În situația în care în momentul upgrade-ului nu au fost importate toate fișierele și declarația 300 nu este accesibilă în sistem este necesar să urmăm calea de mai jos și să importăm fișierele pentru declarația 300.
Se vor selecta toate declarațiile care apar și se importă.
Date persoană impozabilă
Date întocmit
● Valori taxă pe valoare adăugată colectată în perioada declarației;
● Valori taxă pe valoare adăugată deductibilă în perioada declarației;
● Regularizări Conform art.303 din Codul Fiscal;
● Informații privind taxa pe valoarea adăugată neexigibilă sau nedeductibilă.
Setările necesare pentru afișarea unei tranzacții în D300 se referă la:
Definire parametri,
Setări companie,
Setări tipuri de documente,
Setări parteneri comerciali.
În meniul Instrumente și Configurare > Personalizare... > General > Parametrii companie > Declarații financiare se setează parametrii pentru emiterea declarației și ne asigurăm că în câmpul Declarație TVA se află D300 (noua denumire a declarației).
În parametrul Codul de activitate: Codul CAEN al persoanei impozabile (același ca cel folosit în D394);
În parametrul Cont bancar: Codul contului de lichidități în care este setat contul bancar în tab-ul Număr cont.
În parametrul Persoana care depunere declarația se va seta codul persoanei care întocmește declarația.
Această persoană trebuie setată și pe cardul companiei în tab-ul Persoane / Asociați.
Datele de identificare ale persoanei impozabile coincide cu cele setate pentru declarația 394 și se definesc pe cardul persoanei atașată companiei de lucru: CIF; Email; Telefon; Fax; Adresă.
Datele de identificare ale celui care întocmește declarația (setat în parametri companie) sunt următoarele:
Nume: Numele complet de pe cardul persoanei
Funcție: pe cardul Companiei, în tab-ul Persoane/Asociați, câmpul: Segment (în xml se va prelua descrierea, nu codul acesteia).
În Entersoft, orice document care trebuie să apară în Jurnalele de Cumpărări sau Vânzări trebuie să fie setat corespunzător tipului de document în câmpul Categoria tranzacției (Tab-ul Contabilitate de pe cardul tipului de document).
Orice altă setare este inutilă în lipsa acesteia!
Pentru ca tranzacțiile pe articole să apară în D300, este necesar ca fiecare articol (de stoc, generic, mijloc fix sau cont special) să fie bifat ambele opțiuni (Depunere anuală și Prezentare periodică) în câmpul „Privește raport. Oficial” de pe cardul articolului / mijlocului fix / contului special.
Informațiile necesare a fi completate corect pe cardul partenerilor sunt:
Regim TVA:
Normal pentru plătitorii de TVA
Scutire pentru neplătitorii de TVA
Tip persoană:
Fizică
Juridică
Agenție raportare stare: Obligatoriu (atât pentru plătitori cât și pentru neplătitori de TVA).
CIF: pentru persoanele juridice
Adresa + Localitate + Cod Județ + Țara: pentru persoanele fizice
Adresa se completează în tab-ul Adresa principală / câmp Adresa 1
Localitatea se completează în câmpul Oraș.
Județul se completează în câmpul Sector *.
Țara se completează în câmpul Țara**.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de vânzări), privind baza de impozitare pentru livrările intracomunitare de bunuri, scutite conform art. 294 alin. (2) lit. a) și d) din Codul fiscal, și pentru livrările intracomunitare de bunuri cu cod T, efectuate în cadrul unei operațiuni triunghiulare de cumpărătorul revânzător, prevăzute la art. 276 alin. (5) din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare*), inclusiv sumele din facturile pentru încasări de avansuri parțiale pentru livrările intracomunitare de bunuri scutite. Se înscriu, de asemenea, ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, conform art. 282 alin. (9) din Codul fiscal.
În Entersoft: În cazul livrărilor Intracomunitare de bunuri se selectează în tab-ul Declarație de TVA codul de Actualizare TVA = 6 și partenerul trebui să fie setat cu regim TVA - Intracomunitar.
În Jurnalul de vânzări valorile sunt prezente în coloana Vânzări intracomunitare – Valoare netă cf.art. 294 alin. (2) lit. a) şi d).
Instrucțiuni ANAF: se înscriu regularizările ulterioare datorate unor evenimente care determină modificarea datelor declarate la rd. 1 din decont în altă perioadă, precum: modificarea prețului generată de alte situații decât cele prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, nedeclararea din eroare a livrării intracomunitare în perioada în care intervine exigibilitatea etc.
În Entersoft: Regularizările sunt câmpuri editabile și se completează astfel:
în cadrul declarației din sistem ne poziționăm în câmpul rândului pe care dorim să-l edităm si acționăm butonul Adăugare intrare. Se selectează codul conform căruia se face regularizarea.
După alegerea tipului de regularizare se acționează pasul 2:
Se completează valoarea de baza și se dă Acceptare.
Astfel suma este înregistrată în rândul 2.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de vânzări, privind baza de impozitare pentru livrările de bunuri/prestările de servicii care nu sunt impozabile în România pentru că nu au locul livrării/prestării stabilit, conform art. 275 și 278 din Codul fiscal, în România, precum și pentru livrările intracomunitare de bunuri, scutite conform art. 294 alin. (2) lit. b) și c) din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare*), inclusiv sumele din facturile pentru încasări de avansuri parțiale pentru aceste livrări intracomunitare de bunuri, scutite. Se înscriu, de asemenea, ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, conform art. 282 alin. (9) din Codul fiscal, precum și orice alte regularizări ulterioare, cu excepția celor referitoare la serviciile intracomunitare care se înscriu la rândul 4.
