Valea Cernei - Vârful Godeanu 2330 m, Munţii Godeanu

continuare de la

Am reusit cu greu sa gasim un loc pe o margine de banca si am pornit in noapte urcusul in serpentine spre Piatra lui Stan (catre Valea Cernei), am coborat apoi de acolo, din dreptul ei pana la kilometrul 27 si de aici, in amonte, pe un drum neasfaltat, cu multe gropi, am urcat pe Valea Cernei, apoi pe Raul Lung (vezi hartile 1 si 2, extrase din lucrarea lui Gheorghe Niculescu, Muntii Godeanu, studiu geomorfologic, Editura Academiei, 1965, Bucuresti), pe un drum forestier, pana la capatul lui. Toata vara, culegatorii de afine au urcat aproape zilnic la munte pentru ca intr-o zona saraca culesul afinelor este o sursa de castig importanta. O persoana sprintena, harnica si echipata cu un pieptene de cules afine bun poate aduna 30-40 kg de afine care dupa sortare se vand la 3,5-5 lei/kg. Fiecare persoana are locul ei in masina si de la urcare cauta sa-si faca un culcus in care sa doarma pana ajunge masina la destinatie. Acum, in roata de rezerva s-a instalat o femeie, care avea patura si perna lasate acolo si a adormit imediat, fara sa se trezeasca pana s-a oprit masina, cu toate hurducaiturile drumului; iar la plecarea inapoi a venit de pe munte cu un bidon de vreo 40 kg plin cu afine.

Masina a urcat din Valea Cernei, pe izvorul (denumit Raul Lung) dintre Muntele Oslea si Muntele Groapa Olanelului si la ora 5,50 s-a oprit in locul unde s-a terminat drumul forestier. Inca nu se luminase de ziua, era foarte rece, tragea un vant subtire pe valea izvorului. Am inceput sa coboram cate unul din masina, ca sa ne mai dezmortim. Dupa ce unii au mancat cate ceva, ne-am imprastiat in grupuri, in susul izvorului, iar dupa iesirea in golul alpin unii au luat-o spre Oslea si altii pe zanoaga si fata Gropii Olanelului (foto 2).

Am urmat si noi acelasi traseu, pana sub locul unde a fost stana din Muntele Strambele. Pe aici am fost in 2005 cu Veronica, cand era pentru prima data la munte si a ajuns atunci pe Vf. Godeanu, la doar 5 ani. Putin mai sus, in zanoaga, rapusi de oboseala, am dormit vreo doua ore. Dupa ce ne-am sculat, am mancat si am iesit la cotroana (bordeiul) din Groapa Olanelului (foto 4). Cerul era senin, soarele iesise dupa creasta Oslei si ne incalzea cu darnicie. Am incercat sa culegem afine cu pieptenul imprumutat de la o vecina, dar n-am avut spor, mai multe mancand Veronica, tatuandu-se pe fata. Am admirat florile de munte si afinarele cu frunzele inrosite de apropierea toamnei (foto 3 si 5), ne-am umplut sufletul cu maretia muntelui si susurul izvoarelor.

La cotroana erau urme ale oamenilor si animalelor care dadusera viata toata vara muntelui si se mai simtea mirosul oilor, acestea fiind aici pana de curand.

Aievea mi se derulau scene din anii petrecuti odata cu oile pe muntii de pe aici si parca se auzeau franturi de balada:

Draguta Santa Marie

Nu lasa toamna sa vie…

La Santa Marie mare

Pleaca oile la vale,

La Santa Marie mica

Nu mai ramane nimica.

Numai stani far-de stapan

Izvoara far-de ciopoara….

