Peștera din Valea Coților, calcare cristaline, 408,5 metri lungime, ceramică din perioada feudală, spre sud față de Șaua Apa Cumpănită, în Munții Făgăraș / Făgărașului
Ică Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București)
Din localitatea Câineni, de pe DN 7 (Râmnicu Vâlcea - Sibiu), de la aproximativ 350 metri altitudine, după ce am trecut podul peste Olt spre localitatea Câinenii Mici, mai mergem spre munte aproximativ 100 metri, până la o ramificație (vezi harta și ghidul Munților Făgăraș / Făgărașului): către dreapta se desprinde drumul care trece prin satul Grebleşti spre Valea Boia Mare; tot înainte, intrăm pe Valea Satului (Coţilor) (marcaj punct albastru, traseu 50).
Alegem această din urmă variantă. După ce am parcurs cam 6 kilometri, vreme în care am trecut cinci poduri peste apă, ajungem într-o zonă de lărgire importantă a văii (L). Drumul forestier continuă să urce în lungul Văii Satului (Coților), iar o parte din serpentinele lui se văd sus de tot în stânga, pe coasta muntelui (M); de la capătul drumului forestier (aproximativ 1200 metri altitudine), spre dreapta, o potecă abruptă prin pădurea de pe malul stâng geografic conduce în aproximativ 45 minute la drumul care duce, către amonte, spre stâna din Valea Coți; din locul de unde ieșim în acest drum, venind pe „poteca” prin pădure, mai facem 30 de minute până la stână.
Din zona de lărgire importantă a văii (L; ne aprovizionăm aici cu apă) - de unde marcajul punct albastru urmează o ramificație spre dreapta a drumului - serpentine largi, cu tufe de zmeur pe margine, ne scot la 1075 metri altitudine, după 45 minute, pe interfluviul dintre Văile Boia Mică și Coți (Satului), în Șaua la Ciungi (C). Din dreapta noastră coboară marcajul triunghi albastru (traseul 51), care începe din Greblești. Urcăm spre amontele interfluviului, pe triunghi albastru; poteca continua să fie largă, frumoasă. Pe la 1350 metri apar primii bolovani de calcar. După aproximativ 2½ ore de la plecarea din vale iată-ne la aproximativ 1500 metri altitudine (belvedere spre est, zona Muntelui Ciortea, imaginea 2), de unde drumul nostru, în general larg, părăsește interfluviul pe care l-a urmat până aici și continuă numai pe versantul stâng geografic al Văii Coți. Întâi coborâm, urcăm iar și iată-ne după aproximativ 30 de minute ajunși la stâna din (Valea) Coți (aproximativ 1500 metri altitudine). Am lăsat între timp la dreapta poteca marcată cu triunghi albastru, care continua să urce prin pădurea de conifere de pe Muchia Coți; după ce vom trece pe la Pestera din Valea Coților vom reîntâlni în drumul nostru spre altitudini mari acest marcaj triunghi albastru pe niste serpentine largi, cu iarbă, frumoase, la începutul golului alpin de pe Piciorul Boului (Tătarului).
1 Traseul 51 - care urcă dinspre sudul masivului, din localitatea Greblești până pe creasta principală - are și porțiuni umbrite, relaxante. Foto: Gabriel Silvășanu (București).
2 Pe traseul 51, când sosim la aproximativ 1500 metri altitudine, avem belvedere spre creasta principală și către estul Munților Făgărașului. În urcare, vom părăsi interfluviul pe care l-am urmat până aici și continuăm numai pe versantul stâng geografic al Văii Coți. Foto: Ică Giurgiu, Gabriel Silvășanu.
3 Şaua Prislop, vedere de mai jos de Șaua Apa Cumpănită. Foto: Dinu Boghez.
3a De la est de Şaua Prislop, de pe drumul care suie aici de la talvegul Văii Coţilor, vedem creasta principală a masivului. Spre ea putem urca pe direcţia (fără potecă) care ni se pare mai la îndemână. Foto: Ică Giurgiu.
Stâna din Valea Coți este situată pe malul stâng geografic al apei, amonte de confluența cu un important afluent de pe aceeași parte, la poalele Piciorului Boului (schița 6, hartă la). De la stână urcăm în amonte, pe drumul larg prin pădure. După câteva minute acesta trece dincolo de apă, suind în serpentine largi în Șaua Prislop (vezi traseul 49), pe sub un perete cu blocuri și forme albe de calcar.
Puțin mai sus de locul unde drumul pe care am venit trece Pârâul Coți, îndreptându-se spre Șaua Prislop, pe malul stâng geografic al Văii Coți (harta 5, imaginea 4), la aproximativ doi metri altitudine relativă se deschide mica intrare în Peștera Izvorului din Valea Coților (marcată cu 2011/3) (vezi și).
