Proiectul educativ județean „Micul pieton”, ajuns la cea de a XXV-a ediție, este implementat în colaborare Inspectoratul Școlar Județean Iași, Poliția Locală Iași - Serviciul Siguranța Circulației și Asociația Părinților din Grădinița cu Program Prelungit Nr. 13 Iași.
SCOPUL PROIECTULUI
Dezvoltarea atitudinilor şi comportamentelor civice și preventive în domeniul siguranței rutiere, în rândul copiilor, părinților şi a cadrelor didactice.
ACTIVITĂȚI PRINCIPALE PROPUSE
„O zi împreună!” - activitatea presupune implicarea copiilor în situații concrete pentru ca ei să conștientizeze importanța cunoașterii regulilor de circulație și a siguranței rutiere, aceasta fiind coordonată de reprezentanții Poliției Locale Iași - Serviciul Siguranța Circulației.
,,Am învățat să fim buni pietoni” - activitatea presupune realizarea de către copii a unor lucrări artistico-plastice sau a unor machete, sub îndrumarea și cu ajutorul cadrului didactic, având temă din sfera educației rutiere. Lucrările realizate vor fi prezentate la Expoziția – concurs, organizată la grădinița noastră.