https://www.dw.com/ro/iresponsabilitatea-politicianului-român/a-50870111
Spre ruşinea ei, Curtea de Apel Bucureşti i-a achitat pe ofiţerii Securităţii trimişi de poliţia politică ceauşistă să-l tortureze şi să supervizeze uciderea, acum peste trei decenii, a disidentelui Gheorghe 'Babu' Ursu. Familiile morţilor de la Colectiv aşteaptă şi ei, parcă în zadar, după ani de răbdare futilă, un verdict în primă instanţă.
Economia nu stă incomparabil mai bine. O fabrică pe cale de a construi elicoptere la Braşov stă să se închidă, pentru că AIRBUS a obosit să tot aştepte lumina verde de la guvernanţi. Concernul pare a prefera să dea pierdute zece milioane de euro, în loc să mai pompeze şi să piardă alte cinci într-un proiect care, cu actualii guvernanţi la cârmă, se arată irosit din start. Cine pierde? România. Cine câştigă? Ţara vecină care, mândrindu-se nu doar cu o forţă de muncă ieftină, ci şi cu legi solide şi un executiv cât de cât predictibil va acapara până la urmă investiţia vesteuropeană.
Nicio problemă? Nu-i mare lucru? Vor fi alte investiţii? Alte sentinţe? Podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa şi l-a luat? Vom face altul, pe mal în jos, altul mai mare şi mai frumos? Cam aşa gândesc bună parte din parlamentari şi din mai-marii principalelor partide româneşti, în cap cu preşedintele. Mai toţi au tot timpul din lume. Nicio urgenţă nu pare să-l anime pe vreunul dintre ei.
Or, ţara nu mai are timp de mult. După patru decenii de cataclism comunist, alte trei de iliescism, precum şi după ultimii şapte ani de cleptocraţie uselistă prelungită de regimul dragniot, României numai bine nu-i e. E greu de spus ce nu e încă în declin. Ce nu suferă de scleroză. Şi ce nu s-a prăpădit în statul român. Democraţia trage să moară, lovită grav, între altele, de ticăloşia unor parlamentari pesedişti şi udemerişti care, nesătui, profită cinic de mandate şi de imaturitatea politică a unei părţi a electoratului sabotând relegiferarea alegerilor locale în două tururi. Justiţia, pusă la podea de regimul Dragnea, între altele prin instituţiile de supraveghere a magistraţilor, menite să-i intimideze pe judecători şi procurori cu o poliţie politică sui generis, e în comă. Şcoala, medicina, ştiinţele au ajuns, în parte, pe catafalc. La groapă au fost duse rând pe rând elita culturală şi politică a românilor, bunul simţ, meritocraţia, industria, economia, onestitatea, civilitatea şi competenţa dregătorilor, predictibilitatea, dreptatea, sentimentul siguranţei definitiv ucise înainte de Colectiv şi Caracal, laolaltă cu speranţele de mai bine ale tinerelor generaţii. Care pleacă din ţară mâncând pământul.
Ori se refugiază în emigraţia interioară. Până şi un om ca Valeriu Nicolae s-a declarat "învins”. N-ar fi timpul unei răsturnări de amploare? Ba bine că nu. Pe eşichierul politic românesc, schimbarea e aprig râvnită. Atât de aprig doresc românii să scape de scleroză şi necroză printr-o schimbare netă, grabnică şi de anvergură, încât dorinţa electoratului a dus, la alegerile europene, la istorica ascensiune a USR. Care a triumfat plecând de undeva de la mai nimic, ca preşedintele ucrainean Zelenski şi partidul său făcut pe genunchi. Sau ca alte formaţiuni ivite în Europa din imperioasa nevoie a unei radicale schimbări. Întrebarea e cine va câştiga dreptul de a o realiza.
Orban, liderul bun al unui partid îmbătrânit în rele, în epoca USL, alături de PSD? Sau liderul mai precar, cu bube detectate de Rise Project, al unui partid excelent cât timp rămâne o grupare anticleptocratică, aşa cum este USR? Cine ştie? Dan Barna? El se pretinde perfect informat.
Pe modelul infailibilului politician esteuropean, care ştie tot şi chiar ceva mai mult decât atât şi nu se scuză prin urmare niciodată, indiferent ce-ar fi comis, Barna pare să fi arendat viitorul şi să-l cunoască în detaliu. Ca atare, crede a dispune de resurse inepuizabile de timp. La urma urmei, se pregăteşte să învingă definitiv şi irevocabil. Aşa cum ar fi vrut să se impună comunismul. Ori măcar pe vreo mie de ani, cât ar fi vrut să reziste cel de-al Treilea Reich. Ultimul a durat, realiter, o duzină de ani catastrofali.
E un interval comparabil cu cei 10 ani la putere evocaţi de Dan Barna. Care propune românilor "să păstrăm trei luni, trei luni și jumătate Guvernul Dăncilă, dar după aia scăpăm 10 ani de PSD". Victoria ar urma să vină deci cândva, după ce USR va fi tras clapa şi PSD, şi PNL, evitând cu grijă, iohanitic, pas cu pas, ca partidul Dăncilei să redevină ”vioara întâi”, ori liberalii să se vadă ”legitimaţi” prin participarea USR la guvernare. Serios? Atâta a înţeles Barna din urgenţele României? Alt mesaj mai credibil în faţa catastrofei n-a găsit? Atât se poate el detaşa de tactici politicianiste mărunte?
Aceasta e distanţa lui de tartorii politici ai unei societăţi demoralizate şi îmbătrânite, a cărei economie suferă, a cărei ”fertilitate e în colaps”, după cum nota un pesimist, ale cărei justiţie şi coduri penale au nevoie de resuscitare acum şi a cărei democraţie nu poate fi debranşată de aparatele la care încă n-a fost conectată, decât cu preţul unui deznodământ fatal?
Politician fără carismă, căruia nu-i pasă totuşi de riscul discreditării când, presat să convingă şi ”frizeria”, frizează iresponsabilitatea legitimării prin prezenţă a unui post ca Antena 3, Dan Barna nu e singurul politician român care nu prea se lasă sfătuit de bine şi nu prea ascultă de consilieri deştepţi.
Or, dat fiind dezastruosul bilanţ al ţării şi al partidelor clasice, Uniunea lui ar merita net mai mult. Românii, care au învăţat enorm din nenorocirile ultimilor ani şi din propriile erori politice izvorând din dezbinare, ură iraţională, imaturitate sau lehamite politică, şi ei.