August 1941 – General Antonescu decides to invade the Soviet Union from Moldova: vital military details known & not known by him then. Opposing advice by leading Romanian politicians. Did he make the right decision based on (1) what he knew then? (2) the real position then? Pre-dates US involvement.

August 1941 – Generalul Antonescu decide să invadeze Uniunea Sovietică, prin Moldova: câteva detalii militare de o importanţă vitală, cunoscute şi necunoscute de el atunci. Sfaturi contradictorii din partea politicienilor de frunte din România. A luat Antonescu decizia corectă pe baza: (1) poziţiei reale de atunci? (2) a ceea ce ştia la vremea respectivă? Situaţia dinaintea implicării Statelor Unite.

In early August 1941, General Antonescu looked across the Nistru (Dniester). Hitler had just invited him to occupy and control Transnistria following the conquest of Bessarabia. The other side of the river held over 150,000 ethnic Romanians.

La începutul lui august 1941, Generalul Antonescu arunca o privire peste Nistru. Hitler tocmai îl invitase să ocupe şi să controleze Transnistria, în urma cuceririi Basarabiei. De cealaltă parte a râului se aflau peste 150.000 de etnici români.

In 49BC, Julius Caesar paused as he looked across the Rubicon river in northern Italy. A decision to cross the Rubicon would commit him to a war with rival Pompey to gain full control of the Roman empire. “Crossing the Rubicon” is a well known expression often applied to difficult decisions faced by (military) adventurers. It means passing a point of no return. For Julius Caesar crossing it lead to victory and glory.

În 49 BC, Iulius Cezar s-a oprit să se uite peste râul Rubicon, în nordul Italiei. Decizia de a trece Rubiconul avea să îl implice într-un război cu rivalul său Pompei, pentru a obţine controlul deplin asupra Imperiului Roman. „Trecerea Rubiconului” este o expresie binecunoscută, adesea invocată în cazul unor decizii grele cu care se confruntă aventurierii (militarii). Se referă la depăşirea unui punct de la care nu mai există întoarcere. Lui Iulius Cezar, trecerea Rubiconului i-a adus victoria şi l-a acoperit de glorie.

The population of the MASSR, (an enlarged Transnistria) had been formed as effectively Soviet Moldova. Part of it, a curious shaped strip of land extended deep into (what at all other times was) the Ukraine. Including the city of Balta. (Not Balti, Moldova, spelt in different ways).

Populaţia din Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească (RASSM - Transnistria extinsă) s-a format, de fapt, ca o Moldovă sovietică. O parte din aceasta, o bucată de pământ cu o formă ciudată, muşcă adânc din ceea ce a fost, în oricare alt moment istoric, Ucraina. Inclusiv oraşul Balta. (Nu e vorba despre Bălţi, care se scrie puţin altfel şi se află în Moldova,).

In 1936, 184,000 Ethnic Romanians lived in the MSSR. But this russified Moldovan community had developed separately. More so than Moldavians living either side of the Prut. Interestingly enough, only a small number of them had joined the Soviet communist party and system. Soviet thinking was to “re-unite” the two parts of Moldova. In 1940, this happened only to the part close to the Nistru / Dniester (essentially Transnistria).

În 1936, în RSSM locuiau 184.000 de etnici români. Dar această comunitate moldovenească rusificată s-a dezvoltat independent. Mai independent decât au evoluat moldovenii ce trăiau pe ambele maluri ale Prutului. Totuşi, este interesant faptul că doar puţini dintre aceştia s-au alăturat partidului şi sistemului comunist. Ideea sovietică era să „re-unească” cele două părţi ale Moldovei. În 1940, aceasta s-a întâmplat doar cu partea de lângă Nistru (în esenţă, cu Transnistria).

Antonescu faced strong opposition to crossing the Nistru from the two leading political figures of the day. Iuliu Maniu (chair of the National Peasant Party) and Constantin Bratianu (leader of the National Liberals) claimed it would make Romania the aggressor.

Antonescu a întâmpinat o rezistenţă puternică în privinţa ideii de traversare a Nistrului din partea celor doi lideri politici din acea vreme. Iuliu Maniu (preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc) şi Constantin Brătianu (conducătorul naţionalilor liberali) susţineau că trecerea Nistrului ar însemna ca România să devină dintr-o dată agresor.

