Descărcați PaginA ca fișier pdf

CUM POȚI EXPERIMENTA DRAGOSTEA ȘI IERTAREA LUI DUMNEZEU?

Pe fața tânărului care-și avea privirea ațintită la priveliștea de pe geam se observau niște dungi crestate - dungi lăsate de lunile în care retrăise regretele timpului pe care l-a petrecut în închisoare, unde și-a ispășit pedeapsa. Dealurile verzi se perindau cu viteză în fața lui, iar după pășuni, în depărtare, a recunoscut cele trei turle ce se înălțau pe hambarul din orașul lui de baștină. A simțit cum i s-a urcat un nod în gât, care apoi a coborât în stomac. Curând, va afla. Rămăseseră doar câțiva kilometri până la casa părintească de la marginea orășelului.

A netezit coperta cărții ce o avea deschisă la el în poală, de parcă ar fi fost rămășițe ale realității. Avea senzația că visa. Ultimii trei ani de parcă ar fi fost înfășurați în ceață. Cum s-a întâmplat de a făcut-o? Rușinea pe care astfel le-a adus-o mamei și tatălui depășea ceea ce vreun om ar fi putut suporta. Cum l-ar putea ierta vreodată?

Între timp, trenul îl aducea tot mai aproape de locul pe care el îl numea acasă … cândva. Știa, atunci când le scrisese, că nu avea niciun drept, dar i-a rugat să-i dea un semn dacă vor găsi puteri să-l ierte. I-ar fi fost de ajuns și o panglică care să atârne de bătrânul stejar din curte, unde toți acești ani era leagănul lui. Și-ar fi dorit doar uneori să-i vadă, pentru ca să-și reînceapă viața, iar astfel să-i scape de rușine și durere. - Toate acestea urma să le afle în câteva minute.

Palmele mâinilor lui erau ude de transpirație și își simțea gura uscată. Acum, Ooricât de mult nu și-ar fi dorit să afle, nu putea să se uite pe fereastră. Cum ar trebui să procedeze, dacă panglica nu era acolo?

- „E totul în ordine, fiule?” - Pasagerul de lângă el nu a putut să nu observe tensiunea tânărului.

-Aș putea să te ajut cu ceva?

-Da, domnule. - a spus el. Chiar după acea curbă e un bătrân stejar impunător. Știu că suna un pic straniu, dar ați putea să-mi spuneți dacă veți vedea o panglică galbenă undeva-n acel copac? Eu, din păcate, nu aș putea-o face. Domnul a dat din cap, iar atunci când trenul a început să intre în curbă, a schițat un zâmbet.

-Se vede? Atârnă panglica?

-Va trebui să te uiți tu însuți, fiule. S-ar putea să nu mă crezi.

Tânărul și-a ridicat lent capul și și-a pironit ochii, cu o privire plină de uimire și recunoștință. - Stejarul era înflorit, așa cum în fiecare ram flutura câte un buchet de panglici galbene. Iar peste gard, un bărbat și o femeie făceau cu mâna trenului care trecea în fața lor și le-aducea acasă fiul iubit.

Printre creștini, sunt și persoane ca acest tânăr, care-și trăiesc viața cu frică și le lipsește acea sclipire în viață, acea dinamică pe care ei ar fi așteptat-o de la creștinătate. Ei nu zâmbesc, ci doar se-ncruntă, oțărâți. Sunt într-o luptă, iar povara-i doboară. Unde-i acea pace promisă de Isus? — se întreabă ei. Ceea de ce ei ar avea nevoie cu adevărat este o perspectivă reînnoită a iertării pe care o avem în Cristos.

Acești creștini sunt foarte conștienți despre faptul că ceva le lipsește în viață. Totuși, forma lor de creștinism reflectă o plictiseală autoprovocată. Ei, însă, nu au nevoie de mustrări din partea fraților și surorilor creștini bine intenționați, nici de convingerea că viața le e goală și neîmplinită. Ceea ce le-ar fi vital este să se conecteze la resursele spirituale  (dragostea, pacea și iertarea) — ingredientele care le lipsesc, dar pe care salvarea li le-ar putea aduce vieții de zi cu zi. De fapt, asta-i moștenirea lor la care au dreptul și care este la dispoziția fiecărui credincios.

Asemenea tânărului care a văzut panglicile galbene, acestor bieți creștini le-ar fi de ajutor să înțeleagă cum să ia ceea ce-i al lor și să descopere că secretul pentru cunoașterea și experimentarea iertării are la bază umplerea cu Duhul Domnului.

