Voievodeasa - Putna, în Munții Obcina Mare

harta zonei, extras din Nicolae Barbu, Liviu Ionesi - Obcinele Bucovinei - Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1987

Vasile Bouaru, Cristi Creţu, Cristi Schipor (Rădăuţi)


Satul Voievodeasa se afla la circa 14 km de orasul Rădăuți, imediat dupa ce traversam podul peste Raul Sucevița, la iesirea dinspre amonte din comuna Marginea, pe DN 17A. Este un sat frumos de unde se pot face multe trasee.

Dupa ce parasim DN 17A ne abatem la dreapta fata de directia de mers spre Sucevita, exact inainte de a intra in Sucevita (foto 1). Dupa cateva sute de metri facem o fotografie spre valea pe care se afla traseul nostru (foto 2). Ceva mai incolo, inainte de a traversa un pod peste Paraul Voievodeasa, drumul se bifurca dar pe oricare din cele doua drumuri vom merge tot acolo ajungem deoarece ceva mai sus ele se unesc. Cel din dreapta, cum urcam, se termina in vecinatatea scolii din sat dar de la aceasta scoala coboram spre albia paraului si dupa ce traversam un mic podet din scanduri, ajungem din nou la celalalt drum.

                                           1

2

Traversam astfel, incet, satul Voievodeasa care se intinde pe valea paraului cu acelasi nume. Dupa ce depasim si o ultima cabana forestiera, in dreptul careia se afla o bariera, drumul continua prin vaste poieni foarte frumoase. De remarcat ca acum cativa ani acest drum a fost rupt de inundatii (vezi aici)  dar a fost refacut. In foto 3, varful verde care se vede in ultimul plan spre stanga, este varful Dealului Furcoi (vezi traseul 1). Trecem apoi pe langa alte poieni care vara sunt acoperite de vegetatie abundenta, unde vacile pasc in voie (foto 4). Dupa cateva minute ajungem in dreptul unui indicator care spune ca intram in Rezervatia Naturala Voievodeasa.

                                              3

4

Mai incolo, deasupra unei portiuni care se reface in urma unei defrisari, padurea de foioase se arata in toata splendoarea (foto 6). Drumul continua cu o curba mare, spre stanga fata de sensul de urcus. Pe un trunchi de copac am intalnit cateva ciuperci (foto 7).

                     6

7

Din dreptul lor am fotografiat, inspre amonte, partea finala a traseului descris la (foto 8). Inca putin si ajungem la cabana aflata in zona Laba Lupului. Imediat dupa cabana, dupa ce traversam un pod, drumul se bifurca. In foto 9 am marcat cu sageata albastra drumul pe care coboram de pe traseul 1 (si Varianta pe parau). Traseul nostru urca insa pe o poteca destul de vizibila, marcata in foto 9 de sageata rosie.

                                                  8

9

Vegetatia si copacii tineri au invadat mare parte din aceasta poteca dar ea ramane vizibila. Foarte putin mai sus se observa cateva stanci de mici dimensiuni (foto 10, 11) dispuse haotic prin padure.

                               10

11

                                                                       12

Am patruns lateral pe langa aceste pietre si am mai gasit mici pereti si blocuri de piatra invadate de covoare de licheni (foto 12). Printr-o „spartura” intre copacii din padure observam traseul mai departe, respectiv un varf secundar pe care trebuie sa-l urcam (foto 13).

13

                                                                         14

Ajungem imediat la baza acestui mic urcus si constatam ca panta e destul de mare (foto 14). Din varful amintit observam varful Dealului Furcoi (foto 15).

15

Panta se mai domoleste si dupa un mic parcurs pe poteca larga si prin padure degajata (foto 16) ajungem pe o creasta, in vecinatatea unei mici portiuni mlastinoase. Aici se  afla si o iesle cu fan pentru animale. Desi pentru a urma traseul nostru trebuie sa ne abatem spre dreapta fata de sensul de urcus pana aici totusi este foarte indicat sa ne abatem putin spre stanga si asta din mai multe motive. In primul rand daca vom depasi spre stanga mica portiune mlastinoasa vom vedea imediat o poteca care coboara aproape 100 m prin padure, spre o mica vale pe care pare sa fie un parau. Intr-adevar, daca avem curiozitatea sa coboram, poteca ne va conduce spre un izvor amenajat (foto 17), cu apa rece si foarte buna.

