Embedded Files
John Curtin
AUSTRALIA
Functie: Prim-ministru (7 octombrie 1941-5 iulie 1945).
Data nașterii: 8 ianuarie 1885, Creswick, Victoria.
Data decesului: 5 iulie 1945, Canberra.
Cauza decesului: Boala cardiovasculara.
Părinți: John Curtin/Catherine Bourke.
Sotie: Elsie Curtin.
Copii: Elsie Curtin/John Curtin.
Profesie: Avocat.
Partid politic: Partidul Victorian Socialist/Partidul Muncii.
Religie: Liber cugetător.
Cariera politica: Politician abil, un bun avocat al apărării drepturilor omului, Curtin este liderul marcant al Partidului Muncii intre 1935 si 1945, reprezentant al opoziției in Parlament din partea Fremantle. La 7 octombrie 1941 devine cel de-al 14-lea prim-ministru al Australiei. De doi ani tara se afla in război împotriva Axei. A luat decizia de a trimite trupe in afara tarii pentru a împiedica invazia japoneza si a colaborat excelent cu generalul american MacArthur, comandant suprem al Forțelor Aliate din Pacificul de Sud-Vest. Responsabilitatea apărării tarii a trecut de partea americanilor. In 1944 întreprinde vizite in mod regulat in Statele Unite si Regatul Unit pentru întrevederi cu președintele Roosevelt si primul-ministru Churchill pentru a stabili programele postbelice in zona Pacificului de Sud-Vest si rolul Australiei in Imperiul Britanic. In urma acestor eforturi a contactat o boala cardiovasculara care i-a grăbit sfârșitul la începutul lui iulie 1945. A fost înhumat la Cimitirul Karrokatta din Perth.
Bogdan Filov
BULGARIA
Funcție: Prim-ministru (15 februarie 1940-28 august 1943).
Data nașterii: 9 aprilie 1883, Stara Zagora.
Data decesului: 2 februarie 1945, Sofia.
Cauza decesului: Executat de comuniști prin împușcare.
Sotie: Evdokia Peteva.
Profesie: Istoric.
Partid politic: Independent.
Cariera politica: Om de știință, arheolog si istoric de arta cu importante contribuții la arheologia si istoria artei bulgare antice si medievale. Președinte al Academiei Bulgare de Științe din 1937. La 15 februarie 1940 este numit sef al guvernului de către regele Boris al III-lea. Prin Tratatul de la Craiova din 7 septembrie același an, Bulgaria obține din partea lui Hitler partea sudica a Dobrogei, Cadrilaterul, in defavoarea României. Tot el este răspunzător de aderarea tarii la Pactul Tripartit la 1 martie 1941. Guvernul accepta staționarea de trupe germane pe teritoriul tarii si adopta Legea de protecție a Națiunii care lipsește evreii de drepturi civile. Sub presiunea Bisericii Ortodoxe, Filov nu aproba totuși deportarea a 50.000 de evrei in lagărelede exterminare, salvandu-i de la moarte. După moartea regelui Boris al III-lea, la 28 august 1943, el devine membru al Consiliului de Regenta pentru minoratul printului Simeon. In septembrie 1944 Bulgaria semnează un armistițiu cu Națiunile Unite (in fapt, doar cu URSS), iar trupe sovietice invadează tara si impun un guvern dominat de comuniști. Filov este arestat alaturi de membrii Consiliului de Regenta si alti 92 de funcționari publici. Un Tribunal al Poporului i-a condamnat la moarte sentință fiind executata pe 2 februarie 1945. Abia la 26 iunie 1966 sentință a fost revocata de Curtea Suprema de la Sofia.
Enrique Penaranda del Castillio
BOLIVIA
Funcție: Președinte al Republicii (1939-1943).
Data nașterii: 15 noiembrie 1892, La Paz.
Data decesului: 22 decembrie 1969, Madrid, Spania.
Profesie: Militar de cariera. General de armata.
Partid politic: Concordancia.
Religie: Catolic.
