Scurt istoric

În trecut, medicina nu a apărut ca și știință cum este cunoscută astăzi. Aceasta era asimilată cu arta vracilor și șamanilor care pretindeau că alungă spiritele rele sau cu medicina sacerdoților, pe care o utilizau în spatele templelor. Dacă în trecut medicul era un erudit, cunoscător al astrologiei sau al textelor clasice, astăzi, medicul trebuie să fie un savant, a cărui știință să modifice într-un mod pozitiv condiția mediului natural  și social.


În Antichitate, popoarele primitive au avut cunoștințe de anatomie, fapt dovedit de descoperirea corpului uman. Astfel, o primă dovadă este reprezentată de tehnicile de îmbălsămare ale egiptenilor. Din păcate, dovezile scrise sunt puține, deoarece cunoștințele și informațiile se transmiteau pe cale orală. Un lucru interesant este reprezentat de faptul că medicina era asociată cu ritualurile magice, dar și cu credințele religioase. Se crede că medicina a apărut în jurul anului 700 î.Hr. la Cnidos, când s-a dezvoltat prima școală de medicină. Hipocrate, ,,părintele medicinei” a făcut un pas important în evoluția medicinei, fondându-și propria școală la Kos.


Evul Mediu marchează o stagnare în dezvoltarea științelor.  În urma cuceririi Alexandriei de către arabi (642 d.Hr.), s-a crezut că toate cunoștințele acumulate până atunci de școala din Alexandria au fost pierdute. Din contră, tocmai arabii au fost cei care au dus mai departe anatomia în Europa. Mai mult, datorită școlii de medicină din Salerno (sec. al IX-lea) s-a răspândit primul tratat de chirurgie din lume ,,Chirurgia maestri Rogeri” (sec. al XII-lea). Răspândirea despre cunoștințele de anatomie și chirurgie au fost blocate de opoziția bisericii. Astfel, studiile se mai făceau doar în anumite centre universitare, care erau susținute de mănăstiri și catedrale bogate, precum: Cambridge, Padova, Bologna, Montpellier etc. 




În perioada Renașterii se remarcă o evoluție în toate domeniile cunoașterii. Astfel, pornim de la disecțiile făcute pe ascuns de marii artiști, ca Leonardo da Vinci, care prin desenele făcute cu precizie, a oferit o modalitate mai ușoară de descoperire a structurilor anatomice. Tot în această perioadă s-au dezvoltat școli importante de medicină și anatomie la Paris, Roma și Montpellier.


Epoca modernă este cunoscută ca epoca dezvoltării științelor. În această perioadă cercetările au evoluat datorită inventării microscopului de către Jensen. Mai târziu acesta a fost perfecționat de Antonie van Leeuwenhoek, considerat părintele microscopiei. Astfel, cu ajutorul unui microscop cu o putere mare de mărire a descris globulele sangvine, numeroase protozoare, spermatozoizii, dar și circulația prin capilare. Tot în această perioadă au fost identificate structurile celulare ale organismului, dar și funcțiile acestuia. În sec. XIX-XX, datorită noilor tehnici de microscopie optică și electronică și a tehnicilor de colorare a preparatelor s-a dezvoltat anatomia microscopică. Radiografia, ecografia și rezonanța magnetică sunt unele dintre motivele pentru care anatomia se află astăzi ca și disciplină fundamentală esențială.