Embedded Files
Page start up on 27.09.2026_21.25 (Lipanesti, Prahova, Romania) > 13 ºC, 72%, 8 km/h
Șantier în lucru / Obra en desarrollo
Secțiunea 1. SECTION 1. Sección 1.
Palabras introductorias del admin / Cuvinte introductive de-ale admin
Ayord says:
Azi, în plan real, în lumea reală limbii române, am participat... vrând/nevrând, la un început de discuție pe o temă relaționată cu conceptul "Drepturile copilului".
Era o discuție cu ceva despre revendicări pe care le pot avea elevii, față de școli, de profesori, în cadrul relației lor (a copiilor) cu sistemul de învățământ.
Pentru că pe mine mă interesează ca... ai mei... să fie "bine înarmați", și nu "slab înarmați"... în materie de "cunoaștere în general", dar mai ales în materie de "cunoaștere juridică", recomand informarea în ce privește această sensibilă temâ, din cel puțin trei surse provenind din lumi lingvistice diferite.
După cum se vede în captura de mai jos, la data indicată și pe ea, există vreo 68 de versiuni lingvistice pe această temă. Eu am să facilitez aici compararea doar între două din ele (versiunea în limba spaniolă ș versiunea în limba română), dar oricine poate face la fel cu câte versiuni vrea, sau poate... el, din cele... azi... 68 de versiuni.
Ayord says:
Hoy, en el mundo real, en el mundo real de la lengua rumana, participé... voluntaria / involuntariamente, en un debate sobre un tema relacionado con el concepto de "Derechos del niño".
Se trataba de un debate sobre las demandas que los alumnos pueden tener hacia las escuelas y los profesores, en el marco de su relación con el sistema educativo.
Como me interesa que... los mios... estén "bien armados", y no "insuficiente armados", en cuanto a conocimiento en general, pero sobre todo en cuanto a conocimiento jurídico en particular, recomiendo informarse uno sobre este tema tan delicado de al menos tres fuentes... de diferentes mundos lingüísticos.
Como se puede apreciar en la captura de pantalla a continuación, en la fecha de hoy, existen aproximadamente 68 versiones lingüísticas sobre este tema. Aquí... facilitaré la comparación entre solo dos de ellas (la versión en español y la versión en rumano), pero cualquiera puede hacer lo mismo con tantas versiones como desee, o... es capaz, de las... 68 versiones actuales.
Secțiunea 2. SECTION 2. Sección 2.
Derechos del niño - Wikipedia en español. > 20:51 5 ago 2026 Divinations discusión contribs. m 21.516 bytes (−117).
Drepturile copilului - Wikipedia în limba română. > 11:27 9 may 2026 InternetArchiveBot discusión contribs. 20 091 bytes ´(−89)
Children's rights - English Wikipedia. > 06:35, 12 August 2026 GreenC bot talk contribs 48,865 bytes (+204).
Права ребёнка - Русская Википедия. > 10:52, 3 февраля 2026 InternetArchiveBot обсуждение вклад 20.773 байта (+222).
Diritti dei bambini - Wikipedia in italiano > 0.
Права дитини - Українська Вікіпедія > 09:21, 20 вересня 2026 OlviiaDem обговорення внесок 9.093 байти (+14).
+ 68 languages (68 wikicognados)
Secțiunea 3. SECTION 3. Sección 3.
Schimbarea culorii fontului textului de la negru la roșu / Cambiar el color de la fuente del texto de negro a rojo.
COLUMN I.
Derechos del niño - Wikipedia en español. >
20:51 5 ago 2026 Divinations discusión contribs. m 21.516 bytes (−117).
Los derechos del niño comprenden un amplio entramado de normas jurídicas de diferente valor normativo (Pactos, Tratados, Declaraciones, Reglas, Directrices, etc.) que protegen los derechos de los niños, niñas y adolescentes y garantizan una respuesta de los Estados diferentes a las personas adultas. Todos y cada uno de los derechos que integran este de la infancia son inalienables e irrenunciables. En el sistema interamericano de derechos humanos la Corte Interamericana ha entendido que: “Tanto la Convención Americana como la Convención sobre los Derechos del Niño forman parte de un muy comprensivo corpus juris internacional de protección de los niños que debe servir a esta Corte para fijar el contenido y los alcances de la disposición general definida en el artículo 19 de la Convención Americana […]” (Corte IDH, caso “Villagrán Morales y otros vs. Guatemala” [caso de los “Niños de la Calle”], sentencia del 19 de noviembre de 1999, serie C nro. 63, párr. 194, entre otros).
Índice
3 Convención sobre los Derechos del Niño y protocolos facultativos
4 Reglas mínimas para la administración de justicia de menores (Beijing 1985 - Res. 40/33 ONU)
8 Organizaciones que protegen los derechos de los niños
Antecedentes
En Estados Unidos, los movimientos por los derechos del niño surgieron durante el siglo XIX con el Train (un experimento social que buscaba fomentar el transporte de niños de las grandes ciudades del Este, como Nueva York y Boston, hacia el Oeste, para crear casas por todo el país). En las grandes ciudades, cuando los padres de niños morían o eran extremadamente pobres, el niño se veía obligado a trabajar para mantenerse o mantener a su familia. Los niños se convertían en trabajadores en fábricas y minas de carbón, las niñas se convertían en prostitutas o chicas de salón o terminaban en talleres de trabajo esclavo. Todos estos trabajos solo pagaban los gastos de alimentación, es decir, que no pagaban tributos como en el antiguo Egipto. La idea de crear los derechos del niño circuló en algunos medios intelectuales durante el siglo XIX. Un ejemplo de ello fue la referencia que hizo el escritor francés Jules Vallès en su obra El niño (1879), y más claramente la reflexión sobre los derechos del niño que realizó Kate D. Wiggin en "Children's Rights"(1892).
En 1874 el caso Mary Ellen, una niña estadounidense de 8 años marcó un precedente. Ella era víctima de maltrato por parte de sus cuidadores. Una vecina alarmó a una trabajadora social de las condiciones deplorables en las que la niña vivía, recibía castigos físicos y presentaba un cuadro de desnutrición por abandono. Los juzgados de Nueva York de la época no tomaban la denuncia de la mujer, dado que no existían leyes que protejan a los niños y se los consideraba propiedad de los padres. La trabajadora social presentó el caso ante la Sociedad Protectora de Animales argumentando que la niña pertenecía al reino animal, apelando a la ley que protegía a los animales contra la crueldad. La trabajadora ganó el juicio, sus cuidadores fueron condenados y Mary Ellen fue a un centro de protección donde posteriormente sería adoptada por la misma trabajadora social,
La primera declaración de derechos del niño, de carácter sistemática, fue la Declaración de Ginebra del 26 de diciembre de 1924, redactada por Eglantyne Jebb fundadora de Save the Children. Fue aprobada por la Sociedad de las Naciones (SDN), Sociedad de Naciones o Liga de las Naciones, antecedente de las Naciones Unidas
La declaración contiene 5 principios: 1. El niño debe ser puesto en condiciones de desarrollarse normalmente desde el punto de vista material y espiritual. 2. El niño hambriento debe ser alimentado; el niño enfermo debe ser atendido; el niño deficiente debe ser ayudado; el niño desadaptado debe ser reeducado; el huérfano y abandonado deben ser recogidos y ayudados. 3. El niño debe ser el primero en recibir socorro en caso de calamidad. 4. El niño debe ser puesto en condiciones de ganarse la vida y debe ser protegido de cualquier explotación. 5. El niño debe ser educado inculcándole el sentimiento del deber que tiene de poner sus mejores cualidades al servicio del prójimo [1]
Las Naciones Unidas aprobaron en 1948 la Declaración Universal de los Derechos Humanos que, implícitamente, incluía los derechos del niño, sin embargo, posteriormente se llegó al convencimiento que las necesidades particulares de los niños y niñas debían estar especialmente enunciados. Antes había decidido que el Fondo Internacional de Emergencia de las Naciones Unidas para los niños (UNICEF) continuara sus labores como organismo especializado y permanente para la protección de la infancia (denominándose oficialmente Fondo de las Naciones Unidas para la Infancia). El 20 de noviembre de 1959 las Naciones Unidas aprobó la Declaración de los Derechos del Niño. Para conmemorar el vigésimo aniversario de la Declaración de los Derechos del Niño de 1959, la Asamblea General de las Naciones Unidas designó el año 1979 como Año Internacional del Niño. A partir de allí se comenzó a discutir una nueva declaración de derechos del niño, fundada en nuevos principios. A consecuencias de este debate, la Asamblea General de Naciones Unidas el 20 de noviembre de 1989 adoptó la Convención sobre los Derechos del Niño y luego en el año 2000 dos protocolos facultativos:[2]
Proporcionar a la infancia protección jurídica contra las peores formas de explotación.
