Embedded Files
Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
Vasile Bouaru, Radu Bouaru (Rădăuţi)
Despre Rezervatia Calcarele rosii de la Fundu Moldovei aflasem cu mult timp in urma dar de abia in anul 2010 s-a ivit ocazia sa mergem prin zona ca sa le vedem. Se afla la extremitatea sud-vestica a Obcinei Feredeului.
Aceste calcare au fost descoperite de geologul austriac K. Paul (1874) si redescoperite in 1878 de alt geolog austriac, B. Walter. Din aceasta rezervatie s-au extras multe fosile, trecute intr-o importanta monografie asupra cefalopodelor triasice din zona mediteraneana a renumitului paleontolog E. Mojsisovice (pasaj extras de la http://www.gurahumorului.info/ro/frumuseti-naturale-3.html). Vezi mai mult despre relief România.
extras din lucrarea autorilor Nicolae Barbu, Liviu Ionesi - Obcinele Bucovinei - Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1987
1
Am pornit spre rezervatie de la iesirea dinspre amonte din satul Pojorata, de la intersectia DN 17 cu DJ 175 si am parcurs circa 3 km pana in satul Fundu Moldovei (foto 1). Un sat de munte foarte frumos, plin de istorie. Drumul judetean 175 continua pana in satul Izvoarele Sucevei, aflat la granita de nord a Romaniei. Dupa distanta parcursa se desprinde pe partea dreapta in sensul de mers un drum batatorit de camioanele care vin de la cariera de calcar. Acest drum urmeaza indeaproape Paraul Cailor. Imediat cum dam de acest parau ne dam seama ca suntem pe drumul cel bun deoarece apa are culoare rosiatica. Suntem chiar in sat si putem cere informatii de la localnici. Ceva mai sus intalnim o tabla indicatoare (foto 3). Dupa circa 25 minute de la intrarea pe acest drum ajungem la cariera.
Intr-adevar calcarul este de culoare rosiatica foarte frumoasa (foto 4) si cariera este in exploatare. Soarele lumineaza din plin aceste calcare, ceea ce l-a determinat pe Radu sa exclame: “Parca am fi in Valea Regilor!”. Ne abatem pe langa cateva pietre, sa le studiem mai indeaproape. Alcatuirea lor este interesanta, multe suvite rosiatice intra in compunerea acestor calcare (foto 8).
3
4
8
9
10
Apoi continuam pe drumul care urca in serpentine spre partea superioara a carierei, dar nu ne abatem spre cariera propriu-zisa ci spre o gospodarie aflata ceva mai sus si spre care se mai desprinde un drum din cel pe care suntem noi. Urcam pe acest drum, destul de ingust, flancat de garduri si copaci ruginii (foto 9). Ajungem undeva lateral si mai sus decat cariera si observam pe stanga in sensul de urcus un varf pe langa care sunt multe blocuri de calcar (foto 10). Depasim gospodaria amintita, unde niste caini latra puternic. Drumul mai urca putin, apoi se inscrie pe curba de nivel si intra pentru foarte scurt timp intr-o padure nu foarte deasa. La iesirea din padure admiram din nou muntele din stanga noastra. Blocuri imense de calcar, cu suvite la fel de mari si rosii, parca au fost pictate de cineva. Pe unele harti aceasta portiune se numeste Dealul Cailor dar un localnic ne spune ca toata creasta din stanga noastra in sensul de urcus se numeste Magura.
