Vulcani noroioşi la Copălău, în Câmpia Moldovei

Vasile Bouaru (Rădăuţi) 

Copălău este un mic sat din judeţul Botoşani, aflat la 24 km de reşedinţa de judeţ (vezi harta). Pe raza acestei localităţi putem admira vulcani noroioşi. Sunt foarte puţin cunoscuţi. În prezent nu seamănă cu rudele lor din Buzău dar locul este interesant.



Pentru a ajunge la aceşti vulcani noroioşi ne deplasăm mai întâi 23 km din Botoşani pe drumul E58 înspre Hârlău, până aproape de satul Cotu. Înainte de a intra în satul Cotu se desprinde spre stânga în sensul amintit drumul asfaltat 52B care duce spre centrul satului Copălău. Ne înscriem pe acest nou drum şi după 250 metri de la intersecţie traversăm un mic pod peste Pârâul Miletin, un afluent la Râul Jijia. După încă 100 metri parcurşi se desprinde pe dreapta în sensul de înaintare un drum de ţară. Ne înscriem pe acest nou drum.

După câteva sute de metri depăşim ultimile case din satul Copălău şi ne îndreptăm spre pădurea care se vede în faţa noastră, nu departe (foto 1). În dreapta noastră se vede satul Cotu, pierdut printre dealuri împădurite (foto 2). Privim şi spre înapoi, către locul de unde am ajuns până aici (foto 3).

                                                                          1
                                            2
                                           3

Nici pe acest drum de ţară nu mergem decât câteva sute de metri, până la liziera pădurii din faţa noastră. Aproape de această lizieră, pe stânga cum ne deplasăm, chiar lângă drum, zărim o piatră de fântână, destul de veche (foto 4). Zona vulcanilor nu este departe, ci undeva spre dreapta cum mergem spre pădure, exact în locul în care aceasta face un cot (foto 5). Ajungem la liziera pădurii şi găsim o potecă spre dreapta, pe care ne înscriem (foto 6).

                                                                          4
                                          5
                                                                                                     6

Parcurgem 600 metri şi vom zări foarte aproape de liziera pădurii o zonă cu mult stuf. Acolo sunt doi dintre vulcanii noroioşi (foto 7). Localnicii numesc această zonă La smârcuri. Un sătean a povestit că aceşti vulcani erau foarte activi şi că aruncau noroi cu putere. Cineva a avut chiar ideea de a sonda adâncimea lor şi a legat o greutate de o sfoară şi i-a dat drumul în unul din cratere. Nu i-a dat de capăt dar adâncimea era foarte mare. O săteancă mai în vârstă, pe care am mai întrebat-o detalii, vorbea chiar cu oarecare teamă de acel loc.

                                           7

Pentru a preîntâmpina extinderea vulcanilor sătenii au pus stuf pe craterele lor. În plus fiind lângă câmpurile arabile au fost efectuate şi activităţi de desecare a zonei. De aceea, în timp, noroiul s-a uscat iar vulcanii au prins o crustă deasupra. Ne-am deplasat câteva zeci de metri lateral pentru a-i surprinde mai bine (foto 8). Ne apropiem de vulcani şi observăm noroiul întărit de la baza lor (foto 9). Seceta şi canicula din ultimile zile şi-au pus şi aici amprenta. Vulcanul din dreapta din imaginea 8 este ceva mai mare, având diametrul de aproape 16 metri. La baza conurilor vulcanice cresc ierburi din abundenţă şi se vede noroiul întărit (foto 10).

                                        8
                                                                                     9
                                                                                   10

Dăm un ocol conului mai mare. Între el şi pădure se vede mai bine partea ridicată (foto 11). Cel mai bine îl observăm dacă ne depărtăm iar de el (foto 13). 

                                                                                 11
                                                                   13

Găsim un loc unde crăpăturile sunt foarte mari, putem băga palma (foto 14). Tot mergând pe marginea craterului am găsit două ciuperci în gunoiul rămas de la animale (foto 15). Foarte aproape de vulcani este o porţiune unde creşte porumb.

                                                                                     14
                                                                                      15

Ocolind mai departe zona cu stuf se observă aceeaşi caracteristică, noroi întărit şi crăpat din cauza căldurii. Am încercat să pătrundem printre cele două cratere, prin stuful foarte des (foto 17) însă a fost imposibil să străbatem cei câţiva metri. Undeva lateral am găsit flori (foto 18). În porţiunea cea mai scurtă dintre vulcani şi pădure zărim un mic şanţ de scurgere a cărui natură artificială sau naturală nu am putut-o stabili (foto 19). Nu micul şanţ ca atare era important ci faptul că ştiam de la săteni că undeva în pădure, foarte aproape de lizieră, se mai găseşte un crater vulcanic. Aşa că am bănuit că acest mic şanţ ar fi legat de al treilea crater, probabil pe acolo se mai scurgea noroi.

                                                                                                17
                                                                       18
                                                                                                  19

Am intrat în pădure şi am urmat calea dată de acel mic şanţ. La câteva zeci de metri într-adevăr am găsit o altă porţiune cu stuf foarte înalt şi foarte des (foto 20). Porţiunea respectivă are diametrul în jur de 50 metri. Nu am putut răzbate spre centrul zonei cu stuf. Dacă e să dăm crezare sătenilor cu privire la faptul că aici se află al treilea vulcan care a avut şi el soarta primilor doi în ceea ce priveşte acoperirea cu stuf şi ţinând seamă de diametrul mare al locului atunci probabil că acest vulcan este/ era cel mai mare vulcan noroios din ţară.

                                                                             20

Încercăm să ocolim şi această porţiune. Pădurea este foarte frumoasă, alcătuită mai mult din stejar dar locul ca atare, craterul vulcanului, este inaccesibil în această perioadă. Pe majoritatea copacilor cresc licheni în număr mare (foto 21). Pe alocuri se văd urme, probabil lăsate de animale, care par să ducă spre interiorul porţiunii cu stuf (foto 22). 

                                                                 21
                                                                               22

După câteva zeci de metri parcurşi în jurul acestui loc am găsit copacul din imaginea 23, ca un mănunchi. Ieşim din pădure dar nu pe latura prin care am intrat ci lateral faţă de ea, pe continuarea drumeagului pe care am ajuns la vulcanii noroioşi (foto 25).

                                                                                             23
                                                                                                   25

Pământul este şi aici puternic crăpat. Ne înscriem pe acel drumeag nu înapoi spre satul Copălău ci mai departe, spre sud-est, cu intenţia de a termina traseul în satul Cotu. Vom merge exact pe liziera pădurii. După câteva sute de metri ajungem la o intersecţie de unde ne abatem spre dreapta (foto 27). Vom traversa apoi, din nou, Pârâul Miletin pe un vechi pod din lemn (foto 28) şi ajungem la primele case din satul Cotu.

                                                                                        27
                                                                                      28

Încă puţin şi ajungem la drumul E58, la ieşirea din satul Cotu dinspre oraşul Hârlău (foto 29). 

                                                                                   29