În Entersoft: În cazul livrărilor intracomunitare de servicii se selectează în tab-ul Declarație de TVA codul de Actualizare TVA = 7 și partenerul trebuie să fie setat cu regim TVA - Intracomunitar.
În Jurnalul de vânzări valorile sunt prezente în coloana Vânzări intracomunitare – Valoare netă cf.art. 294 alin. (2) lit. b) şi c).
La acest rând mai apar și tranzacțiile de tipul vânzărilor către terțe țări (cu drept de deducere și fără drept de deducere).
În cadrul acestor tranzacții partenerii au setat regimul de TVA – Intracomunitar sau Țări terțe și în Actualizare date TVA se alege în funcție de tipul tranzacției codurile 3 sau 4.
Aceste tipuri de tranzacții se pot identifica în coloanele aferente Vânzări Terțe Țări din Jurnalul de vânzări.
Instrucțiuni ANAF: – se înscriu informațiile preluate din jurnalul de vânzări*), privind baza de impozitare pentru serviciile pentru care se aplică prevederile art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile, prestate către persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Uniunea Europeană, pentru care exigibilitatea intervine în perioada de raportare, precum și ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, conform art. 282 alin. (9) din Codul fiscal.
În Entersoft: Apar doar vânzările intracomunitare – Valoare netă cf. art. 294 alin. (2) lit. b) și c). Au fost prezentare la rândul anterior.
Instrucțiuni ANAF: Se înscriu regularizările ulterioare datorate unor evenimente care determină modificarea datelor declarate la rd. 3.1 din decont în altă perioadă, precum: modificarea prețului generată de alte situații decât cele prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, nedeclararea din eroare a operațiunilor respective în perioada în care intervine exigibilitatea etc.
În Entersoft: Acest camp este editabil si se urmează instrucțiunile de la punctul 4.2.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de cumpărări, privind baza de impozitare pentru achizițiile intracomunitare de bunuri taxabile în România, precum și baza de impozitare pentru achizițiile de bunuri efectuate de către beneficiarul unei livrări ulterioare efectuate în cadrul unei operațiuni triunghiulare, pentru care acesta este obligat la plata taxei conform art. 307 alin. (4) din Codul fiscal, și taxa pe valoarea adăugată aferentă, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare*), inclusiv sumele din facturile primite pentru plăți de avansuri parțiale pentru achiziții intracomunitare de bunuri. Se înscriu și ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, conform art. 282 alin. (9) din Codul fiscal.
În Entersoft: La acest rând sunt înregistrate tranzacții de tipul achiziții intracomunitare de bunuri cu taxare inversă.
În cadrul acestor tranzacții partenerii au setat regimul de TVA – Intracomunitar și în Actualizare date TVA se alege cod 0 – taxare inversă.
În Jurnalul de achiziții aceste tranzacții sunt în coloanele Achiziții intracomunitare.
La rândul 5.1 Achiziții intracomunitare pentru care cumpărătorul este obligat la plata TVA (taxare inversă), iar furnizorul este înregistrat în scopuri de TVA în statul membru din care a avut loc livrarea intracomunitară = sunt valorile înregistrate la rândul 5.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu achizițiile intracomunitare de bunuri a căror exigibilitate a intervenit în altă perioadă, dar respectiva achiziție nu a fost declarată, regularizările privind achizițiile intracomunitare declarate în perioade anterioare și datorate unor evenimente care determină modificarea datelor declarate inițial, precum:
modificarea prețului bunurilor care au fost declarate ca achiziție intracomunitară pe bază de autofactură, în condițiile legii, ulterior factura primită de la furnizor având un preț mai mare sau mai mic, altele decât situațiile când această modificare a prețului a rezultat ca urmare a unuia dintre evenimentele prevăzute la art. 287 din Codul fiscal în perioada de raportare;
declararea achiziției intracomunitare pe bază de autofactură, în condițiile legii, iar la primirea facturii de la furnizor, într-o perioadă ulterioară, se constată că exigibilitatea achiziției intracomunitare intervenea într-o perioadă anterioară;
modificarea bazei impozabile a achiziției intracomunitare și a taxei aferente ca urmare a modificării cursului valutar de referință aplicabil, datorată unor neconcordanțe între data primirii facturii de la furnizor și data declarării achiziției intracomunitare;
orice alte evenimente de natură să modifice datele declarate inițial, cu excepția ajustărilor bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, atunci când aceste evenimente au loc ulterior, într-o altă perioadă decât cea în care a intervenit exigibilitatea pentru achizițiile intracomunitare respective.
În Entersoft: Acest câmp este editabil și se urmează instrucțiunile de la punctul 4.2.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de cumpărări, privind baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată pentru achizițiile de bunuri și servicii pentru care beneficiarul din România este persoană obligată la plata TVA conform art. 307 alin. (2) – (6) și pentru importurile de bunuri cărora le sunt aplicabile prevederile art. 326 alin. (4) și (5) din Codul fiscal, a căror exigibilitate intervine în perioada de raportare. Se înscriu, de asemenea, ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, conform art. 282 alin. (9) din Codul fiscal, precum și orice alte regularizări ulterioare, cu excepția celor referitoare la serviciile intracomunitare care se înscriu la rândul 8.
