Consiliul Școlar al Elevilor de la Colegiului Național "Mihai Eminescu" Suceava – activități cu aromă de Erasmus+
Consiliul Școlar al Elevilor (CSE) de la Colegiul Național "Mihai Eminescu" are ca scop principal implicarea activă a elevilor în viața școlii și organizarea de activități care să promoveze valori precum toleranța, solidaritatea și creativitatea. În perioada noiembrie 2023 - iunie 2024, CSE a desfășurat o serie de activități notabile care au avut un impact semnificativ asupra comunității școlare, iar multe dintre aceste au fost implementate la inițiativa unor beneficiari ai proiectelor Erasmus+. Vice Președinții Consiliului elevilor, Șerban Mara și Diac Daria, și Secretarul, Vatamanu Robert – David, au participat la mobilitatea proiectului nr.2022-1-RO01-KA121-SCH-000065789 din cadrul Acreditării ce se derulează din 2022 la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”.
Activitățile desfășurate vizează dezvoltarea spiritului european în cadrul comunității școlare.
Reflexia Eminesciană asupra Toleranței
Această activitate a fost dedicată explorării ideilor de toleranță și acceptare prin prisma operei lui Mihai Eminescu. Elevii au participat la dezbateri, prezentări și ateliere care au subliniat importanța toleranței în societatea contemporană.
Ziua Toleranței
În data de 16 noiembrie, elevii au sărbătorit Ziua Toleranței printr-o serie de activități educative și artistice menite să promoveze respectul și înțelegerea reciprocă. Au fost organizate expoziții de postere, sesiuni de discuții și scenete tematice.
Ziua Bucovinei
Pe 28 noiembrie, Ziua Bucovinei a fost marcată printr-un program cultural ce a inclus spectacole de muzică și dansuri tradiționale, prezentări despre istoria Bucovinei și degustări de produse locale. Activitatea a avut ca scop celebrarea patrimoniului cultural al regiunii.
Miss Fata de la Țară
Concursul "Miss Fata de la Țară" a avut loc în luna decembrie și a fost dedicat promovării frumuseții naturale și a talentelor elevilor din mediul rural. Participantele au avut ocazia să-și demonstreze abilitățile în diverse probe, inclusiv talent, costume tradiționale și interviuri.
Secret Santa pe Școală
În preajma sărbătorilor de iarnă, elevii au participat la activitatea "Secret Santa", în care și-au oferit cadouri unul altuia în mod anonim. Această activitate a fost menită să sporească spiritul de comunitate și generozitate între elevi.
Târgul de Crăciun CNME
Acesta a inclus standuri cu produse artizanale, decorațiuni de Crăciun și dulciuri preparate de elevi. Fondurile strânse au fost direcționate către cauze caritabile, contribuind la sprijinirea elevilor în nevoie.
Sărbătoarea Crăciunului
Sărbătoarea Crăciunului a fost marcată printr-un spectacol artistic care a inclus colinde, scenete tematice și dansuri. Elevii au colaborat pentru a crea un program festiv care să aducă bucurie întregii comunități școlare.
Eminescu Show
Eminescu Show a fost un spectacol de talente în cadrul căruia elevii au avut ocazia să își demonstreze abilitățile artistice în fața colegilor și profesorilor. Evenimentul a inclus momente de muzică, dans, teatru și poezie.
Valentine's Day Party
Pe 14 februarie, elevii au sărbătorit Ziua Îndrăgostiților printr-o petrecere tematică. Activitatea a inclus jocuri, concursuri, momente artistice, dar și o ramă tematică pentru doritorii de poze romantice, toate menite să creeze o atmosferă plăcută și să încurajeze socializarea între elevi.
Your Love Story in a Note
În parteneriat cu mai multe colegii din Suceava, CNME a organizat activitatea "Your Love Story in a Note", în cadrul căreia elevii și-au exprimat sentimentele și poveștile de iubire prin mesaje scrise în mod anonim. Activitatea a fost un prilej de colaborare și schimb de experiențe între elevi din diferite instituții.