Cariera politica: Militar de cariera, s-a distins in timpul războiului Chaco împotriva Paraguayului dintre anii 1932-1935, la comanda suprema a armatei. Colaborează cu generalul Quintanilla la lovitura de stat din 1939 si primește portofoliul Apărării. La scurt timp preia Președinția cu sprijinul Uniunii Partidului Republican. Generalul cedează o parte din responsabilități miniștrilor din guvern in urma cărora acesta s-a aflat dintr-o continua lupta de interese. Condițiile economice s-au deteriorat, iar grevele s-au înmulțit. Un episod tragic l-a reprezentat masacrul minerilor greviști din Vătavi din 21 decembrie 1942. Au fost peste 400 de morți. Figura generalului este patata in străinătate, iar Congresul bolivian inițiază o moțiune de cenzura care a picat la un vot limita. Pe plan extern, el a manifestat o politica de apropiere de Statele Unite, a declarat război tarilor Axei, insa nu a reușit sa profite de circumstanțele de război ca alte state sărace care au beneficiat de vânzarea de materii prime in aceasta perioada. La 20 decembrie 1943 este înlăturat de la putere printr-o lovitura de stat si înlocuit cu Gualberto Villarrael. A plecat in exil, in Spania, si nu a mai revenit vreodată pe scena politica boliviana.
Leopold al III-lea de Saxa-Coburg Gotha
BELGIA
Funcție: Rege (1934-1951).
Data nașterii: 3 noiembrie 1901, Bruxelles.
Data decesului: 25 septembrie 1983, Woluwe-Saint-Lambert.
Cauza decesului: Boala naturala.
Părinți: Albert de Saxa-Coburg Gotha/Elisabeta de Bavaria.
Sotii: Astrid de Suedia (decedata la 29 august 1935)/Lilian Baels (căsătoriți in 1941).
Copii: Josephine-Charlotte, Baudouin, Albert, Alexandru, Marie-Christine, Maria-Esmeralda.
Religie: Romano-catolic.
Cariera politica: Leopold Philip Charles Albert Meinrad Hubertus Maria Michael a fost un personaj controversat al istoriei Belgieni prin prisma rolului jucat in timpul celui de-al doilea război mondial când a refuzat sa plece in exil la Londra, in loc preferând prizonieratul la naziști. In tinerețe a studiat la Colegiul Elton din Marea Britanie, apoi la Seminarul Saint Antoaine din Santa Barbara, California. La 4 noiembrie 1926, s-a căsătorit cu prințesă Astrid de Suedia. Cuplul a avut trei copii, dar, la 29 august 1935, tânără regina și-a găsit moartea dintr-un cumplit accident de mașină la Kussnacht am Rigi, Elveția. Suveranul avea sa se recăsătorească cu Lilian Baels la 11 septembrie 1941, in secret, fara validitate sub legea belgiana. La 10 mai 1940 armatele germane invadează teritoriul belgian. Militarii belgieni opun rezistenta pana la 26 mai când, fara sa consulte Aliații anglo-francezi, regele decide sa capituleze necondiționat. Mai mult, el decide sa rămână prizonier la germani. Pentru acest fapt guvernul belgian din exil la Londra il acuza de trădare. Pe durata ocupației suveranul are domiciliu forțat la Castelul Laeken. Evita sa participela aactivități politice, insa se întâlnește o singura data cu Hitler pentru a pleda cauza prizonierilor belgieni. Acest fapt avea să-i fie reproșat cu duritate mai târziu de adversarii politici.. In ultimul an de război este deportat in Germania, la Hirschstein, apoi la Strobl in Austria din ordinul Reichsfuhrer SS Heinrich Himmler. La 5 mai 1945 este eliberat de militari americani. Exilul regelui nu a luat sfârșit. Aliații erau îngrijorați de revenirea sa in tara natala din cauza controverselor legate de comportamentul sau in timpul ocupației germane. In 1946, o comisie de ancheta l-a exonerat de acuzația de trădare. In 1950, s-a ținut un referendum privind viitorul monarhiei belgiene, 57% dintre alegători fiind in favoarea întoarcerii regelui. La întoarcerea in tara, in 1951, Leopold s-a confruntat cu una dintre cele mai violente greve generale din istoria tarii. Războiul civil este la un pas, iar drapelele naționale sunt înlocuite cu steagurile valone. La 1 august 1950 regele abdica in favoarea fiului sau, Baudouin. In continuare își urmează marea pasiune pentru antropologie si entomologie si va călători in jurul lumii pana aproape de clipa morții.
Getulio Vargas
BRAZILIA
Funcție: Președinte al Republicii (3 nov. 1930 - 29 oct. 1945).
Data nașterii: 19 aprilie 1882, Sao Birjă, Rio Grande do Sul.
Data decesului: 24 august 1954, Rio de Janeiro.