În Entersoft: La acest rand sunt înregistrate tranzacții de tipul achiziții intracomunitare de bunuri și servicii cu taxare inversă, cât și achizițiile interne cu taxare inversă.
În cazul tranzacțiilor intracomunitare partenerii au setat regimul de TVA – Intracomunitar și în Actualizare date TVA se alege cod 0 – taxare inversă.
În cazul tranzacțiilor interne partenerii au setat regimul de TVA – Special și Actualizare date TVA se alege cod 1 – taxare inversă în condițiile art. 307.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de cumpărări*), privind baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată pentru achizițiile de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul din România este persoană obligată la plata TVA conform art. 307 alin. (2) din Codul fiscal, precum și ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, conform art. 282 alin. (9) din Codul fiscal.
În Entersoft: se vor înregistra doar valorile din tranzacțiile intracomunitare.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu regularizările ulterioare datorate unor evenimente care determină modificarea datelor declarate la rd. 7.1 din decont în altă perioadă, precum: modificarea prețului generată de alte situații decât cele prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, nedeclararea din eroare a operațiunilor respective în perioada în care intervine exigibilitatea etc.
În Entersoft: Acest câmp este editabil și se urmează instrucțiunile de la punctul 4.2.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de vânzări, pentru operațiuni a căror exigibilitate intervine în perioada de raportare, privind:
baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată colectată pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile cu cota de 19%, inclusiv pentru livrările de bunuri și prestările de servicii asimilate;
baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată colectată pentru operațiunile supuse regimurilor speciale de taxă pe valoarea adăugată determinate pe baza situațiilor de calcul întocmite în acest scop;
ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, conform art. 282 alin. (9) și (10), după caz, din Codul fiscal, dacă au fost generate de operațiuni pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată este de 19%.
În Entersoft: Sunt evidențiate toate livrările cu cota de TVA 19% și cu parteneri comerciali cu regim TVA – Normal.
Sunt evidențiate în Jurnalul de vânzări, cu filtru aplicat pe cota de TVA 19%.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de vânzări*), pentru operațiuni a căror exigibilitate intervine în perioada de raportare, privind baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată colectată pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile cu cota de 9%, inclusiv pentru livrările de bunuri și prestările de servicii asimilate.
Se înscriu, de asemenea, ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, conform art. 282 alin. (9) și (10), după caz, din Codul fiscal, dacă au fost generate de operațiuni pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată este de 9%.
În Entersoft: Sunt evidențiate toate livrările cu cota de TVA 9% și cu parteneri comerciali cu Regim TVA – Normal.
Sunt evidențiate în Jurnalul de vânzări, cu filtru aplicat pe cota de TVA 9%.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de vânzări*), pentru operațiuni a căror exigibilitate intervine în perioada de raportare, privind baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată colectată pentru livrările de bunuri și prestările de servicii taxabile cu cota de 5%.
Se înscriu, de asemenea, ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, conform art. 282 alin. (9) și (10), după caz, din Codul fiscal, dacă au fost generate de operațiuni pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată este de 5%.
În Entersoft: Sunt evidențiate toate livrările cu cota de TVA 5% și cu parteneri comerciali cu Regim TVA – Normal.
Sunt evidențiate în Jurnalul de vânzări, cu filtru aplicat pe cota de TVA 5%.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de cumpărări, privind baza de impozitare și taxa colectată pentru achizițiile de bunuri și de servicii, a căror exigibilitate intervine în perioada de raportare, de către beneficiarii care aplică măsurile de simplificare prevăzute la art. 331 din Codul fiscal.
Se înscriu, de asemenea, ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare și care au fost generate de operațiuni pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată a fost de 19%, 9% sau 5%.
În Entersoft: În rândul 8 sunt însumate rândurile 12.1; 12.2; 12.3 unde sunt evidențiate sumele în funcție de cota de TVA din cadrul tranzacției.
Din punct de vedere tranzacție: partenerii au cu regimul de TVA – Normal și în Actualizare date de TVA se alege cod 2 – Taxare inversă în condițiile art. 331.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de cumpărări, privind baza de impozitare și taxa colectată pentru achizițiile de bunuri și de servicii, precum și ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare și care au fost generate de operațiuni pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată a fost de 19%.
În Entersoft: Tranzacție: partenerii cu regimul de TVA – Normal și în Actualizare date de TVA se alege cod 2 – Taxare inversă în condițiile art 331 și cota de TVA 19%.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de cumpărări, privind baza de impozitare și taxa colectată pentru achizițiile de bunuri și de servicii, precum și ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare și care au fost generate de operațiuni pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată a fost de 9%.
În Entersoft: Tranzacție: partenerii cu regimul de TVA – Normal și în Actualizare date de TVA se alege cod 2 – Taxare inversă în condițiile art 331 și cota de TVA 9%.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de cumpărări, privind baza de impozitare și taxa colectată pentru achizițiile de bunuri și de servicii, precum și ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare și care au fost generate de operațiuni pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată a fost de 5%.