Utilizar los protocolos facultativos para aumentar los instrumentos de derechos humanos.
Derechos de los niños
A partir de la promulgación de la Convención en 1989 se ha ido adecuando la legislación interna a los principios contemplados en la Declaración. Aunque la legislación y el sistema jurídico de cada país suele ser diferente, los 196 Estados parte han ido consagrando medidas especiales para su protección, a nivel legislativo e incluso derechos constitucionales.
Los principios fundamentales de los Derechos del niño son:[3]
Derecho a la vida: todo niño tiene el derecho intrínseco a la vida y garantizarán en la máxima medida posible la supervivencia y el desarrollo del niño.
Derecho a la igualdad: todo niño tiene derecho a no ser discriminado por ningún motivo como su color de piel.
Derecho al interés superior del niño: cualquier decisión, ley o política que pueda afectar a la infancia tiene que tener en cuenta qué es lo mejor para el niño
Derecho a la educación: todo niño tiene derecho a recibir una educación adecuada.
Derecho a opinión: todo niño tiene derecho a expresar su opinión y que esta se tenga en cuenta en cualquier asunto que le afecte.
Derecho a una vivienda digna: todo niño tiene derecho a vivir en un espacio adecuado para el bienestar de su desarrollo.
Derecho a la alimentación: todo niño tiene derecho a recibir alimentación, y será competencia del Estado garantizarla en ausencia de padres o tutores que puedan proporcionársela.
Derecho a la expresión: todo niño tiene derecho a solicitar, recibir y difundir cualquier información e idea a menos que vulnere el derecho de otros.
Derecho a la salud: todo niño tiene derecho a recibir atención sanitaria.
Derecho a la nacionalidad: todo niño tiene derecho a un nombre desde su nacimiento y a obtener una nacionalidad.
derecho a no hambre: cualquier niño o niña deberían asegurarse de ser alimentado todos los días
La Convención sobre los derechos del niño recoge 54 artículos.[4]
Convención sobre los Derechos del Niño y protocolos facultativos
Artículo principal: Convención sobre los Derechos del Niño
......................................................................................
Véase también
Portal:Derecho. Contenido relacionado con Derecho.
COLUMN II.
Derechos del niño - Wikipedia en español. >
20:51 5 ago 2026 Divinations discusión contribs. m 21.516 bytes (−117).
Los derechos del niño comprenden un amplio entramado de normas jurídicas de diferente valor normativo (Pactos, Tratados, Declaraciones, Reglas, Directrices, etc.) que protegen los derechos de los niños, niñas y adolescentes y garantizan una respuesta de los Estados diferentes a las personas adultas. Todos y cada uno de los derechos que integran este de la infancia son inalienables e irrenunciables. En el sistema interamericano de derechos humanos la Corte Interamericana ha entendido que: “Tanto la Convención Americana como la Convención sobre los Derechos del Niño forman parte de un muy comprensivo corpus juris internacional de protección de los niños que debe servir a esta Corte para fijar el contenido y los alcances de la disposición general definida en el artículo 19 de la Convención Americana […]” (Corte IDH, caso “Villagrán Morales y otros vs. Guatemala” [caso de los “Niños de la Calle”], sentencia del 19 de noviembre de 1999, serie C nro. 63, párr. 194, entre otros).
Índice
3 Convención sobre los Derechos del Niño y protocolos facultativos
4 Reglas mínimas para la administración de justicia de menores (Beijing 1985 - Res. 40/33 ONU)
8 Organizaciones que protegen los derechos de los niños
Antecedentes
En Estados Unidos, los movimientos por los derechos del niño surgieron durante el siglo XIX con el Train (un experimento social que buscaba fomentar el transporte de niños de las grandes ciudades del Este, como Nueva York y Boston, hacia el Oeste, para crear casas por todo el país). En las grandes ciudades, cuando los padres de niños morían o eran extremadamente pobres, el niño se veía obligado a trabajar para mantenerse o mantener a su familia. Los niños se convertían en trabajadores en fábricas y minas de carbón, las niñas se convertían en prostitutas o chicas de salón o terminaban en talleres de trabajo esclavo. Todos estos trabajos solo pagaban los gastos de alimentación, es decir, que no pagaban tributos como en el antiguo Egipto. La idea de crear los derechos del niño circuló en algunos medios intelectuales durante el siglo XIX. Un ejemplo de ello fue la referencia que hizo el escritor francés Jules Vallès en su obra El niño (1879), y más claramente la reflexión sobre los derechos del niño que realizó Kate D. Wiggin en "Children's Rights"(1892).
En 1874 el caso Mary Ellen, una niña estadounidense de 8 años marcó un precedente. Ella era víctima de maltrato por parte de sus cuidadores. Una vecina alarmó a una trabajadora social de las condiciones deplorables en las que la niña vivía, recibía castigos físicos y presentaba un cuadro de desnutrición por abandono. Los juzgados de Nueva York de la época no tomaban la denuncia de la mujer, dado que no existían leyes que protejan a los niños y se los consideraba propiedad de los padres. La trabajadora social presentó el caso ante la Sociedad Protectora de Animales argumentando que la niña pertenecía al reino animal, apelando a la ley que protegía a los animales contra la crueldad. La trabajadora ganó el juicio, sus cuidadores fueron condenados y Mary Ellen fue a un centro de protección donde posteriormente sería adoptada por la misma trabajadora social,
La primera declaración de derechos del niño, de carácter sistemática, fue la Declaración de Ginebra del 26 de diciembre de 1924, redactada por Eglantyne Jebb fundadora de Save the Children. Fue aprobada por la Sociedad de las Naciones (SDN), Sociedad de Naciones o Liga de las Naciones, antecedente de las Naciones Unidas
La declaración contiene 5 principios: 1. El niño debe ser puesto en condiciones de desarrollarse normalmente desde el punto de vista material y espiritual. 2. El niño hambriento debe ser alimentado; el niño enfermo debe ser atendido; el niño deficiente debe ser ayudado; el niño desadaptado debe ser reeducado; el huérfano y abandonado deben ser recogidos y ayudados. 3. El niño debe ser el primero en recibir socorro en caso de calamidad. 4. El niño debe ser puesto en condiciones de ganarse la vida y debe ser protegido de cualquier explotación. 5. El niño debe ser educado inculcándole el sentimiento del deber que tiene de poner sus mejores cualidades al servicio del prójimo [1]
Las Naciones Unidas aprobaron en 1948 la Declaración Universal de los Derechos Humanos que, implícitamente, incluía los derechos del niño, sin embargo, posteriormente se llegó al convencimiento que las necesidades particulares de los niños y niñas debían estar especialmente enunciados. Antes había decidido que el Fondo Internacional de Emergencia de las Naciones Unidas para los niños (UNICEF) continuara sus labores como organismo especializado y permanente para la protección de la infancia (denominándose oficialmente Fondo de las Naciones Unidas para la Infancia). El 20 de noviembre de 1959 las Naciones Unidas aprobó la Declaración de los Derechos del Niño. Para conmemorar el vigésimo aniversario de la Declaración de los Derechos del Niño de 1959, la Asamblea General de las Naciones Unidas designó el año 1979 como Año Internacional del Niño. A partir de allí se comenzó a discutir una nueva declaración de derechos del niño, fundada en nuevos principios. A consecuencias de este debate, la Asamblea General de Naciones Unidas el 20 de noviembre de 1989 adoptó la Convención sobre los Derechos del Niño y luego en el año 2000 dos protocolos facultativos:[2]
Proporcionar a la infancia protección jurídica contra las peores formas de explotación.