Cum putem, însă, discuta cu cineva care ar face parte din categoria „creștinilor lipsiți de culoare”? Și dacă tu ai luptat să găsești dragostea, în calitatea ta de credincios, dar aceasta te-a ocolit? Ar fi posibil pentru un alt credincios să-ți explice anumite adevăruri profunde, dar într-un mod destul de clar, astfel încât să le poți înțelege și aplica în viața ta? Ar fi în puterile unui credincios să-l învețe pe altul cum să experimenteze el însuși iertarea fără de limite a lui Cristos?

Răspunsul este „da”. În umblarea noastră cu Cristos, am primit beneficii în mod repetat atunci când am aplicat acest concept. Apostolul Pavel ne explică anume acest subiect în capitolele 2 și 3 din 1 Corinteni. Acolo, el arată de ce unor creștini le lipsește bucuria și puterea Duhului Sfânt în viețile lor, în contextul în care scrie despre omul firesc, omul spiritual și omul carnal.

Chintesența conceptului omului carnal constă în faptul că acesta este un om învins. El este frustrat în mod continuu, iar în deznădejde, el încearcă activ să trăiască o viață plăcută lui Dumnezeu. Dar în loc ca să se bazeze pe sursa puterii – Duhul Sfânt – el se bazează pe propria energie și creativitate pentru tăria  vitalitatea de care are nevoie, apoi se confruntă cu probleme. Dacă totuși el este onest, va recunoaște că în viața lui de creștin lipsește bucuria adevărată.

Îl putem vedea pe omul carnal și după stilul său de viață. Acesta ar putea încerca să rămână aproape de Dumnezeu, dar într-același timp refuză să renunțe la lucrurile material, pământești din viață. Astfel, Acesta este prins în mreaja propriilor bunuri. Totodată, el încearcă să corespundă și cerințelor spirituale. Isus Însuși a spus că este imposibil să slujești la doi stăpâni. Prin urmare, deși omul carnal în mod sincer încearcă să-I fie pe plac lui Dumnezeu, acesta face eforturi în zadar, la nivel spiritual. Vedem explicația în pasajul din Romani 8:7: „Deoarece gândirea firii pământești este dușmănie față de Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună”.

O libertate enormă se conține în următorul adevăr: anume credința în Dumnezeu Îi aduce plăcere, și nu eforturile noastre, chiar dacă avem încercări curajoase ori manifestăm sinceritate deosebită. Unica noastră speranță ca să învingem aceste tendințe carnale este să ne încredem în Cristos și să trăim viața lui de înviere în și prin noi. Iertarea Lui ne este dată atunci când devenim copiii Săi. Nouă nu ne rămâne decât să o acceptăm – fapt pe care omul carnal nu l-ar putea înțelege.

Omul carnal ar putea să nu recurgă la propriile resurse doar în baza alegerii lui. Mai exact, starea acestuia s-ar putea datora lipsei de acuratețe în informația pe care a primit-o, sau poate este confuzionat despre cine cu adevărat este Dumnezeu și cum poate lucra în viața unei persoane.

Haideți, în continuare, să examinăm cazul unui emigrant care-și cumpărase un bilet pe un vapor spre Statele Unite. Acesta rămăsese doar cu bani care i-au ajuns de niște biscuiți și câteva felii de brânză, pe care le-a porționat cu grijă pentru primele zile de călătorie. Dar, foamea lui creștea. Îi privea pe chelnerii de pe vapor care treceau pe lângă el, cu platouri pline de fructe suculente și legume, carne de pui și friptură pentru alți pasageri. Într-un final, aromele l-au doborât astfel încât și-a învins frica și l-a oprit pe chelner:

-          „Vă rog”, se milogise el în fața tânărului uimit. „Sunt slăbit de atâta foame. Aș face orice pentru un prânz – să îngrijesc camerele, să șterg mesele, să spăl vasele …”

-          „Călătoriți fără bilet, cumva?” Acesta a dat din cap dezaprobator.

-          „Atunci de ce nu serviți? Mâncarea este inclusă în costul biletului dumneavoastră, adică deja ați și plătit pentru ea. Vă rămâne doar să veniți comandați mâncarea”!

Oare trăim ca și călătorii fără de bilete în transport, atunci când de fapt toate beneficiile clasei întâi ne stau la dispoziție? Cât de trist ar fi să ne condamnăm de unii singuri la un creștinism limitat la un meniu din categoria pesmeților, atunci când de fapt Isus ne invită la masa de onoare: „Veniți și cinați cu Mine” .

