Identifică responsabilitățile principale ale protocoalelor nivelului transport.
Responsabilitățile principale ale protocoalelor nivelului transport sunt:
Urmărirea comunicației individuale între aplicații pe hosturile sursă și destinație
Segmentarea datelor și gestionarea și reasamblarea datelor segmentate în stream-uri de date la destinație
Identificarea aplicației corespunzătoare pentru fiecare stream de comunicație
Nivelul transport este responsabil cu stabilirea unei sesiuni provizorii de comunicare între două aplicații și livrarea datelor între ele. O aplicație generează date trimise de la o aplicație de pe un host sursă către o aplicație de pe un host de destinație, fără a lua în considerare tipul hostului de destinație, tipul de mediu prin care trebuie să treacă datele, calea urmată de date, congestionarea sau dimensiunea rețelei. Așa cum se arată în figură, nivelul transport este legătura dintre nivelul l aplicație și nivelele inferioare care sunt responsabile cu transmisia în rețea.
Nivelul transport furnizează o metodă de livrare a datelor în rețea într-o modalitate care garantează asamblarea corespunzătoare a datelor la capătul receptor. Nivelul transport asigură segmentarea datelor și controalele necesare pentru a reasambla aceste segmente în stream-uri de comunicare diferite. În TCP/IP, această segmentare și procesul de reasamblare pot fi obținute folosind două protocoale diferite ale nivelului transport: Transmission Control Protocol (TCP) și User Datagram Protocol (UDP).
Analizează informația de mai jos și determină protocoalele specifice nivelului Transport.
Atât TCP, cât și UDP sunt protocoale de transport valide. În funcție de cerințele aplicației, poate fi utilizat un protocol de transport, sau în unele situații chiar amândouă. Dezvoltatorii de aplicații trebuie să aleagă ce tip de protocol de transport este corespunzător în funcție de cerințele aplicației.
Pentru unele aplicații este necesar ca segmentele să sosească într-o anumită ordine pentru a fi procesate cu succes. Alte aplicații au nevoie ca toate datele să fie primite complet înainte de a fi considerate utile. În ambele cazuri, TCP este utilizat ca protocol de transport. De exemplu, aplicațiile precum baze de date, navigatoare web și clienți de email necesită ca toate datele trimise să sosească la destinație în starea originală. Datele lipsă pot determina o comunicație coruptă care este incompletă sau nu poate fi citită. Așadar, aceste aplicații sunt proiectate pentru a utiliza TCP. Traficul suplimentar este considerat necesar pentru aceste aplicații.
În alte cazuri, o aplicație poate tolera anumite pierderi de date în timpul transmisiei în rețea, dar întârzierile nu sunt acceptate. UDP este cea mai bună alegere pentru aceste aplicații deoarece este nevoie de mai puțină încărcare a rețelei. UDP este preferat pentru aplicații cum ar fi streaming audio, video și VoIP. Confirmările ar încetini livrarea iar retransmisiile nu sunt de dorit.
De exemplu, în cazul în care unul din două segmente dintr-un stream video nu se primesc, se realizează o întrerupere în stream. Acest lucru poate apărea ca o distorsiune în imagine, dar poate să nu fie vizibilă pentru utilizator. Pe de cealaltă parte, imaginea din streaming-ul video poate fi degradată dacă echipamentul de destinație trebuie să țină cont de datele pierdute sau de întârzierea stream-ului în timp ce se așteaptă retransmisia. În acest caz, este mai bine să afișăm clipul video la calitatea maximă posibilă, utilizând segmentele recepționate, în detrimentul fiabilității.
Radio pe Internet este un alt exemplu de aplicație care folosește UDP. Dacă o parte din mesaj este pierdută în rețea, nu este retransmisibilă. Dacă lipsesc câteva pachete, auditorul poate auzi o pauză scurtă în sunet. Dacă TCP era utilizat și pachetele pierdute erau retrimise, transmisia s-ar fi întrerupt pentru a primi aceste pachete iar întreruperea ar fi mai evidentă.
Explicați modu în care protocoalele nivelului transport și serviciile suportă comunicații prin rețelele de date.