Utilizar los protocolos facultativos para aumentar los instrumentos de derechos humanos.
Derechos de los niños
A partir de la promulgación de la Convención en 1989 se ha ido adecuando la legislación interna a los principios contemplados en la Declaración. Aunque la legislación y el sistema jurídico de cada país suele ser diferente, los 196 Estados parte han ido consagrando medidas especiales para su protección, a nivel legislativo e incluso derechos constitucionales.
Los principios fundamentales de los Derechos del niño son:[3]
Derecho a la vida: todo niño tiene el derecho intrínseco a la vida y garantizarán en la máxima medida posible la supervivencia y el desarrollo del niño.
Derecho a la igualdad: todo niño tiene derecho a no ser discriminado por ningún motivo como su color de piel.
Derecho al interés superior del niño: cualquier decisión, ley o política que pueda afectar a la infancia tiene que tener en cuenta qué es lo mejor para el niño
Derecho a la educación: todo niño tiene derecho a recibir una educación adecuada.
Derecho a opinión: todo niño tiene derecho a expresar su opinión y que esta se tenga en cuenta en cualquier asunto que le afecte.
Derecho a una vivienda digna: todo niño tiene derecho a vivir en un espacio adecuado para el bienestar de su desarrollo.
Derecho a la alimentación: todo niño tiene derecho a recibir alimentación, y será competencia del Estado garantizarla en ausencia de padres o tutores que puedan proporcionársela.
Derecho a la expresión: todo niño tiene derecho a solicitar, recibir y difundir cualquier información e idea a menos que vulnere el derecho de otros.
Derecho a la salud: todo niño tiene derecho a recibir atención sanitaria.
Derecho a la nacionalidad: todo niño tiene derecho a un nombre desde su nacimiento y a obtener una nacionalidad.
derecho a no hambre: cualquier niño o niña deberían asegurarse de ser alimentado todos los días
La Convención sobre los derechos del niño recoge 54 artículos.[4]
Convención sobre los Derechos del Niño y protocolos facultativos
Artículo principal: Convención sobre los Derechos del Niño
......................................................................................
Véase también
Portal:Derecho. Contenido relacionado con Derecho.
Secțiunea 4. SECTION 4. Sección 4.
Text extras din ro-wiki-versiunea "Drepturile copilului" / Texto extraído de la versión ro-wiki "Derechos del Niño".
Drepturile copilului - Wikipedia în limba română. > 11:27 9 may 2026 InternetArchiveBot discusión contribs. 20 091 bytes ´(−89)
Drepturile copilului sunt reglementate de Convenția asupra Drepturilor Copilului adoptată de către Adunarea Generala a Națiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989. Convenția a fost asumată și de România prin adoptarea legii Legea numărul 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial numărul 314 din 13 iunie 2001). Documentul definește drepturile și principiile dezvoltării normale a unui copil.
Copiii au drepturi oriunde s-ar afla - acasă la părinții naturali, în familii substitutive, în instituții de îngrijire sau la scoală. Părinții și familiile, grupurile profesionale care lucrează cu copiii, dar și orice cetățean responsabil ar trebui să știe de existența acestor drepturi. Polițiștii și judecătorii sunt cei care au sarcina să aplice legea, dar toată lumea (în special cine lucrează cu copiii) are obligația să raporteze cazuri de abuz sau neglijență îndreptate asupra copiilor. Autoritățile publice locale și centrale au obligația de a garanta și promova drepturile copilului.
Drepturile copilului, așa cum sunt ele enunțate în Convenție
Copilul are dreptul la stabilirea și păstrarea identității sale.
Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
Copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia, printr-o măsura dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Copilul ai cărui părinți locuiesc în state diferite are dreptul de a întreține relații personale și contacte directe cu aceștia, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Copilul are dreptul de a primi o educație care să îi permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității sale.
Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge și de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.
Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării și nu poate fi constrâns la o munca ce comportă un risc potențial sau care este susceptibilă să îi compromită educația ori să îi dăuneze sănătății sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.
Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
Copilul are dreptul de a beneficia de asistență socială și de asigurări sociale, în funcție de resursele și de situația în care se află acesta și persoanele în întreținerea cărora se găsește.
Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva folosirii ilicite de stupefiante și substanțe psihotrope, așa cum sunt acestea definite de tratatele internaționale în materie.
Copilul are dreptul la protecție împotriva oricărei forme de exploatare;
Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor.
Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și familiale. Este interzisă orice acțiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viața intimă, privată și familială.
Copilul are dreptul la libertate de exprimare. Părinții sau după caz alți reprezentanți legali ai copilului, persoanele care au în plasament copii precum și persoanele care prin natura funcției promovează și asigura respectarea drepturilor copiilor au obligația de a le asigura informații, explicații și sfaturi în funcție de vârsta și gradul de înțelegere al acestora precum și de a le permite să-și exprime punctul de vedere, ideile și opiniile.
Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima liber opinia sa asupra oricărei probleme care îl privește. În orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei.
Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conștiință și religie. Potrivit Art. 491 al Codului Civil al României:[1] "(1) Părinții îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condițiile legii, ținând seama de opinia, vârsta și de gradul de maturitate ale acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios. (2) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să își aleagă liber confesiunea religioasă."
Copilul are dreptul la libertate de asociere, în structuri formale și informale, precum și dreptul la libertatea de întrunire pașnică, în limitele prevăzute de lege.
Copilul aparținând unei minorități etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viață culturală proprie, la declararea apartenenței sale religioase, la practicarea propriei sale religii, precum și dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alți membrii ai comunității din care face parte.
Copilul are dreptul la respectarea personalității și individualității sale și nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.
Copilul are dreptul la odihnă și vacanță.
Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violență, neglijentă, abuz sau rele-tratamente.
Copilul are dreptul să crească alături de părinții săi. Copilul are dreptul sa fie crescut într-o atmosferă de afecțiune și de securitate materială și morală.
Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinților săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora, are dreptul la protecție alternativă.