4 Intrarea în Peştera Izvorului din Valea Coţilor, la picioarele lui Mihai Ducea. Foto: Ică Giurgiu.
5 Harta Peşterii Izvorului din Valea Coţilor.
6 Arealul carstic stâna din Valea Coților (nu este folosită în fiecare an) - Șaua Prislop - Peșterile din Valea Coților. Desen: Ică Giurgiu.
Continuăm să urcăm acum chiar pe lângă apa Coților, când pe un mal, când pe celălalt, după cum ni se pare mai comod. Lăsăm în stânga trei văi afluente (schița 6). La 100 metri amonte de ultima confluență apare pe dreapta un grohotiș dominat de un colț de stâncă (imaginea 8). Urcând pe grohotiș, cam la 20 de metri față de albie ajungem la intrarea Peșterii din Valea Coți (1600 metri altitudine, imagini 8, 9). De la stână până aici am făcut 30 de minute.
7 De la Peștera din Valea Coților privim valea spre amonte. Foto: Ică Giurgiu.
8 Intrarea în Peștera din Valea Coților. Vedere dinspre amonte Văii Coților. Foto: Ică Giurgiu.
9 Intrarea în Peștera din Valea Coților. Foto: Ică Giurgiu, Teo Schuller.
10 Harta Peșterii mici din Valea Coților.
Din capătul micului canion în podeaua căruia se deschide puțul de acces în Peștera din Valea Coților (imaginea 9), suind cam doi metri se intră într-o altă cavitate, Peștera Mică din Valea Coților (imaginea 10).
Între Peștera Izvorului din Valea Coți (2011/3) și Peștera din Valea Coți, Pârâul Coți își pierde în 2-3 locuri o parte din debit, în talveg. De la Peștera din Valea Coți continuând să urcăm pe malul stâng geografic depășim zona cu cascade (imaginea 7), apoi urcăm tot spre dreapta, până ieșim în golul alpin, pe serpentine largi cu iarbă, marcate cu triunghi albastru. De la Peștera din Valea Coți până în Șaua Apa Cumpanită (1807 metri), unde vom întâlni marcajul de creastă, facem 40 minute. La sud de Șaua Apa Cumpănită este un refugiu nou iar la sud-est de Șaua Apa Cumpanită un alt refugiu din lemn ne poate servi pentru popas.
Dacă urcăm pe Valea C1 (imaginea 6), vom putea vedea câteva zone cu lapiezuri bine dezvoltate. Pe Văile C2 și C3 vom constata că apa dispare și reapare iar pe interfluviile aferente lor putem întâlni depresiuni de tip dolină.
Peştera Izvorului din Valea Coţilor
Descoperită și cartată - în urma informației primită de la un cioban - în 20 iulie 1980, de Gabriel Silvășanu și Emil Solomon. 11 metri dezvoltare, denivelare 4 (-3,5/ +0,5) metri, extensie 5,4 metri, indice de ramificare 2,03. (harta 1, imaginea 4)
De la stâna din Valea Coți urmăm drumul care însoțește Pârâul Coți în amonte, până când drumul traversează pârâul, urcând spre Șaua Prislop. Puțin mai amonte, în malul stâng geografic, la aproximativ 2 metri altitudine relativă, se află intrarea triunghiulară (0,5 x 0,6 metri) a peșterii. Cavitate dezvoltată în calcare.
Peştera mică din Valea Coţilor
A fost descoperită la 22 iunie 1975 de Dan Nanu, Ică și Mihaela Giurgiu. Cartată pe 19 iunie 1976 de Gabriel Silvășanu. 13,7 metri dezvoltare, 2,7 (-0,7/ +2) metri denivelare, 13 metri extensie, indice de ramificare 1,05. (harta 10). Intrarea ei este situată cu aproximativ doi metri mai sus față de puțul care permite accesul în Peștera din Valea Coților. Cavitate dezvoltată în calcare, pe o diaclază.
Peştera din Valea Coţilor
A fost descoperită de localnicii din Câineni, care o semnalează ziarului Scânteia; acesta publică o notă la rubrica Faptul divers, în iunie 1975.
Pe 22 iunie 1975 cavitatea este explorată de Ică Giurgiu, Dan Nanu, Mihaela Giurgiu și Adrian Ionescu, membri ai Clubului de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti. Pe 19 iunie 1976 este cartată pe 339 metri, de Ică Giurgiu, Gabriel Silvășanu, Mihaela Giurgiu. Dosarul cu datele topografiei se pierde și cavitatea este recartată pe 9 septembrie 1984 de Ică Giurgiu, Mihai Ducea, Teo Schuller: 360 metri dezvoltare, -21,26 metri denivelare.