Prominent authors on Romanian and Moldovan history (including Charles King) have speculated that had General Antonescu not attacked Soviet Russia (so directly), then Romania and perhaps Bessarabia could have been spared Soviet occupation and communist control. It’s even possible that Bessarabia may have been able to recover its full territories.

Renumiţi autori care au scris despre istoria României şi Moldovei (inclusiv Charles King) au speculat spunând că dacă Generalul Antonescu nu ar fi atacat Rusia sovietică (într-un mod atât de direct), atunci România şi poate chiar şi Basarabia ar fi evitat ocupaţia sovietică şi controlul comunist. Mai mult, este posibil ca Basarabia să fi putut să-şi fi recapete întregul teritoriu.

But Antonescu was part of the powerful Axis alliance whose only important enemies were a heavily weakened Soviet Russia and distant Britain under sustained aerial assault.

Dar Antonescu făcea parte din puternica alianţă a Axei Berlin-Roma-Tokyo, ai cărei duşmani importanţi erau doar mult-slăbita Rusie sovietică şi prea-îndepărtata Mare Britanie, care se afla sub atac aerian susţinut.

The US wasn’t very much in the picture. Some limited US supplies had been sent to Russia from June 1941. Military supplies arriving in Britain from the US had to be paid for. It wasn’t until the end of October that President Roosevelt approved the US $1 billion Lend-Lease aid to Britain.

La momentul respectiv, Statele Unite ale Americii nu se implicaseră extrem de mult. SUA au început să trimită provizii limitate Rusiei doar din iunie 1941. Proviziile militare ce soseau în Marea Britanie din SUA trebuiau plătite. De-abia la sfârşitul lui octombrie preşedintele Roosevelt a aprobat un împrumut de 1 miliard de dolari pentru a ajuta Marea Britanie.

We felt very isolated in Britain with German bombs raining down on our cities. Food was rationed. We knew that once the Soviet Union had been conquered, the Germans would turn on us again. The official British estimate was that the Soviets could only resist for 3 to 4 months from the onset of Barbarossa in June 1941. We tried to help them. For example sending 1,084 British made Matilda tanks to Russia. These had outperformed Italian tanks in North Africa in 1941. Some Matildas were used in the crucial Battle of Moscow, December 1941 - January 1942.

În vremea aceea, noi ne simţeam foarte izolaţi în Marea Britanie, cu toate bombele germane care ne distrugeau oraşele. Mâncarea era raţionalizată. Ştiam ca de îndată ce Uniunea Sovietică va fi cucerită, nemţii se vor întoarce din nou asupra noastră. Estimarea oficială britanică era că sovieticii vor putea să reziste între 3 şi 4 luni de la începutul operaţiunii Barbarossa din iunie 1941. Am încercat să-i ajutăm. De exemplu, am trimis în Rusia 1.084 de tancuri Matilda, fabricate în Marea Britanie. În bătăliile din nordul Africii, în 1941, acestea se dovediseră a fi mai bune decât tancurile italieneşti. Unele din aceste tancuri Matilda au fost utilizate şi în importanta bătălie de la Moscova, în decembrie 1941 – ianuarie 1942.

In September 1940, Nazi Germany had suffered its first defeat in The Battle of Britain. In those crucial August and September weeks one year before, British fighter planes inflicted losses over three times their number against an enemy over three times larger. At that high rate of attrition, in a few months there would have been virtually no Luftwaffe left. While we, building aircraft and training pilots at a faster rate would create a larger air force. Without air superiority, capturing Britain would have been difficult. The September 1940 invasion was postponed*.

In north Africa, on September 13^th, 1940, the Italian 10^th Army of 200,000 men attacked British held Egypt. British and commonwealth forces, numbering just 35,000 counterattacked sending this enormous army in headlong retreat! We pursued the Italian Army back into Libya.