Copilul are dreptul sa depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale; Copilul este informat asupra drepturilor sale precum și asupra modalităților de exercitare a acestora.
Istoria
(6.151 del total de 20.091 bytes).
Secțiunea 5. SECTION 5. Sección 5.
Versiunea în limba spaniolă și versiunea în limba română, puse față în față.
La versión en español y la versión en rumano, colocadas una al lado de la otra.
COLUMN ES.
Derechos del niño - Wikipedia en español. >
20:51 5 ago 2026 Divinations discusión contribs. m 21.516 bytes (−117).
Los derechos del niño comprenden un amplio entramado de normas jurídicas de diferente valor normativo (Pactos, Tratados, Declaraciones, Reglas, Directrices, etc.) que protegen los derechos de los niños, niñas y adolescentes y garantizan una respuesta de los Estados diferentes a las personas adultas. Todos y cada uno de los derechos que integran este de la infancia son inalienables e irrenunciables. En el sistema interamericano de derechos humanos la Corte Interamericana ha entendido que: “Tanto la Convención Americana como la Convención sobre los Derechos del Niño forman parte de un muy comprensivo corpus juris internacional de protección de los niños que debe servir a esta Corte para fijar el contenido y los alcances de la disposición general definida en el artículo 19 de la Convención Americana […]” (Corte IDH, caso “Villagrán Morales y otros vs. Guatemala” [caso de los “Niños de la Calle”], sentencia del 19 de noviembre de 1999, serie C nro. 63, párr. 194, entre otros).
Índice
3 Convención sobre los Derechos del Niño y protocolos facultativos
4 Reglas mínimas para la administración de justicia de menores (Beijing 1985 - Res. 40/33 ONU)
8 Organizaciones que protegen los derechos de los niños
Antecedentes
En Estados Unidos, los movimientos por los derechos del niño surgieron durante el siglo XIX con el Train (un experimento social que buscaba fomentar el transporte de niños de las grandes ciudades del Este, como Nueva York y Boston, hacia el Oeste, para crear casas por todo el país). En las grandes ciudades, cuando los padres de niños morían o eran extremadamente pobres, el niño se veía obligado a trabajar para mantenerse o mantener a su familia. Los niños se convertían en trabajadores en fábricas y minas de carbón, las niñas se convertían en prostitutas o chicas de salón o terminaban en talleres de trabajo esclavo. Todos estos trabajos solo pagaban los gastos de alimentación, es decir, que no pagaban tributos como en el antiguo Egipto. La idea de crear los derechos del niño circuló en algunos medios intelectuales durante el siglo XIX. Un ejemplo de ello fue la referencia que hizo el escritor francés Jules Vallès en su obra El niño (1879), y más claramente la reflexión sobre los derechos del niño que realizó Kate D. Wiggin en "Children's Rights"(1892).
En 1874 el caso Mary Ellen, una niña estadounidense de 8 años marcó un precedente. Ella era víctima de maltrato por parte de sus cuidadores. Una vecina alarmó a una trabajadora social de las condiciones deplorables en las que la niña vivía, recibía castigos físicos y presentaba un cuadro de desnutrición por abandono. Los juzgados de Nueva York de la época no tomaban la denuncia de la mujer, dado que no existían leyes que protejan a los niños y se los consideraba propiedad de los padres. La trabajadora social presentó el caso ante la Sociedad Protectora de Animales argumentando que la niña pertenecía al reino animal, apelando a la ley que protegía a los animales contra la crueldad. La trabajadora ganó el juicio, sus cuidadores fueron condenados y Mary Ellen fue a un centro de protección donde posteriormente sería adoptada por la misma trabajadora social,
La primera declaración de derechos del niño, de carácter sistemática, fue la Declaración de Ginebra del 26 de diciembre de 1924, redactada por Eglantyne Jebb fundadora de Save the Children. Fue aprobada por la Sociedad de las Naciones (SDN), Sociedad de Naciones o Liga de las Naciones, antecedente de las Naciones Unidas
La declaración contiene 5 principios: 1. El niño debe ser puesto en condiciones de desarrollarse normalmente desde el punto de vista material y espiritual. 2. El niño hambriento debe ser alimentado; el niño enfermo debe ser atendido; el niño deficiente debe ser ayudado; el niño desadaptado debe ser reeducado; el huérfano y abandonado deben ser recogidos y ayudados. 3. El niño debe ser el primero en recibir socorro en caso de calamidad. 4. El niño debe ser puesto en condiciones de ganarse la vida y debe ser protegido de cualquier explotación. 5. El niño debe ser educado inculcándole el sentimiento del deber que tiene de poner sus mejores cualidades al servicio del prójimo [1]
Las Naciones Unidas aprobaron en 1948 la Declaración Universal de los Derechos Humanos que, implícitamente, incluía los derechos del niño, sin embargo, posteriormente se llegó al convencimiento que las necesidades particulares de los niños y niñas debían estar especialmente enunciados. Antes había decidido que el Fondo Internacional de Emergencia de las Naciones Unidas para los niños (UNICEF) continuara sus labores como organismo especializado y permanente para la protección de la infancia (denominándose oficialmente Fondo de las Naciones Unidas para la Infancia). El 20 de noviembre de 1959 las Naciones Unidas aprobó la Declaración de los Derechos del Niño. Para conmemorar el vigésimo aniversario de la Declaración de los Derechos del Niño de 1959, la Asamblea General de las Naciones Unidas designó el año 1979 como Año Internacional del Niño. A partir de allí se comenzó a discutir una nueva declaración de derechos del niño, fundada en nuevos principios. A consecuencias de este debate, la Asamblea General de Naciones Unidas el 20 de noviembre de 1989 adoptó la Convención sobre los Derechos del Niño y luego en el año 2000 dos protocolos facultativos:[2]
Proporcionar a la infancia protección jurídica contra las peores formas de explotación.
Utilizar los protocolos facultativos para aumentar los instrumentos de derechos humanos.
Derechos de los niños
A partir de la promulgación de la Convención en 1989 se ha ido adecuando la legislación interna a los principios contemplados en la Declaración. Aunque la legislación y el sistema jurídico de cada país suele ser diferente, los 196 Estados parte han ido consagrando medidas especiales para su protección, a nivel legislativo e incluso derechos constitucionales.
Los principios fundamentales de los Derechos del niño son:[3]
Derecho a la vida: todo niño tiene el derecho intrínseco a la vida y garantizarán en la máxima medida posible la supervivencia y el desarrollo del niño.
Derecho a la igualdad: todo niño tiene derecho a no ser discriminado por ningún motivo como su color de piel.
Derecho al interés superior del niño: cualquier decisión, ley o política que pueda afectar a la infancia tiene que tener en cuenta qué es lo mejor para el niño
Derecho a la educación: todo niño tiene derecho a recibir una educación adecuada.
Derecho a opinión: todo niño tiene derecho a expresar su opinión y que esta se tenga en cuenta en cualquier asunto que le afecte.
Derecho a una vivienda digna: todo niño tiene derecho a vivir en un espacio adecuado para el bienestar de su desarrollo.
Derecho a la alimentación: todo niño tiene derecho a recibir alimentación, y será competencia del Estado garantizarla en ausencia de padres o tutores que puedan proporcionársela.
Derecho a la expresión: todo niño tiene derecho a solicitar, recibir y difundir cualquier información e idea a menos que vulnere el derecho de otros.
Derecho a la salud: todo niño tiene derecho a recibir atención sanitaria.
