Consiliul Școlar al Elevilor de la Colegiului Național "Mihai Eminescu" Suceava – activități cu aromă de Erasmus+
Consiliul Școlar al Elevilor (CSE) de la Colegiul Național "Mihai Eminescu" are ca scop principal implicarea activă a elevilor în viața școlii și organizarea de activități care să promoveze valori precum toleranța, solidaritatea și creativitatea. În perioada noiembrie 2023 - iunie 2024, CSE a desfășurat o serie de activități notabile care au avut un impact semnificativ asupra comunității școlare, iar multe dintre aceste au fost implementate la inițiativa unor beneficiari ai proiectelor Erasmus+. Vice Președinții Consiliului elevilor, Șerban Mara și Diac Daria, și Secretarul, Vatamanu Robert – David, au participat la mobilitatea proiectului nr.2022-1-RO01-KA121-SCH-000065789 din cadrul Acreditării ce se derulează din 2022 la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”.
Activitățile desfășurate vizează dezvoltarea spiritului european în cadrul comunității școlare.
Reflexia Eminesciană asupra Toleranței
Această activitate a fost dedicată explorării ideilor de toleranță și acceptare prin prisma operei lui Mihai Eminescu. Elevii au participat la dezbateri, prezentări și ateliere care au subliniat importanța toleranței în societatea contemporană.
Ziua Toleranței
În data de 16 noiembrie, elevii au sărbătorit Ziua Toleranței printr-o serie de activități educative și artistice menite să promoveze respectul și înțelegerea reciprocă. Au fost organizate expoziții de postere, sesiuni de discuții și scenete tematice.
Ziua Bucovinei
Pe 28 noiembrie, Ziua Bucovinei a fost marcată printr-un program cultural ce a inclus spectacole de muzică și dansuri tradiționale, prezentări despre istoria Bucovinei și degustări de produse locale. Activitatea a avut ca scop celebrarea patrimoniului cultural al regiunii.
Miss Fata de la Țară
Concursul "Miss Fata de la Țară" a avut loc în luna decembrie și a fost dedicat promovării frumuseții naturale și a talentelor elevilor din mediul rural. Participantele au avut ocazia să-și demonstreze abilitățile în diverse probe, inclusiv talent, costume tradiționale și interviuri.
Secret Santa pe Școală
În preajma sărbătorilor de iarnă, elevii au participat la activitatea "Secret Santa", în care și-au oferit cadouri unul altuia în mod anonim. Această activitate a fost menită să sporească spiritul de comunitate și generozitate între elevi.
Târgul de Crăciun CNME
Acesta a inclus standuri cu produse artizanale, decorațiuni de Crăciun și dulciuri preparate de elevi. Fondurile strânse au fost direcționate către cauze caritabile, contribuind la sprijinirea elevilor în nevoie.
Sărbătoarea Crăciunului
Sărbătoarea Crăciunului a fost marcată printr-un spectacol artistic care a inclus colinde, scenete tematice și dansuri. Elevii au colaborat pentru a crea un program festiv care să aducă bucurie întregii comunități școlare.
Eminescu Show
Eminescu Show a fost un spectacol de talente în cadrul căruia elevii au avut ocazia să își demonstreze abilitățile artistice în fața colegilor și profesorilor. Evenimentul a inclus momente de muzică, dans, teatru și poezie.
Valentine's Day Party
Pe 14 februarie, elevii au sărbătorit Ziua Îndrăgostiților printr-o petrecere tematică. Activitatea a inclus jocuri, concursuri, momente artistice, dar și o ramă tematică pentru doritorii de poze romantice, toate menite să creeze o atmosferă plăcută și să încurajeze socializarea între elevi.
Your Love Story in a Note
În parteneriat cu mai multe colegii din Suceava, CNME a organizat activitatea "Your Love Story in a Note", în cadrul căreia elevii și-au exprimat sentimentele și poveștile de iubire prin mesaje scrise în mod anonim. Activitatea a fost un prilej de colaborare și schimb de experiențe între elevi din diferite instituții.
No Backpack Day
Activitatea "No Backpack Day" a fost organizată pentru a încuraja creativitatea și inovația în rândul elevilor, care au fost provocați să vină la școală fără ghiozdan, găsind alternative ingenioase pentru a-și transporta lucrurile. Activitatea a fost un succes, aducând zâmbete și bună dispoziție în școală.
