Dobrogea‎ > ‎

Trasee de cățărare pe granit în Munții Măcin, în zona Văii Dâtcova

Marian Anghel (Galați) 

Primii pași în escalada românească s-au făcut acum aproximativ 70 de ani, când Niculae Baticu, I. Trandafir și D. Popescu au urcat Furcile din Peretele Gălbenele (Munții Bucegi). De atunci, cățărarea din România a cunoscut numeroase etape de evoluție: de la Clubul Alpin la asociațiile sportive; de la escalada pentru plăcere la alpiniadele naționale (care nu au prea prins afară); de la trasee fascinante la drumuri verticale bătute absurd, doar pentru a învinge clubul advers; de la „profesionalismul” primilor la amatorismul generalizat și haosul total din mișcarea alpină românească actuală. Dar toate cele de mai sus au avut un punct comun: s-au petrecut în Carpați.

În umbra Carpaților, cocârjați de bătrânețe, abia mai răsuflă un mic lanț muntos, Măcinul (vezi ghidul lui la https://sites.google.com/site/romanianatura58/home/dobrogea-harta-cetati-pesteri-trasee/muntii-macin-harta-marcaje-ghid-flora). Turismul montan era aproape inexistent în acești munți, escalada o chestie ilară; până acum câțiva ani…

Departe de zonele consacrate, fără nici o legătură cu frământările lumii alpine românești (dar culegând ce este mai bun din ea) a apărut o mică zonă de escaladă pe granit (rocă rar întâlnită în România, trasee mai existând doar în Retezat). Mai există trasee în Șaua  Țuțuiatu; acum vom descrie zona Văii Dâtcova. 









Testudo graeca ibera (în Pricopanu). Foto: P. Răuțoiu (Galați)






Prima lungime din traseul Diagonal. Foto: Marian Anghel.
 


                                                                                                                      În traseul Balcoane (VII-). Foto: Marian Anghel.
 
Luna mai; poiană cu bujori. Foto: Marian Anghel.

 Accesul în Munții Măcin se rezolvă ușor; cu trenul până la Galați sau Brăila, de unde trecem Dunărea cu bacul (la Galați din oră în oră, între 6-21; la Brăila indiferent de oră, când se umple bacul, adică la vreo 30 minute). Pe malul celălalt se ia autobuzul, maxitaxi-ul sau ocazia până în vechiul Arubium, astăzi orașul Măcin. Deja se vede muntele, mult de tot ca aspect peste așteptările noastre. De aici mai avem 15 km până în comuna Greci (autobuz, maxitaxi).

De la monumentul din centrul comunei (care nu are nici un sat în subordine - notă de Ică Giurgiu), încântați de versanții care acoperă orizontul, facem 1½ ore până în Șaua Țuțuiatu, care domină localitatea și tot atât până la obârșia Văii Dâtcova, a doua vale spre sud de la Vf. Țuțuiatu (467 m). Locul de campare este mascat sub o surplombă.




Principalul perete din vale este orientat spre vest și are aproape 100 m diferență de nivel. Traseele au maximum 3 lungimi de coardă. O caracteristică a zonei este numărul mic de pitoane și spituri folosite pentru asigurare, preferându-se tehnica curată (clean climbing), mișcare ce a atins apogeul în escalada britanică. Pentru gradația traseelor s-a utilizat scara UIAA pentru pașii de liber și artificial.





Unul dintre traseele frecventate, datorită frumuseții lui, este Diagonalul (V, 3lc, 7 pitoane).

Prima lungime (4p). Traseul începe chiar din firul văii și urcă o creastă spectaculoasă, cu o mică surplombă. Se regrupează în vârful țancului, la o buclă de coardă dată în jurul lui.

A doua lungime. Se face un traverseu spre stânga, peste o placă (nucă) și se iese într-un cuib părăsit. Se urcă un horn care dă în brâna cu fereastră, apoi, după 25 metri lejeri se regrupează în brâna mare. Lungimea nu are nici un piton.

A treia lungime (3p). Se urcă o mică fisură, apoi se traversează în diagonală tot peretele, pe sub Hornul prieteniei, până la o placă finală. Aceasta se depășește cu o cheie de mână și se regrupează după câțiva metri, la piton.

 

Alte trasee: Muchia brânelor - Hornul prieteniei (IV+, 3lc, 3p), Soarele (V-, A2, 2lc, 7p), Marele diedru (II cu pas de V-, 1lc, pe nuci), Rocada (IV+, 1lc, pe nuci), Extrema stângă (VI-, 2lc, 3p).

 


Cel mai susținut traseu este Amurgul (V+ cu A2 sau VI-, 2lc, 12p).

Prima lungime (8p). Se urcă un mic horn diedru până sub un tavan care se ocolește prin stânga, pe o placă. Se depășește o surplombă apoi se traversează dreapta, în buza unei alte surplombe. După câțiva metri se regrupează în brâna mare, la spit.

A doua lungime (4p). Se urcă câteva trepte de stâncă neagră, apoi un mic horn în dreapta. Peretele devine ușor surplombat, dar prizele sunt bune, atunci când există! Se depășește o mică bavareză surplombată și astfel se ajunge la placa finală, cu un piton. Ori o urcăm cu ajutorul scăriței (A2), ori la liber (VI+), într-o bavareză cu picioarele la aderență. Se regrupează la piton.

 

Pe lângă traseele mai lungi există și ceva manșe de dificultate, unele chiar la locul de campare. Amintim: Bilele (VI+), Păianjenul (VI), Musca (VI), Kanietz (VI+), Săritura Calului (VI-), FPM (VII).

Cățărătorul sportiv va privi poate zeflemitor această zonă de escaladă. Cine se cațără pentru a cunoaște o altă dimensiune a Naturii va fi încântat de „îngemănarea” cu stânca dobrogeană. De asta suntem siguri!  (articol redactat în anul 2001)


Donează 30 de lei