În septembrie 1940, Germania nazistă a suferit prima înfrângere în Bătălia Angliei. Cu un an înainte, în acele săptămâni cruciale din august şi septembrie, avioanele de luptă britanice au provocat pierderi de trei ori mai mari decât numărul lor, împotriva unui duşman de trei ori mai mare. Cu o astfel de rată a pierderilor, în câteva luni nu ar mai fi rămas practic nimic din aviaţia germană. În timpul acesta noi, construind avioane şi antrenând piloţi într-un ritm mai rapid, puteam să ne constituim o forţă aviatică şi mai mare. Fără a avea superioritate aeriană, ocuparea Marii Britanii ar fi fost dificil de realizat. Invazia din septembrie 1940 a fost amânată*. În nordul Africii, pe 13 septembrie 1940, Armata a 10-a a Italiei formată din 200.000 de oameni a atacat Egiptul, aflat sub ocupaţie britanică. Forţe britanice şi aliate, numărând doar 35.000 de oameni, au contraatacat această armată numeroasă, făcând-o să se retragă rapid. Am urmărit armata italiană până în Libia.

In 1941, both Britain and Germany waged heavy night time bombing raids on each other. Some British raids being made by hundreds of bombers at a time. The Royal Navy, controlled large parts of the Mediterranean Sea. Along with commonwealth navies it brought in empire and commonwealth troops plus their weaponry from Canada, Australia, New Zealand and India. As ships were sunk, replacements were built in large numbers.

În 1941, Marea Britanie şi Germania s-au atacat una pe cealaltă foarte serios, prin raiduri aeriene nocturne. Unele raiduri britanice constau în sute de bombardiere care atacau simultan. Flota regală controla suprafeţe întinse din Marea Mediterană. Împreună cu flotele aliate, a înglobat trupe şi armament provenind din Canada, Australia, Noua Zeelandă şi India. Pe măsură ce vapoarele britanice erau scufundate, se construiau numeroase alte vapoare care să le înlocuiască.

October 1940 – March 1941, the Greek Army repulsed the much better armed and equipped invading Italian Army which also had total air superiority. The Greek counter attack carried them into Italian occupied Albania. Churchill despatched a large British force to support the Greeks.

În perioada octombrie 1940 – martie 1941, armata grecească a reuşit să respingă armata italiană, care era mult mai bine echipată şi era complet superioară şi din punct de vedere aerian. Contraatacul grecesc i-a dus în Albania, pe atunci ocupată de italieni. Churchill a trimis numeroase forţe britanice pentru a-i sprijini pe greci.

But by August 1941, it seemed as if the tide had turned against the allies. Hitler, appalled at the ineptitude of the Italian Army, had sent German forces to Greece and north Africa. Rapidly they swept through Greece, capturing the lightly defended British held Greek island of Crete in June 1941. Churchill had taken a calculated risk by diverting forces to Greece. Now seemingly the weakened forces in North Africa would succumb to the newly arrived Afrika Korps lead by Germany’s most brilliant General – Erwin Rommel. As he took charge of Italian forces, it soon became apparent the deficiencies were in the Italian officer corps rather than the soldiers. Italian soldiers fought well under German command. In March 1941, Rommel successfully attacked British and Commonwealth forces, driving them back into Egypt. Our counterattacks failed.

Cu toate acestea, în august 1941 situaţia părea să se fi întors împotriva aliaţilor. Hitler, dezamăgit de incompetenţa armatei italiene, a trimis forţe germane în Grecia şi în nordul Africii. Acestea au invadat rapid Grecia ocupând, în iunie 1941, insula Creta, care era apărată de către britanici. Churchill îşi asumat un risc atunci când a trimis forţe în Grecia. Acum se părea că şi forţele din Africa de Nord, slăbite, vor ceda în faţa nou-venitului corp nazist Afrika Korps, condus de cel mai strălucit general german – Erwin Rommel. Când acesta a preluat conducerea forţelor italiene, a devenit evident faptul că deficienţele italienilor erau legate în mod clar de ofiţerii din conducere şi nu depindeau de soldaţi. Soldaţii italieni s-au luptat bine sub conducerea germană. În martie 1941, Rommel a atacat cu succes forţele britanice şi aliate, alungându-le înapoi în Egipt. Contraatacurile noastre au eşuat.

So was August 1941 to be the high tide mark of British military achievement? Its expected Mediterranean defeat to be followed by the successful invasion of Britain itself? Axis armies heavily outnumbered the British Army in the United Kingdom. They only had to find a way to land there following the expected conquest of the Soviet Union.

Să fi fost deci august 1941 punctul culminant al realizărilor militare britanice? Cu previzibila înfrângere de la Marea Mediterană, urmată de invazia cu succes a Marii Britanii înseşi? Armatele Axei erau mult mai numeroase decât efectivele armatei britanice din Regatul Unit. Forţele armate ale Axei mai trebuiau doar să găsească o modalitate de a ateriza acolo, în urma anticipatei cuceriri a Uniunii Sovietice.