Echipa de Majorete
Echipa de majorete a CNME SV a participat la diverse competiții și evenimente școlare, contribuind la creșterea spiritului de echipă și promovarea unui stil de viață activ. Performanțele lor au fost apreciate atât de colegi, cât și de profesori.
Echipa de Voluntari
Echipa de voluntari a Consiliului a fost responsabilă pentru organizarea și coordonarea tuturor activităților desfășurate. Membrii echipei au asigurat logistică, promovare și au fost implicați activ în implementarea evenimentelor.
Activitățile desfășurate de Consiliul Școlar al Elevilor Colegiului Național "Mihai Eminescu" Suceava, au avut un impact pozitiv asupra comunității școlare, promovând valori europene importante și consolidând relațiile dintre elevi. Prin implicarea activă a echipei de voluntari și colaborarea cu alte instituții, CSE-ul a reușit să organizeze evenimente diverse și de succes, contribuind la dezvoltarea personală și socială a elevilor.
Vatamanu Robert – David, Secretar CSE-CNME-SV
Consiliul Școlar al Elevilor (CŞE) de la Colegiul Național "Mihai Eminescu" (CNME) are misiunea de a implica activ elevii în viața școlii și de a promova valori esențiale precum toleranța, solidaritatea și creativitatea.
În perioada noiembrie 2024 - septembrie 2025, CŞE a derulat o serie de activități remarcabile, toate vizând dezvoltarea spiritului european în cadrul comunității școlare. Aceste proiecte au avut un impact semnificativ și au fost inițiate de cei șase membri ai Consiliului care sunt și beneficiari ai programelor Erasmus+ ale școlii.
Liderii CŞE care au contribuit la această viziune europeană sunt:
● Președinta Diac Daria Elena și Vicepreședinta Șerban Mara, care au participat la mobilitatea proiectului nr. 2022-1-RO01-KA121-SCH-000065789 (anul 2022).
● Vicepreședinta Brumă Teodora, care a participat la mobilitatea proiectului nr. 2022-1-RO01-KA121-SCH-0000117488 (anul 2023).
● Vicepreședintele Balan Andrei, Secretara Executivă Poroch Ioana și Avocata Elevilor Anghelea Bianca, care au participat, la rândul lor la mobilitatea proiectului nr. 2024-1-RO01-KA121-SCH-000215610 (anul 2024).
Experiența lor internațională a servit drept motor pentru implementarea cu succes a inițiativelor Consiliului.
Seara Româneascǎ
Pe data de 28 noiembrie, în preajma Zilei Naționale, elevii Colegiului Național “Mihai Eminescu” Suceava s-au reunit în cadrul unui eveniment de suflet intitulat „Seara Românească”, desfășurat în grădinița colegiului. Proiectul a avut ca obiectiv principal celebrarea valorilor autentice românești și cultivarea sentimentului de apartenență la identitatea națională. Fiecare clasă a adus în prim-plan câte un moment artistic sau cultural prin care a evidențiat frumusețea tradițiilor și bogăția patrimoniului românesc. Astfel, programul a cuprins: scenete și piese de teatru inspirate din evenimente istorice definitorii pentru poporul român, momente folclorice cu dansuri și cântece tradiționale, standuri cu produse tradiționale, pregătite cu multă grijă și dăruire de elevii colegiului, ce au adus în fața participanților gustul și parfumul autentic al satului românesc.
Crăciun la Eminescu
Activități propuse
1. “Cel mai frumos brăduț”-16 decembrie
“Cel mai frumos brăduț” a fost un concurs care invita elevii Colegiului Național “Mihai Eminescu” Suceava sǎ dea frâu liber imaginației şi sǎ aducă un strop de magie în timpul sărbătorilor de iarnǎ. Fiecare clasǎ avea ocazia sǎ-și transforme bradul într-o adevărată operă de artă, folosind diverse materiale și tehnici. Concursul a fost o oportunitate excelentǎ de a uni colectivele între ele și de a crea împreunǎ amintiri de neuitat, clasa câştigǎtoare fiind premiatǎ.