În Entersoft: Tranzacție: partenerii cu regimul de TVA – Normal și în Actualizare date de TVA se alege cod 2 – Taxare inversă în condițiile art 331 și cota de TVA 5%.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de vânzări, privind baza de impozitare pentru livrările/prestările efectuate, pentru care furnizorii/prestatorii aplică măsurile de simplificare prevăzute la art. 331 din Codul fiscal, pentru operațiuni a căror exigibilitate intervine în perioada de raportare sau în perioade fiscale anterioare. Se înscriu, de asemenea, ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare.
În Entersoft: La acest rând se declara vânzările interne în cadrul cărora este selectat în Actualizare date TVA – cod 9 – Scutit – taxare inversă în condițiile art. 331 și în cadrul tranzacției Regimul de TVA - Scutire.
În Jurnalul de vânzări, valoarea tranzacțiilor este prezentă în coloana Alte tranzacții – Valoarea altor vânzări scutite de TVA în conformitate cu art. 331.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de vânzări*) pentru operațiuni a căror exigibilitate intervine în perioada de raportare sau în perioade fiscale anterioare, privind: - baza de impozitare pentru livrările de bunuri/prestările de servicii scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (1), art. 295 și 296 din Codul fiscal;
baza de impozitare pentru operațiuni scutite de taxă, conform art. 292 alin. (2) lit. a) pct. 1 - 5 și lit. b) din Codul fiscal, în cazul în care cumpărătorul sau clientul este stabilit în afara Uniunii Europene sau în cazul în care aceste operațiuni sunt în legătură directă cu bunuri care vor fi exportate, precum și în cazul operațiunilor efectuate de intermediari care acționează în numele și în contul altei persoane, atunci când aceștia intervin în derularea unor astfel de operațiuni;
baza de impozitare pentru livrările de bunuri/prestările de servicii scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) din Codul fiscal;
baza de impozitare pentru operațiuni scutite de taxă cu drept de deducere potrivit altor dispoziții legale.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de vânzări*) pentru operațiuni a căror exigibilitate intervine în perioada de raportare sau în perioade fiscale anterioare, privind baza de impozitare pentru operațiuni scutite de taxă, conform art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Codul fiscal.
În Entersoft: La acest rând[1] se declară vânzările interne în cadrul cărora este selectat în Actualizare date TVA – cod 3 – Scutit – art. 292, 295 și în cadrul tranzacției Regimul de TVA - Scutire.
În Jurnalul de vânzări, valoarea tranzacțiilor este prezentă în coloana Alte tranzacții – Valoarea altor vânzări scutite de TVA în conformitate cu Art.292, 295/296.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de vânzări*) pentru operațiuni a căror exigibilitate intervine în perioada de raportare sau în perioade fiscale anterioare, privind baza de impozitare pentru operațiuni scutite de taxă, conform art. 294 alin. (5) lit. c) și d) din Codul fiscal.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de vânzări, privind baza de impozitare pentru livrările de bunuri scutite fără drept de deducere, prevăzute la art. 292 din Codul fiscal.
În Entersoft: La acest rând se declară vânzările interne în cadrul cărora este selectat în Actualizare date TVA – cod 3 – Scutit – Art.292, 295 si în cadrul tranzacției Regimul de TVA- Scutire
În Jurnalul de vânzări, valoarea tranzacțiilor este prezentă în coloana Alte tranzacții – Valoarea altor vânzări scutite de TVA (fără deducere).
Instrucțiuni ANAF: se evidențiază sumele rezultate din corectarea informațiilor de la rd. 9, 10, 11 și 12 din deconturile anterioare, ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, conform art. 282 alin. (9) și (10), după caz, din Codul fiscal, dar care au fost generate de operațiuni pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată a fost de 24%, 20% sau 9%, operațiuni pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, dar pentru care se aplică cota de 24%, 20% sau 9%, sumele rezultate din regularizările prevăzute de art. 291 alin. (6) din Codul fiscal datorate modificării cotelor de TVA, precum și orice alte sume rezultate din regularizările prevăzute de legislația în vigoare datorate unor evenimente, cu excepția celor prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, care determină modificarea datelor declarate inițial, cum ar fi nedeclararea din eroare a operațiunii în perioada în care intervine exigibilitatea.
În Entersoft: Acest câmp este editabil și se urmează instrucțiunile de la punctul 4.2.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de vânzări, privind baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată colectată pentru prestările de servicii de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune, precum și a serviciilor furnizate pe cale electronică în situația în care beneficiarul este persoană neimpozabilă stabilită în alt stat membru al Uniunii Europene, pentru care locul de prestare se consideră a fi în România, conform art. 278 alin. (8) din Codul fiscal și pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, inclusiv sumele din facturile pentru încasări de avansuri parțiale pentru aceste prestări de servicii. Locul prestării se consideră a fi în România dacă valoarea totală, fără TVA, a acestor servicii nu depășește în anul curent 46.337 lei și nu a depășit această sumă nici în anul precedent, dacă prestatorul nu a optat ca locul prestării să fie la beneficiar potrivit art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal.
În Entersoft: se vor primi indicații ulterioare[2].
