Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
1
2
3
Poteca care urmeaza indeaproape Paraul Hasdate este foarte bine intretinuta si amenajata. Traversam mai multe poduri (in imaginea 4 unul dintre ele). Apoi poteca urca foarte incet (foto 5), printre peretii de calcar (foto 6). La un moment dat coboram pana la albia paraului (foto 7, 8).
4
5
6
7
8
Revenim la poteca si urmam drumul mai departe (foto 9). Privirea ne este atrasa de un spectaculos perete, pe partea dreapta in sensul de urcus (foto 10). Ceva mai sus vedem acelasi perete, din alta pozitie. Este Turnul Ascutit (foto 11, 12), unul dintre cele mai impresionate din aceste chei. Ajungem la un mic izvor, un fir care se prelinge de pe un perete aflat pe partea stanga a vaii in sensul de urcus.
9
10
11
12
Mai parcurgem putin, impresionati de ceea ce poate face natura si incep sa se observe si cateva grote (foto 13). Intr-un loc unde valea se mai largeste putin observam in peretii de pe ambii versanti doua guri de pesteri. Cea din stanga in sensul de urcus se numeste Pestera lui Balica (foto 14). Noi am studiat-o putin pe cea de langa noi, aflata deci pe versantul drept in sensul de urcus (foto 15). Am urcat cativa zeci de metri pana la intrarea in aceasta pestera. La inceput tunelul pe care am patruns este destul de inalt dar apoi se ingusteaza. Pe podeaua pesterii curgea un firisor de apa, printre multe pietre. Nefiind echipati corespunzator am intrat cat s-a putut (foto 18). Pestera este spectaculoasa si prin peretii ei se vedeau urme ale curgerii apei. Ne intoarcem spre iesire (foto 20), pentru a ne continua traseul. Din fata intrarii facem o fotografie spre aval (foto 21). In partea dreapta, jos, se observa poteca care ne-a condus pana aici.
13
14
15
18
20
21
Coboram la poteca, de unde mai facem o fotografie asupa vaii pe care urcam (foto 22) precum si a Turnului Ascutit (foto 23).
22
23
Valea se largeste si putem vedea si peretii mai indepartati. Deoarece sunt pereti abrupti din calcar observam si multe trasee de alpinism, Cheile Turzii fiind o adevarata comoara in acest sens. De altfel, aproape toti cei pe care i-am intalnit erau echipati pentru catarari. Facem si noi un traseu mai la indemana dupa care ne continuam drumul spre iesirea din chei. Acolo gasim foarte multi alpinisti care asteptau la rand ca sa faca un traseu. Fiind aglomeratie, ne intoarcem pe poteca spre interiorul cheilor (foto 26) asteptand sa se elibereze traseul amintit. Dupa ce mai admiram imensii pereti de calcar revenim la traseul dorit de toti. Acum e liber si putem sa-l incercam. Cristi porneste cap de coarda (foto 28), dupa care il urmeaza Ada. Traseul nu ridica dificultati deosebite si este pitonat corespunzator. Dupa efectuarea lui privim spre iesirea din chei (foto 30); o zona care contrasteaza foarte mult cu ceea ce am vazut pana aici, dealuri domoale.
26
28
30
Seara se apropie si trebuie sa parcurgem din nou cheile, in sens invers. Mai admiram la coborare imensii pereti de calcar si cand ajungem in dreptul cabanei se lasa intunericul. Urcam pe drumul care conduce spre satul Cheia iar din varf se vad pe de o parte silueta intunecata a cheilor iar in partea opusa luminile satelor din zona si ale orasului Turda. Mergem pana ajungem din nou pe DN 75.
vezi și
Cheile Turzii, trasee alpinism, peşteri
Cheile Turzii și Turenilor, hărți ample și detaliate, descriere amănunțită
La, domnul Radu Mititean , face observațiile din imaginea de mai jos.
Adică, știu ce s-a schimbat dar nu vă spun detalii.