2. “Târg de Crǎciun”-18 decembrie
“Târgul de Crăciun” a fost o inițiativă care combina creativitatea elevilor cu dorința de a ajuta. Produsele handmade expuse au fost vândute, iar fondurile obținute au fost donate unei cauze caritabile. De la bijuterii delicate și felicitări artistice până la decorațiuni festive și bunătăți delicioase, fiecare stand a oferit o experiență unică, care a promovat spiritul Crǎciunului.
3. "Secret Santa pe şcoalǎ- Ediția II" - 17 decembrie
“Secret Santa pe școală” a fost un proiect prin care fiecare elev a fost repartizat aleatoriu unui alt elev, devenind astfel Moș Crăciun secret. Elevii liceului doritori, s-au înscris printr-un formular, iar după extragerea online, aceştia au pregătit un cadou pentru colegul desemnat, creând astfel o atmosferă festivă și prietenoasă în școală. Este o activitate care promovează spiritul de dăruire și prietenie. Iar prin intermediul lui, elevii au învățat să aprecieze gesturile mici și să-și exprime creativitatea în alegerea cadourilor, încercând sǎ cunoascǎ persoane din întreaga unitate de învǎțǎmânt, nu doar din propria clasǎ.
Ziua Eminescu
Activități propuse
1. “Sub un cer de cuvinte”-15 ianuarie
Proiectul „Sub un Cer de Cuvinte” a invitat elevii să transforme spațiile liceului într-un peisaj poetic unic. Prin intermediul acestui proiect interactiv, elevii au fost încurajați să își exprime creativitatea și să se conecteze cu comunitatea școlară. Ei au fost rugați sǎ scrie un gând despre colegiu sau despre poet, cei mai talentați putǎnd, chiar, sǎ-şi prezinte creațiile literare proprii, iar bilețelele au fost adunate și agǎțate pe holurile liceului într-o expoziție ce surprinde implicarea tuturor elevilor.
2. Concurs de poezie-15 ianuarie
Concursul a cuprins douǎ categorii: recitarea poeziilor lui Eminescu şi recitarea poeziilor proprii fǎcute în avans pentru acest eveniment. Elevii au avut ocazia să își pună în valoare cunoștințele despre poet și să-și exprime creativitatea prin intermediul propriilor creații literare.
3. "Caravana Eminescu" - 15 ianuarie
“Caravana Eminescu” a fost un proiect care a adus opera și viața lui Mihai Eminescu în inima comunității. Organizat de către elevii colegiului și CȘE CNME, evenimentul și-a propus să îi implice pe cetățeni într-un joc interactiv și distractiv, cu scopul de a-și testa cunoștințele despre marele poet român. Astfel, aceştia au învârtit de o roatǎ şi au rǎspuns la întrebǎri ale cǎror rǎspunsuri corecte au fost premiate.
4. “Gând pentru Eminescu”-15 ianuarie
Proiectul urmǎrea realizarea unui scurt videoclip care sǎ promoveze implicarea liceului, dar şi dorința elevilor pentru cunoaşterea operelor poetului Mihai Eminescu, simbolul colegiului. Astfel, elevii au mers în centrul Sucevei şi au recitat cu pasiune o parte din cea mai cunoscutǎ poezie: “Luceafǎrul”, formând un lanț uman, cu versurile acestuia.
5. “Expoziție eminescianǎ”-15 ianuarie
Expoziția viza în special elevii învǎțǎmântului primar şi gimnazial, care doreau sǎ se implice în activitǎțile şcolii, având înclinație spre artǎ. Aceştia au fost rugați sǎ realizeze tablouri sau obiecte ce sunt inspirate din viața şi opera poetului Mihai Eminescu.
Zâmbește cu Dragoste- o cabină foto de Ziua Îndrăgostiților
Scopul proiectului a fost de a oferi elevilor amintiri de neuitat cu ocazia zilei de 14 februarie. Elevii au avut la dispoziție o varietate de accesorii amuzante, cum ar fi ochelari în formă de inimă, pălării colorate, peruci, pancarte cu mesaje haioase și multe altele şi au putut să realizeze fotografii singuri sau în grup, alături de prieteni, colegi sau de persoana iubită.