Se prea poate că tu crezi în Dumnezeu și ți-ai predat Lui viața, însă continui să trăiești de parcă El nu ar exista? Îi ceri îndrumarea Sa, apoi îți continui nestingherit drumul, de parcă nu I-ar păsa de viața ta? Ești gata să faci o schimbare și să începi să te bazezi pe puterea incredibilă a Duhului Sfânt? El te invită să te vii la acest punct de cotitură în viața ta, chiar acum.

Tot de ce ai nevoie este credință: să te încrezi în Dumnezeu ca fiind exact Cel care El spune că este. Isus a spus că vom putea face lucrări și mai mărețe decât cele pe care le-a făcut, dacă credem că ne spune aceste lucruri cu toată seriozitatea (Ioan 14:12). Orice Îi vom cere în Numele Lui, El ne spune că o va face (Ioan 14:14). Nu trebuie să trăiești o viață de învins, de persoană carnală și plină de temeri. Tu ai o alegere.

Domnul nostru iubitor ne poruncește să ne îndepărtăm de profilul carnal și să răspundem chemării Lui, ca să devenim martori rodnici, potrivit pasajului din Ioan 15:16. Partea cea mai bună e că El Însuși are și puterea și dorința să ne aducă experiența dragostei adevărate și a iertării în El.

Astfel, oricât de mică credință nu am avea, începem prin a ne pune încrederea într-un Dumnezeu pe care ne putem baza. – E primul pas pentru ca să putem crește. Similar mușchilor, credința trebuie exersată ca să devină puternică și de folos.

Suntem ca și omul care se mișcă cu multă atenție pe suprafața unui lac înghețat. Pentru început, el își face griji că următorul lui pas îl va duce în adâncul întunecat și rece al apelor. Dar, fiecare pas care-i menține greutatea corpului la suprafață îi dă și mai multă încredere că gheața va rezista. Prin urmare, atunci când ne punem încrederea în Dumnezeu, de fiecare dată vom avea o credință și mai mare, așa cum cu cât mai bine Îl cunoaștem, cu atât mai multă siguranță avem că El ne merită încrederea ce I-o purtăm.

Alte lucruri - aparent neimportante - au un efect surprinzător asupra credinței noastre, în timp ce aceasta se maturizează. Nu pot să uit o demonstrare memorabilă dintr-o după amiază în timp ce ne jucam cu fiul mai mic. Îi venise rândul lui să conducă trenulețul și, pentru câteva minute, ne-am distrat auzindu-l cum pufăia în jurul dealurilor și văilor imaginare, pe lângă care trecea exact conform orarului. Apoi, fără vreun motiv evident, s-a oprit. Fiul a încercat butonul din nou, dar nimic nu s-a întâmplat. Atunci, eu am scos trenulețul de pe căile ferate și i-am verificat conexiunea. Apoi, am verificat și cablul care-l conecta la priză. Toate păreau să fie în regulă, totuși trenulețul nu pornea. În acele momente, fiul a observat un indicator din setul de joacă, care căzuse la o trecere. Deși nu era prea mare, a căzut chiar peste căile ferate, iar astfel a stabilit un scurt circuit, ceea ce a și cauzat oprirea trenulețului.

Păcatul, chiar și cel „neimportant”, poate cauza aceeași stare în viața unui credincios. Totuși, acesta nu va influența în vreun fel dragostea lui Dumnezeu pentru noi. - Aceasta e o constantă! Dumnezeu ne iubește cu o iubire fără de margini. El ne iubește nu doar atunci „când” ori „dacă” merităm iubirea Lui, ci și atunci când suntem neascultători. Una din descoperirile personale pe care o făcusem citind Biblia și care m-a impresionat cel mai mult ține de o frază pe care Isus a rostit-o într-o rugăciune în calitate de Mare Preot, adresată Dumnezeului Tată, după cum a fost înregistrată în pasajul din Ioan 17:23: „ … astfel încât lumea să cunoască faptul că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit așa cum M-ai iubit pe Mine”.

Atrage atenția: Dumnezeu te iubește pe tine și pe mine la fel ca și pe Domnul Isus Cristos, unicul Său Fiu. Pe cât de incredibil, pe atât de adevărat! Chiar dacă Dumnezeu urăște păcatul și va lovi cu nuiaua și va pedepsi pe copiii Săi atunci când suntem neascultători, El niciodată nu încetează să ne iubească: „Căci Domnul îl disciplinează pe cel pe care-l iubește” (Evrei 12:6). De fapt, el ne pedepsește pentru că ne iubește, nu pentru că ne-ar urî. Ceea ce El urăște este doar păcatul nostru.