Cauza decesului: Sinucidere prin împușcare.
Părinți: Manuel do Nascimento Vargas/Candida Dornelles.
Sotie: Darci Vargas.
Copii: Litero, Jandira, Alzira, Manuel, Getulio Filho.
Partid politic: Paulista Concordia (1909-1929) si Partidul Muncii (1946-1954).
Profesie: Avocat.
Religie: Romano-catolic.
Cariera politica: Avocat si om politic, de doua ori in funcția suprema de stat (1930-1945; 1951-1954). Primul mandat l-a obținut in urma unei lovituri de stat. Promulga in 1934 o noua Constituție semi-fascista, cu elemente inspirate din modelul mussolinian. După trei ani, in 1937 impune propriul regim dictatorial ,,Estado Novo" asemănător cu dictatura lui Salazar in Portugalia. La începutul celui de-al doilea război mondial se declara neutru, dar, începând cu anul 1942 schimba politica si trece de partea Aliaților. Permite americanilor sa instaleze baze in Recife si trimite contingente sa lupte pe frontul din Italia. Pentru acestea este primit si felicitat de președintele american Roosevelt. Sfârșitul conflagrației a coincis cu liberalizarea scenei politice si căderea regimului ,,Estrado Novo". La 29 octombrie 1945, Vargas este înlăturat printr-o lovitura de stat militara. Revine pe scena politica in 1951 pentru a doua oara in funcția de președinte. Este membru fondator al Companiei Petrobas si militează pentru transformarea tarii dintr-o putere emergenta in spațiul sud-american. Șefii militari retrag in schimb sprijinul politic (poate la presiuni politice din exterior) si arunca acuzația ca este principalul suspect in tentativa de asasinat a adversarului politic, Carlos Lacerda. Disperat si rămas fara susținători, Vargas se împușcă mortal in piept la 24 august 1954 in Palatul Catete din Rio de Janeiro.
Fulgencio Batista y Zalvidar
CUBA
Funcție: Președinte al Republicii (10 oct. 1940-10 oct.1944).
Data nașterii: 16 ianuarie 1901, Banes, Cuba.
Data decesului: 6 august 1973, Guadalmina, Spania.
Cauza decesului: Atac de cord.
Părinți: Belisario Batista Palermo/Caramela Zalvidar Gonzales.
Sotii: Elisa Godfinez Gomez si Marta Fernandez.
Copii: Jorge Luis Fernandez, Elipse Aleiday Godinez, Termina Lazara Estevez, Fulgencio Ruben Godinez, Mirta Carida y Godinez, Carlos Manuel Fernandez, Fulgencio Jose Fernandez, Marta Maria Fernandez.
Profesia: Militar de cariera/General.
Religie: Romano-catolic.
Cariera politica: General de armata si politician, intre anii 1933-1940, in calitate de sef de Stat-Major, a condus de jure statul. La 10 octombrie 1940 câștiga prin vot funcția de Președinte. In perioada mandatului sau, Cuba a reluat relațiile diplomatice cu URSS si se alătura Națiunilor Unite. Economia cunoaște un mare boom datorita războiului. La alegerile din octombrie 1944 este înfrânt si părăsește scena politica. Pentru o scurta vreme întreprinde vizite in tari sud-americane, apoi se stabilește in Florida, SUA. Revine in forță in viață politica in 1952 când organizează si conduce o sângeroasă lovitura de stat militara, cu sprijinul unor importante oficialități americane, agenți CIA, si mari gangsteri, precum Meyer Lanski, Sam Giancana si Benjamin Siegel. Cauza loviturii a fost agitația politica cauzata de o insurgenta mulți partidă compusa preponderent din studenți cu vederi marxiste. In perioada regimului dictatorial sunt uciși circa 20.000 de opozanți. Împotriva dictaturii s-a ridicat Mișcarea de la 26 iulie 1953, tip guerila, condusa de Fidel Castro, Raul Castro si Ernesto ,,Che" Guevara. Revoluția cubaneza avea sa dureze pana la 31 decembrie 1958, când, fara sprijin intern si extern, Batista fuge din Havana si găsește adăpost in Republica Dominicana. In ianuarie 1959, Fidel Castro preiacputerea si transforma Cuba dintr-un stat comunist. Batista pleacă in Spania si primește azil politic pana la sfârșitul vieții din partea dictatorului Francisco Franco.