Instrucțiuni ANAF: se înscriu regularizările ulterioare datorate unor evenimente care determină modificarea datelor declarate la rd. 17 din decont în altă perioadă, precum: modificarea prețului generată de alte situații decât cele prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, nedeclararea din eroare a operațiunilor respective în perioada în care intervine exigibilitatea etc.
În Entersoft: Acest camp este editabil și se urmează instrucțiunile de la rd. 2.
Instrucțiuni ANAF: Se înscriu aceleași informații declarate la rd. 5.
Instrucțiuni ANAF: Se înscriu aceleași informații declarate la rd. 5.1.
Instrucțiuni ANAF: Se înscriu aceleași informații declarate la rd. 6.
Instrucțiuni ANAF: Se înscriu aceleași informații declarate la rd. 7.
Instrucțiuni ANAF: Se înscriu aceleași informații declarate la rd. 7.1.
Instrucțiuni ANAF: Se înscriu aceleași informații declarate la rd. 8.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile din jurnalul de cumpărări, privind baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă achizițiilor din țară de bunuri și servicii, taxabile cu cota de 19%, altele decât cele înscrise la rd. 27, precum și baza de impozitare și taxa aferentă importurilor care nu se încadrează în prevederile art. 326 alin. (4) și (5) din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea intervine în perioada de raportare. Se înscriu, de asemenea, și ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, conform art. 282 alin. (9) și (10), după caz, din Codul fiscal, dacă au fost generate de operațiuni pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată este de 19%.
În Entersoft: La acest rând se declară achizițiile interne de bunuri și servicii, partenerii comerciali sunt setați cu regim TVA - Normal și cota de TVA din documente este 19%.
De la acest rand sunt exceptate achizițiile care sunt declarate în prezentul decont însă aparțin unei alte perioade. Acestea se declara la rândul 34.
Se verifică cu Jurnalul de Cumpărări în coloana Achiziții interne & importuri taxabile în afara UE, cu filtru pe cota de 19%.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile din jurnalul de cumpărări, privind baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă achizițiilor din țară de bunuri și servicii, taxabile cu cota de 9%, precum și taxa aferentă importurilor care nu se încadrează în prevederile art. 326 alin. (4) și (5) din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea intervine în perioada de raportare. Se înscriu, de asemenea, ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, conform art. 282 alin. (9) și (10), după caz, din Codul fiscal, pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată este de 9%.
În Entersoft: La acest rând se declară achizițiile interne de bunuri și servicii, partenerii comerciali sunt setați cu regim TVA - Normal și cota de TVA din documente este 9%.
De la acest rand sunt exceptate achizițiile care sunt declarate în prezentul decont însă aparțin unei alte perioade. Acestea se declara la rândul 34.
Se verifica cu Jurnalul de Cumpărări în coloana Achiziții interne & importuri taxabile în afara UE, cu filtru pe cota de 9%.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile din jurnalul de cumpărări*), privind baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă achizițiilor din țară de bunuri și servicii, taxabile cu cota de 5%. Se înscriu, de asemenea, ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, conform art. 282 alin. (9) și (10), după caz, din Codul fiscal, pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată este de 5%.
În Entersoft: La acest rând se declară achizițiile interne de bunuri și servicii, partenerii comerciali sunt setați cu regim TVA - Normal și cota de TVA din documente este 5%.
De la acest rând sunt exceptate achizițiile care sunt declarate în prezentul decont însă aparțin unei alte perioade. Acestea se declară la rândul 34.
Se verifică cu Jurnalul de cumpărări în coloana Achiziții interne & importuri taxabile în afara UE, cu filtru pe cota de 5%.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de cumpărări, privind baza de impozitare și taxa deductibilă pentru achizițiile de bunuri și de servicii, a căror exigibilitate intervine în perioada de raportare, de către beneficiarii care aplică măsurile de simplificare prevăzute la art. 331 din Codul fiscal. Se înscriu, de asemenea, ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare și care au fost generate de operațiuni pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată a fost de 19%, 9% sau 5%. Se înscriu aceleași informații declarate la rd. 12.
În Entersoft: Suma valorilor de la rândurile următoare: 27.1, 27.2 și 27.3.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de cumpărări*), privind baza de impozitare și taxa deductibilă pentru achizițiile de bunuri și de servicii, precum și ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare și care au fost generate de operațiuni pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată a fost de 19%. Se înscriu aceleași informații declarate la rd. 12.1.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de cumpărări*), privind baza de impozitare și taxa deductibilă pentru achizițiile de bunuri, precum și ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare și care au fost generate de operațiuni pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată a fost de 9%. Se înscriu aceleași informații declarate la rd. 12.2.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile preluate din jurnalul de cumpărări*), privind baza de impozitare și taxa deductibilă pentru achizițiile de bunuri, precum și ajustările bazei de impozitare prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare și care au fost generate de operațiuni pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată a fost de 5%. Se înscriu aceleași informații declarate la rd. 12.3.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu sumele reprezentând compensația în cotă forfetară achitată pentru achizițiile de produse și servicii agricole de la furnizori care aplică regimul special pentru agricultori, în aceleași limite și condiții aplicabile pentru deducerea TVA, conform art. 297-301 din Codul fiscal.
În Entersoft: excepții.
Instrucțiuni ANAF: se evidențiază sumele rezultate din corectarea compensației în cotă forfetară pentru achizițiile de produse și servicii agricole de la furnizori care aplică regimul special pentru agricultori, înscrise la rândul 28.