No Backpack Day
Activitatea "No Backpack Day" a fost organizată pentru a încuraja creativitatea și inovația în rândul elevilor, care au fost provocați să vină la școală fără ghiozdan, găsind alternative ingenioase pentru a-și transporta lucrurile. Activitatea a fost un succes, aducând zâmbete și bună dispoziție în școală.
Echipa de Majorete
Echipa de majorete a CNME SV a participat la diverse competiții și evenimente școlare, contribuind la creșterea spiritului de echipă și promovarea unui stil de viață activ. Performanțele lor au fost apreciate atât de colegi, cât și de profesori.
Echipa de Voluntari
Echipa de voluntari a Consiliului a fost responsabilă pentru organizarea și coordonarea tuturor activităților desfășurate. Membrii echipei au asigurat logistică, promovare și au fost implicați activ în implementarea evenimentelor.
Activitățile desfășurate de Consiliul Școlar al Elevilor Colegiului Național "Mihai Eminescu" Suceava, au avut un impact pozitiv asupra comunității școlare, promovând valori europene importante și consolidând relațiile dintre elevi. Prin implicarea activă a echipei de voluntari și colaborarea cu alte instituții, CSE-ul a reușit să organizeze evenimente diverse și de succes, contribuind la dezvoltarea personală și socială a elevilor.
Vatamanu Robert – David, Secretar CSE-CNME-SV
Consiliul Școlar al Elevilor (CŞE) de la Colegiul Național "Mihai Eminescu" (CNME) are misiunea de a implica activ elevii în viața școlii și de a promova valori esențiale precum toleranța, solidaritatea și creativitatea.
În perioada noiembrie 2024 - septembrie 2025, CŞE a derulat o serie de activități remarcabile, toate vizând dezvoltarea spiritului european în cadrul comunității școlare. Aceste proiecte au avut un impact semnificativ și au fost inițiate de cei șase membri ai Consiliului care sunt și beneficiari ai programelor Erasmus+ ale școlii.
Liderii CŞE care au contribuit la această viziune europeană sunt:
● Președinta Diac Daria Elena și Vicepreședinta Șerban Mara, care au participat la mobilitatea proiectului nr. 2022-1-RO01-KA121-SCH-000065789 (anul 2022).
● Vicepreședinta Brumă Teodora, care a participat la mobilitatea proiectului nr. 2022-1-RO01-KA121-SCH-0000117488 (anul 2023).
● Vicepreședintele Balan Andrei, Secretara Executivă Poroch Ioana și Avocata Elevilor Anghelea Bianca, care au participat, la rândul lor la mobilitatea proiectului nr. 2024-1-RO01-KA121-SCH-000215610 (anul 2024).
Experiența lor internațională a servit drept motor pentru implementarea cu succes a inițiativelor Consiliului.
Seara Româneascǎ
Pe data de 28 noiembrie, în preajma Zilei Naționale, elevii Colegiului Național “Mihai Eminescu” Suceava s-au reunit în cadrul unui eveniment de suflet intitulat „Seara Românească”, desfășurat în grădinița colegiului. Proiectul a avut ca obiectiv principal celebrarea valorilor autentice românești și cultivarea sentimentului de apartenență la identitatea națională. Fiecare clasă a adus în prim-plan câte un moment artistic sau cultural prin care a evidențiat frumusețea tradițiilor și bogăția patrimoniului românesc. Astfel, programul a cuprins: scenete și piese de teatru inspirate din evenimente istorice definitorii pentru poporul român, momente folclorice cu dansuri și cântece tradiționale, standuri cu produse tradiționale, pregătite cu multă grijă și dăruire de elevii colegiului, ce au adus în fața participanților gustul și parfumul autentic al satului românesc.
Crăciun la Eminescu
Activități propuse
1. “Cel mai frumos brăduț”-16 decembrie
“Cel mai frumos brăduț” a fost un concurs care invita elevii Colegiului Național “Mihai Eminescu” Suceava sǎ dea frâu liber imaginației şi sǎ aducă un strop de magie în timpul sărbătorilor de iarnǎ. Fiecare clasǎ avea ocazia sǎ-și transforme bradul într-o adevărată operă de artă, folosind diverse materiale și tehnici. Concursul a fost o oportunitate excelentǎ de a uni colectivele între ele și de a crea împreunǎ amintiri de neuitat, clasa câştigǎtoare fiind premiatǎ.