Derecho a la nacionalidad: todo niño tiene derecho a un nombre desde su nacimiento y a obtener una nacionalidad.
derecho a no hambre: cualquier niño o niña deberían asegurarse de ser alimentado todos los días
La Convención sobre los derechos del niño recoge 54 artículos.[4]
Convención sobre los Derechos del Niño y protocolos facultativos
Artículo principal: Convención sobre los Derechos del Niño
......................................................................................
Véase también
Portal:Derecho. Contenido relacionado con Derecho.
COLUMN RO.
Drepturile copilului - Wikipedia în limba română. >
11:27 9 may 2026 InternetArchiveBot discusión contribs. 20 091 bytes ´(−89)
Drepturile copilului sunt reglementate de Convenția asupra Drepturilor Copilului adoptată de către Adunarea Generala a Națiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989. Convenția a fost asumată și de România prin adoptarea legii Legea numărul 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial numărul 314 din 13 iunie 2001). Documentul definește drepturile și principiile dezvoltării normale a unui copil.
Copiii au drepturi oriunde s-ar afla - acasă la părinții naturali, în familii substitutive, în instituții de îngrijire sau la scoală. Părinții și familiile, grupurile profesionale care lucrează cu copiii, dar și orice cetățean responsabil ar trebui să știe de existența acestor drepturi. Polițiștii și judecătorii sunt cei care au sarcina să aplice legea, dar toată lumea (în special cine lucrează cu copiii) are obligația să raporteze cazuri de abuz sau neglijență îndreptate asupra copiilor. Autoritățile publice locale și centrale au obligația de a garanta și promova drepturile copilului.
Drepturile copilului, așa cum sunt ele enunțate în Convenție
Copilul are dreptul la stabilirea și păstrarea identității sale.
Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
Copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia, printr-o măsura dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Copilul ai cărui părinți locuiesc în state diferite are dreptul de a întreține relații personale și contacte directe cu aceștia, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Copilul are dreptul de a primi o educație care să îi permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității sale.
Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge și de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.
Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării și nu poate fi constrâns la o munca ce comportă un risc potențial sau care este susceptibilă să îi compromită educația ori să îi dăuneze sănătății sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.
Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
Copilul are dreptul de a beneficia de asistență socială și de asigurări sociale, în funcție de resursele și de situația în care se află acesta și persoanele în întreținerea cărora se găsește.
Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva folosirii ilicite de stupefiante și substanțe psihotrope, așa cum sunt acestea definite de tratatele internaționale în materie.
Copilul are dreptul la protecție împotriva oricărei forme de exploatare;
Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor.
Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și familiale. Este interzisă orice acțiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viața intimă, privată și familială.
Copilul are dreptul la libertate de exprimare. Părinții sau după caz alți reprezentanți legali ai copilului, persoanele care au în plasament copii precum și persoanele care prin natura funcției promovează și asigura respectarea drepturilor copiilor au obligația de a le asigura informații, explicații și sfaturi în funcție de vârsta și gradul de înțelegere al acestora precum și de a le permite să-și exprime punctul de vedere, ideile și opiniile.
Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima liber opinia sa asupra oricărei probleme care îl privește. În orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei.
Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conștiință și religie. Potrivit Art. 491 al Codului Civil al României:[1] "(1) Părinții îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condițiile legii, ținând seama de opinia, vârsta și de gradul de maturitate ale acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios. (2) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să își aleagă liber confesiunea religioasă."
Copilul are dreptul la libertate de asociere, în structuri formale și informale, precum și dreptul la libertatea de întrunire pașnică, în limitele prevăzute de lege.
Copilul aparținând unei minorități etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viață culturală proprie, la declararea apartenenței sale religioase, la practicarea propriei sale religii, precum și dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alți membrii ai comunității din care face parte.
Copilul are dreptul la respectarea personalității și individualității sale și nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.
Copilul are dreptul la odihnă și vacanță.
Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violență, neglijentă, abuz sau rele-tratamente.
Copilul are dreptul să crească alături de părinții săi. Copilul are dreptul sa fie crescut într-o atmosferă de afecțiune și de securitate materială și morală.
Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinților săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora, are dreptul la protecție alternativă.
Copilul are dreptul sa depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale; Copilul este informat asupra drepturilor sale precum și asupra modalităților de exercitare a acestora.
Istoria
Secțiunea 6. SECTION 6. Sección 6.
Traducere din spaniolă în română, cu păstrarea intactă a textului rezultat prin traducere 100% automată.
Traducción del español al rumano, guardando y el texto resultante de la traducción 100% automática.
Column A.
Original text.
Los derechos del niño comprenden un amplio entramado de normas jurídicas de diferente valor normativo (Pactos, Tratados, Declaraciones, Reglas, Directrices, etc.) que protegen los derechos de los niños, niñas y adolescentes y garantizan una respuesta de los Estados diferentes a las personas adultas. Todos y cada uno de los derechos que integran este de la infancia son inalienables e irrenunciables. En el sistema interamericano de derechos humanos la Corte Interamericana ha entendido que: “Tanto la Convención Americana como la Convención sobre los Derechos del Niño forman parte de un muy comprensivo corpus juris internacional de protección de los niños que debe servir a esta Corte para fijar el contenido y los alcances de la disposición general definida en el artículo 19 de la Convención Americana […]” (Corte IDH, caso “Villagrán Morales y otros vs. Guatemala” [caso de los “Niños de la Calle”], sentencia del 19 de noviembre de 1999, serie C nro. 63, párr. 194, entre otros).
Índice
3 Convención sobre los Derechos del Niño y protocolos facultativos
4 Reglas mínimas para la administración de justicia de menores (Beijing 1985 - Res. 40/33 ONU)
8 Organizaciones que protegen los derechos de los niños
Antecedentes
En Estados Unidos, los movimientos por los derechos del niño surgieron durante el siglo XIX con el Train (un experimento social que buscaba fomentar el transporte de niños de las grandes ciudades del Este, como Nueva York y Boston, hacia el Oeste, para crear casas por todo el país). En las grandes ciudades, cuando los padres de niños morían o eran extremadamente pobres, el niño se veía obligado a trabajar para mantenerse o mantener a su familia. Los niños se convertían en trabajadores en fábricas y minas de carbón, las niñas se convertían en prostitutas o chicas de salón o terminaban en talleres de trabajo esclavo. Todos estos trabajos solo pagaban los gastos de alimentación, es decir, que no pagaban tributos como en el antiguo Egipto. La idea de crear los derechos del niño circuló en algunos medios intelectuales durante el siglo XIX. Un ejemplo de ello fue la referencia que hizo el escritor francés Jules Vallès en su obra El niño (1879), y más claramente la reflexión sobre los derechos del niño que realizó Kate D. Wiggin en "Children's Rights"(1892).