William King Mackenzie
CANADA
Functie: Prim-ministru (23 octombrie 1935-15 noiembrie 1948).
Data nașterii: 17 decembrie 1874, Berlin/Ontario.
Data decesului: 22 iulie 1950, Chelsea/Quebec.
Cauza decesului: Pneumonie.
Părinți: John King Mackenzie/Isabella Grave.
Partid politic: Partidul Liberal.
Profesie: Avocat.
Religie: Prezbiterian
Cariera politica: Strănepot al celebrului jurnalist si om politic
de origine scoțiana, William Lyon Mackenzie (1795-1861),
King este primul-ministru cel mai longeviv din istoria Canadei,
cu trei mandate la activ: 29 decembrie 1921-28 iunie 1926;
25 septembrie 1926-7 august 1930; 23 octombrie 1935-
15 noiembrie 1948. Printre marile sale realizări se pot număra crearea de pensii pentru limita de vârstă (1926), asigurarea de șomaj (1940) si introducerea alocațiilor familiale (1944). Deciziile sale au contribuit in mod semnificativ la modelarea statului canadian si la dezvoltarea sa ca putere de mijloc in afacerile mondiale. Realizările sale au fost deseori acoperite de un stil remarcabil pentru compromisuri. A condus Casnada timp de
22 de ani trecând prin Marea Depresiune si al doilea război mondial. La retragerea din viață politica in 1948, Canada avea o mai mare independenta fata de Marea Britanie si o prezenta mai activa pe plan extern.
Ante Pavelic
CROATIA
Funcție: Conducător/Poglavnik (15 aprilie 1941-8 mai 1945).
Data nașterii: 14 iulie 1889, Grădină, Herțegovina.
Data decesului: 28 decembrie 1959, Madrid, Spania.
Cauza decesului: Septicemie.
Părinți: Mile Pavelic/Marina Pavelic.
Sotie: Maria Lovrencevic.
Copii: Velimir, Mirjana, Visnja.
Partid politic: Ustasa.
Profesie: Avocat.
Religie: Romano-catolic.
Cariera politica: Erou national pentru croați, terorist notoriu pentru sârbi, Pavelici a studiat dreptul la Universitatea din Zagreb, intre 1910-1915, fiind licențiat in avocatura. Adera la Partidul Pur al Drepturilor. La finalul primului război mondial, in contextul fondării Regatului Unit al Sârbilor, Croaților si Slovenilor (RSH), el si membrii partidului protestează public fata de faptul ca etnia croata este condusa de un rege sârb si cer formarea unui stat croat independent. Este președinte de partid in 1921, iar in 1927 intra ca deputat in Parlamentul de la Belgrad. Și-a manifestat opozitia prin discursuri fata de naționalismul sârb. In 1929 pune bazele unui grup paramilitar, Hrvatski Domobran (Garda Croata), prin care incita populația croata sa se revolte împotriva sârbilor.
In replica, guvernul interzice formațiunea si, la 6 ianuarie 1929, regele Aleksandr Kara-Georgevici proclama dictatura regala. Pavelici fuge la Roma mai întâi, apoi la Viena. Stabilește contacte cu Organizația Revoluționară Interna Macedoneana (Vmro) si, la scurt timp, pleacă la Sofia pentru a se întâlni cu reprezentanți ai Comitetului National Macedonean. Este acuzat de înaltă trădare de către autoritățile regale si condamnat la moarte in contumacie. Din acest moment, Pavelic si familia sa vor fi siliți sa trăiască in exil, in Italia fascista, sub false identități. Primește sprijin masiv din partea dictatorului Mussolini care întrezărește in el un mijloc de a izola si dezmembra Iugoslavia si extinderea influentei italiene in Adriatica. In 1930 apare pentru prima oara titulatura Ustasa, mișcare de orientare fascista care milita pentru crearea unui stat independent croat bazat pe domeniile sale istorice si etnice chiar prin forță armata. In conformitate cu propriile reguli, Ustasa va organiza acțiuni teroriste, diversiuni si asasinate începând din 1933. Cel mai rasunator atentat are loc la Marsilia, la 19 octombrie 1934, când regele Aleksandr Karageorgevici si ministrul de Externe francez Louis Barthou sunt uciși dintr-o explozie. La presiunea guvernului francez, Pavelic este arestat de italieni si închis la Torino pana in 1936. Satul de politica italienilor, el căuta sa se apropie de Germania. Situația devine favorabila la 25 martie 1941, când Iugoslavia adera la Pactul