10.000 (de peșteri din România), volumul 1, recenzie

Ică Vasile Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București)

Și eu am primit invitație (mulțumesc, vezi imaginea alăturată) de a colabora la acest titlu (apărut în 2019). Dar când am lecturat indicațiile haotice (iat-o atașată) și am văzut greșelile gramaticale m-am resemnat în a investi în această direcție. Cu regret spun că după citirea primului volum, anticipările negative mi-au fost confirmate, chiar mult depășite. Colectivul de redacție a făcut cam exact ceea ce am crezut (scopul fiind ca semnatarii să-și treacă niște cărți la activ), adică nu a investit timp suficient în șlefuirea conținutului (de exemplu, numai la paginile 72-73 am numărat 8 greșeli de ortografie). Greșelile de ortografie încep de la pagina 2.

Imaginile sunt însoțite de cele mai multe ori de explicații insuficiente, incorecte gramatical (vezi de exemplu nu mai puțin de 14 erori la paginile 90-91) iar unele dintre poze (de exemplu paginile 95-96) denotă că redactorii habar n-au de regulile tipografice pentru ca o poză să fie clar tipărită.

Și, o să ziceți, păi cum trebuia făcut? Exemplele, cele mai bune deocamdată, sunt la și la.

Cu puțin timp înainte de apariția acestui volum, Marcian Bleahu (colaborator al Securității, vezi ), care are un cuvânt înainte la pagina 4, semnase un alt cuvânt înainte la paginile VII-VIII din Cave and karst systems of Romania, volum care fură cu nerușinare din munca speologilor și are multe date false și incomplete (vezi). Revenind la cuvântul înainte de la pagina 4 trebuie spus că informațiile despre peșterile explorate înainte de Primul Război Mondial în România (vezi) dar și date extrem de importante despre peșterile noastre se găsesc la, sursă pe care Marcian Bleahu și colaboratorii dumnealui de la cele două volume au evitat-o cu îndârjire.

„Generațiile viitoare trebuiesc susținute prin exemplul celor trecute” scrie la pagina 5. Adică furturile, omisiunile, datele false sau incomplete de care am vorbit mai sus vor continua? Așa se pare pentru că doar câteva rânduri mai jos de citat se menționează: „Dreptul de alcătuire al fiecărui istoric, responsabilitatea întregului conținut, revine semnatarilor acestuia”. Cu alte cuvinte, nu editorii sunt responsabili de sutele de greșeli de ortografie, de numele stâlcite ci semnatarii/ furnizorii informației!? Tupeul editorilor nu are margini pentru că, peste alte câteva paragrafe, găsim: „Drepturile de autor, cuvenite descoperitorilor, trebuie să le confere o recunoaștere și un statut corect în comunități/ zone și pe plan național.” Așadar, repetăm întrebarea: de ce editorii au pocit numele unor persoane (exemplu Sasana în loc de Sâsână, vezi pagina 134), de ce au trecut sub tăcere furturile, datele false și incomplete de la?

Copiii și nepoții lui Viorel Lascu trebuie să știe (vezi pagina 8) că el a bolmojit foarte multe cluburi de speologie (vezi) și că furturile semnalate la  sunt reale!

La paginile 9-10, președintele Bădescu (Exploratorii Reșița) se face de râs pentru eternitate. Cum să vii cu atâtea cifre pe care nu le-ai produs personal și să nu dai bibliografie?! Și mai vorbește despre demnitate! Persoanele interesate de adevăr îl pot obține începând de la. Bogdan Bădescu este unul dintre semnatarii scrisorii care nu a fost trimisă pe adresa mea, prin care sunt amenințat cu retragerea calității de membru de onoare al FRS, „încununare” pe care nu am solicitat-o și pe care nu am acceptat-o (vezi)!

La pagina 11, alt președinte iese din logica limbii române: „având menirea de a unii...” (vezi paragraful 4). Finalul textului semnat de Spencer Coca este neadevărat, terifiant. Speologia modernă din Romࣸânia, bazată pe furturi, date false sau incomplete (vezi ce am scris mai sus) nu a fost astfel creată de înaintașii exploratori (descoperă-i la).

S-au terminat minciunile, erorile și „patriotismul” la pagina 11? Să vedem mai departe.

Paginile 12-40. Se autoprezintă Clubul de Speologie Montana Baia Mare. O grupare cu explorări extraordinare, deosebite, pasionante. Pentru realizările lor, care merită din plin să fie cunoscute și de alții, cele 29 de pagini puteau avea și doi de zero în coadă și nu ne-am fi plictisit urmărind ture, sinteze, galerii de imagini explicate! Numai că, bizar, nu găsim trimitere nici la site-ul clubului (vezi), nici la catalogul digital de care se spune la pagina 18, nici la articolele lor de la, nici la Buletinul Clubului de Speologie „Emil Racoviță”, unde au apărut primele lor lucrări. Nici măcar datele de contact nu sunt trecute!

Nu am de unde ști ce anume a fost omis de semnatari sau ce a fost tăiat de editori. Dar, atenție mare Montana Baia Mare, voi nici pe site-ul https://speomontana.ro/wps/ nu v-ați străduit să vorbiți/ arătați prea mult. Și e păcat, pentru că alții nu vor scrie (nu vor putea scrie) adevărul despre nenumăratele voastre explorări/ ture. Și, la câtă experiență speologică aveți, explicațiile de un rând - două atașate unei imagini nu mai sunt de mult suficiente! Unde vede lumea hărțile voastre sursă formidabile, azi, când publicarea lor nu vă costă mai nimic pe internet? Felicitări pentru tot ce ați realizat, curaj și la scris.