2. “Târg de Crǎciun”-18 decembrie
“Târgul de Crăciun” a fost o inițiativă care combina creativitatea elevilor cu dorința de a ajuta. Produsele handmade expuse au fost vândute, iar fondurile obținute au fost donate unei cauze caritabile. De la bijuterii delicate și felicitări artistice până la decorațiuni festive și bunătăți delicioase, fiecare stand a oferit o experiență unică, care a promovat spiritul Crǎciunului.
3. "Secret Santa pe şcoalǎ- Ediția II" - 17 decembrie
“Secret Santa pe școală” a fost un proiect prin care fiecare elev a fost repartizat aleatoriu unui alt elev, devenind astfel Moș Crăciun secret. Elevii liceului doritori, s-au înscris printr-un formular, iar după extragerea online, aceştia au pregătit un cadou pentru colegul desemnat, creând astfel o atmosferă festivă și prietenoasă în școală. Este o activitate care promovează spiritul de dăruire și prietenie. Iar prin intermediul lui, elevii au învățat să aprecieze gesturile mici și să-și exprime creativitatea în alegerea cadourilor, încercând sǎ cunoascǎ persoane din întreaga unitate de învǎțǎmânt, nu doar din propria clasǎ.
Ziua Eminescu
Activități propuse
1. “Sub un cer de cuvinte”-15 ianuarie
Proiectul „Sub un Cer de Cuvinte” a invitat elevii să transforme spațiile liceului într-un peisaj poetic unic. Prin intermediul acestui proiect interactiv, elevii au fost încurajați să își exprime creativitatea și să se conecteze cu comunitatea școlară. Ei au fost rugați sǎ scrie un gând despre colegiu sau despre poet, cei mai talentați putǎnd, chiar, sǎ-şi prezinte creațiile literare proprii, iar bilețelele au fost adunate și agǎțate pe holurile liceului într-o expoziție ce surprinde implicarea tuturor elevilor.
2. Concurs de poezie-15 ianuarie
Concursul a cuprins douǎ categorii: recitarea poeziilor lui Eminescu şi recitarea poeziilor proprii fǎcute în avans pentru acest eveniment. Elevii au avut ocazia să își pună în valoare cunoștințele despre poet și să-și exprime creativitatea prin intermediul propriilor creații literare.
3. "Caravana Eminescu" - 15 ianuarie
“Caravana Eminescu” a fost un proiect care a adus opera și viața lui Mihai Eminescu în inima comunității. Organizat de către elevii colegiului și CȘE CNME, evenimentul și-a propus să îi implice pe cetățeni într-un joc interactiv și distractiv, cu scopul de a-și testa cunoștințele despre marele poet român. Astfel, aceştia au învârtit de o roatǎ şi au rǎspuns la întrebǎri ale cǎror rǎspunsuri corecte au fost premiate.
4. “Gând pentru Eminescu”-15 ianuarie
Proiectul urmǎrea realizarea unui scurt videoclip care sǎ promoveze implicarea liceului, dar şi dorința elevilor pentru cunoaşterea operelor poetului Mihai Eminescu, simbolul colegiului. Astfel, elevii au mers în centrul Sucevei şi au recitat cu pasiune o parte din cea mai cunoscutǎ poezie: “Luceafǎrul”, formând un lanț uman, cu versurile acestuia.
5. “Expoziție eminescianǎ”-15 ianuarie
Expoziția viza în special elevii învǎțǎmântului primar şi gimnazial, care doreau sǎ se implice în activitǎțile şcolii, având înclinație spre artǎ. Aceştia au fost rugați sǎ realizeze tablouri sau obiecte ce sunt inspirate din viața şi opera poetului Mihai Eminescu.
Zâmbește cu Dragoste- o cabină foto de Ziua Îndrăgostiților
Scopul proiectului a fost de a oferi elevilor amintiri de neuitat cu ocazia zilei de 14 februarie. Elevii au avut la dispoziție o varietate de accesorii amuzante, cum ar fi ochelari în formă de inimă, pălării colorate, peruci, pancarte cu mesaje haioase și multe altele şi au putut să realizeze fotografii singuri sau în grup, alături de prieteni, colegi sau de persoana iubită.
