1920. In 1932 a fost numit la comanda unui batalion de munte in Sighetul Marmatiei si a primit gradul de locotenent colonel. A fost in aceasta functie pana in 1937 cand a fost promovat colonel.capturand 1360 de prizonieri, printre care si un intreg regiment de cavalerie. Urmatoarea oprire a vanatorilor de munte a fost Sevastopol. Armata 11 germana a inceput primul asediu al fortaretii in timpul iernii anului 1941. Colonelul Leonard Mociulschi a fost numit comandantul Gruparii de Atac (4 batalione) a brigazii, care initial nu avea toate efectivele la dispozitie, alte doua batalioane fiind dispuse in aparare pe coasta. Pana pe 23 decembrie 1941, Brigada 1 Mixta Munte a reusit sa cucereasca Dealul Capelei, precum si satele Ciorgun si Karlovka. Comportarea sa in timpul primului an de razboi i-a castigat promovarea la gradul de general de brigada. In aprilie 1942 a fost mutat la Divizia 4 Munte, tot cu functia de comandant secund. Aceasta unitate, aflata sub comanda generalului de divizie Gheorghe Manoliu, se afla si ea in Crimeea, tot din 1941. In iunie si iulie a luat parte la al doilea asediu al Sevastopolului, unde a jucat un rol cheie in ofensiva Corpului 54, intrand in oras impreuna cu trupele germane. A primit Crucea Germana de Aur pentru faptele sale in aceasta batalie.
Dupa esecul ofensivei Diviziei 3 Munte in Caucaz, comandatul ei, generalul de brigada Radu Falfanescu a fost inlocuit cu generalul Leonard Mociulschi. Contraofensiva sovietica de iarna a gasit Divizia 3 Munte pe pozitii defensive in zona Krimskaya-Abinskaya. A fost subordonata Diviziei 9 Infanterie germane. Mociulschi avea sub comanda lui directa Grupul 3 Munte si Regimentul 57 Infanterie german. In ianuarie 1943 vanatorii de munte au respins asalturile sovietice intre 12 si 14 si apoi intre 26 ianuarie si 18 februarie, provocand inamicului pierderi considerabile.
Dupa aceasta, Divizia 3 Munte a fost mutata la Moldovanskoe si apoi a fost subordonata Diviziilor 9, 97 si 101 germane. Astfel generalul Mociulschi nu a avut un sector sub comanda sa directa, batalioanele sale fiind impartite diverselor unitati aliate. Dar vanatorii sai de munte s-au distins din nou in timpul celei de-a treia ofensiva sovietica din Kuban, in mai 1943.
Divizia 3 Munte a fost retrasa din prima linie in iunie si trimisa in Crimeea in august, pentru refacere. In septembrie 1943, Kubanul a fost evacuat si, in timpul noptii 31 octombrie/1 noiembrie, sovieticii au debarcat langa Kerci si la Eltigen. Capetele de pod au fost limitate si, in decembrie, Divizia 6 Cavalerie, intarita cu doua batalioane din Divizia 3 Munte si tunuri de asalt germane, a eliminat fortele de la Eltigen. Aproximativ 800 de soldati sovietici condusi de comandantul Diviziei 318 Puscasi au reusit sa scape din incercuire in timpul noptii 6/7 decembrie si sa se refugieze pe Dealul Mitridat, la sud de Kerci. Acolo s-au fortificat si au primit intariri de peste stramtoare. Generalul de brigada Leonard Mociulschi a primit sarcina sa elimine acest cap de pod si pana pe 11 decembrie a reusit. 1100 de soldati sovietici au fost ucisi si 820 luati prizonieri. De asemenea, mari cantitati de arme au fost capturate: 720 de pistoale-mitraliera, 60 de mitraliere si 17 pusti anti-tan. A primit Crucea de Cavaler a Crucii de Fier pentru aceasta actiune.
Intre 29 decembrie 1943 si 4 ianuarie 1944, el a comandat o grupare de vanatori de munte, care, impreuna cu o grupare condusa de generalul de divizie Ion Dumitrache, a eliminat peste 3700 de partizani in Muntii Iaila in Crimeea. In urma ultimelor sale succese, Leonard Mociulschi a primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a si a fost promovat general de divizie.
