Peștera 1J2 din Munții Pădurea Craiului, 7067 metri lungime - cea mai lungă și denivelată din România fără intrare naturală; explorările din anul 1987
14
acest articol/ capitol continuă de la
28 februarie 1987 (imagini 14-14c). Adrian Terme, Istvan Lajcsak, Cornel Fotă - după urcarea unei cascade de 13 metri care curgea din tavanul galeriei principale (unul dintre ultimele semne de întrebare rămase între cascada de trei metri și primul sifon amonte, vezi harta 8) - au pătruns pe un afluent foarte îngust pe o fisură care pornea de la 3-4 metri de sub tavan. S-au cartat 54,3 metri.
14a
14b
14c
În acest timp, echipa Mircea Vlădulescu, Gigi Chiriloi, Ică Giurgiu, Adrian Rădulescu a cartat partea finală a cursului amonte. Ică Giurgiu și Adrian Rădulescu au realizat câteva diapozitive (14d-14h) și fotografii.
14d
14e
14f
14g
14h
Echipa 1 merge apoi tot în zona terminală și cartează o sală fosilă superioară activului principal care joncționa și cu afluentul de la 102 (lungime 101,5 metri, denivelare 12,4 metri).
După 6 ore de intrarea în peșteră cele două echipe s-au reunit și au luat masa. Apoi, Echipa 2 descoperă o mică galerie fosilă și un horn unde curgea apă. Horn larg, înalt de 12-15 metri, putând fi urcat numai prin pitonare. Echipa 1 găsește o mică sală superioară, suind o săritoare de 6,2 metri care continuă cu un sistem de galerii (cartat cu contribuția ambelor echipe, 131,2 metri lungime, 10,2 metri denivelare). Una dintre ramuri șuntează activul ieșind în galeria principală printr-un afluent de pe partea stângă care nu fusese încă explorat. Pe cealaltă ramură explorarea se oprește la baza unei săritori de 7-8 metri care trebuia pitonată.
1-2 martie 1987. Adrian Terme și Cornel Fotă intră pe aval (imaginile 14b, 14c, harta 9), descoperă și cartează o mică galerie fosilă (8 metri lungime, denivelare 6,6 metri), apoi un afluent (dezvoltat pe o diaclază) în care se pătrunde urcând o săritoare de 6,5 metri. Afluentul este parcurs într-un fel de zig-zag până la o cascadă de 5,8 metri. Cornel Fotă o escaladează la liber, udându-se „un pic”. Sus trebuie spart, după 30 de minute depășește porțiunea dificilă dar apoi galeria nu se lărgește prea mult. Cornel revine la bază, lăsând un semn de întrebare.
În galeria minieră 139 au fost descoperite peșterile J3 (imagini 14l, 14 m, 14n) și J4 (vezi imaginile 14b, 14c).
14l
14m
14n
În urma acestor explorări Peștera 1J2 ajunge la 5030,7 metri lungime.
17 aprilie 1984. Adrian Terme și Viorel Lascu (imagini 15b, 15c). Pe la jumătatea avalului, activul principal primește un afluent pe partea dreaptă, care țࣸâșnește dintr-un loc impenetrabil. Cei doi descoperă la doi metri aval de acesta o săritoare de 5 metri care continuă cu o galerie de unde un horn strâmt permite accesul într-o sală. Sala continuă cu un horn larg care nu a fost urcat. S-au cartat 59,2 metri, apoi a fost atacată zona terminală a avalului, unde, câteva escalade în tavan au dus la interceptarea unor mici galerii orizontale, fără a se reuși șuntarea sifonului terminal.
15
15a
15b
15c
În punctul care marchează ultima treime a avalului s-au observat trei continuări. Prima duce deasupra activului, urmându-l spre aval. A doua începe cu o cascadă care a fost depășită prin urcarea unei săritori și o trecere delicată la 4 metri de podea; urmează o galerie activă meandrată, cu mai multe nivele de eroziune, destul de strâmtă. Ajunși la terminusul afluentului (aproximativ 300 metri de galerie) cei edoi au auzit câteva lovituri zdravene și, pentru a împiedica eventuale surprize neplăcute, posibile datorită avansării frontului de mină în galeria 139, au abandonat cartarea și s-au îndreptat către ieșire. Afară au aflat că zgomotele auzite fuseseră provocate de câțiva mineri care băteau crampoane pentru fixarea șinei de tren în galeria 139.
18 aprilie 1984. Aceeași echipă cartează afluentul parcurs cu o zi în urmă, explorând și o mică laterală a acestuia, care părea să vină dintr-un sistem de doline. Apoi se cartează cea de a treia continuare de la confluența cu principalul, care urmărește galeria principală la un nivel superior, către amonte și se termină repede. Astfel, Peștera 1J2 urcă la 5707 metri dezvoltare.
1 mai 1987 (imagini 16, 16a). Adrian Terme, Istvan Lajcsak, Ovidiu Grad încearcă pitonarea unei săritori de pe partea dreaptă a primei săli de pe aval (cam la 1/3 din aval pornind din Sala Confuenței; hărțile 8, 9); la un moment dat operațiunea este abandonată și se cartează câteva galerii interceptate din tavanul galeriei care era mai în aval (73 metri).
16
16a
2-3 mai 1987. Cei trei revin la săritoarea unde începuseră pitonarea în ziua anterioară. Se reușește urcarea (2 pitoane cu expansiune pe parcurs și două sus, pentru amaraj). Continuarea este un meandru, urmează un lac de sifon plonjabil dar neinteresant și o galerie paralelă cu activul care merge cam 30 de metri, apoi un sistem de galerii fosile ceva mai mare care șuntează principalul până la un afluent relativ important, care din lipsă de timp nu a fost cartat dar părea foarte interesant. S-au topografiat 311 metri de galerii și 1J2 urca la 6091,7 metri lungime/ dezvoltare.
