Toţi au două picioare, nu toţi o conştiinţă

https://mihaialexandrescu.wordpress.com/2010/02/24/toti-au-doua-picioare-nu-toti-o-constiinta/

Interesant este că până şi această adunătură de lichele violente & ignorante a avut profeţi şi conştiinţe.

Trebuie să ştii unde să cauţi adevăruri. În zilele noastre adevărurile nu se mai servesc gratuit porcilor, pentru ei există kitsch-ul existenţial, chinezăria doctrinară şi junk-convingerile dobândite la televizor. Fericiţi, aşadar, cei ce păstrează cărţile pe care le-au cumpărat de-a lungul anilor… Junk-cărţile glossy care se tipăresc masiv în ziua de azi te mai învaţă „Cum să fii o lady în 10 paşi” sau repovestesc commercial-plasticos eternele mituri cu hidre şi grifoni.

Găsesc în bibliotecă, tipărită pe hârtie de ziar şi cu coperţi din carton ordinar, o carte în care Nicolae Steinhardt răspunde la 365 de întrebări incomode, pe care i le adresează Zaharia Sângeorzan. Iar una dintre întrebări suna naiv, aproape copilăresc: „Cum vă imaginaţi că va fi anul 2000?” Poate vă mai aduceţi aminte, anul 2000 era, acum 20 de ani, speranţa. Era însuşi viitorul, însăşi gloria unei noi generaţii de oameni care aveau să-şi depăşească epoca printr-o libertate asumată şi prin deschiderea către lume – sanchi.

„Groaznic, răpunde Steinhardt. Cu triumful haimanalelor, haidamacilor, teroriştilor, fanatismului fundamentalist. Ţările occidentale devenite ori pe cale de a deveni vasalele statelor din Orientul apropiat. O anarhie feudală bazată pe violenţă, brutalitate, neruşinare şi înrobirea popoarelor civilizate, bolnave de angelism şi laşitate. Un coşmar acum în curs de înfăptuire. Asta cât priveşte statele. Cât priveşte indivizii, ei se vor împărţi în două clase: a purtătorilor de revolver şi a nepurtătorilor. Primii vor fi oameni liberi (în sens feudal), ceilalţi vor deveni iobagi. Curajul şi arma vor fi criteriile: resemnaţii, fricoşii, sedentarii vor constitui noua clasă servilă. Vor fi şi asociaţii de oameni liberi (bande, ganguri) care vor juca rolul nobilimii, al noilor stăpâni.„

Suntem în 2010. Acei oameni care aveau să-şi depăşească epoca prin libertate şi deschidere către lume sunt astăzi la fel de săraci, chinuiţi şi mizerabilizaţi ca întotdeauna. Nu sunt liberi. Iar lumea îi refuză în ritmul globalizării, li se închide în nas, pe măsură ce călătoresc mai mult.

Steinhardt a schiţat, modest, dar lucid, cum va arăta începutul acestei istorii post-politice şi post doctrinare. A fost mult adevăr în spusele sale. Vizualiza lumea, aşa cum va deveni ea.

Oare cine şi-ar fi imaginat, totuşi, până unde poate ajunge degradarea? Cine ar fi crezut că politicienii vor semăna cu nişte găşti flămânde care mârâie lângă ciolan, că jurnaliştii vor fi marionetele cleptocraţilor, iar intelectualii îşi vor abandona, pe rând, toate idealurile?

„Cum se înnoieşte limba română azi?” – mai întreabă Sângeorzan.

„Prin împrumuturi – vai – de la limbajul ţigănesc, şmecheresc, bişniţar, videocasetar, gestionar, totul cu iz de peiorizare, pângărire, corupţie şi sărăcie lucie. Limbaj de oropsiţi” – răspunde Steinhardt. Şi, în altă parte adaugă sec despre oameni: „Toţi au două picioare, nu toţi o conştiinţă.”