En 1874 el caso Mary Ellen, una niña estadounidense de 8 años marcó un precedente. Ella era víctima de maltrato por parte de sus cuidadores. Una vecina alarmó a una trabajadora social de las condiciones deplorables en las que la niña vivía, recibía castigos físicos y presentaba un cuadro de desnutrición por abandono. Los juzgados de Nueva York de la época no tomaban la denuncia de la mujer, dado que no existían leyes que protejan a los niños y se los consideraba propiedad de los padres. La trabajadora social presentó el caso ante la Sociedad Protectora de Animales argumentando que la niña pertenecía al reino animal, apelando a la ley que protegía a los animales contra la crueldad. La trabajadora ganó el juicio, sus cuidadores fueron condenados y Mary Ellen fue a un centro de protección donde posteriormente sería adoptada por la misma trabajadora social,
La primera declaración de derechos del niño, de carácter sistemática, fue la Declaración de Ginebra del 26 de diciembre de 1924, redactada por Eglantyne Jebb fundadora de Save the Children. Fue aprobada por la Sociedad de las Naciones (SDN), Sociedad de Naciones o Liga de las Naciones, antecedente de las Naciones Unidas
La declaración contiene 5 principios: 1. El niño debe ser puesto en condiciones de desarrollarse normalmente desde el punto de vista material y espiritual. 2. El niño hambriento debe ser alimentado; el niño enfermo debe ser atendido; el niño deficiente debe ser ayudado; el niño desadaptado debe ser reeducado; el huérfano y abandonado deben ser recogidos y ayudados. 3. El niño debe ser el primero en recibir socorro en caso de calamidad. 4. El niño debe ser puesto en condiciones de ganarse la vida y debe ser protegido de cualquier explotación. 5. El niño debe ser educado inculcándole el sentimiento del deber que tiene de poner sus mejores cualidades al servicio del prójimo [1]
Las Naciones Unidas aprobaron en 1948 la Declaración Universal de los Derechos Humanos que, implícitamente, incluía los derechos del niño, sin embargo, posteriormente se llegó al convencimiento que las necesidades particulares de los niños y niñas debían estar especialmente enunciados. Antes había decidido que el Fondo Internacional de Emergencia de las Naciones Unidas para los niños (UNICEF) continuara sus labores como organismo especializado y permanente para la protección de la infancia (denominándose oficialmente Fondo de las Naciones Unidas para la Infancia). El 20 de noviembre de 1959 las Naciones Unidas aprobó la Declaración de los Derechos del Niño. Para conmemorar el vigésimo aniversario de la Declaración de los Derechos del Niño de 1959, la Asamblea General de las Naciones Unidas designó el año 1979 como Año Internacional del Niño. A partir de allí se comenzó a discutir una nueva declaración de derechos del niño, fundada en nuevos principios. A consecuencias de este debate, la Asamblea General de Naciones Unidas el 20 de noviembre de 1989 adoptó la Convención sobre los Derechos del Niño y luego en el año 2000 dos protocolos facultativos:[2]
Proporcionar a la infancia protección jurídica contra las peores formas de explotación.
Utilizar los protocolos facultativos para aumentar los instrumentos de derechos humanos.
Derechos de los niños
A partir de la promulgación de la Convención en 1989 se ha ido adecuando la legislación interna a los principios contemplados en la Declaración. Aunque la legislación y el sistema jurídico de cada país suele ser diferente, los 196 Estados parte han ido consagrando medidas especiales para su protección, a nivel legislativo e incluso derechos constitucionales.
Los principios fundamentales de los Derechos del niño son:[3]
Derecho a la vida: todo niño tiene el derecho intrínseco a la vida y garantizarán en la máxima medida posible la supervivencia y el desarrollo del niño.
Derecho a la igualdad: todo niño tiene derecho a no ser discriminado por ningún motivo como su color de piel.
Derecho al interés superior del niño: cualquier decisión, ley o política que pueda afectar a la infancia tiene que tener en cuenta qué es lo mejor para el niño
Derecho a la educación: todo niño tiene derecho a recibir una educación adecuada.
Derecho a opinión: todo niño tiene derecho a expresar su opinión y que esta se tenga en cuenta en cualquier asunto que le afecte.
Derecho a una vivienda digna: todo niño tiene derecho a vivir en un espacio adecuado para el bienestar de su desarrollo.
Derecho a la alimentación: todo niño tiene derecho a recibir alimentación, y será competencia del Estado garantizarla en ausencia de padres o tutores que puedan proporcionársela.
Derecho a la expresión: todo niño tiene derecho a solicitar, recibir y difundir cualquier información e idea a menos que vulnere el derecho de otros.
Derecho a la salud: todo niño tiene derecho a recibir atención sanitaria.
Derecho a la nacionalidad: todo niño tiene derecho a un nombre desde su nacimiento y a obtener una nacionalidad.
derecho a no hambre: cualquier niño o niña deberían asegurarse de ser alimentado todos los días
La Convención sobre los derechos del niño recoge 54 artículos.[4]
Convención sobre los Derechos del Niño y protocolos facultativos
Artículo principal: Convención sobre los Derechos del Niño
......................................................................................
Véase también
Portal:Derecho. Contenido relacionado con Derecho.
(8.453 del total de 21.516 bytes).
Column B.
Drepturile copilului cuprind un cadru larg de norme juridice cu valoare normativă variabilă (Convenții, Tratate, Declarații, Reguli, Orientări etc.) care protejează drepturile copiilor și adolescenților și garantează un răspuns diferit din partea statelor față de adulți. Fiecare dintre drepturile care alcătuiesc drepturile copilului este inalienabil și nu se poate renunța la el. În sistemul interamerican al drepturilor omului, Curtea Interamericană a statuat că: „Atât Convenția americană, cât și Convenția cu privire la drepturile copilului fac parte dintr-un corpus de drept internațional foarte cuprinzător pentru protecția copiilor, pe care această Curte trebuie să îl utilizeze pentru a determina conținutul și domeniul de aplicare al prevederii generale definite la articolul 19 din Convenția americană […]” (Curtea Interamericană a Drepturilor Omului, cauza „Villagrán Morales și alții v. Guatemala” [cazul „Copiii străzii”], hotărârea din 19 noiembrie 1999, Seria C nr. 63, paragraful 194, printre altele).
Cuprins
1 Context
2 Drepturile copilului
3 Convenția cu privire la Drepturile Copilului și Protocoalele opționale
4 Reguli minime standard pentru administrarea justiției juvenile (Beijing 1985 - Rez. ONU 40/33)
5 Liniile directoare ale Națiunilor Unite pentru prevenirea delincvenței juvenile (cunoscute sub numele de Liniile directoare de la Riyadh) (Proclamate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în Rez. 45/112; adoptate la 14/12/1990)
6 Regulile Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate (Proclamate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în Rez. 45/113; adoptate la 14/12/1990)
7 Reglementare comparativă
7.1 Argentina
8 Organizații care protejează drepturile copiilor
9 Vezi și
10 Referințe
11 Linkuri externe
Context
În Statele Unite, mișcările pentru drepturile copiilor au apărut în secolul al XIX-lea odată cu trenul (un experiment social care a urmărit să încurajeze transportul copiilor din zonele mari Orașe estice, precum New York și Boston, spre Vest pentru a-și întemeia case în toată țara). În orașele mari, când părinții copiilor mureau sau erau extrem de săraci, copilul era obligat să muncească pentru a se întreține pe sine sau familia sa. Băieții deveneau muncitori în fabrici și mine de cărbune, fetele deveneau prostituate sau fete de saloon sau ajungeau în ateliere clandestine. Toate aceste locuri de muncă acopereau doar cheltuielile cu mâncarea; adică, nu plăteau impozite ca în Egiptul antic. Ideea stabilirii drepturilor copiilor a circulat în unele cercuri intelectuale în timpul secolului al XIX-lea. Un exemplu în acest sens a fost referința făcută de scriitorul francez Jules Vallès în lucrarea sa *Le Níñez* (1879), și mai clar reflecția asupra drepturilor copiilor de Kate D. Wiggin în *Drepturile copilului* (1892).