În Entersoft: excepții. [3]
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile din jurnalul de cumpărări*), privind:
contravaloarea achizițiilor de bunuri și servicii a căror livrare/prestare a fost scutită de taxă, neimpozabilă sau supusă unui regim special de taxă;
contravaloarea achizițiilor de bunuri și servicii din alte state membre, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată în România;
contravaloarea achizițiilor intracomunitare de bunuri scutite de taxă sau neimpozabile în România;
contravaloarea achizițiilor de servicii intracomunitare scutite de taxa pe valoarea adăugată;
contravaloarea importurilor scutite de taxa pe valoarea adăugată.
Nu este obligatorie înscrierea în decont a sumelor care nu sunt incluse în baza impozabilă.
În Entersoft: La acest rând se declară achizițiile interne de la partenerii care au Regim TVA – Scutire (neplătitorii de TVA).
În Jurnalul de Cumpărări se verifică cu coloana Achiziții interne – Scutire, fiind excluse tranzacțiile ce aparțin unor parteneri – plătitori de TVA (regim TVA – normal pe cardul lor) care au articole scutite de TVA (tranzacții cu cota de TVA 0 în liniile documentului).
tranzacții cu cota de TVA 0 în liniile documentului.
În cazul achizițiilor din Țări Terțe și neimpozabile, documentul se va opera cu Regim TVA - Special și în linia documentului cu cota de TVA 0%.
În Tabel 5 nu se completează nimic. Documentul va figura pe coloana Achiziții Interne – Scutite.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informațiile din jurnalul de cumpărări, privind achizițiile de servicii intracomunitare scutite de TVA.
În Entersoft: La acest rând se declară achizițiile intracomunitare de la partenerii care au Regim TVA – În cadrul UE, și selectăm în Actualizare date TVA – cod 4 – Netaxabil.
În Jurnalul de Cumpărări se verifică cu coloana Achiziții intracomunitare – Neimpozabile.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu taxa pe valoarea adăugată efectiv dedusă pentru achizițiile prevăzute la rd. 20-27, precum și compensația în cotă forfetară achitată pentru achizițiile de produse și servicii agricole de la furnizori care aplică regimul special pentru agricultori, prevăzută la rândurile 28 și 29: conform art. 297 și 298 din Codul fiscal, în cazul persoanelor care efectuează numai operațiuni cu drept de deducere. Nu se preia în acest rând taxa pentru care nu se permite exercitarea dreptului de deducere conform art. 298 din Codul fiscal;
conform art. 298 și 300 din Codul fiscal, în cazul persoanelor impozabile cu regim mixt, în funcție de destinația achizițiilor, astfel:
taxa aferentă achizițiilor destinate realizării de operațiuni cu drept de deducere, cu excepția achizițiilor pentru care nu se permite exercitarea dreptului de deducere conform art. 298 din Codul fiscal;
taxa dedusă conform pro-rata pentru achizițiile destinate realizării atât de operațiuni cu drept de deducere, cât și de operațiuni fără drept de deducere, cu excepția achizițiilor pentru care nu se permite exercitarea dreptului de deducere conform art. 298 din Codul fiscal;
taxa aferentă achizițiilor destinate realizării operațiunilor care nu dau drept de deducere nu se preia în acest rând;
compensația în cotă forfetară achitată pentru achizițiile de produse și servicii agricole de la furnizori care aplică regimul special pentru agricultori, dedusă potrivit art. 3151 alin. (17) din Codul fiscal;
regularizări privind cota forfetară achitată pentru achizițiile de produse și servicii agricole de la furnizori care aplică regimul special pentru agricultori.
Totalul rd. 32 poate fi mai mic sau egal cu totalul de la rd. 20-29, cu excepția celor de la rd. 20.1, 22.1, 27.1, 27.2 și 27.3.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată efectiv restituită, în baza art. 294 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, cumpărătorilor persoane fizice care nu sunt stabilite în Uniunea Europeană, de către persoanele impozabile autorizate în acest sens, inclusiv comisionul perceput pentru activitatea de restituire a taxei.
În Entersoft: excepții.
Instrucțiuni ANAF: se evidențiază sumele rezultate din corectarea taxei deduse, conform art. 297 și art. 298 din Codul fiscal, în cazul persoanelor care efectuează numai operațiuni cu drept de deducere, sau art. 298 și art. 300 din Codul fiscal, în cazul persoanelor impozabile cu regim mixt, aferentă operațiunilor înscrise la rd. 24, 25, 26 și 27 din deconturile anterioare, ajustările prevăzute la art. 287 din Codul fiscal, a căror exigibilitate este ulterioară datei de 1 ianuarie 2017, dar care au fost generate de operațiuni pentru care cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată a fost de 24%, 20% sau 9%, potrivit dispozițiilor art. 282 alin. (9) și (10), după caz, din Codul fiscal, operațiuni pentru care exigibilitatea taxei intervine în perioada de raportare, dar pentru care se aplică cota de 24%, 20% sau 9%, sumele rezultate din regularizările prevăzute de art. 291 alin. (6) din Codul fiscal datorate modificării cotelor de TVA, precum și orice alte sume rezultate din regularizările prevăzute de legislația în vigoare datorate unor evenimente, cu excepția celor prevăzute la art. 287 și art. 3151 din Codul fiscal, care determină modificarea datelor declarate inițial, cum ar fi nedeclararea din eroare a operațiunii în perioada în care intervine exigibilitatea.