As General Antonescu crossed the Nistru, he had reasons to be confident. Romanians spontaneously arose in respect of his memory in the early 1990s. Part of an emerging sense of national consciousness and nationalism. Because this emerging nation could say of Antonescu that he retained control of events in Romania and Bessarabia. So when in 1991, the Romanian parliament held a minute’s silence in Antonescu’s memory, I guess many members thought of that fateful moment when Antonescu paused before the Nistru. Holding the nation’s future in his hands.

Când Generalul Antonescu a trecut Nistrul, avea toate motivele să fie încrezător. Românii s-au coalizat în mod spontan la începutul anilor 1990, pentru a-şi arăta respectul pentru faptele sale. Aceasta datorită spiritului de conştiinţă naţională şi naţionalismului în plină expansiune, deoarece această naţiune care tocmai îşi ridica fruntea putea să afirme că Antonescu a deţinut controlul evenimentelor din România şi Basarabia. Bănuiesc deci că în 1991, când Parlamentul României a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Antonescu, nu puţini au fost cei care s-au gândit la momentul decisiv în care Antonescu s-a oprit în faţa Nistrului, ţinând practic în mâini viitorul naţiunii.

I don’t think Antonescu properly considered potential US involvement. Why should he? Although, the soon to follow US contribution to the war effort turned out to be very significant, there were few indicators of its scale then. But to assess the US impact, we first need to look at the situation without them and the surprisingly large contribution from one another country.

Nu cred că Antonescu a luat în considerare în mod adecvat potenţiala implicare a Statelor Unite. De ce ar fi făcut-o? Deşi contribuţia SUA la efortul de război avea să se dovedească – şi nu peste mult timp – a fi mai mult decât semnificativă, la vremea aceea nu era evident ordinul de mărime al acestei contribuţii. Dar pentru a evalua impactul SUA, trebuie să vedem mai întâi care era situaţia înainte de venirea americanilor şi şă analizăm contribuţia - surprinzător de mare - a unei alte ţări la acest război.

In the 1930s, the Poles were the only people to break the fiendishly complex German military’s Enigma coding machine. Succeeding where British and French code breakers had failed. In 1939, the Poles handed over all their knowledge and equipment to British and French intelligence. This included an electomechanical device called a “cryptologic bomb” invented in 1938 by Polish mathematician Marian Rejewski. He had first broken the German coding system in 1932. Renamed “bombe” (French), this device replaced about 100 cipher clerks, shortening decoding time to just two hours. Although the Germans subsequently made several complex enhancements to Enigma, our own mathematicians lead by genius Alan Turing stayed on top. This early start crucially enabled us to read all German military messages throughout the war. Decoding took place at Bletchley Park where up to 9,000 people were employed. In 1943, arguably the first ever proper large scale computer, Colossus was designed and installed there. Many experts believe that breaking the Enigma coding system shortened the war by a year.

În anii 1930, polonezii au fost unicul popor care a descifrat extrem de complexa maşină de codificare Enigma, creată de germani, reuşind acolo unde spărgătorii de coduri britanici şi francezi dăduseră greş. În 1939, polonezii au pus la dispoziţia serviciilor secrete britanice tot echipamentul şi cunoştinţele lor, inclusiv un dispozitiv electromecanic numit „bomba criptologică”, inventată în 1938 de matematicianul polonez Marian Rejewski. El a pătruns pentru prima dată în sistemul de codare german în 1932. Acest dispozitiv, redenumit „la bombe” (în franceză), a înlocuit aproximativ 100 de funcţionari implicaţi în procesul de descifrare, scurtând timpul de decodare la doar două ore. Cu toate că nemţii au făcut ulterior mai multe îmbunătăţiri complexe la sistemul Enigma, propriii noştri matematicieni, conduşi de talentatul Alan Turing, i-au făcut faţă. Acest început favorabil a fost de o importanţă crucială, deoarece ne-a dat posibilitatea să citim toate mesajele militare germane pe parcursul războiului. Procesul de decodare avea loc la sediul din parcul Bletchley, unde erau angajaţi aproape 9.000 de oameni. În 1943, primul calculator de proporţii mari, Colossus, a fost proiectat şi instalat acolo. Mulţi experţi sunt de părere că spargerea sistemului de codare Enigma a scurtat războiul cu un an.