În 1874, cazul lui Mary Ellen, o fetiță americană de 8 ani, a fost adus în prim-plan. Acest caz a creat un precedent. Ea a fost victima abuzurilor din partea îngrijitorilor ei. Un vecin a alertat un asistent social cu privire la condițiile deplorabile în care trăia fata; aceasta era supusă pedepselor fizice și suferea de malnutriție din cauza neglijenței. Instanțele din New York de la acea vreme au refuzat să ia în considerare plângerea femeii, deoarece nu existau legi care să protejeze copiii, iar aceștia erau considerați proprietatea părinților lor. Asistentul social a dus cazul la Societatea pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale, argumentând că fata aparținea regnului animal și invocând legea care proteja animalele împotriva cruzimii. Asistentul social a câștigat procesul, îngrijitorii au fost condamnați, iar Mary Ellen a mers la un adăpost unde a fost ulterior adoptată de același asistent social.
Prima declarație sistematică a drepturilor copilului a fost Declarația de la Geneva din 26 decembrie 1924, redactată de Eglantyne Jebb, fondatoarea organizației Salvați Copiii. A fost aprobată de Liga Națiunilor, precursoarea Națiunilor Unite. Națiunile Unite
Declarația conține 5 principii: 1. Copilul trebuie plasat în condiții de dezvoltare normală din punct de vedere material și spiritual. 2. Copilul flămând trebuie hrănit; copilul bolnav trebuie îngrijit; Copilul cu dizabilități trebuie ajutat; copilul inadaptat trebuie reeducat; copilul orfan și abandonat trebuie primit și ajutat. 3. Copilul trebuie să fie primul care primește ajutor în caz de calamitate. 4. Copilul trebuie plasat în condiții pentru a-și câștiga existența și trebuie protejat de toate formele de exploatare. 5. Copilul trebuie educat prin insuflarea simțului datoriei de a-și folosi cele mai bune calități în slujba altora. [1]
În 1948, Organizația Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, care includea implicit drepturile copiilor. Cu toate acestea, ulterior s-a recunoscut că nevoile specifice ale copiilor ar trebui enunțate explicit. Înainte de aceasta, ONU decisese ca Fondul Internațional de Urgență pentru Copii al Națiunilor Unite (UNICEF) să își continue activitatea ca agenție specializată și permanentă pentru protecția copiilor (redenumită oficial Fondul Națiunilor Unite pentru Copii). La 20 noiembrie 1959, Organizația Națiunilor Unite a adoptat Declarația Drepturilor Copilului. Pentru a comemora cea de-a douăzecea aniversare a Declarației Drepturilor Copilului din 1959, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a desemnat anul 1979 drept Anul Internațional al Copilului. În urma acestei desemnări, au început discuțiile privind o nouă declarație a drepturilor copilului, bazată pe noi principii. Ca urmare a acestei dezbateri, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Convenția cu privire la Drepturile Copilului la 20 noiembrie 1989 și, ulterior, în 2000, două Protocoale Opționale:[2]
Pentru a oferi copiilor protecție juridică împotriva celor mai grave forme de exploatare.
A utiliza Protocoalele opționale pentru a consolida instrumentele drepturilor omului.
Drepturile copilului
De la promulgarea Convenției în 1989, legislația internă a fost adaptată principiilor stabilite în Declarație. Deși legislația și sistemul juridic al fiecărei țări tind să difere, cele 196 de state părți au consacrat măsuri speciale pentru protecția acestora, la nivel legislativ și chiar ca drepturi constituționale.
Principiile fundamentale ale drepturilor copilului sunt:[3]
Dreptul la viață: Fiecare copil are dreptul inerent la viață, iar supraviețuirea și dezvoltarea copilului trebuie asigurate în cea mai mare măsură posibilă.
Dreptul la egalitate: Fiecare copil are dreptul de a nu fi discriminat din niciun motiv, inclusiv din cauza culorii pielii.
Dreptul la interesul superior al copilului: Orice decizie, lege sau politică care ar putea afecta copiii trebuie să țină cont de ceea ce este mai bine pentru copil.
Dreptul la educație: Fiecare copil are dreptul de a primi o educație adecvată.
Dreptul la opinie: Fiecare copil are dreptul de a-și exprima opinia și de a o lua în considerare în orice problemă care îl afectează.
Dreptul la o locuință adecvată: Fiecare copil are dreptul să trăiască într-un spațiu adecvat pentru bunăstarea și dezvoltarea sa.
Dreptul la hrană: Fiecare copil are dreptul să primească hrană, iar statul are responsabilitatea de a garanta acest lucru în absența părinților sau tutorilor care i-l pot furniza.
Dreptul la libertatea de exprimare: Fiecare copil are dreptul de a căuta, de a primi și de a răspândi orice informație și idee, cu excepția cazului în care aceasta încalcă drepturile altora.
Dreptul la sănătate: Fiecare copil are dreptul de a primi asistență medicală.
Dreptul la naționalitate: Fiecare copil are dreptul la un nume de la naștere și de a obține o naționalitate.
Dreptul de a nu fi înfometat: Fiecărui copil trebuie să i se asigure că este hrănit în fiecare zi.
Convenția cu privire la Drepturile Copilului conține 54 de articole.[4]
Convenția cu privire la Drepturile Copilului și Protocoalele Opționale
Articol principal: Convenția cu privire la Drepturile Copilului
.....................................................................................................
Vezi și
Portal: Drept. Conținut conex despre Drept.
Exploatarea copiilor
Educația timpurie a copiilor
UNICEF
Mișcarea pentru drepturile copilului
Ziua Copilului
Column Z.
Ayord translation.
Drepturile copilului cuprind un larg cadru de norme juridice de diverse valori normative (Convenții, Tratate, Declarații, Reguli, Orientări etc.) care protejează drepturile baietilor, fetelor și adolescenților și garantează un răspuns diferit din partea Statelor in comparatie cu persoanele adulte. Toate si fiecare dintre drepturile care alcătuiesc drepturile copilului sunt inalienabile și irenunțiabile. În sistemul interamerican al drepturilor umane, Curtea Interamericană a statuat că: „Atât Convenția Americană, cât și Convenția cu privire la Drepturile Copilului fac parte dintr-un corpus de drept internațional foarte cuprinzător pentru protecția copiilor, pe care această Curte trebuie să îl utilizeze pentru a determina conținutul și domeniul de aplicare al prevederii generale definite la articolul 19 din Convenția americană […]” (Curtea Interamericană a Drepturilor Umane, cauza „Villagrán Morales și alții vs. Guatemala” [cazul „Copiii străzii”], hotărârea din 19 noiembrie 1999, Seria C nr. 63, paragraful 194, printre altele).