Tripartit. Doua zile mai târziu se produce lovitura militara la Belgrad prin care regentul Pâcle si guvernul sunt îndepărtați de la putere de ofițeri cu vederi filobritanice. Hitler condamna acțiunea si ordona invazia, fapt petrecut la 6 aprilie 1941. Regatul Iugoslavii este dezmembrat intr-o săptămână. La 10 aprilie, la Zagreb, colonelul Kvaternik proclama statul independent al Croatiei. Pavelic sosește cinci zile mai târziu si preia conducerea. Noul regim instaurat interzice orice mișcare politica, cu excepția Ustasa, si închide in lagăre de concentrare mai multi politicieni croați antifasciști. Relațiile cu Italia si Germania sunt factori cheie in statul croat cu un sistem tras la indigo după modelul Axei. Pavelici este de acord cu amputări teritoriale si cedează Dalmatiua lui Mussolini, in ciuda opoziției lui Hitler. Guvernează dintr-un mod barbar, tiranic, eliminând orice rezistenta sau opoziție fiind responsabil direct pentru campaniile de epurare etnica împotriva sârbilor, evreilor si țiganilor din Croația. Sate întregi sunt rase de pe suprafața pământului, iar in lagărul de la Jasenovac sunt uciși peste 300.000 de oameni. Criza începe sa se facă simtita din septembrie 1943 odată cu ieșirea Italiei din Axa. Pavelici se confrunta cu grave crize guvernamentale si ofensive tot mai periculoase ale partizanilor comuniști. Supravietuieste prin teroare si chiar elimina brutal doi miniștri din guvern care nu sunt de acord cu politica sa. Sfârșitul este aproape. La 8 mai 1945, Pavelic si familia ajung in Austria însoțit de aproximativ 100.000 de ustași. Anglo-americanii refuza da trateze cu aceștia. Liderul reușește sa scape pana la Roma, apoi, in mod miraculos, ajunge in Argentina. Ustașii sunt capturați de partizani, majoritatea fiind macelariti la Bleiburg, la 15 mai 1945. La Buenos Aires, Pavelic intra in anturajul președintelui Peron fiind consilier pe probleme de securitate al acestuia. La 10 aprilie 1957, in statia de autobuz de la El Palomar, Pavelic este împușcat in spate de un necunoscut. Bănuit de atentat este Serviciul de Informații al Iugoslaviei (UDBA). Pavelic refuza internarea, iar autoritățile argentiniene decid să-l extrădeze. In ultima instanță este lăsat sa plece nestingherit in Spania, in decembrie 1957, unde primește azil politic din partea dictatorului Franco. Regimul franchist a refuzat cererea de extradare emisa de guvernul comunist iugoslav. Moartea sa survine din cauza unei septicemii recidivate datorita rănii suferite la spate.
Jan Smuts
AFRICA DE SUD
Funcție: Prim-ministru (1939-1948).
Data nașterii: 24 mai 1870, Bovenplaats, Cape Colony.
Data decesului: 11 septembrie 1950, Irene, Africa de Sud.
Cauza decesului: Tromboza coronariana.
Părinți: Jacobs si Catharina Smuts.
Sotie: Issie Krige.
Copii: Jamie, Louis, Japie, Sylma, Christian si Cato.
Profesie: Avocat.
Partid politic: Partidul United.
Religie: Calvin.
Cariera politica: Proeminent om politic si militar de cariera, filozof, susținător al segregării rasiale bazat pe teritorii separate pentru negrii si albi (in 1948 a susținut o politica de inițierea unor masuri de integrare). A condus trupele bure in cel de-al doilea război împotriva englezilor intre 1899 si 1902. In timpul primului război mondial comanda armata sud-africana împotriva forțelor germane din Africa de Sud-Vest (astăzi Namibia) si Africa de Est (astăzi Burundi, Rwanda si Tanzanian). După război participa la Conferință de Pace de la Paris susținând reconcilierea cu Germania si reparații limitate. In 1941, la doi ani după preluarea mandatului de sef al guvernului este invitat sa servească in Cabinetul Imperial de Război, sub președinția lui Winston Churchill. La finalul conflagrației mondiale participa la elaborarea Cartei ONU la San Francisco si a semnat Tratatul de Pace de la Paris in 1947. S-a declarat partizan al sionismului si a recunoscut statul Israel la 24 mai 1948, insa nu a reușit sa împiedice introducerea politicii de apartheid in tara.