11
12
13
Am iesit intr-un vast gol alpin de unde avem perspectiva asupra intregii regiuni. Un caine ciobanesc isi pazeste oile (foto 12). Asteptam sa iasa ciobanul dar acesta nu apare iar cainele nu vrea sa ne lase sa trecem. Asa ca aplicam planul B, ii dam, cu regret, unul din sandwich-urile noastre. Cainele pare sa coopereze acum si nu mai latra asa puternic; ne lasa sa trecem, desi ar mai fi vrut o portie. Ajungem destul de repede in vecinatatea altui varf important din zona, Rachitis (1227 m). In foto 13 este un grup de stanci impresionante, din spatele carora se desprinde o cresta care duce spre varful amintit. Ajunsi in vecinatate acestor calcare, de asemenea rosiatice, nu am rezistat tentatiei de a parasi poteca principala si de a urca pana la ele. In urcus intalnim multe tufe de ienupar (foto 14). Stancile au forme interesante iar cea din foto 15 are inaltime de aproape 25 metri.
14
15
16
Revenim la drumusorul nostru, care de aici se abate spre nord. In fata se vede un munte defrisat (foto 16), care este de fapt inceputul Crestei Munceilor care culmineaza cu Varful Muncelul, de 1302 m; numai ca varful se afla ceva mai la est si de unde suntem noi nu este vizibil. Mai depasim o gospodarie izolata si continuam drumul, de data asta la mica distanta de liziera unei paduri care coboara de pe Muncei. Drumul coboara foarte usor si intalnim o stana; ciobanul ne apara de caini. Undeva mai jos ne abatem spre o mare pata galben-rosiatica, un lac secat format pe sterilul provenit se pare de la o mina (foto 17-20).
17
18
20
Se poate ajunge la acest lac secat si daca urcam direct de la cariera de piatra, de-a lungul Paraului Cailor care se pare ca izvoraste de pe aici. Apoi urcam din nou la drumul pe care l-am parasit si continuam traseul. Ajungem intr-un loc de unde avem perspectiva asupra parcursului pana aici (foto 22; cu linie rosie intrerupta am marcat traseul parcurs pana aici).
22
Inca putin si avem o frumoasa imagine asupra satului Pojorata si a imprejurimilor. De aici (foto 23) incepem coborarea spre Pojorata. In primul rand vedem doua varfuri celebre in regiune, Adam si Eva. In spatele lor creasta care duce la Rarau, muntele care este in ultimul plan in foto 23.
23
24
Avem doua variante de coborare pentru a vedea cat mai multe.
Prima: coboram mai departe pe drumusorul pe care suntem spre gospodaria care se vede in foto 23. Aproape de ea, un izvor cu apa rece ne potoleste setea (foto 24). Apoi, dupa ce depasim casuta, drumusorul coboara accentuat pe langa niste garduri, cu imaginea Varfurilor Adam si Eva in fata (foto 25). Ajungem destul de repede in vale, la drumul asfaltat DN 17, foarte aproape de centrul satului, unde suntem aproape de Varfurile Adam si Eva (foto 26).
25
26
A doua: din locul unde drumul incepe sa coboare spre Pojorata ne uitam atenti spre dreapta si vom zari ceva mai jos un grupusor de stanci, rosii, care sunt de fapt partea superioara a unei foste cariere de calcar. Ne abatem spre el, trecand peste niste garduri. Cand am facut aceasta varianta era toamna si ultimile branduse inca mai aveau putere sa ne inveseleasca ochiul cu culorile lor. In fotografia 28, muntele din stanga imaginii este Muncelul. Ajungem destul de repede la stancile observate (foto 30). Si aici culoarea rosie domina si se vad urme ale eroziunii solului si mici ravene sapate de apa.
28
30
31
Apoi coboram printre casele din imaginea 31, aflate la baza acestei cariere. Daca avem posibilitatea sa vedem aceasta cariera imediat dupa ploaie si la apusul soarelui, vom avea impresia ca acolo se afla un vulcan care erupe si ca lava se scurge. De altfel, aceasta cariera ca si aceea aflata mai la stanga in ultima fotografie sunt vizibile din tren sau de pe drumul DN 17, fiind foarte aproape de amandoua caile de acces.
Dupa ce coboram de la cariera ajungem dupa cateva sute de metri din nou la intersectia DN 17 cu DJ 175 unde inchidem circuitul.
Page updated
Google Sites
Report abuse