BASTARDUL

– fragmente –

După ce Toma părăsi Parisul, Laura se simţi vinovată că îi strecurase iubitului ei atâtea îndoieli. Un gol imens ca cel lăsat de o prăbuşire de plăci tectonice, se crease în sufletul ei. Avea să se cufunde în singurătate, cheltuindu-şi zilele fără nici un rost. Acum parcă simţea şi mai mult ca oricând că a rămas singură la marginea nopţii…

[...]

– Theresa, sunt fericită, sunt foarte fericită! L-am găsit pe Toma al meu, l-am regăsit. Şi alergă spre ea, o cuprinse cu braţele şi o ridică de la pământ.

– Stai, fată, că mă ameţeşti! Da’ ce, îl pierduseşi?

– Nu ştiu ce s-a întâmplat cu corespondenţa mea; scrisorile noastre au murit pe drum de îndată ce m-am mutat de la tine, dar acum l-am găsit, l-am găsit, înţelegi, repetă ea de câteva ori. Apoi revenindu-şi: nu ştiu ce să cred! De la mama primesc cu regularitate toate scrisorile; nu ţi se pare ciudat? Nu crezi că ceva nu e în ordine?

[...]

Ceremonia începuse. Ofiţerul stării civile ajunse la ea cu întrebarea:

– Domnişoara Laura Codrescu, sunteţi de acord… Tocmai atunci se auzi o uşă deschizându-se… Toate capetele se întoarseră, venise, venise mama ei !

Stăpânindu-şi emoţiile, Laura întoarse capul spre ofiţerul stării civile şi când mama ei s-a apropiat de ea şi i-a cuprins mâna drepată, Laura spuse: „Da!”

Un „da” hotărât, încărcat de aşteptări şi plin de emoţiile evenimentului. A simţit cum mâna sa a fost încleştată, aproape dureros de mâna mamei sale. Se priviră cu înţeles. Laura repetă: răspicat, fără să fie nevoie, încă un „Da!” Mama ei o slăbi din strânsoare, dar menţinu mâna fetei în mâna sa, ceea ce putea să însemne: „Nu mai am cum să mă împotrivesc, dacă acesta e drumul pe care şi l-a ales…!” şi începu să plângă. Plângea şi mama Margareta… Plânsul cuprinse şi o serie de colege de-ale Laurei. De ce plângeau? Nimeni nu ştia; plângeau şi atât!

*

„Precum Ch.Dickens în celebrele sale romane („Marile speranţe”, ”David Copperfield”, „Oliver Twist” etc.) autorul „Bastardului” face dintr-un biet orfan năpăstuit de soartă un gentleman fără reproş, dar, spre deosebire de romancierul englez nu simte nevoia de a contrapune eroilor săi pozitivi figuri întunecate. „Bastardul” e un roman populat de personaje exemplare din punct de vedere moral, începând cu protagonistul însuşi (bun, generos, statornic în iubire, superdotat) şi continuând cu Laura (fiinţă angelică, în genul unor personaje feminine din romanele lui Duiliu Zamfirescu, de pildă), cu profesorul Ursuleanu (distins savant şi părinte iubitor) etc.

Situat la antipodul literaturii postmoderniste, romanul „Bastardul” poate fi socotit drept o încercare de reacreditare, la început de mileniu, a unei formule epice care nu şi-a epuizat resursele şi viabilitatea.”

DANIEL DRAGOMIRESCU