11 Intrarea în Peștera din Valea Coților, văzută din interiorul cavității. Foto: Ică Giurgiu.
12 La baza puțului de intrare în Peștera din Valea Coților. Foto: Ică Giurgiu, Gigi Chiriloi.
Pe 21 iulie 1985, Ică Giurgiu și Gigi Chiriloi mai cartează o galerie de 5 metri la baza putului de 6,35 metri și descoperă - în urma unui decolmataj important, efectuat în extremitatea vestică a sălii de sub intrare (vezi harta 13) - un sistem de galerii pe care îl apreciază la 32 metri dezvoltare. Pe 21 august 1985, Mihai Ducea și Teo Schuller cartează acest sistem de galerii, obținând o lungime de 43,5 metri, cifră care ridică dezvoltarea Peșterii din Valea Coților la 408,5 metri.
În octombrie și noiembrie 1975, Cercul de speologie Nyphargus Râmnicu Vâlcea a cartat cavitatea și a publicat datele culese sub denumirea de Avenul de pe Piciorul Boului, menționând ca cifre morfometrice 600 metri dezvoltare și -25 metri denivelare (Ghiță Procopie, Nicolae Voicilă - Formațiuni endocarstice în județul Vࣙâlcea - Studii și cercetări de speologie, II, 1982, Râmnicu Vâlcea). Planul prezentat de ei îl putem numi doar schiță căci orientarea, forma și lungimile galeriilor reflectă doar această idee de reprezentare.
13
În lista rezervațiilor naturale din Romania, pentru județul Vâlcea, localitatea Câineni, apare propus (1983, Decret 348) Avenul Piciorul Boului: suprafață 1 hectar, categorie UICN III, tip speologic. În Legea 5 (Monitorul Oficial, 12 aprilie 2000), privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, Avenul Piciorul Boului, pozitia 2784, este prevăzut cu o suprafață de 0,1 hectare.
La Peștera din Valea Coților se ajunge urcând în amonte de la stâna Coți, pe pârâul cu același nume (schița 6). După ce depășim trei afluenți pe dreapta, la aproximativ 100 metri amonte de confluența cu ultimul dintre ei și la 20 metri altitudine relativă se deschide în malul stâng un scurt canion. În podeaua canionului se află puțul de acces în Peștera din Valea Coților (imaginea 9) iar în zona superioară a canionului pătrundem în Peștera mică din Valea Coților (imaginea 10).
Descriere
Puțul de acces în Peștera din Valea Coților (harta 13, imagini 9, 11, 12) are 8,5 metri și poate fi coborât pe o scară speologică amarată de pitoane fixate în fisurile existente la buza acestui puț. Această comunicare cu exteriorul presupunem că a survenit în urma prăbușirii tavanului. Ajungem pe un con de bolovani și lemne de brad putrezite (imaginea 12) care au servit unor vizitatori la coborârea puțului de 8,5 metri. Tot tavanul sălii de la intrare prezintă urme de curgere sub presiune, acoperite cu mari suprafețe cu vermiculațiuni.
În nord-vestul sălii de la intrare (8 x 7 metri) se coboară pe panta de bolovani într-un sistem de galerii. Apar coralite pe pereți, montmilch și argilă pe podea la cota -12,75 metri. Cele trei galerioare săpate sub presiune, explorate deocamdată până la strâmtorile reprezentate cu semne de întrebare, se pare că merită a fi încercate de continuat.
Din sala de intrare, spre nord, o pantă puternic ascendentă conduce la cota -2,45, zonă aflată foarte aproape de panta cu bolovani de la exterior, pantă pe care se coboară de la gura peșterii la apa Coților.
În estul sălii de la intrare, urcând o săritoare de 1,5 metri, pătrundem într-un culoar lung de 8 metri în care se observă scurgeri parțial corodate și mici stalagmite.
Din sala de intrare spre cota -16,52 metri (sud) parcurgem o diaclază modelată sub presiune, în pereții căreia se observă stratele puternic înclinate dinspre sală spre cota ei minimă. Terminusul galeriei este colmatat cu bolovani destul de mari. La cota -18 de pe acest tronson apare o ramificație orientată sud-vest nord-est, dezvoltată și ea sub presiune, pe care se ajunge la cota minimă a cavității, -21,26 metri; aici există cinci stalactite lungi de 10 centimetri și groase de 1 centimetru. Zona punctului A (cota -15,26 metri) comunică impenetrabil cu sălița de la cota -12,77 metri. De la această ultimă cotă, o galerie strâmtă și înaltă, cu pământ negru și umed pe podea, cu coralite pe pereți, prezentând nivele de eroziune, meandrează până la cota -13,07 metri, unde continuarea este obturată cu bolovani. În zona punctului B se poate circula pe verticală înspre galeria superioară.
14 Nu departe de baza puțului de la intrare, o zonă cu mult pământ negru, afânat, pe podea. Foto: Ică Giurgiu, Gigi Chiriloi.