Târgul liceelor
Activitǎți propuse:
1. “De la seniori, cu dragoste”-panou cu mesaje
Elevii claselor a XII-a au fost rugați sǎ realizeze câteva mesaje simple, anonime, dar sugestive legate de experiența lor în acest liceu, astfel încât sǎ reprezinte toate specializǎrile, iar panoul a fost expus la standul Colegiului Național “Mihai Eminescu” Suceava. Viitorii boboci interesați de activitatea colegiului au extras câte un mesaj şi au putut primi o bucǎțicǎ din moştenirea şcolii, un factor ce i-a putea motivat sǎ opteze pentru a fi elevii noştri.
2. Mini Treasure hunt
Pentru a stârni interesul elevilor, am organizat un Mini Treasure Hunt ce i-a purtat prin zona desfǎşurǎrii evenimentului cu scopul de a rezolva un puzzle ce reprezenta vorbele poetului simbol al colegiului, Mihai Eminescu. Pentru finalizarea provocǎrii, au putut învǎrti o roatǎ cu premii marca liceului.
3. Film de promovare, imnul colegiului, obiecte promoționale
4. Kahoot
Standul colegiului a dispus de o provocare ineditǎ: un Kahoot interactiv ce a cuprins întrebǎri de culturǎ generalǎ despre liceu, dar şi despre Mihai Eminescu, pentru a promova principiile Colegiului “Mihai Eminescu” şi îmbogǎțirea cunoștințelor.
5. Prezentarea liceului ìn mediu VR
Aceastǎ activitate a fost una independentǎ pentru orice doritor de a experimenta realitatea virtualǎ, dar şi ca premiu în urma Treasure Hunt-ului.
6. “Unde sunt absolvenții acum?”
Consiliul Școlar al Elevilor a încercat sǎ aducǎ câțiva foşti elevi ai liceului pentru a discuta şi a promova mediul de învǎțǎmânt, dar şi rezultatele generațiilor anterioare din cadrul colegiului. În plus, au fost rugați sǎ alcǎtuiascǎ un filmuleț despre experiența lor în cei 4 ani de liceu care a fost încărcat pe Youtube.
Juniors of CNME ediția IX
Școala de vară „Juniors of CNME” este un proiect care a fost implementat la nivelul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava începând cu anul 2017. Bazându-ne pe entuziasmul caracteristic bobocilor de clasa a IX-a, am propus, prin intermediul proiectului de față, o serie de activități care să contribuie la menținerea relației cu ceea ce înseamnă școală și care să ofere viitorilor liceeni o alternativă valoroasă de petrecere plăcută și instructivă a ultimelor zile de vacanță, pe tot parcursul timpului petrecut în cadrul proiectului. Astfel, prin intermediul proiectului și al activităților acestuia, elevii au învățat să descopere împreună, să comunice, să se organizeze, să respecte reguli, să avanseze propuneri, să aibă încredere în sine și, mai ales, să se bucure împreună.
Consiliul Școlar al Elevilor (CŞE) de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava a înregistrat un parcurs memorabil în perioada noiembrie 2024 – iunie 2025, reflectând implicarea activă a elevilor reprezentanți. Structura noastră a cunoscut o evoluție semnificativă, reușind să își consolideze nu doar funcționarea internă, ci și să extindă rețeaua de parteneriate și proiecte cu un impact major la nivelul colegiului și al întregului județ. Fiecare eveniment organizat, fiecare rezultat obținut, este o dovadă vie a voinței noastre de a modela viitorul. Aceste reușite demonstrează nu doar o simplă capacitate de adaptare, ci și un jurământ constant al elevilor față de transparență, responsabilitate și excelență. Încheiem această etapă cu un bilanț triumfător, care ne umple de mândrie, confirmând că suntem pe un drum ascendent și că spiritul CŞE va continua să inspire și să aducă schimbare în anii ce vin.
Diac Daria Elena, Președinte CŞE-CNME-SV