Cuprins
1 Context
2 Drepturile copiilor
3 Convenția cu privire la Drepturile Copilului și Protocoalele opționale
4 Reguli minime standard pentru administrarea justiției juvenile (Beijing 1985 - Rez. ONU 40/33)
5 Liniile directoare ale Națiunilor Unite pentru prevenirea delincvenței juvenile (cunoscute sub numele de Liniile directoare de la Riyadh) (Proclamate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în Rez. 45/112; adoptate la 14/12/1990)
6 Regulile Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate (Proclamate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în Rez. 45/113; adoptate la 14/12/1990)
7 Reglementare comparativă
7.1 Argentina
8 Organizații care protejează drepturile copiilor
9 Vezi și
10 Referințe
11 Linkuri externe
Context
În Statele Unite, mișcările pentru drepturile copilului au apărut în secolul al XIX-lea odată cu "Trenul" (un experiment social care a urmărit să încurajeze transportul copiilor din zonele mari Orașe estice, precum New York și Boston, spre Vest pentru a-și întemeia case în toată țara). În orașele mari, când părinții copiilor mureau sau erau extrem de săraci, copilul era obligat să muncească pentru a se întreține pe sine sau familia sa. Copii deveneau muncitori în fabrici și mine de cărbune, fetele deveneau prostituate sau fete de saloon sau ajungeau în ateliere clandestine. Toate aceste locuri de muncă acopereau doar cheltuielile cu mâncarea; adică, nu plăteau impozite ca în Egiptul antic. Ideea stabilirii drepturilor copiilor a circulat în unele cercuri intelectuale în timpul secolului al XIX-lea. Un exemplu în acest sens a fost referința făcută de scriitorul francez Jules Vallès în lucrarea sa *Le Níñez* (1879), și mai clar reflecția asupra drepturilor copiilor de Kate D. Wiggin în *Drepturile copilului* (1892).
În 1874, cazul lui Mary Ellen, o fetiță americană de 8 ani, a fost adus în prim-plan. Acest caz a creat un precedent. Ea a fost victima abuzurilor din partea îngrijitorilor ei. O vecina a alertat o asistenta sociale cu privire la condițiile deplorabile în care trăia fata; aceasta era supusă pedepselor fizice și suferea de malnutriție din cauza neglijenței. Instanțele din New York de la acea vreme au refuzat să ia în considerare plângerea femeii, deoarece nu existau legi care să protejeze copiii, iar aceștia erau considerați proprietatea părinților lor. Asistenta sociala a dus cazul in fata Societatii pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale, argumentând că fata aparținea regnului animal și invocând legea care proteja animalele împotriva cruzimii. Asistenta sociala a câștigat procesul, îngrijitorii au fost condamnați, iar Mary Ellen a mers la un adăpost unde a fost ulterior adoptată de aceeași asistenta sociala.
Prima declarație sistematică a drepturilor copilului a fost Declarația de la Geneva din 26 decembrie 1924, redactată de Eglantyne Jebb, fondatoarea organizației Salvați Copiii. A fost aprobată de Societatea Națiunilor, precursoarea Națiunilor Unite. Societatea Natiunilor, Națiunile Unite
Declarația conține 5 principii: 1. Copilul trebuie plasat în condiții de dezvoltare normală din punct de vedere material și spiritual. 2. Copilul flămând trebuie hrănit; copilul bolnav trebuie îngrijit; Copilul cu dizabilități trebuie ajutat; copilul inadaptat trebuie reeducat; copilul orfan și abandonat trebuie primit și ajutat. 3. Copilul trebuie să fie primul care primește ajutor în caz de calamitate. 4. Copilul trebuie plasat în condiții pentru a-și câștiga existența și trebuie protejat de toate formele de exploatare. 5. Copilul trebuie educat prin insuflarea simțului datoriei de a-și folosi cele mai bune calități în slujba altora. [1]
În 1948, Organizația Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, care includea implicit drepturile copiilor. Cu toate acestea, ulterior s-a recunoscut că nevoile specifice ale copiilor ar trebui enunțate explicit. Înainte de aceasta, ONU decisese ca Fondul Internațional de Urgență pentru Copii al Națiunilor Unite (UNICEF) să își continue activitatea ca agenție specializată și permanentă pentru protecția copiilor (redenumită oficial Fondul Națiunilor Unite pentru Copii). La 20 noiembrie 1959, Organizația Națiunilor Unite a adoptat Declarația Drepturilor Copilului. Pentru a comemora cea de-a douăzecea aniversare a Declarației Drepturilor Copilului din 1959, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a desemnat anul 1979 drept Anul Internațional al Copilului. În urma acestei desemnări, au început discuțiile privind o nouă declarație a drepturilor copilului, bazată pe noi principii. Ca urmare a acestei dezbateri, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Convenția cu privire la Drepturile Copilului la 20 noiembrie 1989 și, ulterior, în 2000, două Protocoale Opționale:[2]
Pentru a oferi copiilor protecție juridică împotriva celor mai grave forme de exploatare.
A utiliza Protocoalele opționale pentru a consolida instrumentele drepturilor omului.
Drepturile copilului
De la promulgarea Convenției în 1989, legislația internă a fost adaptată principiilor stabilite în Declarație. Deși legislația și sistemul juridic al fiecărei țări tind să difere, cele 196 de state părți au consacrat măsuri speciale pentru protecția acestora, la nivel legislativ și chiar ca drepturi constituționale.
Principiile fundamentale ale drepturilor copilului sunt:[3]
Dreptul la viață: Fiecare copil are dreptul inerent la viață, iar supraviețuirea și dezvoltarea copilului trebuie asigurate în cea mai mare măsură posibilă.
Dreptul la egalitate: Fiecare copil are dreptul de a nu fi discriminat din niciun motiv, inclusiv din cauza culorii pielii.
Dreptul la interesul superior al copilului: Orice decizie, lege sau politică care ar putea afecta copiii trebuie să țină cont de ceea ce este mai bine pentru copil.
Dreptul la educație: Fiecare copil are dreptul de a primi o educație adecvată.
Dreptul la opinie: Fiecare copil are dreptul de a-și exprima opinia și de a o lua în considerare în orice problemă care îl afectează.
Dreptul la o locuință adecvată: Fiecare copil are dreptul să trăiască într-un spațiu adecvat pentru bunăstarea și dezvoltarea sa.
Dreptul la hrană: Fiecare copil are dreptul să primească hrană, iar statul are responsabilitatea de a garanta acest lucru în absența părinților sau tutorilor care i-l pot furniza.
Dreptul la libertatea de exprimare: Fiecare copil are dreptul de a căuta, de a primi și de a răspândi orice informație și idee, cu excepția cazului în care aceasta încalcă drepturile altora.
Dreptul la sănătate: Fiecare copil are dreptul de a primi asistență medicală.
Dreptul la naționalitate: Fiecare copil are dreptul la un nume de la naștere și de a obține o naționalitate.
Dreptul de a nu fi înfometat: Fiecărui copil trebuie să i se asigure că este hrănit în fiecare zi.
Convenția cu privire la Drepturile Copilului conține 54 de articole.[4]
Convenția cu privire la Drepturile Copilului și Protocoalele Opționale
Articol principal: Convenția cu privire la Drepturile Copilului
.....................................................................................................
Vezi și
Portal: Drept. Conținut conex despre Drept.
Exploatarea copiilor
Educația timpurie a copiilor
UNICEF
Mișcarea pentru drepturile copilului
Ziua Copilului
Secțiunea 7. SECTION 7. Sección 7.
Textul original (în "Column A") plus rezultatul obținut de admin prin traducerea din spaniolă în română (in "Column Z"), plus echiparea ambelor texte cu "linkuri permanente" (care trimit în general către pagini cu conținut explicativ, din Wikipedia), plus "verificarea parității dintre linkurile românești și cele spaniole”. Vezi și "semnificația culorilor".
/
El texto original (en la "Column A") más el resultado obtenido por el admin a través de la traducción del español al rumano (en la "Column Z"), además de dotar ambos textos de "enlaces permanentes" (que generalmente envían a páginas con contenido explicativo, de Wikipedia), además de "comprobar la paridad entre los enlaces rumano y español". Ver también "significado de los colores"
Column A.
Original text.
Column Z.
Ayord translation.
Page updated
Google Sites
Report abuse