15 Peștera din Valea Coților, aspect din Sala Lacului. Foto: Ică Giurgiu, Mihai Ducea (la stânga), Gigi Chiriloi (la dreapta). Semnăturile de pe pereți aparțin, cum altfel, unor persoane care „protejează” intens natura.
16 Peştera din Valea Coţilor. La baza puțului de 11 metri care dă în Sala anticlinalului, pe culoarul de legătură cu Sala Lacului. Foto: Ică Giurgiu, Mihai Ducea. Buza puțului se vede clar conturată deasupra capului lui Mihai Ducea.
Această galerie superioară începe din extremitatea sud-estică a sălii de la intrare, cam de la cota -5,62 metri. Este înaltă și relativ largă. Pe parcursul ei depășim mai multe săritori și guri de puțuri care comunică cu un nivel inferior. După ce trecem (prin opoziție) de gura puțului de 6,35 metri ajungem într-un sector orientat est-vest, din capătul căruia un mic lăculeț alimentează pârâul care se drenează spre Sala lacului (vezi harta 13).
Puțul de 6,35 metri este evitat de a fi coborât printr-unul din primele două puțuri care îi urmează mergând de la el spre est; de la baza lor se trece prin galeria care debușează în Sala cu bolovani.
De la baza săritorii de 6,35 metri se poate pătrunde spre vest, pe o galerie lungă de cinci metri, dezvoltată printre bolovani mari (nefigurată pe hartă) sau spre sud, printr-un puț de doi metri și apoi pe o galerie tot de doi metri (nedesenate), din care se ajunge la baza săritorii de 2,2 metri.
La fel ca și în sala de la intrare, unde partea ei vestică nu poate fi clar determinată din cauza acumulării de blocuri, Sala cu bolovani prezintă în podea îngrămădiri care nu ne permit să apreciem locul eventualelor continuări.
Din Sala cu bolovani (8 x 6 metri) se ajunge spre vest în Sala lacului (10 x 4 metri). În partea ei sudică se formează temporar o acumulare de apă de aproximativ 5 x 2 metri suprafață, adâncă de aproximativ 0,5 metri. Pe podeaua acestei săli s-a acumulat un strat gros de argilă.
La nord de Sala lacului se pătrunde în Sala anticlinalului (4 x 5 metri), care comunică printr-un puț de 11 metri cu galeria superioară (imaginea 16). Pe peretele nordic al acestei săli se observă stratele unui anticlinal brăzdat de o fisură. Calcarele cristaline în care este dezvoltată Peștera din Valea Coților apar aici superb evidențiate, ca de altfel și în culoarul care leagă Sala anticlinalului de Sala lacului, culoar cu cheia de boltă prăbușită (imaginea 15). În Sala anticlinalului există două locuri unde picură abundent.
Peștera din Valea Coților a fost săpată inițial sub presiune și apoi modelată de o curgere cu nivel liber a cărei evoluție nu ne este deocamdată suficient de lămurită. Urmele acestor stadii sunt bine reprezentate în cavitate.
Dezvoltarea galeriilor este de 408,5 metri, denivelarea -21,3 metri, extensia 58 metri, indicele de ramificare 7,06. În perioada 22 iunie 1975 - 21 septembrie 1986 a fost cea mai importantă cavitate ca lungime din masiv, iar în intervalul 22 iunie 1975 - 30 iulie 1986 a deținut și recordul de denivelare pentru Munții Făgărașului.
Măsurătorile de temperatură făcute la 25 septembrie 1984 au indicat: 7 grade în labirintul din sudul sălii de intrare, 5 grade în Sala anticlinalului și 4,5 grade în Sala cu bolovani. La data respectivă au fost întâlniți în peșteră aproximativ 120 lilieci grupați în special în Sala lacului și Sala cu bolovani.
Tot pe 25 septembrie 1984 s-a observat că întreg debitul de apă care trece prin fața intrării în Peștera din Valea Coților se pierde într-un mic ponor aflat cu aproximativ 800 metri aval și reapare la exterior cu circa 100 metri mai la vale de Peștera Izvorului din Valea Coților, între ponor și resurgență valea fiind complet seacă.
Arheologie
În iunie 1975 - la prima explorare a Peșterii din Valea Coților făcută de Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti - am descoperit un ulcior în zona centrală a cavității (vezi harta 13), pe niște bolovani. El a fost luat din peșteră în iulie 1985 și adus la Muzeul de Istorie al României, unde lucra ca arheolog un membru al clubului, Bogdan Filipescu. S-a apreciat, după particularitățile în care a fost lucrat, că vasul aparține perioadei feudale. Dar nu s-a dat spre publicare nici un material deoarece, în lipsa unei alte descoperiri de acest fel, „nu s-au putut face similitudini” (?!).
și mai multă informație decât în articolul precedent găsim la