Edelmiro Julian Farrell
ARGENTINA
Funcție: Președinte al Republicii (1944-1946).
Data nașterii: 12 februarie 1887, Buenos Aires.
Data decesului: 21 octombrie 1980, Buenos Aires.
Cauza decesului: Boala cardiovasculara.
Părinti: Juan Farrell/Catalina Paul.
Sotie: Conrada Victoria Torni y Carpani.
Profesie: Militar de cariera/General.
Religie: Catolic.
Cariera politica: Militar de cariera, președinte de facto al Republicii intre 1944 si 1946. In rândurile armatei ascede in 1905. S-a specializat in alpinism si efectuează un stagiu de ppregătire in Italia intre anii 1924-1926. Aici îmbrățișează ideologia fascista. In 1941 este promovat general-maior si numit director al Scolii Militare de Alpinism. Joaca un rol important in lovitura de stat militara din 4 iunie 1943 inițiată de generalul Pedro Pablo Ramirez împotriva regimului generalului Arturo Ramirez. Farrell este numit ministru al Apărării. In februarie 1944 preia si funcția de vicepreședinte al Republicii. Generalul Ramirez este înlăturat de o junta militara cu vederi progermane sub acuzația ca dorise alăturarea tarii in războiul contra Axei la cererea Statelor Unite. Farrell devine președinte la 12 martie. El este cel care l-a promovat in administrație pe colonelul Juan Peron, acesta urmând sa devina in scurt timp cel mai puternic om din Argentina. Sfârșitul războiului mondial si speranțele pentru vremuri mai bune a dus la o creștere dramatica in litigiile de munca. Războiul civil plutește in aer. Peron este înlăturat din guvern si arestat la 12 octombrie sub învinuirea de complot împotriva ordinii de stat. Sub presiunea maselor populare este eliberat după cinci zile. Peste 300.000 de argentinieni au umplut străzile centrale din capitala cerând eliberarea lui Peron. Farrell cedează prerogativele la 4 iunie 1946, iar un an mai târziu se retrage din armata. Va juca un rol major in inițiativele municipale de autoguvernare pentru cartierul natal, Lanus, al capitalei argentiniene.
Boris al III-lea de Saxa-Coburg Gotha
BULGARIA
Functie: Rege (1918-1943).
Data nașterii: 30 ianuarie 1894, Sofia.
Data decesului: 28 august 1943, Sofia.
Cauza decesului: Stop cardiorespirator.
Părinți: Ferdinand I de Saxa-Coburg Gotha/Maria Luiza de Bourbon-Parma.
Sotie: Giovanna de Bourbon-Parma.
Copii: Simeon de Saxa-Coburg Gotha/Marie Luise de Bulgaria.
Religie: Creștin ortodox.
Cariera politica: Boris a împins tara spre o alianță cu Axa exercitând prerogativele regale in mod dictatorial in ultimii ani de domnie. Crescut in religia Ortodoxa, a urmat Academia Militara din Sofia. La sfârșitul primului război mondial datorita înfrângerii tarii sale de către Antanta, in noiembrie 1918, tatăl sau Ferdinand I abdica, iar Boris este încoronat. Primii ani de domnie au fost calmi, insa, la 9 iunie 1923, a unit elementele conservatoare de pe scena politica către o lovitura militara care a condus la îndepărtarea si suprimarea primului-ministru socialist Stambuliski. Succesorul, profesorul Tankov, un fascist notoriu, a rezolvat conflictele politice cu agrarienii, socialiștii, comuniștii si țăranii turbulenți prin organizarea unor măceluri in masa. La sfârșitul anilor '20, Boris lansează o ampla campanie diplomatica pentru a stabili relații cu guvernele fasciste aflate la putere in tarile europene. La 1 martie 1941 Bulgaria adera la Pactul Tripartit. Regele permite pătrunderea trupelor germane in tara si sa folosească teritoriul ca baza de operațiuni in campaniile împotriva Iugoslaviei si Greciei din aprilie 1941, dar nu a trimis forte armate pe frontul antisovietic. La 28 august 1943, abia reîntors de la o întrevedere cu Hitler, Boris moare subit. Certificatul medico legal a trecut stop cardiorespirator. Potrivit unor relatări ar fi fost împușcat de propriile gărzi de corp. Alte surse acuza agenți germani de otrăvirea lui fiindcă nu cooperase suficient la războiul antisovietic. Misterul nu a fost inca elucidat.
