Scaunul Domnului, în partea sudică din Munții Căliman / Călimani, cu largi panorame, traseele de acces și marcajele

Scopul este să ajungem pe interfluviul principal care desparte Gălăoaia Mică de Bistra, aceasta din urmă fiind pe lungimea ei limita vestică a Călimanului. Odată ajunși pe interfluviul săpat în aglomerate vulcanice, pătrundem în pădurea de fag iar cărarea și marcajul sunt vizibile. Direcția generală de înaintare este nord, nord-est, timpul necesar 3-4 ore din sat până sus. Traseul străbate alternativ pădure de fag (se remarcă exemplare seculare), amestec și molid, cu poieni luminoase și pășuni. Alternează de asemenea porțiunile orizontale cu cele înclinate. Din loc în loc trecem peste trunchiuri groase de copaci, căzuți peste cărare.

Partea finală a traseului este un urcuș pavat cu grohotișuri. Loc de odihnă și panoramă; spre sud-vest, valea șerpuitoare a Mureșului, la ieșirea din defileu, curgând spre Transilvania. În zilele limpezi de toamnă târzie, departe, pot fi zărite crestele zimțate ale Meridionalilor. Poate fi observat întregul traseu parcurs, iar spre sud-est sunt Munții Gurghiu (https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri/muntii-gurghiu-harta-marcaje).

Odată ajunși sus pe platou intrăm în pădurea întunecoasă de molid. Cărarea și marcajul ne conduc spre stânga, până într-o poiană unde se află un mic izvor, adevărată minune a naturii. De la izvor urcăm câteva zeci de metri și ajungem la abruptul apusean. Admirăm coloanele de andezit afectate de dezagregarea în plăci, vârfurile molizilor care se desfășoară la câțiva metri sub noi, dealurile submontane ale Transilvaniei și localitățile situate de-a lungul Mureșului. Primăvara și toamna iarba este împodobită de violetul brândușelor. Spre sfârșitul verii și toamna te poți înfrupta din afine și merișoare. Pe platou sunt mulți molizi loviți de trăsnet.

Dacă ne deplasăm pe versantul răsăritean găsim de asemenea pereți și coloane de lavă. Priveliște în prim plan cu Podișul Calului, apoi cu întreaga creastă principală a Călimanului, culminând la 2100 metri în Vf. Pietrosu. Când aerul este limpede se vede și Ceahlăul.

Coborârea se face fie pe traseul pe unde am urcat, fie prin partea de vest, pe marcaj punct albastru. Pe cărarea de pe marginea prăpastiei, prin pădurea de molid, mergem câteva sute de metri în direcția nord, apoi cotim brusc spre vest și pe punct albastru coborâm până în Valea Bistrei, de-a lungul Văii Zăpodea cu Pod.

La început panta este accentuată. Sunt grohotișuri fosile, fixate de copaci și foarte mulți arbori doborâți; mersul este puțin dificil. Marcajul este vechi iar cărarea nu foarte umblată, traseul putând fi pierdut foarte ușor. La un moment dat panta devine mai blândă și urmăm curbe de nivel, plimbare prin pădurea de fag. Ajungem în Valea Bistrei, în dreptul unei cabane și stâne, aval de confluența cu Pârâul Donca și mergem pe drumul forestier, către sud, până la DN 15.

După un timp apar primele cabane particulare, apoi casele sătenilor, amestecate cu cabane. Ajungem la șoseaua principală, în dreptul impozantei biserici ortodoxe. Foarte aproape este gara. Timpul coborârii este de 3-4 ore. Pe malul Bistrei se poate face popas. (text din anul 2001)

mai jos, extras din pliantul difuzat de Primăria Reghin la Târgul de Turism al României, februarie 2018, București