21 iunie 1987 (imagini 17, 17a, 17b, 17c). Viorel Lascu și Zoltan Balogh încearcă, fără succes, să urce cascada de 7 metri de la baza puțurilor de la intrare, folosind un catarg improvizat din două țevi de mină. Sosește apoi restul echipei, Adrian Terme, Ică Giurgiu, Gigel Cuța. Un nou catarg (trunchi de copac) este pregătit pentru a fi verificat. Catargul a rezistat testelor și este coborât pe puțuri până la locul unde era nevoie de el. Viorel Lascu urcă până la buza săritorii, dar galeria activă se strâmta imediat, devenind impenetrabilă.
17
17a
17b
17c
22 iunie 1987. Toată echipa intră în Peștera J2 pentru explorare și cartare. S-au topografiat toate lateralele lăsate pe porțiunea cartată în tura anterioară (2-3 mai) (câțiva metri). În continuare, galeria avea forma unui meandru strâmt la baza căruia curgea un mic activ. Pe primii 20 de metri către amonte s-a urcat într-un sistem fosil, nu prea dezvoltat, dar care permite prin câteva hornuri de 10 metri accesul la primul nivel al galeriei. Activul continua strâmt în ambele sensuri și pentru a nu rămâne ineficient restul echipei, Ică Giurgiu, Zoli Balogh și Gigel Cuța hotărăsc să încerce dezobstrucția sifonului terminal aval.
Viorel Lascu și Adrian Terme au reușit să coboare printre pereții strâmți până la buza unei cascade de 5,6 metri, la baza căreia au ajuns într-un fel de sală horn pe care, prinși în febra explorării, n-au recunoscut-o. Era exact cascada pe care venind dinspre aval, Cornel Fotă și Adrian Terme o lăsaseră ca semn de întrebare (vezi explorarea din 1-2 martie 1987). Astfel s-a realizat joncțiunea cartărilor. Amontele acestui afluent le-a cam rupt hainele în continuare și fiecare metru câștigat creea un precedent ambiției de a răzbate. Cei câțiva metri de târâș i-au dus pe cei doi la o cascadă de 5 metri care continua cu un horn ce debușa într-o galerie fosilă mai largă. După 100 metri de galerie puternic concreționată pe alocuri cei doi sunt opriți de un dom imens care astupă complet secțiunea galeriei. Galeriile laterale lăsate neexplorate pe parcurs au mai adus câteva zeci de metri de galerii. Cumulând tot ce se cartase, Peștera 1J2 ajungea la 6657,7 metri lungime totală/ dezvoltare.
La sifonul terminal aval, Ică Giurgiu, Gigel Cuța și Zoli Balogh au spart din domul care obtura galeria pe aproape un metru; pe această porțiune pârâul subteran curge cu nivel liber dar dimensiunile galeriei sunt încă mici.
21 noiembrie 1987 (imagini 19, 19a, 19b). Istvan Lajcsak, Adrian Rădulescu, Dragoș Mândroiu ajung în fața domului care obtura trecerea la terminusul aval, dotați cu un spiț de aproape un metru și un baros de cinci kilograme. Scurgerea calcitică din care este format domul devenea extrem de dură în profunzime și după câteva ore de lucru nu se înaintase prea mult. În timp ce doi lucrau unul se odihnea încercând șuntarea sifonului prin escalade în diferite puncte ale ultimei porțiuni din avalul peșterii. Au fost descoperite astfel două mici galerii laterale (lungime 31 metri, denivelare 8 metri).
19
19a
19b
27 noiembrie 1987 (imagini 20, 20a, 20b). Viorel Lascu, Gigi Chiriloi, Sorin Vasilescu construiesc trei baraje succesive pe activ, în zona lacului de sifon din aval, pentru a scădea nivelul acestuia. S-au încercat decolmataje în galeriile fosile descoperite anterior. La 50 metri amonte de sifon, pe partea dreaptă, Viorel a sesizat existența unei posibile continuări deasupra unei săritori de 9 metri. După urcare, o sală ascendentă continuă cu un horn care se închide la 8 metri înălțime. Renunțând pentru moment la forțarea avalului, cei trei merg în amonte și la 50 metri mai sus de primul sifon amonte se înverșunează asupra unui semn de întrebare existent. Viorel execută o escaladă dificilă și ajunge într-o galerie cu horn unde bate un piton cu expansiune pentru a echipa cu o scară porțiunea urcată. Apoi explorează o porțiune din noul sistem descoperit, oprindu-se din lipsă de materiale.
28 noiembrie 1987. Sorin Vasilescu și Iancsi (Cristal Oradea) continuă explorarea strâmtei diaclaze din dreapta sifonului terminal aval. Iancsi reușește să treacă mai departe, avansând în condiții dificile vreo 80 de metri până la un lac de sifon.
Viorel Lascu, Gigi Chiriloi, Adrian Cosma explorează și cartează fosilul descoperit cu o zi în urmă (cam 300 metri).
20
20a
20b
22 decembrie 1987 (imagini 21, 21a, 21b, 21c). Andi Selischi, echipat în costum de neopren, încearcă în repetate rânduri spargerea unor formațiuni de pe parcursul sifonului terminal aval. Reușește să ciobească câte ceva din ele, nu îndeajuns încât să poată trece.
21
21a
21b