În Entersoft: Acest câmp este editabil și se urmează instrucțiunile de la punctul 4.2 sau este calculat de sistem în situația în care declarația a fost rulată cu bifa „Regularizări taxă dedusă”.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu diferențele de taxă pe valoarea adăugată rezultate ca urmare a ajustării anuale pe bază de pro rata definitivă, prevăzute la art. 300 din Codul fiscal, diferențele de taxă pe valoarea adăugată rezultate ca urmare a regularizării erorilor constatate ulterior în calculul pro rata definitivă, conform pct. 70 alin. (5) din Normele metodologice, precum și diferențele de taxă pe valoarea adăugată rezultate ca urmare a ajustării taxei deductibile, cu semnul plus sau minus, după caz.
În Entersoft: Acest câmp este editabil și se urmează instrucțiunile de la punctul 4.2.
Instrucțiuni ANAF: se preia suma prevăzută la rd. 45 din decontul perioadei precedente celei de raportare, din care se scad sumele achitate până la data depunerii decontului. Pentru primul decont de taxă pe valoarea adăugată, depus după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentelor instrucțiuni, se preia suma prevăzută la rd. 43 din decontul perioadei precedente, din care se scad sumele achitate.
Prin excepție:
în primul decont de taxă depus la organul fiscal după data aprobării unei înlesniri la plată nu se preia, din decontul perioadei fiscale anterioare, taxa cumulată de plată, pentru care a fost aprobată înlesnirea la plată;
în primul decont de taxă depus la organul fiscal după data înscrierii organului fiscal la masa credală, potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, nu se preia, din decontul perioadei fiscale anterioare, taxa cumulată de plată cu care organul fiscal s-a înscris la masa credală.
În cazul fuziunii, persoana impozabilă care preia patrimoniul altor persoane impozabile preia și soldul taxei de plată către bugetul de stat al persoanei impozabile dizolvate.
În cazul divizării, persoanele impozabile care preiau patrimoniul unei persoane impozabile divizate preiau, proporțional cu cotele alocate din patrimoniul persoanei impozabile divizate, soldul taxei de plată către bugetul de stat al persoanei impozabile divizate.
În Entersoft: Acest câmp este editabil și se urmează instrucțiunile de la punctul 4.2.
Instrucțiuni ANAF: se preia suma reprezentând diferența de TVA de plată stabilită de organele de inspecție fiscală prin decizie comunicată persoanei impozabile, dar nestinsă până la data depunerii decontului de TVA.
Nu se preiau sumele neachitate la bugetul de stat până la data depunerii decontului, din diferențele de TVA de plată stabilite de organele de inspecție fiscală prin decizii a căror executare a fost suspendată de instanțele de judecată, potrivit legii, în perioadele în care este suspendată executarea deciziei. Aceste sume se cuprind în decontul perioadei fiscale în care a încetat suspendarea executării deciziei.
În Entersoft: Acest câmp este editabil și se urmează instrucțiunile de la punctul 4.2.
Instrucțiuni ANAF: se preia suma prevăzută la rd. 46 din decontul perioadei precedente celei de raportare, pentru care nu s-a solicitat rambursarea, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul anterior. Pentru primul decont de taxă pe valoarea adăugată, depus după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentelor instrucțiuni, se preia suma prevăzută la rd. 44 din decontul perioadei precedente, pentru care nu s-a solicitat rambursarea.
Prin excepție, soldul sumei negative de taxă pe valoarea adăugată înscris în decontul de taxă pe valoarea adăugată aferent perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenței prevăzute de legislația în domeniu nu se preia în decontul de taxă aferent perioadei fiscale în care s-a deschis procedura, caz în care debitorul este obligat să solicite rambursarea taxei prin corectarea decontului perioadei fiscale anterioare.
În cazul fuziunii, persoana impozabilă care preia patrimoniul altor persoane impozabile preia și soldul sumei negative a taxei pentru care persoana impozabilă dizolvată nu a solicitat rambursarea sau eventualul drept de rambursare rezultat din soluționarea deconturilor cu sume negative de taxă cu opțiune de rambursare depuse de persoanele impozabile dizolvate și nesoluționate până la data fuziunii.
În cazul divizării, persoanele impozabile care preiau patrimoniul unei persoane impozabile divizate preiau, proporțional cu cotele alocate din patrimoniul persoanei impozabile divizate, și soldul sumei negative a taxei pentru care persoana impozabilă divizată nu a solicitat rambursarea sau eventualul drept de rambursare rezultat din soluționarea deconturilor cu sume negative de taxă cu opțiune de rambursare depuse de persoanele impozabile divizate și nesoluționate până la data divizării.
În Entersoft: Acest câmp este editabil și se urmează instrucțiunile de la punctul 4.2.
Instrucțiuni ANAF: se preia suma reprezentând diferența negativă de TVA stabilită de organele de inspecție fiscală prin decizie comunicată persoanei impozabile până la data depunerii decontului de TVA.