Paul Henri Spaak
BELGIA
Funcție: Ministru de Externe (1938-1940; 1940-1945, in exil la Londra).
Data nașterii: 25 ianuarie 1899, Schaerbaek.
Data decesului: 31 iulie 1972, Braine-l'Alleud.
Cauza decesului: Boala naturala.
Părinți: Paul Spaak/Marie Janson.
Sotie: Marguerite Malevez.
Copii: Antoinette, Fernand, Marie, Margueritte.
Partid politic: Partidul Socialist.
Profesie: Avocat.
Religie: Romano-catolic.
Cariera politica: Personalitate marcanta a politicii belgiene interbelice si postbelice, Spaak a servit in funcțiile de prim-ministru (1938-1939; 1947-1949) si altele numeroase in administrația de stat. In perioada primului război mondial este captiv la germani si internat dintr-un lagăr. După eliberare se înscrie la Universitar Libre de Bruxelles unde studiază dreptul. Devine membru al Partidului Socialist in 1920. Din 1938, ca ministru de Externe militează pentru o politica de neutralitate. Invazia germana din mai 1940, capitularea forțelor armate după câteva zile, l-a silit sa plece in exil la Londra. Accepta funcția de ministru de Externe al guvernului constituit in exil datorita căruia Belgia a fost recunoscuta de Națiunile Unite si i-a permis sa iasă ca o putere economica si militara din conflictul mondial. După război, Spaak revine la Bruxelles pe aceeași funcție timp de un an. Cariera sa politica postbelica este impresionanta: președinte al Adunării Generale a ONU (1946-1947); președinte al Administrației Comune a Comunității Europene a Cărbunelui si Otelului (1952-1954); președinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europeni si al Adunarii Consultative (1949-1950); secretar general al NATO (1957-1961). IN 1957 este laureat al Premiului Charlemagne. Se retrage din viață politica in 1966 si publica Memoriile in doua volume: ,,Combate inacheves".
Rafael Angel Calderon Guardia
COSTA RICA
Funcție: Președinte al Republicii (8 mai 1940-8 mai 1944).
Data nașterii: 10 martie 1900, San Jose.
Data decesului: 9 iunie 1970, San Jose.
Cauza decesului: Stop cardiorespirator.
Părinți: Rafael Calderon Munoz/AnaMaria Guardia Mora.
Sotii: Yvonne Spoelders (divorț in 1944) si Rosario Fournier Mora.
Copii: Rafael Angel Calderon Fournier.
Partid politic: National Republican.
Profesie: Medic chirurg.
Religie: Romano-catolic.
Cariera politica: A studiat medicina la Universitatea Catolica din Louvain si la Universitar Libre of Bruxelles, Belgia. Obține licență in chirurgie in 1927 si revine acasă pentru a deveni chirurg sef la Hospital San Juan de Dios. S-a lansat in politica fiind ales primar al municipiului San Jose, apoi deputat in Congres in mai multe legislaturi. In 1939 este ales președinte al Congresului, dar renunța la funcție si candidează la Președinție. Obține victoria pe fondul unui val de popularitate puternica. In timpul mandatului a adoptat Codul Muncii pentru a îmbunătății condițiile muncitorilor si manifesta o politica externa favorabila Statelor Unite declarând război forțelor Axei. Din păcate corupția angajaților si oficialilor guvernamentali au șubrezit popularitatea sa. La alegerile din mai 1944 susține pe un vechi prieten, Teodoro Picaro Michalski. După patru ani, in 1948, încearcă norocul pentru un nou mandat si pierde in fata lui Otilio Ulate. S-au raportat fraude electorale, iar oamenii ies masiv in strada in lunile martie-aprilie. In asemenea situație, s-a produs lovitura de stat militara a generalului Jose Figueres Ferrer. Izbucnește războiul civil intre partizanii lui Ulate si forțele armate care sunt sprijinite pe ascuns de către grupurile comuniste ale lui Manuel Mora. Calderon pleacă in exil in Nicaragua mai întâi, apoi in Mexic unde revine la meseria de chirurg. Revine din exil in 1958 si este ales in Congres. Încearcă o noua candidatura la funcția suprema in 1962, dar este înfrânt. In ultimii ani din viață, intre 1966-1970, a reprezentat Costa Rica ca ambasador in Mexic. Este declarat oficial erou national la 17 aprilie 1974.