                                                         16

17

Daca revenim la poteca pe care am coborat pana aici vom observa de asemenea o alta poteca (foto 18) care duce in cateva minute, prin padure de brad, spre una din cele mai frumoase poieni din zona, Poiana La Mese (foto 19). Merita sa tragem o fuga pana aici deoarece peisajul este foarte frumos iar daca avem putin noroc vom putea admira cerbi si caprioare. Chiar cum intram in poiana se observa spre stanga un drum forestier care coboara prin padure. Daca avem curiozitatea sa coboram pe aici vom ajunge din nou la cabana de la Laba Lupului, pe drumul din stanga din foto 9. Pe harta, aceasta poiana este trecuta mult prea aproape de Putna. Se poate ajunge prin partea opusa poienii pe unde am venit noi, adica prin partea superioara a poienii care se vede in foto 19, daca urcam din saua dintre Sucevita si Putna descrisa la traseul 2, traseu nemarcat si abrupt in prima parte, dar foarte frumos de parcurs.

                                                                                18

19

Din Poiana La Mese (sau Mesele Mari) ne intoarcem dinspre directia de unde am venit, urmarind de data asta poteca de creasta. Trecem pe langa un foisor prabusit, printre doua generatii de copaci. Padurea din stanga este mai tanara, foarte deasa, intunecoasa. Cea din dreapta este cea prin care am urcat dinspre Voievodeasa si este mai degajata. Poteca intra apoi intr-o padure predominant alcatuita din conifere si undeva se abate la stanga, aproape la 90 grade fata de sensul de mers pana aici. In acest loc ajungem din saua descrisa la Varianta pe parau (traseul 6) daca urcam din poienita dintre Putna si Voievodeasa.

Foarte putin mai incolo privirea ne este atrasa de cateva specii de brad gigant dintre care unul, aflat chiar pe poteca, ii intrece pe toti (foto 20). Este un brad imens si in foto 21 se poate vedea diferenta fata de copacii din jur. Privit de la baza spre coroana ni se deschide o priveliste uimitoare: numai si o ramura a acestui brad poate fi un copac in sine; impresionant…

                                                                        20

21

Continuam apoi traseul urmarind creasta si imediat dupa acest brad poteca se abate spre dreapta, trece printr-o foarte mica portiune mlastinoasa si apoi ajunge in dreptul unor brazi mai desi, aflati pe partea stanga fata de sensul de mers pana aici. (Continuare traseului de creasta l-am facut in articolul Laura si Vasile Bouaru - De la Sucevita la Putna (Obcinele Bucovinei) - revista Muntii Carpati, nr. 18, Bucuresti, 1999, pag. 34). Din dreptul acestor brazi, stand cu spatele la ei, coboram o panta destul de mare, dar scurta, pana pe o creasta secundara pe care o urmam indeaproape. Traversam si mici portiuni cu tufisuri. Prin aceste locuri am vazut adeseori porci mistreti. La un moment dat intalnim un copac cu multa iasca (corpuri de fructificatie) pe el si pe un trunchi cazut alaturi (foto 23).

23

                                  24

Imediat dupa acest trunchi, pe partea dreapta fata de sensul de mers pana aici, se mai desprinde o creasta care duce spre valea Paraului Vitau (traseul 1), prin vegetatie foarte bogata. Coboram pe aceasta circa 200 m si vom intalni cateva stanci (foto 24). Imediat dupa aceste stancarii ajungem in partea superioara a unei stanci foarte mari. Atentie sporita in aceasta portiune, pe partea stanga fata de sensul de mers pana aici si in fata sunt pereti foarte mari. Din varful acestei stanci se vede pe muntele vecin varful unde se gasesc Stancile lui Motrescu (traseul 1) iar prin valea din fata noastra curge Paraul Vitau care ne conduce in Putna (foto 25).

25

                                                                               26

Daca suntem „inarmati” cu echipamentul specializat putem face un spectaculos rapel de aproape 17 m pana la baza acestei stanci (foto 26, 27). Are doua surplombe frumoase. Se poate ajunge la baza acestei stanci si daca vom cobori pe partea dreapta a ei fata de sensul de mers pana aici.

27

O data ajunsi la baza acestei stanci vom constata ca mai sunt multe asemenea pietre prin padure, de culoare gri-alb, foarte spectaculoase. Coboram incet pe directia data de creasta pe care se afla stanca cea mare. Undeva mai jos se afla o exploatare forestiera si gasim imediat un drum de exploatare pe care coboram. Este drumul din foto 7 descris la traseul 1. De acolo urmam spre vale Paraul Vițău, pana in Putna.