The decoding was vital to divert our convoys away from the U boat (submarine) packs in the Atlantic. Churchill had a chart in his office of shipping losses. In his diaries and recorded statements, he identified this area as the most important of all. But the use of Enigma decoding was very difficult. In fact, we lost the large island of Crete partly because we couldn’t initially warn the New Zealand general there where at first he would be attacked. The only way he could have known was from decoded German military signals. Afterwards, too late, we were more helpful. Even with the benefit of hindsight, we had perhaps to let Crete go and sacrifice thousands of allied troops. There were other cases too where tragically we had to accept losses. So diverting the convoys was a painfully difficult decision. In fact, Admiral Karl Donitz, in charge of the U boats and a First World War U boat captain, was very suspicious. Insisting again and again that the naval Enigma had been broken. As a result some changes were made. While Donitz** was always told that the nightmarishly complex Enigma was unbreakable.

Decodarea a fost vitală în devierea convoaielor noastre din calea submarinelor din Atlantic. Churchill avea în birou o hartă a mărilor şi oceanelor pe care erau însemnate pierderile aliaţilor în materie de flotă. În jurnalele şi declaraţiile sale, Churchill a descris decodarea ca fiind cel mai important aspect. Dar procesul de decodare a informaţiilor transmise cu ajutorul dispozitivului Enigma era extrem de dificil. De fapt, se poate spune că am pierdut marea insulă Creta în parte din cauză că nu am putut să îl prevenim pe generalul din Noua Zeelandă, care se afla acolo, comunicându-i unde anume va fi atacat prima dată. Singurul mod prin care ar fi putut afla era prin decodarea semnalelor militare germane. După aceea, când deja era prea târziu, am reuşit să fin mai de ajutor. Chiar şi acum, privind în urmă, consider că probabil ne-a fost menit să cedăm Creta şi să sacrificăm mii de soldaţi aliaţi. Au mai fost şi alte situaţii în care, în mod tragic, a trebuit să suferim pierderi. Aşa că devierea convoaielor a fost o decizie dureros de dificilă. De fapt, Amiralul Karl Donitz, responsabil cu submarinele şi la rândul lui căpitan de submarin în primul război mondial, era foarte suspicios. Insista într-una că sistemul naval Enigma fusese spart. Ca urmare, s-au făcut nişte schimbări. În timpul acesta, lui Donitz** i se spunea întotdeauna că sistemul Enigma, cel atât de complex, este infailibil.

Now more help from the Poles. Returning to that key moment in September 1940. Britain faced a Luftwaffe weakened by the Polish airforce and its pilots. One year before as Germany invaded Poland, the Luftwaffe unknowingly bombed airfields containing dummy aircraft and training planes. Their bombers were met by the obsolete planes of the Polish airforce including many biplanes. I’m a great fan of biplanes and as a teenager I passionately loved the wonderful film footage in the World At War documentary of these planes twisting and turning inside a German bomber pack causing havoc. Biplanes can take off from roads, fields and so on. The Luftwaffe suffered 170 planes shot down and many others badly damaged with dead crew members. The Poles continued the carnage during the Battle of France and then the Battle of Britain where Polish kill rates were much higher than those of our own pilots. We let them and the very capable Czechs form their own squadrons. The hundreds of German planes they destroyed must have been a significant factor in the postponement* of the invasion plan, Operation Sealion.