Alfonso Lopez Pumajaro
COLUMBIA
Funcție: Președinte al Republicii (7 august 1942-7 august 1945).
Data nașterii: 31 ianuarie 1886, Honda/Tolima.
Data decesului: 20 noiembrie 1959, Londra.
Cauza decesului: Atac de cord.
Părinți: Pedro Lopez Pumajero Rosario Medina/Cotez de Valledupar.
Sotie: Maria Michelsen Lombana.
Copii: Maria Alfonso, Pedro, Maria Mercedes, Fernando Lopez Michelsen.
Partid politic: Partidul Liberal.
Profesie: Economist.
Religie: Romano-catolic.
Cariera politica: Considerat pe drept unul dintre cei mai importanți lideri politici din istoria Columbieni, precum si personajul principal al progresismului liberal al secolului al XX-lea. A studiat finanțe si economie la Londra si New York devenind un prosper om de afaceri in Bogota. In 1918 a fondat Banco Mercantil American. Intra in politica fiind ales deputat in 1925, apoi senator in 1930. In 1934 câștiga primul mandat ca președinte cu sprijinul Partidului Liberal. Adopta masuri progresiste pentru echilibrarea politicii agricole si industriale, reformarea forței de munca, a sistemului fiscal si judiciar si îmbunătățirea învățământului universitar. Reforma fiscala aduce creșterea bugetului national de la 61 la 92 milioane de pesos. Promovează legi pentru găsirea unor noi piețe internaționale pentru exportul de cafea. A stabilizat libertatea religioasa si de conștiința si încurajează dialogul intre lucrători si angajatori fiind de acord cu înființarea Confederației Lucrătorilor din Columbia (CTC). De asemenea, promovează o noua reforma constituționala in 1936. La al doilea mandat castigat in 1942, in plin război mondial, întâmpina opoziția conservatorilor si angajatorilor din Patriotic Proiect National Economică (APEN). In 1944 supraviețuiește unei tentative de lovitura de stat cu sprijinul mișcării sindicale. Din cauza agravării crizei de pe scena politica prefera sa demisioneze la 7 august 1945, dar rămâne activ dintr-o cariera diplomatica promițătoare: președinte al Consiliului de Securitate al ONU (1948) si ambasador la Londra (mai-noiembrie 1959).
Aimone de Savoia-Aosta
CROATIA
Funcție: Rege (18 mai 1941-12 octombrie 1943).
Data nasterii: 9 martie 1900, Torino, Italia.
Data decesului: 29 ianuarie 1948, Buenos Aires, Argentina.
Cauza decesului Stop cardiorespirator.
Părinți: Emanuelle Filiberto de Aosta/Helene de Orleans.
Sotie: Irene de Grecia si Danemarca.
Copii: Amedeo al II-lea de Aosta.
Profesie: Militar de cariera/Amiral.
Religie: Romano-catolic.
Cariera politica: Aimone Roberto Margherita Maria Giuseppe Torino de Savoia-Aosta, print italian si amiral in Regia Marina, al doilea fiu al printului Emanuelle Filiberto de Aosta. La 22 septembrie 1904 este înnobilat cu titlul de duce de Spoleto. Pe data de 18 mai 1941 este nominalizat de varul sau Vittorio Emanuelle al III-lea, rege al Italieni (1900-1947), la coroana statului marioneta al Croatiei (NDH) proaspăt fondat de germano-italieni in spațiul iugoslav. Ducele a acceptat oficial, insa a refuzat sa domneasca in opoziție cu anexarea de către Italia a regiunii Dalmația. Domnia sa a fost in fapt de fațada deoarece adevăratul conducător al statului este poglavnikul Ante Pavelici, liderul Ustasa. La 31 iulie 1943 anunța ca refuza sa mai ocupe tronul, renunțând formal la toate drepturile in 12 octombrie același an, la o luna după ieșirea Italieni din război. La finalul războiului devine comandant al bazei navale de la Garanțo, insa este demis datorita legăturilor de prietenie cu generalul Mărio Roată, acesta fiind acuzat de crime de război împotriva partizanilor si populației civile din Serbia si Slovenia. In 1947, in urma abolirii monarhiei si proclamării Republicii, s-a autoexilat in Argentina, la Buenos Aires, unde moare un an mai târziu.
Page updated
Google Sites
Report abuse