Paginile 41-65. Se autoprezintă Asociația Speologică Focul Viu. O listă de explorări cu multe multe „piscuri” superbe. Nu tu însă trimitere la site sau adresă de corespondență... Al doilea semnatar al prezentării, Radu Dumitru, este unul dintre semnatarii scrisorii care nu a fost trimisă pe adresa mea, prin care sunt amenințat cu retragerea calității de membru de onoare al FRS, „încununare” pe care nu am solicitat-o și pe care nu am acceptat-o (vezi)!

Paginile 66-81. Se autoprezintă Clubul de Speologie „Emil Racoviță” Petroșani. Clasamentul despre care se vorbește la pagina 71 este accesibil la dar locul ocupat nu este 5 ci 7. Explicație haotică la imaginea 11 de la pagina 78 (dar nu doar acolo), hărți aproape ilizibile la paginile 79, 80…

Paginile 82-101. Se autoprezintă Clubul de Speologie Hidrocarst Valea Jiului. Of! Ba e Clopotnița (pagina 84), ba e Clopotinta (pagina 91). Explicații inexacte/ nesatisfăcătoare la unele imagini, poze ilizibile (paginile 94-96). Trimiteri bibliografice repezite (paginile 99-100). Despre greșelile de ortografie nu mai zic...

Paginile 102-120. Se autoprezintă Spelopit 600 Pitești. Cea mai importantă zi din viața clubului a fost (vezi pagina 104) când s-au înscris în ceva care nu a existat (FRTSA)! Un noian de imagini fără explicații și, la fel ca în alte nenumărate ocazii, nici o hartă de peșteră...

Paginile 121-140. Se autoprezintă Clubul de Spelogie Speodava Ștei. Cu o droaie de imagini neînsoțite de explicații. Fără nici o hartă de peșteră. Fără trimiteri la bibliografie. Regret o asemenea prezentare pentru că ei au multe explorări deosebit de interesante la activ.

Paginile 141-157. Se autoprezintă Clubul de Spelogie Ursus Spelaeus Baraolt. Cât efort, câtă pasiune și parcă nimic nu a rămas de la ei la vedere, pentru consultare. Îi veți regăsi exprimându-se bine în articole publicate în buletinele Clubului de Speologie „Emil Racoviță” București (numerele 5 și 7, vezi ).

Paginile 158-177. Se autoprezintă Clubul de Spelogie Vulcan Craiova. Eu cred că este exagerat să zici că prezinți zona Cheile Sohodolului (pagina 160) atâta vreme cât spusele nici măcar nu se apropie de volumul existent la. Nu este citată bibliografia pentru Peștera din Valea Grijii și Avenul din Bordul Roșu). Nici pentru Muntele Pleșa (vezi-l începând de la) sau Avenul Urloi. Semnatarul prezentării, Ștefan Andreescu, este unul dintre semnatarii scrisorii care nu a fost trimisă pe adresa mea, prin care sunt amenințat cu retragerea calității de membru de onoare al FRS, „încununare” pe care nu am solicitat-o și pe care nu am acceptat-o (vezi)! Explicațiile atașate unor imagini nu lămuresc cu absolut nimic cititorul (vezi paginile 162, 163 etc.).

Paginile 178-208. Se autoprezintă Clubul de Spelogie Z. Pare a fi capitolul cel mai dinamic ca informație și grafică (aproape fără greșeli de ortografie). Semnatarul lui este o persoană de „încredere” (vezi).

La pagina 179 încep pasajele „amuzante” (adresa incompletă pentru filiala din România, „explorarea” Peșterii Limanu).

La pagina 180 aflăm de caietele clubului, care nu este limpede cum sunt accesibile. Povestea explorărilor din Peștera Hodobana și descrierea acesteia sunt cu siguranță interesante, ce păcat că nu se folosește internetul pentru a vedea harta peșterii la scara 1:200. Autorul arată că (pagina 187) habar n-are de Grota Zânelor când vorbește despre indicii de ramificare. Despre Peștera de la Jgheabul lui Zalion, adusă în discuție la pagina 193, adevărul se află la. Iar pentru Coiba Mare - Coiba Mică puteți vedea harta la .   

Cu multe părți bune dar și cu foarte multe părți proaste, cartea există și are multă substanță în paginile unor cluburi. Din punct de vedere redacțional, prin sutele de greșeli de ortografie și prin bâlbele nenumărate de la poze/ imagini/ hărți este un dezastru. Atenție speologi din cluburi! Au trecut nu ani ci zeci de ani și voi parcă nu v-ați prins de furturile care se fac pe spinarea voastră, de modurile în care vă este minimizată munca, de felul în care unii („de-ai voștri”) se împăunează cu ceea ce ați realizat. Nu cascadele vă înfrâng, nu târâșurile noroioase sau colțuroase, nu verticale sau sifoanele ci lehamitea de a scrie adevărul despre ceea ce ați explorat (cu text bogat, nume exacte de oameni, imagini însoțite de explicații abundente, hărți la scara 1:200 sau 1:500), astăzi când internetul vă oferă posibilități aproape gratuite de a vă exprima. Treziți-vă!

 vezi și 10.000 de peșteri din România, volumul 2, anul 2021, recenzie