Mai sunt încă multe de spus despre ajutorul dat de polonezi. Să ne întoarcem la acel moment cheie din septembrie 1940. Marea Britanie a fost atacată de o aviaţie germană slăbită de forţele aeriene poloneze şi piloţii acesteia. Cu un an înainte, când Germania a invadat Polonia, aviaţia germană bombardase, fără să-şi dea seama, câmpuri pe care erau avioane false, trucate, şi avioane de antrenament. Bombardierele naziste au dat de avioanele învechite ale aviaţiei poloneze, ce includea multe biplane. Eu peronal sunt un mare fan al biplanelor şi, ca adolescent, am privit cu încântare minunatele înregistrări din documentarul Lumea în Război, în care aceste avioane se răsuceau în interiorul unui bombardier german, provocând haos. Biplanele pot decola de pe străzi, câmpuri, şi aşa mai departe. Forţele aeriene germane au pierdut 170 de avioane care s-au prăbuşit şi încă multe altele distruse, cu membri ai echipajului decedaţi. Polonezii au continuat masacrul pe toată durata Bătăliei Franţei şi apoi în Bătălia Angliei, unde ratele de eliminare a duşmanului de către polonezi erau mult mai mari decât cele ale propriilor noştri piloţi. Aşadar, i-am lăsat pe polonezi şi pe cehi – care erau şi ei extrem de capabili – să-şi formeze propriile escadrile. Cel mai probabil, sutele de avioane germane pe care le-au distrus trebuie să fi fost un factor semnificativ în amânarea* planului de invazie, Operaţiunea Leul de Mare.

The invasion plan originally envisaged German air superiority and the destruction of the world’s second largest navy, at least five times more powerful than the German Kriegsmarine. But the Royal Navy was as powerful as ever. Despite this, in early September 1940, the Germans prepared for immediate invasion.

Planul iniţial de invazie se baza pe ideea că Germania este superioară în atacul aerian şi pe distrugerea celei de-a doua flote din lume ca mărime (cea britanică, n.tr.) care era de cel puţin cinci ori mai puternică decât cea a Germaniei. Dar Flota Regală era la fel de puternică ca întotdeauna. Şi totuşi, la începutul lui septembrie 1940, germanii s-au pregătit pentru o invazie de urgenţă.

In 1974, we invited former surviving senior German officers involved in the planning of Sealion to a wargame at the Royal Military Academy, Sandhurst (where officers like Princes William and Harry are trained). The scenario: operation Sealion enacted in September 1940. They used previously unpublished Admiralty weather reports for those weeks and other available records.

În 1974, noi (englezii, n. tr.) am invitat câţiva foşti ofiţeri superiori germani care au supravieţuit razboiului şi care fuseseră implicaţi în plănuirea Operaţiunii Leul de Mare la un exerciţiu de război de la Academia Militară Regală din Sandhurst (unde s-au antrenat ofiţeri precum Prinţii William şi Harry). Scenariul: operaţiunea Leul de Mare pusă în scenă în 1940. Au fost folosite rapoarte despre starea vremii ce nu fuseseră publicate înainte pentru acele săptămâni, precum şi alte documente.

A large number of German troops would have drowned and their equipment sunk. Despite this the Germans would have been able to establish a beachhead in England using a minefield screen in the English Channel to protect the initial landings from the Royal Navy. However after a few days, our navy would have overcome this and cut them off permanently. The Luftwaffe wouldn’t have been able to properly supply the 90,000 troops there. The invasion force would have been held at the first of many “stoplines”. Its few tanks rapidly destroyed. Within three weeks it would have surrendered having progressed no more than a mere 15 miles from the shoreline!

Aşadar, se pare că mulţi soldaţi germani s-Ar fi înecat, iar echipamentul lor s-ar fi scufundat. În ciuda acestui fapt, nemţii ar fi fost în stare să-şi formeze un cap de pod pe o plajă din Anglia, folosindu-se de un adevărat cordon de mine la Marea Mânecii care să apere primele avioane aterizate de atacurile Flotei Regale. Totuşi, după câteva zile, flota noastră ar fi depăşit acest obstacol şi i-ar fi distrus permanent. Forţele aeriene germane nu ar fi reuşit, se pare, să aprovizioneze în mod adecvat cei 90.000 de soldaţi de acolo. Forţele invadatoare ar fi fost, aşadar, oprite de la început, de la primul „cordon de apărare”. Puţinele lor tancuri ar fi fost rapid distruse. În câteva săptămâni, s‑ar fi predat fără să fi înaintat mai mult de 24 de kilometri de la ţărm!

The defences facing the Germans were part of the largest building programme ever undertaken in Britain. The first lines of defence manned by the Home Guard numbering one million in September 1940. These were old or infirm people, nearly always male. These willing volunteers soon increased to one and a half million. On the south coast of England, they were residents who would fight from hills, woods and houses many had grown up in. There they, local Home Guard members designed, built and installed the pillboxes, booby traps and tank traps.