Târgul liceelor
Activitǎți propuse:
1. “De la seniori, cu dragoste”-panou cu mesaje
Elevii claselor a XII-a au fost rugați sǎ realizeze câteva mesaje simple, anonime, dar sugestive legate de experiența lor în acest liceu, astfel încât sǎ reprezinte toate specializǎrile, iar panoul a fost expus la standul Colegiului Național “Mihai Eminescu” Suceava. Viitorii boboci interesați de activitatea colegiului au extras câte un mesaj şi au putut primi o bucǎțicǎ din moştenirea şcolii, un factor ce i-a putea motivat sǎ opteze pentru a fi elevii noştri.
2. Mini Treasure hunt
Pentru a stârni interesul elevilor, am organizat un Mini Treasure Hunt ce i-a purtat prin zona desfǎşurǎrii evenimentului cu scopul de a rezolva un puzzle ce reprezenta vorbele poetului simbol al colegiului, Mihai Eminescu. Pentru finalizarea provocǎrii, au putut învǎrti o roatǎ cu premii marca liceului.
3. Film de promovare, imnul colegiului, obiecte promoționale
4. Kahoot
Standul colegiului a dispus de o provocare ineditǎ: un Kahoot interactiv ce a cuprins întrebǎri de culturǎ generalǎ despre liceu, dar şi despre Mihai Eminescu, pentru a promova principiile Colegiului “Mihai Eminescu” şi îmbogǎțirea cunoștințelor.
5. Prezentarea liceului ìn mediu VR
Aceastǎ activitate a fost una independentǎ pentru orice doritor de a experimenta realitatea virtualǎ, dar şi ca premiu în urma Treasure Hunt-ului.
6. “Unde sunt absolvenții acum?”
Consiliul Școlar al Elevilor a încercat sǎ aducǎ câțiva foşti elevi ai liceului pentru a discuta şi a promova mediul de învǎțǎmânt, dar şi rezultatele generațiilor anterioare din cadrul colegiului. În plus, au fost rugați sǎ alcǎtuiascǎ un filmuleț despre experiența lor în cei 4 ani de liceu care a fost încărcat pe Youtube.
Juniors of CNME ediția IX
Școala de vară „Juniors of CNME” este un proiect care a fost implementat la nivelul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava începând cu anul 2017. Bazându-ne pe entuziasmul caracteristic bobocilor de clasa a IX-a, am propus, prin intermediul proiectului de față, o serie de activități care să contribuie la menținerea relației cu ceea ce înseamnă școală și care să ofere viitorilor liceeni o alternativă valoroasă de petrecere plăcută și instructivă a ultimelor zile de vacanță, pe tot parcursul timpului petrecut în cadrul proiectului. Astfel, prin intermediul proiectului și al activităților acestuia, elevii au învățat să descopere împreună, să comunice, să se organizeze, să respecte reguli, să avanseze propuneri, să aibă încredere în sine și, mai ales, să se bucure împreună.
Consiliul Școlar al Elevilor (CŞE) de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava a înregistrat un parcurs memorabil în perioada noiembrie 2024 – iunie 2025, reflectând implicarea activă a elevilor reprezentanți. Structura noastră a cunoscut o evoluție semnificativă, reușind să își consolideze nu doar funcționarea internă, ci și să extindă rețeaua de parteneriate și proiecte cu un impact major la nivelul colegiului și al întregului județ. Fiecare eveniment organizat, fiecare rezultat obținut, este o dovadă vie a voinței noastre de a modela viitorul. Aceste reușite demonstrează nu doar o simplă capacitate de adaptare, ci și un jurământ constant al elevilor față de transparență, responsabilitate și excelență. Încheiem această etapă cu un bilanț triumfător, care ne umple de mândrie, confirmând că suntem pe un drum ascendent și că spiritul CŞE va continua să inspire și să aducă schimbare în anii ce vin.
Diac Daria Elena, Președinte CŞE-CNME-SV
Consiliul Școlar al Elevilor de la Colegiului Național "Mihai Eminescu" Suceava
– activități cu aromă de Erasmus+
Consiliul Școlar al Elevilor (CȘE) al Colegiului Național „Mihai Eminescu” (CNME) are ca principal obiectiv implicarea activă a elevilor în viața școlii și promovarea unor valori fundamentale precum toleranța, solidaritatea și creativitatea.