Dupa patrunderea trupelor sovietice in Crimeea in aprilie 1944, Divizia 3 Munte s-a retras spre Sevastopol, unde a dost dispusa pe aripa dreapta a apararii. Generalul Mociulschi a exercitat temporar comanda Corpului 5 german (careia ii apartinea divizia sa), cat timp generlaul Allmedinger s-a aflat in Germania. El a respins cateva atacuri sovietice, dintre care cel de pe 23 aprilie a fost cel mai puternic (a fost sprijinit de aproximativ 100 de tancuri). Pana pe 30 aprilie, divizia avea numai doua batalioane si escadronul de vanatori calari in prima linie, restul fiind ori evacuat ori tinut in rezerva. Dupa ce Armata Rosie a rupt frontul langa Sevastopol, Armata 17 germana s-a retras in zona Capului Kerson, de unde trebuia sa se imbarce pe nave. In timpul noptii 9/10 mai, Divizia 3 Munte (de fapt numai batalioanele 5, 12 si 21) a tinut avanposturile pozitiei de la Kerson. Au fost evacuate in zilele urmatoare.
Generalul de divizie Mociulschi si unitatea sa au fost subordonati Armatei 1 si dispusa pe frontiera cu Ungaria in Transilvania de sud-vest. A folosit perioada departe de front pentru a incepe o reorganizare a batalioanelor, care suferisera multe pierderi in ultimul an. Acest proces nu era terminat pe 23 august, cand maresalul Antonescu a fost rasturnat so Regele Mihai I a anuntat armistitiul.
Dupa cateva ciocniri la frontiera, armata Ungara a trecut la ofensiva in sud-vestul Transilvaniei. Generalul Mociulschi era la comanda Grupului Crisuri, alcatuit din Divizia 3 Munte (fara 2 batalioane detasate la Divizia 2), 2 batalioane fixe refionale si un batalion de graniceri. In fata sa erau Diviziile 12 si 9 Infanterie ungare, care pe 12 septembrie au atacat in lungul Vaii Crisului Negru catre Beius. Divia 3 Munte a reusit sa intarzie inaintarea inamica, retrangandu-se ordonat pe aliniamente succesive. Pe 17 septembrie era la marginea orasului. Trupele maghiare au atacat sprijinite de circa 30 de tancuri si au rupt apararea in mai multe puncte. Generalul Mociulschi avea la dispozitie numai un singur tun anti-tanc, deoarece Compania 39 anti-car era detasata temporar in alta parte. A reusit sa salveze divizia de la incercuire cu ajutorul celor doua batalioane care sosisera intre timp si sa se retraga, abandonand Beius. Totusi, in sase zile de lupta reusise sa intarzie inaintarea ungara indeajuns pentru ca grosul trupelor romane si sovietice sa soseasca pe front si sa provoace atacatorilor pierderea a peste 1200 de oameni (inclusiv 10 tancuri distruse).
Divizia 3 Munte a fost subordonata Corpului 33 sovietic si a primit de la acesta un regiment anti-tanc si un divizion de lansatoare Katiusa. Pe 22 septembrie, trupele sovietice si romane au inceput ofensiva. Beius a fost reluat si divizia a continuat inaintarea spre vest, urmarind trupele Axei aflate in retragere. A ajuns pana la sud de Oradea, capturand 2000 de prizonieri. Germanii au declansat Operatiunea Zigeunerbaron atacand spre Salonta. Diviziile sovietice de pe flancurile Diviziei 3 Munte au fost respinse, vanatorii de munte fiind in pericol de a fi incercuiti. Generalul Mociulschi a reusit sa-si retraga oamenii din punga si sa-si salveze unitatea. Comandamentul sovietic a adus intariri in zona, inclusiv doua brigazi de tancuri si a contraatacat. Divizia 3 Munte a avansat la vest de Oradea, amenintand trupele din oreas cu incercuirea si fortandu-le sa se retraga.
Dupa aceasta, generalul de divizie Leonard Mociulschi si soldatii sai au trecut frontiera de dinainte de 1940 in Ungaria si au fost angajati in batalia pentru Debretin. Au curatat partea vestica a orasului in urma unor grele lupte de strada. 274 de prizonieri si doua tancuri au fost capturate. Ofensiva a continuat pana cand divizia a ajuns la Miskolc la jumatatea lunii noiembrie.
Pana la acea data sosisera intaririle din tara si era complet echipata si incadrata. S-a intors sub comanda directa romana, fiind subordonata Corpului 4 din Armata 1. Noul teatru de operatii era in Muntii Bükk, unde generalul Mociulschi s-a aflat fata in fata cu Divizia 18 Munte germana.. Luptele au fost foarte dificile, dar incet-incet germanii au fost impinsi inapoi. In timpul noptii de 15/16 decembrie, aproape intraga divizie s-a infiltrat in spatele pozitiei inamice mergand prin viscol pe carari de munte acoperite de zapada. Vanatorii de munte germani au fost nevoiti sa se retraga pentru a evita incercuirea.
