LA MARGINEA NOPTII

„...mi-am luat copiii lângă mine şi priveam absentă cum ceara lumânării se topeşte, micşorându-şi văzând cu ochii, în acelaşi timp, puterea de a lumina. Nu mai aveam o altă lumânare în casă. În acel moment, mi-a venit aşa, ca din spaţii siderale, străfulgerarea unui gând straniu: m-am simţit ca şi cum m-aş fi aflat la marginea unei nopţi. Ziua plecase cu lumina ei undeva, departe, în necunoscut. Si, în clipa aceea, am inceput să mă identific, fără voia mea, cu lumânarea care se topea încet, încet...”

„...Constantin Clisu a scris un roman captivant, bine construit, de o apreciabila putere narativa. Este un minunat povestitor. Roman obiectiv al unui artist cu o sensibilitate vie, si chiar duios, care se achita corect de vamile pe care viata le cere scriiturii si care dispune de curajul de a pune pe prim plan etica si apoi estetica.” C.D.Zeletin