Apărarea cu care s-au confruntat nemţii făcea parte din cel mai mare program iniţiat vreodată în Marea Britanie. În septembrie 1940, primele rânduri de pe frontul de apărare erau formate din aproximativ un milion de oameni formând Garda de Apărare. Acestea erau persoane în vârstă sau infirme, aproape toate de sex masculin. Numărul acestor voluntari s-a ridicat curând la un milion şi jumătate. Aflaţi pe coasta de sud a Angliei, apărătorii erau localnici care se luptau de pe dealuri, din păduri şi din casele în care mulţi dintre ei crescuseră. Aceşti vajnici apărători din partea locului au proiectat, construit şi instalat cazemate, capcane şi dispozitive anti-tanc.

In the county of Kent, from whose beaches, France could be seen on a clear day 23 miles away, about 40% of residents had been evacuated. Those remaining, included non Home Guard members, men and women armed with pistols, shotguns, clubs, axes and knives pledged to kill a German before dying themselves. Hundreds of another military group were ready to hide in underground shelters containing guns, explosives and radios waiting for the invaders to pass before emerging at night time. In other parts of the country, German planes would land on fake airfields, with fake radio traffic - just prepared killing grounds with underground tunnels and pillboxes. Large hidden tank trap trenches crisscrossed the south east of England. For example two very deep covered trenches ran all the way from north to south Kent, a few hundred metres apart. A tank speeding across a field would suddenly have the ground underneath it collapse. Whereupon it would be attacked or captured by the Home Guard.

În regiunea Kent, de pe ale cărei plaje se putea vedea Franţa la 37 de kilometri depărtare în zilele senine, aproximativ 40% din rezidenţi au fost evacuaţi. Cei care au rămas, inclusiv persoane care nu erau membre ale Gărzii de Apărare, bărbaţi şi femei înarmaţi cu pistoale, puşti, măciuci, bastoane, topoare şi cuţite s-au angajat să omoare cel puţin câte un neamţ înainte de a muri ei înşişi. Sute de membri ai altui grup militar erau gata să se ascundă în adăposturi subterane ce conţineau arme, explozibili şi radiouri în aşteptarea invadatorilor, urmând să iasă la atac în timpul nopţii. În alte părţi ale ţării, avioanele germane urmau să aterizeze pe piste false, cu trafic aerian simulat – gata pregătite pentru ambuscade, cu tuneluri subterane şi cazemate. Tot sud-estul Angliei era acoperit de capcane mari pentru tancuri, sub forma unor şanţuri ascunse dispuse în zig-zag. De exemplu, din nordul până în sudul regiunii Kent se întindeau două şanţuri acoperite, foarte adânci, la câţiva metri distanţă unul de altul. Dacă un tanc trecea în viteză pe acolo, ar fi avut surpriza să vadă cum pământul i se deschide brusc sub şenile. Iar apoi tancul avea să fie atacat sau capturat de Garda de Apărare.

A documentary two years ago looked at the defence of a typical village near the south coast. Guided by very old local ex Home Guard members! As German tanks reached the familiar stone humpback bridge over the river, unexpectedly they’re halted by railway tracks locked in place in previously created holes in the tarmac. As the lead tank stops, unseen a Home Guard soldier jumps over the bridge to place a “sticky bomb” on the side of the tank. Within seconds, it’s a blazing wreck. At that point, the walls of what look like a house on the hill fall down, revealing artillery which opens fire. Machine gun and rifle fire open up from several locations, including from the attractive looking white stuccoed house by the bridge. Internally gutted, and turned into a pillbox but as deceptively welcoming as in years gone by, its hanging basket full of flowers. Soldiers of the Wehrmacht fall on nearby lovingly tended flowerbeds that sunny afternoon.