În perioada noiembrie 2025 – septembrie 2026, CȘE, format din șase membri, a desfășurat o serie de activități și proiecte menite să dezvolte spiritul european în rândul comunității școlare. Dintre cei șase membri ai Consiliului, doi au beneficiat de experiențe de mobilitate în cadrul programului Erasmus+ al școlii, experiențe care au contribuit la promovarea unei viziuni europene în activitățile CȘE.
Liderii CȘE care au contribuit la promovarea acestei viziuni europene sunt:
Președinta Dumbravă Teodora și Secretara Executivă Sainiuc Alessia Maria, participanți la mobilitatea proiectului nr. 2024-1-RO01-KA121-SCH-000215610, desfășurată în anul 2024.
Experiențele internaționale dobândite prin participarea la proiectele Erasmus+ au reprezentat un important punct de plecare pentru dezvoltarea și implementarea inițiativelor CȘE. Cunoștințele, valorile și perspectivele europene dobândite în cadrul mobilităților au fost valorificate în activitățile Consiliului, contribuind la consolidarea unei comunități școlare deschise, implicate și orientate spre cooperare europeană.
Ziua Internațională a Toleranței
Pe data de 14 noiembrie, cu ocazia marcării Zilei Internaționale a Toleranței, membrii Consiliului Școlar al Elevilor, în colaborare cu doamna psiholog a colegiului, au organizat în aulă o serie de sesiuni tematice intitulate „Unitate în Diversitate”. Proiectul s-a desfășurat succesiv pentru mai multe grupuri de clase, având ca obiectiv central cultivarea empatiei și a respectului reciproc în mediul școlar.
În cadrul acestor întâlniri, dialogul dintre reprezentanții elevilor și specialist a facilitat abordarea unor teme esențiale precum gestionarea prejudecăților, importanța incluziunii și mecanismele psihologice ale acceptării celorlalți. Programul a inclus prezentări interactive și dezbateri ghidate, oferind un cadru sigur de reflecție asupra valorilor umane fundamentale și subliniind rolul esențial al toleranței în dezvoltarea armonioasă a fiecărui elev.
Crăciun la Eminescu
1. “Cel mai frumos brăduț”-15 decembrie
„Cel mai frumos brăduț” a reprezentat o inițiativă creativă ce a provocat elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava să își exprime originalitatea și să contureze o atmosferă de basm în perioada sărbătorilor de iarnă. Proiectul a oferit fiecărui colectiv oportunitatea de a-și transpune viziunea artistică în decorarea bradului de Crăciun, prin utilizarea unor tehnici inovatoare și materiale diverse. Dincolo de dimensiunea estetică, competiția a constituit un excelent prilej de consolidare a coeziunii în rândul claselor, favorizând colaborarea și crearea unor momente memorabile. Excelența și implicarea au fost recunoscute oficial, clasa care s-a remarcat prin cea mai deosebită abordare fiind distinsă cu un premiu special.
2. “Târg de Crǎciun”-17 decembrie
„Târgul de Crăciun” a reprezentat o inițiativă nobilă ce a armonizat potențialul creativ al elevilor cu valorile altruismului și ale solidarității. Obiectele artizanale expuse au fost valorificate în scop filantropic, resursele financiare colectate fiind direcționate către o cauză caritabilă. Selecția diversificată — de la accesorii rafinate și felicitări lucrate manual, până la ornamente tematice și produse culinare artizanale — a conferit fiecărui stand o identitate distinctă. Evenimentul a reușit să propage spiritul autentic al sărbătorilor de iarnă, transformând creativitatea individuală într-un sprijin real pentru comunitate.
3. "Secret Santa pe şcoalǎ- Ediția III" - 17 decembrie
„Secret Santa la nivelul colegiului” a fost un proiect de coeziune socială care a facilitat interacțiunea între elevii din ani de studiu diferiți. Participanții s-au înscris digital și au fost repartizați aleatoriu, pregătind ulterior un dar simbolic pentru colegul desemnat. Inițiativa a promovat altruismul și creativitatea, transformând gesturile mici în instrumente de consolidare a comunității școlare. Dincolo de schimbul de cadouri, proiectul a reușit să extindă orizontul social al elevilor, oferindu-le prilejul de a stabili noi conexiuni într-o atmosferă festivă de prietenie și armonie.