Si se duc si nu mai vin

Pan-la Sfantu-Constandin…

Aici, in vara, au fost mieii lui Aron Tanasoiu, unul dintre ciobanii cei mai instariti din zona, oile cu lapte (manzarile) nefiind aduse de multi ani la munte (manzarile sunt tinute la Cacot, langa releul din Balota, de unde branza este vanduta la piata din Severin). In 2005, aici la cotroana erau tot oile fara lapte, am stat seara cu ciobanii, am dormit noaptea sub stele, iar dimineata, o data cu oile, cainii si magarii am iesit la Rau-Ses (vezi harta 2) si de aici am urcat pe Vf. Godeanu, cu Veronica.

Acum e pustiu, se aud doar chiotele culegatorilor de afine raspanditi pe munte si le raspundem. Am lasat ustensilele de cules afine si patura (tolul ungurenesc) la cotroana, am luat-o pe plai, pe lasatoare, spre Raul Ses. Deasupra cotroanei era amenajat un culcus pentru caini. Am iesit in saua care face trecerea in platoul de la Raul Ses si cand credeam ca nu mai gasim pe nimeni pe acolo ne-au luat in primire cainii ciobanesti Gruia, Novac si catelusa Vilga, mari si latosi, cu colti de fier la gat. Ne-a scos ciobanul din gura cainilor si mare ne-a fost bucuria sa mai gasim ciobani si oi, ramase parca anume pentru noi. Am poposit langa turma de oi care se odihnea, doborata de caldura, aici la Raul Ses (foto 6).

Ciobanul care ne-a intampinat, Birau Nicolae din Izverna, si celalalt cioban, Partenie Constantin din Obarsia Closani, erau cu oile cuiva din Teregova si ale lor (Birau Nicolae). Ne-au povestit ca pana in acea zi a fost caldura foarte mare, nu se putea sta jos, trebuiau sa stea in picioare pe cate un pisc ca sa prinda o boare de vant. Noaptea trageau cu oile langa izvorul Rau-Ses, aproape in fiecare noapte se luptau cu jivinele si intentionau sa mai stea cu oile pana la 1 octombrie daca vremea o sa permita.

Am stat de vorba cu ciobanii, despre ce a fost odata pe aici, cu muntii plini de oi, despre granita cu Austro-Ungaria care trecea prin apropiere (imi amintesc de bornele din beton dinspre Tarcu), despre ce se intampla acum, cum au ramas muntii pustii. Am ascultat cateva povesti: despre ciobanul Volintiru gasit primavara mort in izvor in 1982 si care are numele scrijelit pe o lespede pusa in hotarul cu banatenii, unde a fost ingropat; despre o turista germana care s-a ratacit pe ceata si a fost batjocurita de un cioban din Balmosu, cioban impuscat de colega turistei dupa ce s-au gasit…

Am facut un tur de orizont cu privirea. De aici din creasta se vedea pana hat-departe, spre Tarcu, Oslea si Piatra Closanilor, ne-am uitat inca o data la Vf. Godeanu si i-am promis ca ne vom intalni la anul (foto 7). Apoi, dupa ce ne-am luat ramas bun de la ciobani, ne-am pregatit sa coboram, ca sa ajungem la masina la ora 17, stabilita pentru inapoiere.

N-am apucat sa ajungem la cotroana si brusc s-a pus o ploaie care pana sa ne aranjam pelerinele s-a si oprit. Piatra Closanilor se vedea spre sud, dominand Subcarpatii, iar pe golurile muntelui afinarele inrosite de toamna colorau pasunile. Am recuperat bagajele de la cotroana si ne-am intors pe alt traseu, de-a latul muntelui, pe la stana noua din Groapa Olanelului (Stana lui Aron), dupa ce ne-a mai udat un ropot de ploaie.                                                                                      

Aici la stana (foto 8) am intalnit un alt ciopor de oi (tot din Teregova) si un cioban (Nistor) care ne-a dat fiori, semanand cu omul-lup (foto 9). Stana este noua, dar n-a avut niciodata oi. Dupa ce ne-am scris numele si data cu carbune pe un loc liber de pe o grinda am coborat direct prin padure, negasind plaiul, pana in izvor si de aici la masina.