Armata 1 a trecut in Slovacia, unde a fost intrat in lupte in zona Lucenec. Pe 14 si 15 ianuarie Divizia 3 Munte a traversat dealurile impadurite de la vest de oras, fortand trupele germane care se opuneau Corpului 35 sovietic sa se retraga. In februarie ajunsesera in Muntii Javorina, luptand contra Diviziei 8 Munte germane. Pana la sfarsitul lunii cucerisera toate varfurile importante. A primit Oridunul Mihai Viteazul cu spade clasa a III-a. Numai trei generali romani au pirmit clasele a III-a si a II-a a modelului 1941 si clasa a III-a a modelului 1944, Mociulschi fiind unul dintre ei. Toti au fost vanatori de munte.
Pe 8 aprilie, cand generalul de divizie Mociulschi a fost inlocuit de la comanda marii unitati, Divizia 3 Munte ajunsese pe raul Hron. Astfel s-au terminat aproape patru ani la rand de serviciu pe front. A fost numit la comandant al Corpului de Munte, aflat in tara.
In 1947 a fost trecut in rezerva, iar pe 12 august 1948 a fost arestat si inchis fara proces. A fost eliberat pe 10 octombrie 1955 din penitenciarul Jilava, dar i s-a stabilit domiciliul fortat in Blaj, pe strada I. I. Micu Clain nr. 33. Avea sanatatea subreda in urma detentiei si pensia i se suspendase. In octombrie 1955 a cerut ca acesta sa-i fie restituita pentru a putea sa se intretina, lipsindu-i pana si hainele cu care sa se imbrace. S-a angajat ca muncitor la CFR, iar din august 1956 a inceput sa primeasca o mica pensie de 587,50 lei. Dar nu era de ajuns si sotia sa a fost nevoita sa se angajeze ca zilier la depozitul de lemne din Blaj si apoi ca muncitor sezonier la Sera de flori. Pensia i-a fost marita succesiv din 1959, astfel incat in 1977 avea 3 623 de lei. In august 1960 s-a mutat in satul Purcareni, judetul Brasov, iar in decembrie 1964 in Brasov, unde a trait pana la moartea sa. In 1967 si-a publicat memoriile din campania anti-Axa. A decedat pe 15 aprilie 1979. Corpul sau a fost incinerat la cererea sa, iar cenusa sa a fost imprastiata intr-o poiana de pe Creasta Postavarului unde ii placea sa urce.
S-a nascut la Reghin in 1887, Hugo Schwab era ofiter de cariera. In timpul primei mari conflagratii mondiale, tanarul Schwab a cazut prizonier la rusi, pe frontul din Galitia, in noiembrie 1914. Dupa 4 ani de prizonierat, in anul 1918 s-a reintors in Transilvania cu trenul prizonierilor de razboi austro-ungari ce se repatriau din Rusia dupa pacea de la Brest Litowsk. Sfarsitul razboiului l-a gasit capitan in rezerva, dar a fost reintegrat la cerere, in 1919 in armata romana. Pana in anul 1921 s-a aflat in garnizoana Targu-Mures. Ulterior, a comandat diferite subunitati si unitati la Turda si Alba-Iulia, iar in 1931 - timp de un an - s-a aflat in cadrul corpului de comanda si stat major al Regimentului de infanterie nr. 82 din Targu-Mures. Colonel in 1928, Hugo Schwab a fost avansat general de brigada in 1935, iar cateva luni mai tarziu general de divizie.
In anul 1941 a participat la campania din Rusia cu Divizia 9 infanterie. Pe data de 24 august 1944, la o zi dupa intoarcerea armelor impotriva Germaniei si trecerea armatei romane de partea aliatilor, Hugo Schwab se afla la comanda Corpului 7 Munte al carui punct de comanda se afla la manastirea Varatec. Constient de faptul ca datorita originii sale germane va fi luat prizonier de rusi - mai tarziu s-a aflat ca era trecut de rusi pe lista criminalilor de razboi - generalul a preferat sa se sinucida. A facut acest lucru cat se poate de discret si fara nicio explicatie scrisa, dar care a putut fi dedusa logic din atitudinea ulterioara a sovieticilor fata de cei de origine etnica germana. Generalul Hugo Schwab este inmormantat la Manastirea Agapia, in Moldova, iar mormantul sau poarta o cruce de lemn pe care scrie: "Eroul general Hugo Schwab mort la 24.08.1944". (articol de Antonie Vajeu) sursa: ziaruldemures.ro
Nicolae Şova
General de corp de armată şi om politic român (1885 - 1966). Născut în comuna Păduri, judeţul Bacău, tânărul Şova a absolvit Şcoala de Infanterie din Bucureşti în 1911, ulterior Şcoala Superioară de Război, ciclul 1919 - 1926. În timpul primului celui de-al doilea război balcanic, iunie - iulie 1913, Şova a fost propus la avansare la excepţional pentru acte de bravură.