Așadar, dacă ne dorim ca puterea Lui neîntreruptă să fie prezentă în viețile noastre, este responsabilitatea noastră să ne mărturisim orice păcat cunoscut. Apoi, vom putea experimenta din nou iertarea lui Dumnezeu, datorită morții lui Isus în locul nostru. Mărturisirea este tot atât de necesară și naturală pentru o viață de creștin, precum e respirația pentru existența noastră fizică.

RESPIRAȚIA SPIRITUALĂ

În esența sa, această respirație este de factură spirituală. Noi „expirăm” atunci când ne mărturisim în fața lui Dumnezeu și astfel izgonim păcatul din viața noastră. Și „inspirăm” atunci când respirăm în Duhul Sfânt și plinătatea Lui, prin credință. Respirația spirituală este un principiul care ne permite nouă ca și credincioși să trăim o viață ce corespunde Cuvântului. - Aceasta-i, așadar „suflarea de viață”.

Haideți, împreună cu mine, să cercetăm principiile „expirației” în sens spiritual, așa cum ele se aplică vieții de creștin. (Vom discuta principiul „inspirării” spirituale în următorul capitol.) Dacă deschidem pasajul din I Ioan 1:9, citim următoarele: „Dacă ne mărturisim păcatele, El [Dumnezeu] este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate”. Verbul „a mărturisi” (în greacă, homologeo) sugerează un acord cu Dumnezeu în privința păcatelor noastre. Vă îndemn să observăm procesul mărturisirii formate din trei aspecte:

1.       Recunoașterea păcatelor noastre. Trebuie să ne exprimăm în termeni specifici în fața lui Dumnezeu despre păcatul nostru și să fim de acord cu El că ceea ce am făcut este rău și de rea faimă în fața Lui;

2.       Acceptarea iertării Lui. De asemenea, trebuie să fim de acord cu Dumnezeu despre faptul că moartea lui Isus pe cruce ne-a adus iertarea de care avem nevoie pentru păcatele noastre - cele din trecut, cele de acum și cele din viitor. Trebuie, așadar, să acceptăm că nu am putea adăuga ceva la tot ceea ce a făcut El pentru noi;

3.       Pocăința. Trebuie să ne pocăim, să ne schimbăm atitudinea privind păcătuirea. Duhul Sfânt ne oferă puterea de care avem nevoie, iar atunci când Îi acceptăm puterea, ni se va schimba și comportamentul. Natura noastră păcătoasă nu mai are stăpânire asupra noastră. Sub controlul Duhului Sfânt, aceasta este neputincioasă. Suntem liberi din nou să facem ceea ce vrea Dumnezeu să facem.

Dacă-ți dorești să respiri spiritual, îți propun un exercițiu simplu care să te ajute, pe care-l poți încerca chiar acum:

Smerește-te în fața lui Dumnezeu și roagă-L pe Duhul Sfânt să-ți descopere păcatele din viața ta. Cu un pix în mână și o foaie în față, enumeră fiecare păcat care El ți-l aduce în minte. Acordă-I timp îndeajuns să-ți arate domeniile din viața ta care au nevoie de o schimbare. Meditează asupra pasajului din Psalmi 139:1-6: „Tu mă cercetezi și mă cunoști!  Îmi cunoști gândurile. Și toate căile mele îți sunt cunoscute”.

După ce ai finalizat lista, scrie în partea ei de sus următoarea promisiune nepieritoare din 1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate!”

Acum, nimicește lista pe care ai făcut-o și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru iertarea și curățarea Sa prin moartea Fiului Său pe cruce. S, așa cum sângele Lui prețios a curs pentru păcatele noastre.

Dacă ne vom păstra sufletul deschis pentru ca puterea lui Dumnezeu să intre în viața noastră, aceasta ne va aduce dragoste și iertare în umblarea noastră prin credință. Acesta este ingredientul care transformă bărbații și femeile ordinare în ucenici extraordinari și dinamici ai lui Isus Cristos!

Aplicare

1.       Ce ți-a plăcut cel mai mult (ce ți-a atras atenția)?

2.       De ce?

3.       Cui i-ai putea prezenta această informație?