Ziua Eminescu
1. “Sub un cer de cuvinte”-15 ianuarie
„Sub un Cer de Cuvinte” a fost o inițiativă culturală ce a transformat spațiul școlar într-o expoziție lirică interactivă. Proiectul a oferit elevilor ocazia de a-și manifesta creativitatea prin redactarea unor reflecții despre spiritul colegiului sau prin prezentarea propriilor compoziții literare. Toate mesajele au fost integrate într-o instalație artistică pe holurile liceului, valorificând astfel implicarea colectivă și celebrând universul poetic într-un format vizual inedit.
2. ”Arborele Poeziei”- 15 ianuarie
„Arborele Poeziei” a reprezentat o inițiativă artistică prin care elevii au adus un omagiu operei și personalității lui Mihai Eminescu. Participanții au redactat reflecții și mesaje inspirate din universul eminescian, care au fost ulterior utilizate pentru decorarea simbolică a unui arbore din curtea colegiului. Prin această acțiune, spațiul exterior a fost metamorfozat într-un cadru cultural interactiv, ce a celebrat creativitatea elevilor și moștenirea literară a poetului tutelar.
3."Eminescu prin Ochii Trecătorilor" - 15 ianuarie
„Eminescu prin Ochii Trecătorilor” a reprezentat o inițiativă de documentare socială ce a constat în realizarea unei serii de interviuri cu cetățeni de diverse vârste din comunitatea locală. Activitatea a explorat perspectivele și amintirile publicului larg referitoare la semnificația moștenirii eminesciene în contemporaneitate. Proiectul a urmărit consolidarea legăturilor intergeneraționale și promovarea valorilor culturale, reușind să apropie opera poetului de cetățenii orașului printr-un dialog deschis și autentic.
Valentine's Day
Cu ocazia zilei de Valentine’s Day, CNME, în parteneriat cu mai multe colegii din Suceava, a organizat o activitate dedicată exprimării sentimentelor. Elevii au avut posibilitatea de a transmite, în mod anonim, mesaje despre iubire și aprecieri adresate celor dragi. Inițiativa a creat un cadru plăcut pentru exprimarea emoțiilor și a încurajat colaborarea și interacțiunea dintre elevii proveniți din instituții de învățământ diferite.
Educație în mișcare – Caravana CNME 2026
1. „High School Diaries” – Podcast cu absolvenți CNME
„High School Diaries” – Podcast cu absolvenți CNME” a reprezentat o inițiativă de tip podcast menită să faciliteze dialogul între generații și să ofere elevilor actuali repere autentice de succes. Proiectul a constat în invitarea câte unui absolvent reprezentativ pentru fiecare specializare din cadrul colegiului, aceștia împărtășind experiențe definitorii din perioada liceului și parcursul lor post-absolvire.Această serie de interviuri a urmărit să ofere o perspectivă clară asupra oportunităților oferite de fiecare profil de studiu, contribuind la orientarea în carieră a elevilor și la consolidarea prestigiului instituției prin reușitele foștilor săi discipoli. Podcastul a servit drept punte de legătură între experiența academică și realitatea profesională, inspirând comunitatea școlară prin modele de bune practici.
2. „O zi ca licean la CNME”
„O zi ca licean la CNME” a reprezentat o inițiativă de orientare școlară dedicată elevilor de clasa a VIII-a, oferindu-le o experiență imersivă în universul colegiului. Participanții au asistat la cursuri demonstrative și activități extracurriculare, interacționând direct cu elevii liceului pentru a înțelege specificul vieții de eminescian. Proiectul a facilitat o viziune clară asupra mediului educațional, sprijinind viitorii absolvenți în adoptarea unei decizii informate privind parcursul lor liceal.
3. Dialog deschis: elev–elev
„Dialog deschis: elev–elev” a constat într-o serie de sesiuni interactive de tip întrebări și răspunsuri, facilitând comunicarea directă între elevii de gimnaziu și cei ai colegiului. Activitatea a oferit un cadru autentic pentru schimbul de impresii privind experiența școlară, provocările și oportunitățile vieții de licean. Prin acest dialog deschis, s-a reușit crearea unui climat de încredere, oferind viitorilor elevi informații relevante și o perspectivă clară asupra comunității eminesciene.