La 1 noiembrie 1916, la scurt timp după intrarea României în primul război mondial, a fost numit comandant al companiei de mitraliori din cadrul regimentului din care făcea parte şi s-a remarcat în luptele de pe Siret din ianuarie 1917. În martie este numit la comanda Şcolii de Mitraliori a Armatei a 2-a. În luna august, în timpul marilor ofensive de la Mărăşeşti şi Oituz, el este detaşat la Biroul Operaţii a Diviziei a 7-a Infanterie. În iarna lui 1918 - 1919 participă la campaniile din Transilvania şi Ungaria, ajungând până la Budapesta. În perioada interbelică a îndeplinit mai multe funcţii de comandă ţi administrative în cadrul Marelui Stat Major. În decembrie 1934 intră în diplomaţie şi este numit ataşat militar la Viena. Trei ani mai târziu este promovat general de brigadă şi numit la comanda Brigăzii 20 Infanterie. După venirea generalului Ion Antonescu la putere, la 10 ianuarie 1941, Şova este avansat la comanda Diviziei de Gardă, una din unităţile de elită ale armatei. La 22 iunie 1941, Germania atacă URSS - Operaţiunea Barbarossa. Pe frontul destinat trupelor române, Divizia de Gardă avea misiunea să stabilească un cap de pod peste Prut, la Fălciu. Asaltul a început la 4 iulie, dar rezistenţa sovieticilor s-a dovedit aprigă. Abia la 19 iulie, după sosirea întăririlor şi cu pierderea a 2743 de militari misiunea Diviziei de Gardă a fost îndeplinită. Înaintarea a continuat peste Nistru, iar divizia s-a trezit angajată îm luptele din Crimeea. La 16 octombrie, când Odessa a căzut în mâinile trupelor române, generalul Şova a pătruns în oraş cu primele subunităţi ale diviziei sale. A fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a şi rechemat în ţară. În ianuarie 1942 este promovat la gradul de general de divizie, iar anul următor acceptă funcţia de subsecretar de stat la Marină. La 24 ianuarie 1944 este avansat la gradul de general de corp de armată. La 23 august 1944, România rupe alianţa cu Germania şi trece de partea Naţiunilor Unite. Generalul Şova primeşte comanda Corpului 7 de armată din cadrul Armatei I. Între 11 şi 14 octombrie, a creat un cap de pod peste Tisa, la Mindszet, dar a trebuit să-l abandoneze în urma contraofensivei germano-ungare. La sfârşitul lunii octombrie ofensiva către Budapesta este reluată de către Frontul 2 Ucrainean. Trupele generalului Şova participă la operaţiuni după ce arărase-ră cu succes capul de pod de la Alpar peste Tisa. În cadrul Operaţiunii Budapesta, Corpul 7 a avansat 11 km în oraşul propriu-zis, ocupând Hipodromul, Poşta Centrală, Barăcile Franz Josef, Gara de Est şi Cimitirul Kerepes, la aproximativ 2 km de Dunăre. La 16 ianuarie 1945 din ordinul mareşalului Rodion Malinovski, comandantul Frontului 2 Ucrainean, Corpul 7 este scos din Budapesta şi expediat în Slovacia. Iritat de decizia sovieticilor, generalul Şova a protestat vehement. Pentru îndrăzneala de care a dat dovadă este destituit şi trecut în rezervă, la 24 martie 1945. Soarta îi hăzărea şi alte surprize neplăcute.
În ianuarie 1946 este arestat de către comunişti sub acuzsţia de trădare de ţară şi colaborare cu vechiul regim antonescian. Procesul începe abia pe 15 decembrie 1947. Generalul este condamnat la 10 ani de închisoare. În ianuarie 1956 părăseşte penitenciarul de la Aiud, slăbit fizic şi bolnav de Parkinson. Pierduse totul, pensie şi casă, inclusiv bunurile din ea. După multe petiţii a reuşit să-ţi obţină drepturile băneşti în 1964.
S-a stins din viaţă la 12 martie 1966 şi a fost înmormântat cu toate onorurile militare în Cimitirul Ghencea-Militar din Bucureşti.