Embedded Files
Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
1
2
3 Garofita alba.
4 Clopotei de stanca.
5 Garofite pitice.
Mai departe a trebuit sa parcurgem locuri de brana, sa urcam uneori din greu, dar peste toate acestea am fost rasplatiti de minunea florilor intalnite in cale si de tancurile crestelor inalte care deveneau mereu mai apropiate. Mai peste tot locul, garofita alba/ barba ungurului raspandea mirosul ei suav. Dar si garofitele pitice (foto 5) ori florile clopoteilor de stanca (foto 4), bine infipte in coastele pietroase, ne-au incantat deopotriva.
6 Pe versantul apusean al Muntelui Velicanu.
7 Pe versantul apusean al Muntelui Velicanu, in urcare.
8 Piatra Craiului ramane tot mai in urma.
Am trecut pe langa locul La stanci, apoi pe langa Turnul Clincii (imaginea 6), alta minune pe langa care urcam si in sfarsit am ajuns in creasta golasa. In fata noastra mai erau doar crestele inalte ale Bucegilor (imaginea 7). Dintr-un loc inca ascuns noua, zgomotul talangilor si latratul cainilor trada turma ajunsa pe plai, plecata in zori din bordeiul care se zarea sub noi pe o muchie napadita de vegetatie bogata, asezat deasupra incalcitelor vai ale Urlatorii Clincii. Mai apoi am urmarit succesiunea stalpilor de marcaj, care strabateau coasta muntelui pe poteca ce se strecura printre jnepeni si tufe de bujor, unele cu flori intarziate.
Cand am ajuns in crestetul muntelui, intr-un loc de rascruce, am intalnit si sageti indicatoare. Sub noi, Caldarea Tiganestilor era bine infipta in geografia locurilor si usor de recunoscut. Alte amanunte apareau acolo privind cu atentie locurile. Un bordei de mioare, trei ochiuri de apa intruchipand lacuri nivale si poteca prelunga de pe coasta muntelui. Iar pacla din josul vaii nu ne mai dadea voie sa zarim si altceva.
9 Culmea Tiganesti urca spre Muntele Scara, aflat in fundal. In stanga noastra, Valea Tiganesti (cu pesteri descoperite de Clubul „Emil Racovita” Bucuresti).
10 Pe Culmea Tiganesti.
Pe sageata indicatoare statea scris ca pana la cabana Omu mai avem trei ore de mers; pana aici facusem ceva mai mult de 4 ore. Scrutam locurile si turnurile stancoase de pe fata abrupta a muntelui cu macinis de grohotis la poalele lor (imaginile 9, 10). Noroc cu timpul frumos care ne intovarasise pana atunci si care speram sa mai tina, desi oarecari burhaie de ceata se invarteau prin preajma. Mai trebuia cat de cat sa ne oprim pentru pauza de masa si de abia dupa aceea sa pornim la drum. Scurta vreme am parcurs plaiul inierbat.
11 Aproape de Turnurile Tiganesti.
12 Vedere spre caldarea de la apus de Culmea Tiganesti (unde sunt pesteri descoperite de Clubul "Emil Racovita" Bucuresti).
13 La baza hornului prin care poteca ajunge pe Muntele Scara.
15 Mac galben de munte.
Apoi a inceput aventura branelor succesive, a hornurilor pe ale caror margini erau si ceva cabluri de care poate ar fi trebuit sa ne mai ajutam. Ba chiar o scurta bucata de brana avea pe margine un mic zid de sprijin, ca altfel n-ar fi putut sa se agate poteca. Erau locuri minunate care-si aratau farmecul descoperit de noi de abia acum. Mai erau si altele, nu numai stanci bune de catarat. Prin locurile calcaroase prin care treceam am zarit adevarate tufe de maci galbeni (imaginea 15). Ajunsesem tocmai la timp ca sa le vedem galbenul pur, cel dintii, aparut in lumina soarelui. Am mai gasit si cateva locuri cu flori de colt; din lastarele indraznete de abia isi facusera aparitia stelutele lanoase si motoceii din mijlocul coroanei isi inaltau capsorul catre lumina soarelui.
Dupa ultimul horn, am ajuns pe plaiul rotunjit al Scarii si curand ne-am intalnit cu triunghiul galben al potecii care urcase pe Muntele Ciubotea. In sfarsit, eram in locuri cunoscute. Vedeam Valea Gaura si imensitatea ei cu cai si bordeie, la vremea asta pline de viata pastorala. Mai apoi erau hornurile Tiganestilor, impresionante (imaginea 16), dar acum lipsite de zapada intalnita ceva mai inainte.
16 Hornurile Tiganesti.
17 Valea Malaesti.
Poteca larga spre Varful Omu. Am ajuns repede la cabana. Am zabovit scurta vreme acolo, cat sa ne tragem sufletul. Dinspre Babele veneau grupuri numeroase si unele aveau tendinte zgomotoase. Dupa atata liniste parca nu ne simteam la indemana. Si nu numai de aceea am parasit locul inalt al Bucegilor. Trebuia sa prindem si vreuna din cursele telecabinei, asa ca aveam de ce ne grabi. Peisajul magnific al stancariilor din preajma, imensa Vale a Cerbului, Coltii Morarului, toate erau peisaje de care nu ne mai saturam privindu-le. Cate o pala de ceata mai ascundea frumusetea locurilor. Varful cel mare al Omului, pe care de abia il parasisem, a sfarsit prin a se ascunde definitiv in valurile de ceata care urcau dinspre Valea Cerbului.
18 Vf. Omu, vazut de pe poteca dintre el si cabana Babele.
Noi ne-am continuat drumul catre statia de telecabina. A inceput sa apara “civilizatia”, zgomotoasa.
Cand am inceput coborarea spre Busteni, am fost din nou in imparatia minunata a Bucegilor, peste care cu adevarat pluteam. La statia de jos a telecabinei, visul s-a frant brutal.
Page updated
Google Sites
Report abuse