CU TOATE PĂDURILE ÎN BRAŢE

Mestecenii bolnavi de primăvară Se clatină mestecenii de crivăţ şi de ger,În fiecare creangă-i un dor neostoit,Căci nu mai văd cocorii în cercuri mari cum ară,Şi-au pus halate albe şi plâng necontenit.Colindă printre ei un zvon necruţător:Că vine BABA IARNĂ şi nu-i cea din poveste;Nimic din ce-a fost vesel şi cânt şi bucuriiÎn preajma lor, acum nici cum că nu mai este.S-au grămădit în pâlcuri, sporovăiesc într-una, Deschid din când fereastra spre afară, Aşteaptă-un semn, dar până el să vină… Sunt toţi mestecenii bolnavi de primăvară.