Târgul liceelor
1. Roata cu specializări cu provocări
Liceenii au construit o roată a norocului personalizată cu profilele școlii și au asociat fiecărei opțiuni provocări sau ghicitori tematice, transformând prezentarea ofertei educaționale într-un joc interactiv prin care elevii de clasa a VIII-a au spart gheața, s-au distrat și au aflat informații esențiale despre materii într-un mod complet relaxat.
2. Photo corner
Organizatorii au amenajat un colț foto modern și instagramabil, decorat cu elemente specifice spiritului liceului, unde s-au ocupat de realizarea fotografiilor pentru ca viitorii absolvenți de gimnaziu să plece acasă cu o amintire vizuală memorabilă alături de noii lor colegi mai mari și să se simtă, pentru o zi, parte integrantă din comunitate.
3. Film de promovare, imnul colegiului, obiecte promoționale .
4. „Mit sau Adevăr”
Elevii de clasa a VIII-a au participat la un joc interactiv de tip „Mit sau Adevăr”, extrăgând bilețele cu afirmații menite să le demonteze fricile legate de liceu. Răspunsurile corecte au fost premiate cu prăjituri pe care erau aplicate coduri QR. Prin scanarea acestora, elevii au putut accesa oferta educațională a instituției, transpusă digital.
5. Prezentarea liceului ìn mediu VR
Aceastǎ activitate a fost una independentǎ pentru orice doritor de a experimenta realitatea virtualǎ.
6. Instant BeReal: Viitorii liceeni în ramă
Liceenii au realizat o ramă fizică BeReal, pe care au plimbat-o prin întregul mall pentru a interacționa cu publicul și a crea cadre foto memorabile. Elevii de clasa a VIII-a au fost invitați să își facă fotografii în spatele acestei rame, capturând momente autentice și spontane de la eveniment. Această activitate interactivă i-a ajutat pe viitorii absolvenți să rezoneze imediat cu atmosfera dinamică.
7. „Cutia cu Întrebări”
Liceenii au instalat un mini-studio mobil sub forma unei cutii de podcast, creată special pentru a colecta curiozitățile viitorilor elevi. Vizitatorii de clasa a VIII-a au avut ocazia de a lăsa întrebări scrise legate de viața de liceu, profesori sau examene. Toate aceste întrebări adunate în timpul evenimentului urmează să primească răspuns în cadrul viitoarelor episoade de podcast realizate de elevii școlii.
Juniors of CNME ediția X
„Juniors of CNME” este un proiect destinat viitorilor boboci ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava, desfășurat încă din anul 2017. Prin activități educative, recreative și de socializare, proiectul își propune să facă trecerea de la gimnaziu la liceu mai ușoară și mai plăcută pentru elevi. Pe parcursul școlii de vară, participanții au ocazia să își cunoască viitorii colegi, să descopere liceul și să se implice în activități care le dezvoltă spiritul de echipă, creativitatea și încrederea în sine. Totodată, aceștia sunt încurajați să comunice, să își exprime ideile, să colaboreze și să se bucure de primele experiențe alături de comunitatea CNME.
Consiliul Școlar al Elevilor (CȘE) al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava a avut un parcurs important în perioada noiembrie 2025 – septembrie 2026, evidențiind implicarea și inițiativa constantă a elevilor reprezentanți. În această perioadă, CȘE și-a consolidat activitatea internă, dar și-a extins proiectele și colaborările, contribuind activ la dezvoltarea comunității școlare și la implicarea elevilor în viața colegiului.
Fiecare proiect desfășurat și fiecare inițiativă dusă la bun sfârșit reflectă dorința elevilor de a contribui la un mediu școlar mai deschis, mai activ și mai apropiat de nevoile lor. Rezultatele obținute demonstrează responsabilitatea, perseverența și spiritul de echipă al membrilor CȘE, dar și dorința acestora de a transforma ideile în acțiuni concrete.
Încheiem această perioadă cu încrederea că experiențele și realizările de până acum reprezintă o bază solidă pentru proiectele viitoare și că spiritul CȘE va continua să aducă inițiative, implicare și schimbare în comunitatea CNME.
Sainiuc Alessia Maria, Secretar CȘE-CNME-SV