Nu se preiau diferențele negative de TVA stabilite de organele de inspecție fiscală prin decizii a căror executare a fost suspendată de instanțele de judecată, potrivit legii, în perioadele în care este suspendată executarea deciziei. Aceste sume se cuprind în decontul perioadei fiscale în care a încetat suspendarea executării deciziei, în vederea determinării sumei negative a taxei, cumulată.
În Entersoft: Acest câmp este editabil și se urmează instrucțiunile de la punctul 4.2.
Aceste informații se pot selecta în tab-ul Alte date ale declarației.
Câmpurile sunt editabile și se pot completa direct în declarație.
Aceste informații se pot completa în tab-ul Alte date ale declarației.
Câmpurile sunt editabile și se pot completa direct în declarație.
Aceste informații se pot completa în tab-ul Alte date ale declarației.
Câmpurile sunt editabile și se pot completa direct în declarație.
Aceste informații se pot completa în tab-ul Alte date ale declarației.
Câmpurile sunt editabile și se pot completa direct în declarație.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informații privind livrările de bunuri și prestările de servicii realizate atât în perioada de raportare, cât și în perioadele anterioare, a căror taxă pe valoarea adăugată aferentă a rămas neexigibilă, existentă în sold la sfârșitul perioadei de raportare, ca urmare a aplicării sistemului TVA la încasare și care urmează să devină exigibilă în perioadele ulterioare, în condițiile prevăzute de art. 282 din Codul fiscal.
În Entersoft: Aceste câmpuri sunt completate în situația în care societatea noastră este setată cu TVA la încasare pe cardul societății.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informații privind livrările de bunuri și prestările de servicii realizate în perioada de raportare și în ultimele 5 luni anterioare acesteia, în cazul în care perioada fiscală este luna, sau realizate în perioada de raportare și în trimestrul anterior acesteia, în cazul în care perioada fiscală este trimestrul.
În Entersoft: se vor primi indicații ulterioare.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informații privind achizițiile de bunuri și servicii realizate atât în perioada de raportare, cât și în perioadele anterioare, pentru care nu s-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente, conform prevederilor art. 297 alin. (2) și (3) din Codul fiscal, existentă în sold la sfârșitul perioadei de raportare și care urmează să devină exigibilă în perioadele ulterioare, în condițiile prevăzute de art. 297 din Codul fiscal.
În Entersoft: Aceste valori se pot verifica cu Jurnalul de cumpărări în coloana Revendicări lunare interne unde sunt evidențiate tranzacțiile partenerilor setați cu TVA la încasare.
Instrucțiuni ANAF: se înscriu informații privind achizițiile de bunuri și servicii realizate în perioada de raportare și în ultimele 5 luni anterioare acesteia, în cazul în care perioada fiscală este luna, sau realizate în perioada de raportare și în trimestrul anterior acesteia, în cazul în care perioada fiscală este trimestrul.
În Entersoft: Aceste valori se pot verifica cu Jurnalul de cumpărări în coloana Revendicări lunare interne.
Generarea declarației D300 și a Jurnalelor de Cumpărări și Vânzări se execută urmând calea de mai jos din meniul aplicației
Declarații financiare > Calcul date... > Calculează date TVA...
Se alege Perioada pentru care se dorește rularea declarației și apoi se apasă butonul Acceptare.
Se pune bifa: Regularizări taxa dedusă.
Procesul de declarație TVA calculează acum intrările de ajustare pentru celulele fiscale 4, 3.1, 5 și 7.1. Funcționalitatea este disponibilă verificând parametrul Regularizarea impozitului dedus. Dacă este bifat, procesul examinează data emiterii versus data alternativă și dacă luna datei alternative este anterioară lunii emise, atunci tranzacțiile sunt înregistrate pe celulele fiscale de ajustare, în caz contrar tranzacțiile sunt înregistrate pe celulele fiscale standard.
Declarația este structurată în 4 tab-uri:
Date de bază – (detalii în capitolul 4);
Alte date - (detalii în capitolele 5 – 9);
Înregistrări - sunt evidențiate toate înregistrările care sunt prezente în declarative;
Intrări plăti – sunt tranzacțiile de tip regularizare TVA sau documente de plată care au generat exigibilitatea taxei.
Declarația se generează în starea Înregistrat.
Pentru a putea genera fișierul xml este necesar ca declarația sa fie în starea Definitivat. O declarație definitivată nu poate fi modificată.
Generarea fișierului xml se face după definitivarea declarației accesând iconul Creează fișier:
În momentul generării fișierului xml se poate observa prin deschiderea ferestrei, că sunt complete câmpurile cu datele setate în parametrii companiei.
Dacă este necesar să fie completate în decont dacă se aplica metoda simplificată și temeiul legal se bifează primele două căsuțe marcate mai jos:
În situația în care întâmpinați eroarea de mai jos:
Înseamnă că nu aveți setat folderul în care se dorește salvarea fișierului XML generat.
Putem analiza toate documentele prezente în declarație urmând calea din meniul principal:
Contabilitate > Sfârșitul perioadei procesului > Sarcini TVA > Lista verificare documente cuprinse în Declarația de TVA
Rugăminte: Dacă sesizați în acest material erori, formulări neadecvate sau lipsa unor informații necesare, vă rugăm nu ezitați și trimiteți un email la support.ebs@bitsoftware.ro cu subiectul "Documentație" și conținut care să includă linkul acestui material însoțit de observațiile dvs. Vă mulțumim!