Un documentar de acum doi ani a avut ca subiect apărarea organizată într-un sat tipic din apropierea coastei de sud. Documentarul era prezentat chiar de câţiva localnici în vârstă, foşti membri ai Gărzii de Apărare! Când tancurile germane au ajuns la tipicul podul de piatră de peste râu, au fost opriţi, în mod absolut neaşteptat, de câtava şine de tren care blocau accesul, fiind fixate în nişte găuri făcute special în drum. Când tancul din faţă s-a oprit, un soldat din Garda de Apărare a sărit, nevăzut, pe pod şi a plasat o grenadă lângă tanc. În câteva secunde, tancul a fost spulberat de explozie. Chiar în acel moment, pereţii unei case de pe deal – care arăta la fel ca oricare alta – au căzut de la sine, dezvăluind artileria britanică ce a deschis focul. Din mai multe părţi au început să fie trase focuri de puşcă şi mitralieră, inclusiv dinspre căsuţa cea drăguţă, atât de tipică, vopsită în alb, de lângă pod. Casa era goală pe dinăuntru şi fusese fortificată şi transformată într-o cazemată, dar pe dinafară era înşelător de primitoare, exact la fel ca întotdeauna, cu ghivece cu flori la geamuri. Soldaţii din Forţele Germane şi-au găsit aşadar sfârşitul în acea după‑amiază însorită având la cap floricele frumos îngrijite.

Well if the Germans got past all that and more, they faced our army of 300,000 men and hundreds of well concealed tanks.

Ei bine, dacă germanii reuşeau să treacă şi de ambuscade ca aceasta şi de altele asemănătoare, erau întâmpinaţi de armata noastră de 300.000 de oameni şi sute de tancuri bine-ascunse.

Many Nazi allies were reluctant supporters. This applied to perhaps most Romanians and even it appears Antonescu himself. He was a supporter of France and also England. But we couldn’t help him. Therefore it was perhaps in his country’s best interest that he joined the Nazi cause. Yes, he shared many of Hitler’s fascist views. Hitler trusted Antonescu but not other Romanians. But was he on the winning side? Below is part of the letter sent by one of the two Romanian opposition leaders before Antonescu’s fateful decision. (I’ve refined the English translation found of the flowery Romanian original).

Mulţi aliaţi ai naziştilor erau reticenţi în a-i sprijini. Acesta era probabil cazul majorităţii românilor, şi chiar şi al lui Antonescu însuşi. El era un susţinător al Franţei şi, de asemenea, al Angliei. Dar noi nu am fost în capabili să îl ajutăm. De aceea, probabil a fost în interesul ţării sale să se alăture cauzei naziştilor. Într-adevăr, împărtăşea multe dintre opiniile fasciste ale lui Hitler. Hitler avea încredere în Antonescu, dar nu şi în alţi români. Dar oare el a fost de partea câştigătorilor? Mai jos este o parte din scrisoarea trimisă de unul dintre cei doi lideri ai opoziţiei înainte ca Antonescu să ia decizia finală (Am corectat traducerea englezească a versiunii originale din limba română, care conţinea multe înflorituri).

Iuliu Maniu, July 18, 1941

"If [on the one hand] all Romanians have consented to the reconquest of provinces taken from our motherland by aggression, we are [also] definitely against Romania pursuing aggressive goals. It's not acceptable that we present ourselves as aggressors towards Russia, which today is Great Britain's ally - probably a winner in the war…”

Iuliu Maniu, 18 iulie, 1941

„Dacă [pe de o parte] toţi românii au consimţit să recucerească teritoriile luate din patria noastră prin agresiune, noi ne pronunţăm [de asemenea] categoric împotriva urmăririi de către România a unor obiective de agresiune. Nu este acceptabil să ne prezentăm ca agresori împotriva Rusiei, care astăzi este aliată cu Marea Britanie – probabil câştigătoare în război…”

Niall Ferguson in his book “The War of The World” points out that both Marshal Zhukov (who lead Soviet forces in World War 2) and Stalin’s successor, Nikita Khrushchev privately conceded that but for the American contribution, the Soviet Union might well have lost the war or at least taken much longer to win it.

Niall Ferguson, în cartea sa „Războiul Lumii”, a remarcat că atât Mareşalul Jukov (care a condus forţele sovietice în al doilea război mondial), cât şi succesorul lui Stalin, Nikita Hruşciov, au recunoscut în cercuri private că Uniunea Sovietică ar fi avut şanse mari să piardă războiul sau, cel puţin, le-ar fi luat mult mai mult timp să-l câştige, dacă n-ar fi fost contribuţia americanilor.

* Operation Sealion postponed until February 1942, when its invasion forces were redeployed.

** Karl Donitz was appointed by Hitler to succeed him as president of Germany (20 days).

* Operaţiunea Leul de Mare a fost amânată până în februarie 1942, când forţele de invazie au fost retrimise.

** Karl Donitz a fost numit de către Hitler ca succesor la preşedinţia Germaniei (20 de zile).